caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mentalitate



 

Arta iese din p**** şi se duce pe p***

de (14-2-2015)
1 ecou

StefanMoisanu

Am găsit acest interviu, dar dacă aveţi o toleranţă scăzută la autosuficienţă, mediocritate şi vulgaritate, nu citiţi tot interviul, voi reda doar un fragment:

Am simţit că vreau să „nasc” un tablou, să-i dau viaţă folosindu-mi trupul. Atunci mi-a venit ideea să-mi introduc un ou în vagin şi să pictez în acest mod. Este interesant cum se combină pregătirea unei pânze cu momentul în care ouăle cad.

Credeam că Florin Piersic Jr a împins impostură şi fascinaţia pentru propriile flatulatii la maximul posibil, dar fata asta e mult mai avansată.

Cum am ajuns să considerăm asta că fiind artă? Cum putem să punem semnul de egalitate între a lasă ouă să cadă din vagin pe o pânză şi miracolul prin care o imagine născută în minte ajunge pe pânză prin milioane de impulsuri ce controlează muşchi ce au fost făcuţi pentru a rupe oase şi arunca pietre?

Aceasta este arta la care aspiră pseudointelectualii de azi. O categorie specială de hipsteri care se dau de ceasul morţii să pară inteligenţi, rafinaţi şi intelectuali deşi studiul şi inteligenţa nativă nu îi ajută. Ei sunt cei care se afişează printre cărţi deşi nu se omoară cu cititul, cei care se înghesuie la vernisaje deşi nu au niciun tablou în casă, cei care înfiinţează asociaţii şi mişcări pentru a susţine cauze pe care nu le înţeleg. Printre ei se repetă la nesfârşit povestea cu hainele noi ale împăratului. Cu cât înţeleg mai puţin ceva, cu atât mai mult îl laudă pentru a nu fi consideraţi obtuzi. Sunt victima sigură a celor care ştiu să capitalizeze acest fenomen şi să le bage pe gât tot felul de “opere” dubioase.

Se remarcă însă printr-o tenacitate extremă în a îşi întări unul altuia alibiurile culturale menite să îi exonereze de crimele comise împotriva a tot ce înseamnă artă. Ei pot exista doar graţie acestei susţineri reciproce, de aceea trebuie să vadă şi să fie văzuţi. Actul pseudointelectual nu este niciodată unul intim. Aşa se nasc adevărate temple ale mediocrităţii cum va fi noul Cărtureşti Carusel. Pentru cei ce citesc în mod natural, lectura este o activitate deopotrivă intimă şi adânc intrată în obişnuinţă. O librărie în care doar te afişezi cu cărţi e la fel de ciudată ca o alimentară în care te afişezi mirosind diverse legume şi mezeluri dând din cap cunoscător deşi tu ai venit acolo pentru un pateu şi covrigi.

De fapt, dacă mă gândesc bine, e chiar o idee bună. Dacă vrei să agăţi şi să pari bucătar dar nu ştii să faci altceva decât să încălzeşti la microunde borcanul primit de la părinţi, ar putea să existe un Bucătăreşti unde plăteşti doar ca să stai printre ingrediente, să citeşti cărţi de bucate şi să lingi gânditor un polonic.

Am vorbit de agăţat şi aşa am ajuns la a doua parte a titlului. Toată porcăria asta ce mai nou se numeşte artă se naşte din singurătate şi disperare. Pseudointelectualitatea şi arta pe care o promovează sunt ultimul refugiu când eşuezi în viaţă, în carieră, în relaţii. Dacă eşti mic, urat şi şters, fugi la Cărtureşti, ia o carte în mâna şi arde-o intelectual. Dacă eşti atât de proastă încât nu poţi termina nici măcar ASE fără emoţii, fă-ţi o asociaţie de promovat arta. Dacă eşti nebună, stridentă şi isterică, bagă-ţi ouă în vagin, vopseşte cu ele şi zi că e artă. E ultima soluţie să nu mori singur şi sărac.

Interesant e că după ce pseudointelectualul se aşează la casă lui, îi dispar brusc toate preocupările artistice. Odată “combinat” revine la eructatul berii la pet. Finul critic care odinioară explica unei ochelariste afectate sensurile absconse ale unei chiuvete ruginite agăţate de o ramă de tablou la o expoziţie, revine la vizionatul meciurilor la terasă. Intelectuala rebelă care citea non-stop şi se poza pe facebook cu discuri, flori şi cărţi la cafea devine gospodină isterică, spaima asociaţiilor de locatari şi devoratoarea show-urilor de teleshopping.

Din fericire adevărată artă va supravieţui. Da, artistul adevărat probabil stă cu expoziţia pustie pentru că toată lumea e la un vernisaj cu perii de WC prinse în buchete ce reprezintă fragilitatea spiritului artistic în faţa conformismului capitalist, dar aşa a fost întodeauna. Şi peste ani, cea care a dăinuit a fost arta născută din suflet, nu căzută din …

Ştefan Moişanu, 13 februarie 2015

Preluat cu permisiune de pe blogul autorului – http://mstefan.svbtle.com/

Ecouri

  • Stefan N. Maier: (23-2-2015 la 00:11)

    Imi sugereaza următorul comentariu:

    La urma urmelor

    Te rog, nu rămâne perplexă,
    nu te face că nu ştii,
    scoate mâinile din buzunare.
    Viaţă ta e doar despre sexă,
    îmbrăcămintii
    şi mâncare.

    Cum adică nu ştiu ce vorbesc?
    Dar uită-te, dragă şi la mine.
    Nu mi-e gândul decât la sexesc,
    la mâncare şi să mă-mbrac bine.

    Am putea porni o conversaţie
    despre altruism, donaţii şi eroi.
    Însă mi-e că-i tot despre sexaţie
    şi-alte triviale, mari nevoi în doi.

    Acest lucru fiind de-acuma stabilit
    n-o mai ameţim cu noi mistere.
    Avem vreme de-mbrăcat mâncat, donat.
    Vezi că-n frigider e-o bere.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cool Optical Illusions Compilation 2014

Cool Optical Illusions Compilation 2014

Închide
44.200.122.214