caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Purificare, sociopatie şi genocid (patru decenii de la Khmerii Roşii şi două de la Srebreniţa)

de (13-7-2015)
4 ecouri

 
Ceea ce s-a petrecut în timpul dictaturii Khmerilor Roşii în Cambodgia între 1975 şi 1979 depăşeşte imaginaţia, ţine de acea non-reprezentabilitate care este asociată cu Holocaustul şi cu paginile cele mai înspăimântătoare legate de Gulag. Nu a fost vorba doar de un infern al sadismului, de delirul unui grup de maniaci, ci de resentimentul social, justificat ideologic, devenit politică exterminista. Ideea „purificării” apare la Lenin foarte devreme. Cultul violenţei sociale este prezent în „Manifestul Partidului Comunist” scris de Marx şi Engels la mijlocul secolului al XIX-lea.

Toate regimurile comuniste, fără excepţie, au recurs la terorism social, într-o faza sau altă a existenţei lor. Înainte de kadarism a fost rakosismul, iar kadarismul însuşi a debut printr-o baie de sânge după zdrobirea Revoluţiei Maghiare în noiembrie 1956. Dar regimul Khmer Rouge a exacerbat ceea ce părea greu de a fi depăşit întru monstruozitate. A dus utopia la ultimele sale consecinţe. A ucis peste o treime din populaţia ţării. Comparat cu Pol Pot, chiar un Ceauşescu părea un stalinist „moderat”…

Cine încearcă azi să „retesteze ipoteza comunistă” este obligat moral să spună ce crede despre ororile comise de sociopaţii de la Pnom Penh. Cuvintele au consecinţe, uneori teribile. Cuvintele dogmei comuniste nu pot fi separate de experimentele concrete practicate pentru a le transformă în realitate. Universul concentraţionar comunist şi-a aflat rădăcinile în ideologie.

Un articol recent al profesorului Ioan Stanomir apărut pe platforma „Contributors” [Ipoteza comunistă: câmpiile morţii, Cambodgia, 1975/1979] serveşte ca avertisment la un ceas în care stânga radicală pare din nou înclinată să se joace de-a revoluţia apocaliptică. Îl consider un text de maximă urgenţă politică şi etică, o invitaţie la responsabilitate şi luciditate. Şi, nu mai puţin, un apel la neuitare.

Nu pot să nu amintesc aici veto-ul Rusiei putiniste care a împiedicat, zilele trecute, declararea de către ONU a masacrului de la Srebrenica, petrecut acum două decenii, drept genocid. Similitudinile dintre Vladimir Putin şi Slobodan Miloşevici sunt greu de ignorat: autoritarism, militarism, anti-ocidentalism, narcisism, ultra-naţionalism. Marele sovietolog Alain Besançon nu greşeşte când vede o continuitate de la Lenin şi Stalin, trecând prin Hruşciov, Brejnev şi Andropov, şi până la Putin. Este vorba de dispreţul total pentru individ ca fiinţă juridică şi morală. „Viaţă umană nu înseamnă nimic dacă nu aparţine statului”, această este deviza totalitarismelor.

Statolatrie, partolatrie, exaltarea ideologiilor redemptive, colectivism organicist, anti-capitalism şi anti-liberalism, devotamentul orb pentru o cauza pretins sacră, disoluţia individului în mase isterice şi isterizabile, iată premisele zămislirii coloniilor penitenciare ale veacului

Vladimir Tismăneanu, 10.07.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • CHARLIE: (14-7-2015 la 12:09)

    Citez lipsa de tact al primului ministru serb care a participat la comemorarea masacrului dela Srebenita si a fost huiduit si alungat cu pietre.

    Acelas ministru ultra-nationalist in trecut si reluat in editie noua drept „democrat” e cel care a atatat pe Serbi sa asasineze pe musulmani in Bosnia. Ca si cum Himmler ar fi venit la Auschwitz pocait!

  • George Petrineanu: (14-7-2015 la 13:12)

    Binevenit!

    De foarte multe ori este greu pentru un interlocutor de bună credință să argumenteze împotriva ideologiilor și religiilor cu substrat ucigaș. Cei care le apară dispun de construcții propagandistice cu impact maxim, șlefuite de-a lungul timpului.

    Pentru a rezista e nevoie de un tratat și de sinteze care să dezvăluie mecanismele, numitorii comuni și să demonteze mituri, ca de exemplu că includerea într o ideologie sau religie a instigarilor, chiar și eufemistice, la ucidere nu pot fi scuzate ca simple metafore. Apariția unor grupuri înarmate paramilitare într o piață publică, de exemplu, nu e „curățenie și sadire de flori” ci maltratare si ucidere a unor femei, tineri, virstnici nevinovați.

  • Johnny Walsh: (17-7-2015 la 08:59)

    Problema este gravă și complexă, parcă prea repede expediată de autor.

    Gravitatea nu ține, cred, de terminologie (dacă la Srebrenița a fost „masacru” ori „genocid” ori dacă în partea estică a Turciei anului 1915 a fost „genocid” ori „masacru”), ci de metodele inimaginabile (de o minte normală) de tortură, de comportament.

    Stânga/marxismul/marxism-leninismul atrage deoarece lumea citește teoria, nu se duce mai departe la practică. De ce au votat grecii Syriza? Deoarece le dădea o speranță, credința că nu vor suferi încă și mai mult (deși, la rigoare, nu au suferit chiar așa de mult). De ce au votat românii în 2008 PSD + PD? Deoarece, la fel, au fost amăgiți de populismul electoral, încurajat de Băsescu. Lumea uită repede, uită ori se fac că uită și „specialiștii”, „analiștii” de la diversele antene. Mulți mimează inteligența crezând că este suficient. Uneori este, de cele mai multe ori nu este.

    Tragedia marilor migrații spre Europa dintre zonele de conflict din Siria ori din Maghreb este rezultatul direct al unei anume politici. Aroganța, suficiența, snobismul (politic), miopia, incultura (poltică și nu numai)… nu duc la altceva decât la tragedii. E simplu și simplist să-l acuzi pe Putin de toate neajunsurile lumii occidentale, nu dă bine să te acuzi pe tine însuți că ești incapabil să rezolvi o problemă.

    Este suficient să privim atent la Srebrenița, la Libia și la epoca post-Khadaffi, la Siria și la eterna epocă Assad, la Irak pt a constata, fie și superficial, că nu Putin este de vină pt ceea ce se întîmplă sau, concesiv, că nu el este principalul vinovat. Dă însă bine să dai în Putin, dă iluzia că ești democrat, că „ții cu democrația”.

    Din păcate, asemenea „analize” nu țin la o privire atentă asupra situației. A nu se înțelege cumva de aici că aș avea o anume, fie și vagă, simpatie pentru Putin. Încerc să fiu doar rațional și să atrag atenția, din umilința unui colț uitat de lume, că lucrurile nu sunt chiar așa de simple…

  • Alexandru Leibovici: (18-7-2015 la 13:16)

    @Johnny Walsh

    > E simplu și simplist să-l acuzi pe Putin de toate neajunsurile lumii occidentale

    > nu Putin este de vină pt ceea ce se întîmplă

    Nici autorul, nici comentatorii nu l-au acuzat pe Putin de „toate neajunsurile” şi de „tot ce se întâmplă”. Atunci la cine/ce vă referiţi?

    În articol, Tismăneanu vorbeşte de veto-ul Rusiei lui Putin în Consiliul de Securitate (CS) contra calificării drept „genocid” a masacrului de la Srebrenica, iar nu că Putin ar fi vinovat de tot ce se întâmplă.

    P.S.

    Iar dacă calificarea de „genocid” este sau nu corectă, este o problemă juridică, adică tehnică, iar nu politico-ideologică. Pentru a determina dacă este corectă, este necesar (şi suficient) să se stabilească faptele şi să se compare cu definiţia genocidului. Despre condiţiile în care o crimă se poate califica juridic drept genocid am scris în articolul acesta.

    Veto-ul Rusiei la CS, făcut la cererea Serbiei, pare să fi fost motivat nu juridic, ci politic: că rezoluţia propusă ar fi “confrontational” and “politically motivated” (v. aici).

    Masacrul de la Srebrenica a fost calificat deja drept „genocid” de :
    – Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi de
    – Curtea Internaţională de Justiţie.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Toamna

Pe geam se preling în susur uşor / Picăturile reci ale ploii încete, / Se strecoară încet, plutitor, / Unduind...

Închide
34.204.176.71