ACUM.TV

 
Un comentariu al analistei Anne Applebaum în săptămînalul britanic „The Spectator”.

„Luna trecută, preşedintele Parlamentului rus a dat instrucţiuni în mod solemn Comitetului său de politică externă pentru a lansa o anchetă istorică: a fost ‘anexarea’ Germaniei de est de către Germania Federală cu adevărat legală? Trebuie ea condamnată? Ar trebui anulată? Săptămîna trecută, ministrul de externe rus, vorbind la Conferinţa de securitate de la München, a dat să se înţeleagă că el ar avea îndoieli similare. «Reunificarea Germaniei s-a făcut fără vreun referendum», a declarat el ritos.

La aşa o declaraţie, publicul a izbucnit, fireşte, în rîs. Germanii aflaţi în sală au găsit, în mod special, declaraţiile ruse hilare. A se anula unificarea germană? De ce nu s-ar cere atunci abandonarea întregii reglementări de după Războiul Rece?

Ceea ce la prima vedere ar fi, bineînţeles, o noţiune amuzantă – dar mai puţin, dacă te gîndeşti că asta este exact ceea ce preşedintele Parlamentului rus, ministrul de externe rus şi, desigur, preşedintele rus – un om care odată a calificat colapsul Uniunii Sovietice drept «cea mai mare catastrofă politică a secolului XX» -, sînt în curs de a încerca să realizeze.”

Anne Applebaum comentează în continuare: „Tranziţia Europei Centrale de la comunism la democraţie a fost aclamată ca un imens succes şi, desigur, este copiată şi studiată larg pretutindeni în lume. Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, chiar România şi Bulgaria, sînt mult mai deschise şi, în general, mai prospere decît au fost vreodată. Germania s-a reunificat triumfant, iar Europa este o entitate şi liberă.”

„Poate cu adevărat dărîma Vladimir Putin o asemenea realitate?” – se întreabă analista, care răspunde: „fără îndoială el a încercat. Am petrecut ultimul deceniu certîndu-ne pe tema Irakului, a Iranului, a Afganistanului, aproape a totul, cu excepţia Rusiei. Între timp, Rusia şi-a continuat marea strategie menită să delegitimeze NATO, să submineze Uniunea Europeană, să dividă aliaţii occidentali şi, mai presus de toate, să dea peste cap tranziţiile realizate în anii 1990.

În cea mai mare parte a timpului, ei împing o uşă deschisă. Nu Kremlinul a inventat ideile anti-europene sau anti-establishment; el nu face decît să le sprijine sub orice formă există, adaptîndu-şi tacticile la fiecare ţară vizată. Ei vor sprijini atît extrema stîngă, cît şi pe cea greacă – iar în Grecia, pe amîndouă. […] Cu un efort foarte mic, Kremlinul poate realiza mult mai mult în ţări mai mici, unde clasa politică este secătuită, mediile de informare la pămînt, şi Europa încă văzută ca o idee nouă.”

Anne Applebaum dă situaţia din Cehia, în comentariul din „The Spectator”, drept unul din exemplele demonstraţiei sale. „Din 2013, de cînd guvernul ceh s-a prăbuşit în urma unui scandal de corupţie, pe Internetul ceh abundă invectivele şi insultele, atacurile la adresa «clasei noastre politice corupte». In această atmosferă, cu mici fonduri oferite de mediile ruse, în special într-o ţară în care cele mai multe dintre ziare lucrează în pierdere, se ajunge departe. Un fost ministru, pe care acelaşi portal ceh de Internet l-ar fi atacat pentru corupţie – în mod fals spune el -, atacă acum Ucraina şi sprijină anexarea Crimeei de către Rusia.

Ceva fonduri oferite graţios reuşesc multe şi în politica cehă. Campania de alegeri a actualului preşedinte, Milos Zeman, a fost finanţată pe faţă, în 2013, de Lukoil, compania energetică rusă. De atunci, preşedintele Zeman – care, din fericire, nu controlează guvernul – a vociferat împotriva sancţiunilor la adresa Rusiei, a minimalizat invazia rusă a Ucrainei drept «o izbucnire de gripă» şi a invitat la Praga oligarhii ruşi sancţionaţi de occidentali. Nu este singurul.”

Pe de altă parte, notează analista în „The Spectator”, „Uniunea Europeană nu foloseşte vehicule anonime pentru a manipula media, aşa cum procedează Rusia în întreaga Europă Centrală. Nici nu finanţează partidele de extremă-dreaptă, aşa cum o face [Rusia] atît la Budapesta, cît şi la Paris. Viktor Orban, premierul de centru-dreapta al Ungariei, a adoptat şi el o parte din mesajul anti-tranziţie al Rusiei. Anul trecut, el şi-a asigurat un împrumut rus – ale cărui detalii au rămas secrete – pentru construcţia unei noi centrale nucleare. Cîteva luni mai tîrziu, el le-a spus etnicilor maghiari din România că a venit timpul abandonării «dogmelor şi ideologiilor» occidentale, cum sînt democraţia liberală, forma de guvernămînt, care odinioară a fost obiectivul central al tranziţiei Ungariei. În mod infam, Orban a explicat atunci că el preferă «democraţiile neliberale» din Turcia, China, şi, desigur, Rusia. Iar Putin este în vizită săptămîna aceasta la Budapesta. […]

Orban este faimos şi pentru nostalgia sa faţă de „Ungaria Mare”, care nu mai există de la Primul Război Mondial. O mică felie din acea importantă pierdere teritorială este acum parte a Ucrainei – un fapt pe care, în mod curios, ministrul de externe rus l-a adus în discuţie la München. Poate a fost o insinuare: dacă Rusia reuşeşte cu succes împărţirea Ucrainei, Budapesta ar putea căpăta şi ea o felie.

Chiar dacă Ungaria, în cele din urmă, nu va sucomba farmecelor democraţiei neliberale, alţii ar putea să o facă. În Serbia, care nu este membră a UE (şi pe care Rusia s-ar bucura să o menţină astfel), firmele ruse controlează cea mai mare parte a companiilor petroliere şi de gaze, iar Putin a fost recent salutat cu cea mai mare paradă miliară din ultimii 30 de ani. Slovacia are un prim ministru care flirtează cu naţionalismul dur – spunînd că ţara sa s-a format «pentru slovaci nu pentru minorităţi» – şi exprimă şi el îndoieli pe tema sancţiunilor împotriva Rusiei.

Chiar în Polonia, naţiunea, probabil, de cel mai mare succes în Europa centrală şi cea mai fiabilă pro-NATO, vorbitori pe Internet acuză drept o catastrofă «cei 25 de ani dezastruoşi» de tranziţie. […]

Un guvern ceh ori român care s-ar alătura celui grec opunîndu-se sancţiunilor împotriva Rusiei ar fi, de asemenea, util [Rusiei]. Un guvern ungar sau bulgar care ar dori să pună beţe în roate politicii unite europene faţă de Rusia, în special în ce priveşte petrolul şi gazele, ar fi şi mai binevenit.” […]

„Dacă ai fi Vladimir Putin, nu ai încerca măcar să obţii aşa ceva?”, conchide Anne Applebaum comentariul din săptămînalul britanic „The Spectator”, semnalînd că: „Există încă numeroşi foşti informatori Stasi şi numeroşi foşti agenţi ruşi în landurile răsăritene [ale Germaniei]. Nimeni nu va observa dacă cîteva companii necăjite plătesc ceva ruble convertite în conturile partidelor anti-europene din Germania. Mulţumită afacerii Snowden şi a pretinsei ascultări a telefonului cancelarei Merkel, germanii sînt deja furioşi pe americani. Ei au încetat de mult să-i mai trateze pe britanici ca jucători serioşi pe plan geopolitic. Nu ar fi nevoie de mulţi bani şi infiltraţii pe Internet pentru a menţine pentru ani buni, cîţi o fi nevoie, o fanfară de retorică anti-occidentală, anti-americană, anti-Uniunea Europeană.

Vom afla că ea a reuşit atunci cînd ministrul de externe rus va declara reglementările post-Război Rece nule şi neavenite, iar nimeni nu va mai rîde”.

Traducere şi adaptare Victor Eskenasy, 19.02.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Acest articol a fost publicat joi, 19 februarie 2015 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.