caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica TELEGRAMA



 

Noul ambasador al Romaniei la Washington Adrian Vierita si-a prezentat scrisorile de acreditare Presedintelui Bush

de (28-1-2008)

Noul ambasador al Romaniei la Washington Adrian Vierita a prezentat scrisorile de acreditare Presedintelui Bush, in timpul unei ceremonii care a avut loc la Casa Alba marti, 22 ianuarie.

Intr-o scrisoare adresata presedintelui american, ambasadorul Romaniei a aratat: “Am deosebitul privilegiu de a putea contribui la prietenia în continuă creştere dintre Statele Unite şi România şi la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre. Pe perioada mandatului meu, îmi voi concentra eforturile spre promovarea unor relaţii politice şi de securitate mai puternice, spre îmbunătăţirea schimburilor economice bilaterale şi, nu în ultimul rand, spre întarirea legăturilor cu românii care trăiesc în Statele Unite.”

El a subliniat, de asemenea, ca Romania este şi va rămâne un susţinător ferm al viziunii Presedintelui Bush de promovare a libertăţii şi valorilor democratice de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Ambasadorul Vierita a subliniat cooperarea bilaterala exceptionala in sensul promovarii democratiei, a dezvoltarii economice, precum si in ceea ce priveste aspecte de interes in plan global si regional: securitate energetica, neproliferare, lupta impotriva terorismului si a crimei organizate.

In contextul pregatirilor pentru summit-ul NATO, pe care Romania il gazduieste in aprilie 2008, ambasadorul roman a aratat ca acesta este “cel mai important eveniment organizat vreodată la Bucureşti; suntem convinşi că va reprezenta un moment semnificativ şi pentru viitorul Alianţei.” El a mentionat, totodata, interesul cu care este asteptata la Bucuresti vizita Presedintelui Bush si a Primei Doamne, cu prilejul Summit-ului NATO.

Anterior preluarii mandatului în capitala SUA, Adrian Vierita a fost secretar de stat pentru afaceri europene in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, incepand din iulie 2006 si ambasador al Romaniei in Republica Federala Germania, in perioada 2002 – 2006.

Adrian Vierita a fost numit Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Romaniei in Statele Unite de catre Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, in data de 5 decembrie 2007.

(Stire preluata de la Biroul de Presa al Ambasadei Romaniei la Washington)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
coji de portocal

uneori dupa o vizita prelungita gasesc picioare uitate talpi urme pe covorul in care ascultam rulati flamenco aerul plin de...

Închide
18.191.223.123