ACUM.TV

 
Opiniile unui cetăţean elveţian implicat în activităţi de promovare a unei soluţii paşnice pentru Ucraina

„Mă impresionează acest război nedeclarat şi neclar între comunităţi care împreună alcătuiesc o ţară”, îmi spune Oskar Schuster. Stăm de vorba în curtea unei instituţii care găzduieşte un eveniment al comunităţilor de ucraineni din Elveţia şi sudul Germaniei. Aflu că bărbatul din faţa mea este cetăţean elveţian, trăieşte lângă Zurich şi are doi copii. Dar şi, că deşi nu plănuise asta cu soţia lui, îşi mai doreşte acum unul. Impresionaţi de drama copiilor lăsaţi orfani de războiul din Ucraina, cei doi plănuiesc să salveze un astfel de suflet înfiidu-l.

Căsătorit cu o ucraineancă, Oskar Schuster, contabil independent, a devenit încet-încet una dintre vocile elveţiene care militează pentru pace în Ucraina. De câte ori are ocazia Oskar promovează ideea că fosta republică sovietică ar trebui să devină un stat federal, pe model elveţian. Are opinii foarte cristalizate a căror sursă nu sunt informaţiile din presă, ci propriile observaţii făcute pe parcursul vizitelor la rudele soţiei din diverse părţi ale Ucrainei, de la Lvov-ul din vest, la Donbasul din Est. În familia Schuster războiul din Donbas este fierbintele subiect de zi cu zi, care le alimentează soţilor dorinţa de a ajuta necăjiţii cărora războiul le-au distrus dreptul la o viaţă normală. Dezamăgit de lipsa de interes sau uneori superficialitatea cu care tratează elveţienii subiectul, Oskar a devenit unul dintre cei mai activi comentatori ai prestigiosului cotidian Neuer Zuricher Zeitung. Nu pierde nici o ocazie să explice în comentariile sale situaţia reală, desluşeşte contextul istoric şi dezvăluie propriile experienţe trăite la faţa locului. Într-o Elveţie a echilibrului, echidistanţei şi neutralităţii, nu puţini sunt cei care îl întreabă pe contabilul elveţian de ce este atât de înflăcărat în chestiunea ucraineană.

„Mă interesează Ucraina pentru că soţia mea s-a născut acolo, în Ucraina centrală. Avem încă rude acolo de care suntem foarte legaţi. Am trăit toate marile evenimente politice şi sociale din ultimii ani, de la Revoluţia Portocalie, în 2004, la Maidanul din 2013. Toate acestea au fost foarte impresionante pentru mine, căci aici, în Elveţia, nu ne e dat să trăim aşa ceva. Mă impresionează conflictul actual, acest război nedeclarat şi neclar între comunităţi care împreună alcătuiesc o ţară, care deşi vorbesc ca limbă literară rusa au identitate culturală ucraineană. Cred că ucrainenii, în întregul lor, trebuie să îşi găsească singuri drumul. Ce se întâmplă în est, este ca şi cum Konstanz, această localitate de la graniţa dintre Germania şi Elveţia, dar care aparţine Germaniei, ar spune, „gata, de mâine noi vrem să trecem la Elveţia”. Aşa ceva nici în Germania, şi nici Elveţia nu ar fi acceptat. Nu are nici un sens, nu are nici o bază democratică. De aceea, referendumul din Crimeea a fost pentru mine doar o farsă, câtă vreme nu au existat acolo observatori internaţionali. Numărul uriaş de victime, această ură, această propagandă, de ambele părţi…Eu o spun foarte clar, nu există cineva care să aibă numai dreptate, şi altcineva care să greşească mereu.”

Ce îi este greu să înţeleagă lui Oskar Schuster este de ce în fostele state membre ale Uniunii Sovietice se declanşează atât de uşor scânteia urii şi dezbinării, dar se ajunge apoi foarte greu la un compromis.

„Ce se întâmplă în Ucraina, de la prăbuşirea Uniunii Sovietice încoace este o chestiune foarte complexă. În Elveţia se caută mereu găsirea unui compromis, ajungerea la un consens. Se discută, se dezbate…Ceea ce am observat în mai multe ţări în Estul Europei este că, fiecare ţine cu dinţii de părerea lui…Unii mint atât de mult până când minciuna devine adevăr, după cum spune soţia mea…Ruşii, de pildă, mint când spun că nu au nimic de-a face cu războiul din Ucraina. Cei 40.000 de soldaţi de la graniţă, trebuie să observe atât de aproape graniţa, încât nici un şoricel să nu traverseze hotarul! În schimb traversează tancuri, armament greu…Pe de altă parte, acele batalioane de voluntari ucraineni reprezintă o mare problemă, după mine. Orice activitate militară pe baze private, care se desfăşoară în afara cadrului organizat de stat este o problemă pe care Ucraina o va avea şi în viitor…În oglindă, acele batalioane ale cazacilor…Cum este posibil ca aceste grupuri de oameni să fie lăsate să transporte armament greu şi să ducă acolo un război de gherilă?”

Oskar face multe paralele intre Elveţia şi Ucraina. De pildă, cădem amândoi de acord asupra faptului că şi Elveţia, ca şi Ucraina, este o ţară neomogenă cultural, cu mai multe limbi naţionale care definesc mai ales anumite cantoane. Şi totuşi…

„Trebuie să ne uităm la istoria elveţiană. În jurul anului 1864 am avut şi noi tulburări ca cele pe care le traversează astăzi Ucraina. Atunci, elveţienii catolici s-au unit cu Habsburgii, care tot catolici erau. A fost singurul război din epoca modernă şi a avut loc acum 160 de ani. A fost asemănător cu ce se întâmplă în Ucraina, în sensul că o putere terţă s-a interpus în acest conflict. Ucraina are multe moşteniri din epoca sovietică. Ca şi Franţa, de exemplu, este un stat centralist, nu federal. Elveţia a deveni stat federal în 1884, şi a trecut prin război pentru asta. Eu cred că, pentru viitorul Ucrainei, este posibilă realizarea unui stat federal. Însă nu o dezmembrare în provincii, aşa cum se doreşte în est şi cum doreşte, de fapt, Rusia. În acest scenariu am avea situaţii ca cea din Osetia de Sud sau Transnistria. Evident că Putin doreşte să treacă de Mariupol, căci asta îl va ajuta să administreze Crimeea, să transporte cele necesare, alimente, de exemplu, acolo. Sigur, în întreaga Ucraina viaţa este grea, cu doar 50 de dolari pe lună, cât înţeleg că este salariul mediu. Este o glumă. Şi asta pentru că ţara este prăbuşită economic de la atâta corupţie şi administrare păguboasă. Iar asta nu de 10 ani, ci de 50, 60, 70 de ani încoace.

Despre comunism Oskar Schuster nu are prea multe vorbe bune. „Vedeţi, comunismul este o teorie frumoasă, dar nu funcţionează, căci oamenii nu sunt furnici. După dezintegrarea URSS, Rusia s-a obligat în 1995 să respecte integritatea Ucrainei, în schimbul renunţării la armele nucleare a Kievului. Şi acum ce fac ruşii? Spun că merg în vacanţă în Ucraina, cu tancuri şi arme? Cele 10.000 de victime ar trebui să oblige cele două părţi să discute şi să ajungă la un compromis. Dar văd şi la soţia mea: nici ucrainenii, nici şi ruşii, nu sunt dispuşi să cedeze. Nu trebuie sa avem toţi aceeaşi părere, caci nu asta înseamnă democraţie. Dar, de pe poziţiile noastre diferite, trebuie să discutăm şi să ajungem la mijloc, pentru un compromis.”

Iolanda Bădiliţă, 09.07.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Acest articol a fost publicat vineri, 10 iulie 2015 la rubrica Ucraina.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.