caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

„Biserica trebuie să fie în afara oricărui interes, oricărei politici, dar a fost transformată într-o afacere prosperă” (partea 1/2)

de (13-4-2015)

 
R. Moldova. La sfîrşit de săptămînă cu Europa Liberă, Valentina Ursu şi interlocutorii ei din Nisporeni, părintele Vlad Mihăilă de la Sihla şi dr. în teologie Romeo Cemârtan.

Raionul_Nisporeni_location_mapMulţi sunt cei care spun că biserica trebuie să fie o voce în societate care vesteşte adevărul şi un reper moral. Unii însă cred că aprofundarea crizei economice are origini în criza morală. Şi pentru că un proverb latin aminteşte: cuvintele învaţă, iar exemplele convin, ne-am propus să vorbim despre preotul care trebuie să fie un model pentru enoriaşii din comunitate.

Îmi amintesc, în copilărie, atunci când omul cădea la vreun necaz, i-a ars casa, i s-a îmbolnăvit vita sau a căzut în vreo nenorocire, preotul nu aştepta să fie chemat, venea imediat să dea sfat de încurajare, ca să ridice moralul celui necăjit şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu care îl va scăpa, dar să îndrume şi vecinii pentru a da o mână de ajutor.

Am revenit la baştină, la Nisporeni, şi am căutat să aflu cum înţeleg localnicii rolul pe care îl are astăzi preotul:

– „Rolul preotului în comunitate e din veacuri. Este model atunci când preotul în faţa mirenilor este o fiinţă, nu vreau să spun sfântă, dar este o persoană cu mesajul de la Dumnezeu. Prin inima şi prin sufletul lui omul înţelege cine este Dumnezeu, cine este Hristos, cine suntem noi, creştinii.”

– „Poate că preotul cândva a fost un model în comunitate. Însă acum fiecare preot îşi construieşte biserica sa şi prin aceasta îşi face un business.”

Europa Liberă: Cum şi-o construieşte?

– „Strâng de la persoane ajutoare, construiesc biserica. Respectiv, lumea crede că e biserica în comunitate, însă e biserica preotului, cum doreşte el aşa face – ograda mea, legile mele. Respectiv, e un business, nimeni nu vede cât primesc, ce donaţii se fac, doar nu se impozitează banii respectivi. Cine va spune că într-o lună i-au venit în biserică donaţii 50 de mii de lei? Nimeni nu va spune lucrul acesta şi va pune banul în buzunar.”

– „Biserica, cu părere de rău, s-a transformat într-o afacere profitabilă. Chiar în localitatea unde trăiesc, în centrul oraşului Nisporeni, cineva îşi face interesul, a fost scos un preot, apoi alt preot, ceea ce nu e normal. Cred că biserica trebuie să fie în afara oricărui interes, oricărei politici. Să vină la biserică oamenii cu cuget, cu suflet.”

Europa Liberă: Aud tot mai mulţi enoriaşi care spun: cred în bunul Dumnezeu, dar nu mai cred în preot.

– „Nu mai cred, fiindcă atunci când vezi la televizor preoţii aceştia tinerei, frumuşei, care arată foarte bine, cu averi imense, îţi pui întrebarea: „De unde au luat toate acestea?”. Cred că lucrul acesta dezamăgeşte lumea.”

Europa Liberă: Dar ei propovăduiesc averea spirituală şi nu pe cea materială.

– „Până la urmă, trăim într-o lume materială. Cred că iau pildă de la politicienii noştri, care văd scopul lor în activitatea politică în primul rând să-şi satisfacă interesele. Altfel cum se poate, la sărăcia aceasta care persistă în ţară, deputaţii să primească premii de Paşti de 1 500 de lei? Cred că s-au discreditat complet. Atunci când aceste feţe bisericeşti se îmbogăţesc peste noapte cu castele imense şi încă mai cer ca statul să le plătească fiindcă nu au salarii, cred că ceva nu e în regulă.”

Europa Liberă: La biserică se aduc foarte multe daruri: ulei, făină, colaci, prosoape. Unde se duc aceste daruri?

– „Nu ştiu unde se duc. Nişte băbuţe de 70-80 de ani duc ce are omul, o găină, un ou, ultimul leu. Unde se duc toate acestea? Cred că se duc pentru binele celor care servesc aceste biserici şi nu mai mult.”

Europa Liberă: Dar unde ar trebui să ajungă?

– „La un azil de bătrâni şi şcoală auxiliară, unde se trăieşte în nişte condiţii care lasă mult de dorit.”

– „Posibil că o parte ajunge la orfelinate. Dar sunt sigur că cea mai mare parte rămâne în biserică, în ograda bisericii. Bisericile în prezent au devenit ca mănăstiri, preoţii în jurul lor şi-au strâns călugăriţe, ceea ce, conform canoanelor bisericeşti, nu e permis. Biserica este biserică, nu mănăstire. Puteţi verifica, o mare majoritate a bisericilor deja au călugăriţe, chilie respectivă. În aceste chilii trăiesc oameni care au nevoie de hrană.”

Europa Liberă: Preotul are grijă de cei necăjiţi?

– „Nu.”

Europa Liberă: Ce fac cu darurile care se aduc la biserică?

– „Nu pot împărţi între ei bogăţia. Nu degeaba a spus cineva că doi popi s-au întâlnit şi unul îl întreabă pe celălalt: „Ce faci cu banii, cu toată bogăţia care vine în biserică?”. – „Zvârl banii în sus şi care cad în partea stângă sunt ai mei, care în partea dreaptă îi dau poporului”.- „Eu tot arunc în sus şi ce rămâne sus e sus, dar ce cade jos e totul al meuʾ.”

Europa Liberă: S-a implicat politica în biserică şi biserica în politică?

– „Da. Cred că este vina noastră, a tuturor. Fiindcă credinţa e aproape de popor. Şi dacă le permitem, am greşit puţin, am pierdut pârghia şi direcţia şi ne-am trăsnit cu ce ne-am trăsnit.”

Europa Liberă: Preotul este un model pentru cei din jur?

– „Trebuie să fie.”

Europa Liberă: Dar este?

– „Din păcate, nu. Se explică că în toate ramurile avem haosul pe care îl avem.”

Europa Liberă: Ca să ajungă faţa bisericească să fie model în societate, ce trebuie să facă?

– „Foarte mult. Prin comportament, prin credinţa pe care dânsul o poartă în suflet. El în primul rând trebuie să fie model şi în faţa poporului trebuie să apară ca aproape de Dumnezeu, de Iisus Hristos, sărutăm mâna, ne închinăm, cerem iertarea păcatelor, cerem un sfat.”

Europa Liberă: Când vă întâlniţi preotul, îi sărutaţi mâna, vă cereţi iertare de păcate?

– „Nu. Nu sunt nici ateist, nici creştin, cred că omul singur după cuget trebuie să facă. Omul dacă vrea să creadă, nu trebuie să-i îngrădim acest drept, dar, totodată, nu trebuie cineva să se folosească de aceste lucruri, fiindcă pe credinţa omului nu trebuie de speculat.”

Europa Liberă: Se speculează pe credinţa omului?

– „Din ceea ce spun, că biserica se transformă într-o afacere prosperă, cred că da.”

Europa Liberă: Taxele sunt mari la botez, la cununie, la înmormântare?

– „Am participat odată la un botez şi am văzut că suma e cam frumuşică. Se cere să fie cumpărate lumânări, iconiţe şi omul nu

Având în vedere factorul demografic din Moldova, pentru copil sacrifici totul, iar cineva se foloseşte de lucrul acesta…

se mai tocmeşte atunci, fiindcă vine şi botează un copil, atâta bucurie pentru familie. Având în vedere factorul demografic din Moldova, pentru copil sacrifici totul, iar cineva se foloseşte de lucrul acesta.”

Europa Liberă: Ca să ajungă preotul să fie model în societate, ce trebuie să facă?

– „Să-şi schimbe atitudinea, să se gândească că nu preotul există pentru enoriaşi, să fie stimă şi respect reciproc.”

– „Un preot ar trebui să fie nu o persoană căreia trebuie să i te închini, dar o persoană cu care eşti aproape de sufletul lui. Prin acest preot să am legătura cu Dumnezeu.”

– „Cineva spunea: „Nu prea încerca să critici preotul şi popa că vei cânta în biserică”. Eu nu prea vreau să cânt.”

– „Pentru mine credinţa înseamnă să cred în Dumnezeu, nu în prooroci falşi.”

* * *

Cum răspunde biserica la nevoile enoriaşilor şi cum ar trebui să fie comunicarea dintre duhovnici şi mireni? Vom afla de la părintele Vlad Mihăilă, preot la biserica Sfânta Teodora de la Sihla, care spune că unde este iubire faţă de neam, nu există ură între neamuri, iar preotul trebuie să fie cel care seamănă iubire.

Vlad Mihăilă: „Aşa este firea omenească, de a vedea răul, dar cel care caută binele vede în primul rând binele, apoi neajunsurile. Preotul este un model, fiindcă dintotdeauna preoţimea este sfântă şi a fost un model pentru societate, preoţimea din toate timpurile.”

Europa Liberă: În condiţiile de astăzi încrederea s-a cam risipit, pentru că şi preotul este văzut în goană după material. Pune accent faţa bisericească pe spiritual sau şi ea tânjeşte după material?

Vlad Mihăilă: „Însuşi Dumnezeu întrupându-se a devenit om desăvârşit şi Dumnezeu adevărat Hristosul. Se păstrează această fire omenească, însă firea omenească a preotului are o altă educaţie, o altă origine, o altă misiune. Căci prin lucrarea duhului sfânt, când i s-a dat, darul preoţiei, el devine sluga lui Dumnezeu şi trebuie să îndeplinească cu stricteţe poruncile lui Dumnezeu, ceea ce nu se întâmplă, se întâmplă inversul la mulţi dintre preoţi, la mulţi dintre slujitori. Fiindcă îi magnifică cumva valorile materiale care tulbură mintea şi creează nişte plăceri şi vrea şi el să se bucure de aceste plăceri omeneşti, ceea ce nu îi stă bine şi atunci nu este slugă adevărată a lui Dumnezeu, dar devine un profitor.”

Europa Liberă: E un păcat să faci din biserică afacere?

Vlad Mihăilă: „E un păcat. Biserica nu ne aparţine nouă, niciunui preot, niciunui ierarh nu-i aparţine biserica. Biserica este casa Domnului, aparţine lui Dumnezeu. Este un mare păcat. Şi cei care gândesc şi caută să facă diferite structuri greşesc mult. I-a întunecat felul de fi în societate, goana după afaceri, se caută de a face profit. În faţa lui Dumnezeu profitul trebuie să fie îmbunătăţirea sufletelor, pentru că scopul principal al fiinţei umane este mântuirea. Dar ca să mergem spre mântuire, este cât mai bine să intrăm în comuniune cu Dumnezeu.”

Europa Liberă: Preotul are în grija lui şi pe cel năpăstuit, pe cel necăjit, pe cel care e neputincios?

Vlad Mihăilă: „Aceasta trebuie să fie. Chiar şi în rugăciunile de la mărturisire avem momentul acesta, că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, dar să se întoarcă şi să fie viu. Deci, neputinciosul, păcătosul să-l aducem pe calea mântuirii, să-l ajutăm când nu poate, să-l luminăm atunci când nu vede bine lucrurile, să-l întărim atunci când îi este betejit sufletul sau trupul. În toate preotul este un păstor, un diriguitor al fiecăruia din societate.”

Europa Liberă: Dumnezeu îi judecă pe toţi, aceasta se zice. Pe de altă parte, în ultimul timp tot mai multă lume îi judecă pe cei care se îmbogăţesc ilicit şi devin bogaţi peste noapte. Ce rol ar putea să joace biserica în această luptă împotriva corupţiei? Poate să-şi asume un rol ca să-i aducă pe cei rătăciţi pe calea cea dreaptă?

Vlad Mihăilă: „Desigur că poate. Ceea ce nu este cu putinţă la om, la Dumnezeu sunt toate cu putinţă.”

Europa Liberă: Ce poate face concret biserica pentru ca să curme acest fenomen, să pună stavilă acestui fenomen numit corupţie?

Vlad Mihăilă: „Adevărul. Să nu facem pentru profit orice mişcare, orice ajutor, de aici vin. „Îmi este rudă, să-l pun şef peste grupul justiţiar sau peste Judecătoria Supremă, sau altă judecătorie”. Vorbesc despre lucrul acesta care astăzi cu adevărat se vede, corupţia enormă. Ce fac ei? Caută în tot ce fac atât de mult să-l sugă pe omul de rând pentru a profita ei… În aşa mod îşi adună milioane, miliarde, castele, dar nu le trebuie atât de multe. Şi atunci, dacă eşti ales sluga societăţii, deputatul trebuie să fie sluga poporului.”

Europa Liberă: Aceşti oameni vor ajunge la judecata de apoi?

Vlad Mihăilă: „Numaidecât vor ajunge. Toţi vom ajunge mai devreme sau mai târziu. Judecata de apoi este judecata cea mare care va fi după judecata noastră personală. Până la judecata cea mare, odată cu sfârşitul acestei vieţi pământeşti, vom avea judecata personală şi atunci vom fi întrebaţi, la fel, ce am făcut. Dacă Dumnezeu ţi-a dat minte şi putere să obţii un avut, nu îţi aparţine numai ţie, trebuie să aparţină societăţii.

Însă abuzul acesta întotdeauna a fost judecat şi va fi desigur judecat de Dumnezeu ca ceva ce nu este bine, sănătos şi nu este plăcut lui Dumnezeu. Corupţia este obţinerea unui venit ilicit. Neadevărurile nu sunt plăcute în faţa lui Dumnezeu. Ştie Dumnezeu mai bine, nu pot eu să-i dau categoria că neapărat va cădea în iad. Dar odată ce vedem aceste lucruri, că cel de alături suferă şi nu are pe ce îşi cumpăra medicamente, dar ei dispun de castele şi de milioane de lei în bănci, este desigur neplăcut lui Dumnezeu.

Nu este omul lui Dumnezeu acel ce îşi adună averi pe pământ şi uită de averea pe care trebuie să o acumulăm în sufletele noastre pentru a câştiga fericirea cea veşnică. Se va spune că nici bogatul nu s-a gândit la Dumnezeu pe timpuri şi mulţi astăzi nu se gândesc, ei caută să trăiască viaţa aşa. Şi atunci de ce ne considerăm buni credincioşi, acumulând averi şi uitând de aproapele nostru, nu credem că lucrul acesta nu va fi plăcut lui Dumnezeu?”

Europa Liberă: Deci, să facem mai mult bine decât rău?

Vlad Mihăilă: „Absolut. Aceasta este mântuirea noastră, scopul vieţii noastre este mântuirea. Ca să câştigăm fericirea cea veşnică, avem nevoie să iubim omul, indiferent de religie, de rasă, de credinţă. Iubeşte-l, pentru că el până la urmă va găsi calea lui Dumnezeu. Mai spun sfinţii părinţi că nu ştim în ce măsură vor fi judecaţi musulmanii, şi ei cred în Dumnezeul cel adevărat, în Creator. Nu ştim în ce măsură şi cum vor fi judecaţi iudeii, că şi ei cred. Nu ştim cum vor fi judecaţi induşii, şi ei cred într-un Dumnezeu existent şi tot e Creatorul. În toate vedem Creatorul, căci divinitatea nu poate fi creată din diferiţi zei, ea este de un Creator.”

Va urma…

Valentina Ursu, 11.04.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Luat în balon (ziceri)

Când spui numai adevărul, nu te mai crede nimeni... // Praful de pe toba mică nu se compară cu praful...

Închide
35.173.48.18