Nu am fost prea încântat când am primit misiunea de a ţine un ciclu de conferinţe pe teme electorale. Din trei motive: mie nu îmi plac conferinţele, nu îmi plac ciclurile şi nu-mi place politica. In plus, fusesem repartizat la o instituţie medicală deosebită pentru care nu aveam nici cea mai mică atracţie. Nu aveam însă nici de ales, fiind o acţiune de voluntariat…
Am fost primit destul de amabil, portarul a citit cu atenţie permisul de intrare („domnul… este autorizat să intre în zilele de luni şi joi…”) şi mi-a explicat cum să ajung la publicul care mă aştepta cu nerăbdare:
– Sala de conferinţe se află în pavilionul B, etajul unu, secţia de bolnavi neviolenţi…
M-a primit cu aplauze un public foarte civilizat, alcătuit din surori, felceri, câţiva medici cu barbă şi numeroşi cetăţeni internaţi pentru nevroze ciudate, obsesii nevinovate, fobii moderne. De la început vreau să notez că, în ciuda unor prejudecăţi, toţi aceşti participanţi prezintă un indice de inteligenţă cu nimic mai scăzut decât multe persoane cu putere de decizie. Ba, aş spune că dimpotrivă. Din acest motiv, discursul meu s-a bucurat de un incomparabil succes, iar strângerile de mână din final m-au convins că, probabil, am ratat o frumoasă carieră de politician.
Am plecat foarte încântat, dar numai până la poarta instituţiei. Aici am întâmpinat primul meu obstacol, ca om politic… Portarul, unul nou, mi-a cerut permisul. L-a examinat foarte atent, l-a sucit, l-a răsucit, l-a privit de departe şi de aproape, apoi a decis:
– Nu poţi ieşi de aici!
– Adică cum? m-am mirat eu sincer.
– Adică rămâi! a precizat individul. Uită-te şi tu: scrie că ai voie să intri? Scrie… Dar nu scrie că ai voie să ieşi! Şi de aici nu iese absolut nimeni fără bilet de externare!
– Prietene dragă, am încercat să-l conving, eu sunt politician, un viitor deputat, sunt un om important, nu ferească dumnezeu un…
– E acelaşi lucru, a precizat individul. Să fii mata sănătos câţi politicieni, diplomaţi, şoferi, bancheri, negustori, scriitori, doctori, avocaţi şi chiar farmacişti au trecut pe aici…
După regulament avea dreptate. L-am rugat să-mi permită să vorbesc cu directorul, cu vreun şef de secţie, să lămurim problema. Mi-a explicat că respectivii nu sunt şefii lui, el făcând parte dintr-o societate de pază specializată, tocmai pentru a face nulă orice intervenţie de acest fel.
– Dar eu sunt conferenţiar, i-am amintit.
– Uite, aşa începe la toţi, a decis el… Întâi e conferenţiar, după aia spune că-i Napoleon, Stalin sau tot felul de alţi artişti sau dansatori…
Cum am ieşit totuşi de acolo? Numai datorită perspicacităţii mele cu totul deosebite şi a unui simţ diplomatic înnăscut.
– Dragul meu, i-am spus cerberului, scumpule, mă bazez pe inteligenţa şi responsabilitatea dumitale! Priveşte aici, la adeverinţă. Scrie „autorizat să intre luni şi joi”? E adevărat… Azi e luni, nu-i aşa!? În cazul acesta trebuie să ies acum ca să pot să intru încă o dată joi. Păi, dacă nu ies, spune şi matale, cum o să intru?
Tipul s-a scărpinat în creştet vreo patru minute şi a decis:
– Bine, dar să-ţi faci rost de un bilet de ieşire altădată, în care să se menţioneze că nu eşti periculos.
Altădată? O să mai aştepte cu toţii mult şi bine… Cine poate să garanteze că un politician nu e periculos?
