caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

War on drugs

de (7-3-2015)

StefanMoisanuRăzboiul împotriva drogurilor din SUA a început formal în 1971. Termenul apare în legătură cu discursul lui Nixon din acelaşi an, deşi substratul acestuia era unul umanist, tratând teme precum prevenirea consumului şi reabilitarea celor dependenţi. Cumva, presă şi opinia publică au reţinut însă doar mesajul de război. Azi, acest război înghite 51 miliarde de dolari anual şi a creat o clasa situată permanent în afară societăţii (cei implicaţi de mici în consumul/traficul de droguri îşi pierd practic accesul la educaţie şi locuri de muncă oneste).

Îmi permit să fac o paralelă cu războiul împotriva corupţiei de la noi. Prezent pe toate canalele de presă, cu arestări şi condamnări zilnice, acest război începe să ia acelaşi drum. Înghite bani şi vieţi, propulsează o elită para-militară, dar nici măcar nu clinteşte ponderea corupţiei în sistem. Scriam acum ceva vreme despre ispită şi reiau acum această idee. Toţi cei pe care îi vedem cu cătuşe la televizor sunt consumatorii drogului. Dependenţa, fie că e de stupefiante, fie că e de bani, macină spiritul şi anulează tot ceea ce te face om. Pentru că trebuie să fii neom să îţi laşi copilul sedus de afacerile murdare în care te-ai îngropat, exact cum trebuie să fii neom să îl laşi să “îşi bage în venă” cu seringa ta. Şi vedem din ce în ce mai multe cazuri în care copiii, soţii, soţiile sunt locotenenţii de bază ai coruptului.

Fără a încerca să îi transform pe cei condamnaţi în victime inocente, şi observând în continuare analogia cu drogurile, remarc violenţa cu care războiul împotriva corupţiei se poartă împotriva consumatorilor. Şi doar a lor. Ceea ce îl transformă într-o cauza pierdută: atât timp cât va există ispita şi vor există dealerii, vom avea noi şi noi consumatori. Cine sunt dealerii?

Un sistem de achiziţii publice de o făţărnicie şi artificialitate duse la rang de artă. Birocraţia excesivă, construită în jurul sistem public specializat în a rezolva probleme pe care tot el le creează, într-o buclă de amplificare nesfârşită. Desconsiderarea antreprenoriatului veritabil. Pe vagoanele cu care au venit minerii se regăsea şi mesajul “nu vrem patroni”, semn al unei uri sub care au crescut toate afacerile din România. Întreţinerea unui mediu ostil pentru elitele intelectuale care a condus la emigrarea masivă a celor în jurul cărora se putea clădi valoare. Dispreţul profund faţă de muncă, ridicarea şmecheriei la rang de virtute.

Şi lista ar putea continuă. Împotriva lor mi-aş dori să văd o lupta pe viaţă şi pe moarte. În loc de arestări, să vedem zilnic o nouă iniţiativa de ameliorare a legislaţiei, de introducere a unor criterii care corelează valoarea cu răsplată, de îndreptare a nedreptăţilor sociale.

Scenă politică a devenit un Colosseum în care execuţiile publice, mizeria fiinţei umane încarcerate, ruperea familiilor sunt aplaudate şi încurajate de o mulţime în delir, avidă după din ce în ce mai mult sânge. Poate e bine să ne amintim că în toate revoluţiile, cei care arătau mulţimii capetele însângerate ale celor decapitaţi au clădit ulterior un sistem totalitar mult mai opresiv în comparaţie cu cel pe care l-au înlocuit. Când comuniştii au venit la putere în România au călărit acelaşi val al urii faţă de chiaburi, faţă de capitalişti corupţi. Şi după ce au terminat cu ei, au început să arunce în beciuri pe toţi ceilalţi care erau incomozi sau cu potenţial de a deveni incomozi.

Românii sunt extrem de sensibili la aceste derapaje. Orice organizaţie tinde să devină miliţie, oricât de timide ar fi începuturile. E suficient să va gândiţi la gardienii publici, o entitate civilă care cumva a ajuns poliţie pe nesimţite. Şi lista poate continua; azi poţi fi oprit în trafic de câteva zeci de entităţi ale statului, iar telefonul îţi poate fi ascultat de practic oricine.

Întotdeauna în viaţă, dincolo de aspecte emoţionale, e bine să evaluezi o situaţie prin prisma a câştigurilor şi pierderilor celor de la masă. Corupţia din România nu a fost nici măcar ciobită de arestările recente. Cei ce vin să îi înlocuiască pe cei plecaţi sunt la fel de dependenţi şi la fel de înverşunaţi. Statul pierde în continuare bani şi/sau este în incapacitate de a avea iniţiative economice durabile şi de impact. Câştigă însă aparatul de reprimare care devine din ce în ce mai temut, mai puternic, mai bine finanţat şi mai discreţionar.

În ’73 apare DEA (Drug Enforcement Administration) pentru a conduce lupta împotriva drogurilor. Patruzeci de ani mai târziu, consumul de droguri a crescut, puşcăriile gem de condamnaţi, mii de oameni au murit şi o clasa întreagă există acum în afară societăţii. DEA în schimb are o finanţare de miliarde, dispune de tancuri şi arme de asalt şi este responsabilă de zeci de mii de uşi şi vieţi ale unor oameni nevinovaţi dărâmate în urmă unor investigaţii abuzive.

Sunt doar câteva litere de la E la N. Nu va bucuraţi de nenorocirea altora, oricât ar fi de mişei. Mai bine să punem cu toţii umărul ca mediul care i-a corupt şi i-a consumat să nu mai existe.

Ştefan Moişanu, 7 martie 2015

Preluat de pe blogul autorului http://mstefan.svbtle.com .

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mr. Smart, roboţelul fără sentimente

Georgiana Capuerde, culantă şi nepăsătoare, ne deschide nu doar un gemuleţ, ci uşa mare de sticlă după care se ascund...

Închide
3.236.83.154