caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Şedinţa EuroGroup în legătură cu datoria Greciei

de (11-2-2015)
26 ecouri

 
Miercuri 11 ianuarie are loc şedinţa EuroGroup la nivel de miniştri de specialitate care conduc economiile ţărilor din zona euro, plus reprezentantul Băncii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional.
   Scopul este primirea propunerilor Greciei de rezolvare a situaţiei împrumutului care a ajuns la cifra de 180% din produsul intern brut.
   Poziţia guvernului este că datoria nu poate fi returnată de o economie care a scăzut cu 30% iar ţara se confruntă cu o criză socială şi că planurile implementate pînă acum aşa cum au fost directivele creditorilor nu au dat rezultate, datoria crescînd cu 65%.
   Separat, Banca Europeană a făcut apel la o metodă de creştere a fluidităţii monetare prin cumpărarea de la bănci a obligaţiunilor statelor membre, iar băncilor le revine sarcina de acordare de împrumuturi care să ajute creşterea economică.
   În acest context guvernul grec ar dori să relaxeze parametrii economici pentru a pune în mişcare economia şi în special producţia, exporturile şi consumul pentru ca din impozitele crescute să poată plăti datoria.
   Din acest punct de vedere se observă o convergenţă şi se aşteaptă să se ajungă la o înţelegere. Membrii Europgroup constată existenţa unei înţelegeri care prevedea un control asupra îndeplinirii obligaţiilor guvernului elen de către o comisie trilaterală pe care doresc să o menţină.
   Firmele germane, franceze şi altele din zona euro au interese mari în Grecia.
   Un cumpărător care intră în magazin german din Atena, indiferent de profil, de la supermarket şi pînă la magazine electrice, va vedea vînzători negri la faţă, după reduceri de personal şi scăderi de salarii şi anunţarea perspectivei sumbre chiar a închiderii afacerii, întrucît vînzările au scăzut din cauză că nu există lichiditate.
   Germania are multe firme printre care de telecomunicaţii care au folosit calul grecesc pentru a se extinde în Balcani, la început ca firme greceşti, ulterior preluate la preţuri mici de firme germane.
   Firmele străine vor să se asigure că Grecia nu va falimenta şi că investiţiile lor vor fi la adăpost şi vor putea produce cîştiguri în situaţia în care economia se va relansa.
   De aceea, în conjuncţie cu oligarhia indigenă, ele susţin partidul Syriza în vederea obţinerii unei relaxări ai parametrilor economici impuşi de memorandumul în vigoare şi încercarea relansării economice.
   Se aşteaptă ca procesul de adaptare a înţelegerii existente dintre statul grec şi Eurogroup să fie dificil şi ca grecii să obţină condiţii mai grele decât pînă acum în schimbul unui răstimp de 2 pînă la 6 luni în care să se detalieze nou plan şi să se ia măsuri de abordarea problemelor sociale interne şi salvarea sărăcimii şi găsirea unor surse de finanţare.
   Ca prim pas grecii vor implementa un catalog al averilor mobile şi imobile care să reflecte un indicativ de capacitate de impozitare.
   În toate cazurile această măsură a fost luată în situaţii speciale de război sau, ca în România sub ocupaţie sovietică, au fost furate bunurile oamenilor, bijuterii, imobile, bani şi acţiuni, terenuri etc.
   Se doreşte prin acest catalog al averilor să se inventarieze rezerve de aur, metale preţioase, valori, opere de artă, obiecte arheologice, colecţii, cît şi imobile şi chiar autoturisme, tractoare etc.
   Nu se vor impozita averile de pînă la 200.000 euro dar în caz de necesitate ar fi posibilă rechiziţionarea unor valori în special aur, bani pentru scop public.
   Toate reformele vor determina creşterea încasărilor firmelor de consultanţă pe care statul este nevoit să le cheme în ajutor.
   Prin noul guvern şi noua înţelegere membrii EuroGroup încearcă să creeze o situaţie stabilă în Grecia, pace socială şi o timidă relansare economică cu scopul de a menţine ritmul de returnare a împrumuturilor.
   Primul pas este relaxarea păturii sărăcite sub nivel de supravieţuire şi trecerea poverii pe cei care posedă sau cîştigă peste un nivel.
   Aceasta are succes în populaţia de şomeri sau cu salarii mici care se bucură de impozitarea crescută a celor care au mai mult că ei.
   În fapt micii întreprinzători, meşteşugarii şi negustorii mici sunt pe cale de dispariţie şi ultimii supravieţuitori vor închide afacerile.
   Firmele mijlocii vor fi strivite de criză şi vor supravieţui numai în măsura în care firmele mari le vor da contracte, la început din investiţii de stat, în schimbul unui sprijin politic către guvern.
   Prin aceasta golul va fi acoperit de importuri şi de firme mai mari care vor lua toată piaţa.
   Joi 11 ianuarie începe şedinţa la nivel înalt a ţărilor din EuroGroup care ar putea decide în vederea examinării în continuare a cererilor guvernului elen cu care vor discuta direct şi posibil să efectueze recomandări.Dacă distanţă dintre părţi va fi foarte mare, este posibil ca propunerile guvernului elen să fie respinse şi să se indice următorii plăşi sau eventual un avertisment.
   Întrebarea care se pune este cînd şi cum va veni relansarea economică când economia scade în Europa.
   Dacă în anul 2003 Europa producea 30,4% din producţia mondială, în timp economia europeană a scăzut chiar dacă a înglobat ţările din Europa de est, pentru ca în anul 2013 Europa să producă 23% din producţia mondială.
   Azi Europa nu mai are din ce să încaseze impozite corespunzătoare şi inventează impozite noi.
   Europa este în scădere şi de ani de zile pieţele financiare subliniază slăbiciunea vechiului continent şi cauzele şi nu văd nici un semn de revenire.
   Ceva este putred în economia Europei şi revenim la declaraţia lui Alan Greenspan care subinia lipsa unităţii politice care ar fi putut să crească eficienţa.
   Revenind la Elada antică observăm analogia între ideea hegemonistă ateniană a unităţii economice şi a trezoreriei prin crearea Ligii de la Delos, locul primei trezorerii, şi Uniunea Europeană de azi cu Banca Europeană şi problemele asemănătoare.
   În fapt, după un anumit punct, Atena a devenit putere hegemonica necontestată şi, atunci cînd se impunea, o demonstra prin forţă şi partenerii egali au devenit supuşi.
   Şi totuşi această hegemonie a respins pericolul împărăţiei de la răsărit.
   Acum Europa are două împăraţii din răsărit şi o lungă lista de concurenţi economicii şi totuşi trenează unitatea politică.
   Cînd se vor îndeplini condiţiile unei unităţi economice aşteptate de politicieni va fi poate prea tîrziu.

Ecouri

  • musat: (12-2-2015 la 20:59)

    Update:

    Sedintele extraordinare EuroGroup si cea la nivel la virf s-au incheiat fara un comunicat oficial.Partile nu au ajuns la acord datorita opozitiei delegatiei elene de a se mentiona continuarea si indeplinirea pina la finalizare a monitorizarii si alte mici diferente de exprimare.Altfel a exista pina la acest punct consensul introdus de Olanda si Seful EuroGroup de a se pregati sedinta ordinara de luni a EuroGroup si sa se lasa consilieri si experti sa lucreze incepind de vineri si sa definitiveze planul intelegerii.

    In Grecia au avut loc anterior demonstratii de sustinere ale guvernului.Se spune ca demonstratiile au fost organizate prin internet.Televiziunile au prezentat participanti si au intrebat pentru ce demonstreaza iar raspunsul a indicat sustinerea guvernului.Absolut toti cei intervievati nu aratau a fi utilizatori de internet ci in majoritate erau gospodine, pensionari si paturi influientate de guvern.

    De la investirea in functie ministrul de finante este prezentat ca super vedeta si i se face un cult prin toate mijloacele incit a devenit star, fiecare amanunt legat de absolut ce nu este esential este dezvoltat de o presa hipnotiozata si care transmite maselor imaginea unui superman care se lupta pentru Europa pe care o salveaza.Este clar ca vedeta savureaza fiecare atentie care i se da si ca vrea sa fie venerat.

    Posibil ca luni noapte sa se anunte un acord si ca unele chestiuni sa ramina pentru sedinta de peste o saptamina sambata.

    In fapt noul guvern a fost adus la putere pentru a stabiliza situatia din Grecia si a da Europei ceea ce ii aprtine si anume influienta si posibilitatea de a recupera macar o parte de bani.Greciei i se va impune un program la fel de dificil de infaptuit dar pe moment se vor relaxa unii parametrii si se vor cheltui banii cu o parte din oamenii saraci.

    Posibil ca planul sa contina perpetual bonds in care nu exista data de expirare a imprumuturile ci se platesc numai dobinzi.Astfel la o dobinda de 5% dupa 20 de ani se recupereaza suma datorata si dupa alti 20 de ani se mai recupereaza inca odata si tot asa la fiecare 20 de ani.

    Scopul aducerii la putere a Syriza a fost obtinerea unui acord popular si de a pune populatia la lucru.

    Dupa catastrofa de pina acum un acord oricit de prost cu Europa si citeva elemente pozitive de multe ori masuri superficiale vor fi prezentate si populatia le ca considera o victorie si ar putea asigura inca un termen primului ministru.

    In Grecia nu se petrece nici o minune ci totul este sub control.

  • Nicolae Musat: (15-2-2015 la 17:15)

    Update.

    In toata Grecia si in orase din strainatate au loc manifestatii in sprijinul guvernului in vederea noii sedinte de miine a Eurogroup.

    Cit de manipulati pot fi acesti oameni !

    Ce pot sa astepte ei in situatia clara din acest moment ? Absolut nimic.

    Doar acordul si eufortia lor este ceruta de un ritual absurd al puterii.

    Peste timp li se va spune:

    – Voi ati fost de acord si ati participat !
    La ce ?

  • Nicolae Musat: (16-2-2015 la 20:00)

    Update:

    SEDINTA EUROGROUP a ESUAT sa produca un comunicat, exista un dezacord GRECIA-TARILE ZONA EURO care au dat un ultimatum ca pina vineri guvernul grec sa solicite prelungirea prezentului program.

    Declaratiile anterioare au fost pe ton de dezacord total pina la nivel „cearta usa cortului”. Un ministru a caracterizat guvernul grec ca iresponsabil.

    In conferita de presa ministrul finantelor Varoufakis Yanis a mentionat ca era gata sa semneze un text de acord dar cu citeva momente inainte de momentul semnarii textul a fost modificat si i s-a prezentat alt text.

    Sigur ca se va ajunge la un acord dar acesta nu se de natura decit sa amine solutionarea problemei. Germania si Olanda vor presa in continuare, dar pina la urma se va impune un text si mai defavorabil guvernului grec care va fi nevoit sa accepte, dar va cistiga citeva luni.

    Cu ce va santaja Grecia ?

    1. China ?
    2. Rusia ?
    3. Cu electoratul din tarile Euro in special cele care vor organiza alegeri ?

    Raspunsul este (3) intrucit, daca nu se va ajunge la un acord cu Grecia inseamna ca politicienii din zona Euro se vor prezenta in fata alegatorilor si vor spune:

    – Stiti, banii dumneavoastra i-am investiti in Grecia de mai multe ori incepind cu anul 2010 si am dat imprumuturi la nivel de peste 150 miliarde si banii cel mai probabil sunt pierduti.

    Alegatorii vor intreba:

    – Stiati care este situatia in Grecia inca din 2004 si ati vazut cit de prost merge economia lor, dar ati imprumutat fara sa va ginditi la noi. Apoi, incepind cu anul 2010, ati continuat sa-i imprumutati in fiecare an desi aveati control asupra finantelor lor si acum veniti sa spuneti ca ati pierdut in total peste 300 miliarde.

    Nici un politician din zona euro nu vrea sa se afle in aceasta situatie.

    De aceea vor arunca alti bani si asa mai departe pina cind vor pleca de la putere si va trebui sa se opreasca infuzia de bani.

    Deci obioectivul tarilor euro este macar sa mai impinga problema timp de 4 ani sau poate mai mult daca se poate.

    Dupa aceea va veni momentul adevarului.

  • Nicolae Musat: (20-2-2015 la 11:56)

    Update:

    O noua sedinta EuroGroup va avea azi la ora 16:00 ora Bucuresti.

    Practic este un meci de wrestling intre Grecia si Germania si foarte multe sedinte EuroGroup inclusiv la nivel de experti incit si ar putea sa existe si alte sedinte incit au inceput sa existe pararei ca meciul ar fi aranjat si ca ar fi o inclestare fasa pentru impresionarea publicului din tarile membre.

    In alti ani si cu alti protagosnisti s-ar fi ajuns la un rezultat in 30 de minute.

    Practic toti membri sunt vinovati, numai ca Grecia are o singura vina si Germania cu 10, dar partile nu vor sa citeasca istorie si nici sa inteleaga unde au gresit.

    Vina Europei este a fi acceptat primirea Greciei in zona euro numai pe baza vointei politice si neglijind realitatea din acel moment si faptul ca nu erau indeplinite multe conditii.

    O alta vina este aceea legata de modul de organizare si sistemul de tratate pe care este baza moneda euro si lipsa de unitate politica si metode eficiente de a atrata problemele care ar aparea.

    O alta greseala a pueterii economice numita Germania se leaga de pomparea de sume mari de bani in Grecia si impunerea unui sistem ineficient de urmarire a indeplinirii de catre Grecia.

    Acum au loc convirbiri intre presedintele Frantei si cancelarul Germaniei care ar putea sa acorde alte sanse Greciei si eventual prelungire a sedintelor EuroGroup si eventual intilnire la inalt vinel a tarilor membre imboldite de SUA sa ajunga la o intelegere cu Grecia.

  • Nicolae Musat: (21-2-2015 la 19:19)

    Update:

    Grecia a primit un ultimatum de 3 zile pentru a depune un plan de masuri a caror cost va fi prezentat institutiilor creditoare respectiv fosta troika.

    Daca masurile sunt aprobate atunci Grecia va obtine 4 luni in care sa prezinte un plan detailat de masuri.

    In aceasta perioada Grecia va fi monitorizata in detaliu.

    Probabil ca va fi necesar sa se efectueze un nou imprumut pentru a salva din nou finantele Greciei.

    Atit tarile din zona euro sub conducerea Germaniei cit si Grecia au facut uz de o propagada totala de nivel indoielnic si pe alocuri presarata cu insulte reciproce.
    Este clar ca vechile valori ale diplomatiei sunt abandonate in favoare noilor practici dimplomatice prin media.

    Rezultatul este o infringere grava pentru Grecia si poate inceputul caderii guvernului SYRIZA si organizarea de alegeri.

  • Nicolae Musat: (22-2-2015 la 09:40)

    Update:

    – Aripa de stinga si citva euro-comunisti din din partidul de guvernamint SYRIZA cer sa nu se voteze in parlament acordul cu EuroGroup de vineri si Troika daca aceasta se aproba luni.

    Daca primul ministru nu aduce la ordine pe cei care se opun, atunci curentul s-ar putea sa se extinda in partid si sa se ajunga la instabilitate politica si alegeri.

    – Operatorii turistici anunta ca amina contracte de vacanta in Grecia intrucit asteapata scaderi de preturi in eventuala unei instabilitati politice si chiar criza finaciara si iesirea Greciei din zona euro.

  • Nicolae Musat: (23-2-2015 la 15:43)

    Update:

    Manolis Glezos, nanogenar veteran si initiator al miscarii de rezistenta antinazista incepind cu 1941 prin actiunea de coborire a steagului cu svastica si arborarea steagului elen si capitalul politic cel mai important al SYRIZA, a scris un articol in care critica acordul cu guvernului cu EuroGroup de vineri si cere scuze poporului grec pentru ca politica Syriza a creat sperante prin declaratiile electorale fara acoperire si a cerut sa nu se voteze in parlament un nou acord cu EuroGroup.

    Mikis Theodorakis s-a alaturat azi acestor opinii si a cerut sa se spuna NU pozitiilor Germaniei si a transmis un mesat primului ministru.

    Ambii veterani sunt cunoscuti ca au promovat miscari cetatenesti si in tinerete au activat impotriva ocupatiei Germane si guvenelor totalitare inclusiv dictatura coloneilor si in mai multe rinduri au fost condamnati la moarte.

    Totusi au continuat sa sprijine miscarile de stinga si nu s-au supus presiunilor staliniste.

    In partidul Syriza exista o aripa condusa de Lafazanis care considera pe primul ministru ca fiind un deviationist.

    Aceste evenimente vor influienta moralul opiniei publice si sprijinitorilor Syriza.

  • Alexandru Leibovici: (23-2-2015 la 16:48)

    @Nicolae Musat

    Eu aş formula situaţia astfel: statul grec a furat zeci de miliarde din Uniunea Europeană, iar când a venit vorba să le restituie măcar o parte, ţipă ca din gură de şarpe că sunt înjosiţi, insultaţi şi exploataţi.

    > … au continuat sa sprijine miscarile de stinga si nu s-au supus presiunilor staliniste

    Da, Glezos şi Theodorakis au luptat cu curaj contra naziştilor şi a dictaturii. Dar asta este numai un aspect; şi mai important este pentru ce anume au luptat. Iar la acest capitol lucrurile se complică…

    Un bun criteriu este să privim cu cine au fost prieteni şi de către cine au fost luaţi în braţe. Iată:

    Mikis Theodorakis
    – Premiul Internaţional Lenin pentru întărirea păcii între popoare (1983)
    – Premiul Tineretului comunist URSS (1967)

    Manolis Glezos
    – Premiul Internaţional Lenin pentru întărirea păcii între popoare (1963)
    – Medalia de aur a păcii a Consiluilui mondial al păcii (organizaţie de obedienţă sovietică) (1959)
    – Premiul internaţional al jurnaliştilor democraţi (adică al celor pro-sovietici)

    Deci aceştia doi nu par să fie contra oricărei tiranii şi pentru libertate. În calitate de revoltaţi contra tiraniei sunt foarte selectivi…

  • Nicolae Musat: (24-2-2015 la 11:55)

    Update:

    – Cea mai mare parte a datoriei Greciei este catre un fond de investitii care are sediu in Luxemburg si contine o parte importanta a imprumutului extern transformat in urma unor acorduri ale statului. Aceste imprumuturi sunt asigurate si nu au impact direct asupra actionarilor.

    – Este evident ca grecii nu au furat bani ci au imprumutat si ca pina acum nu a fost solicitata iertarea de datorii asa cum a beneficiat Germania in mai multe rinduri.

    – Germania nu a platit despagubiri de razboi catre Grecia desi a omorit sute de mii de civili si a supus la ocupatie crunta fara mincare in care oamenii mureau de foame. La peste un an de ocupatie a insulei Creta doctorii militari germani au efectuat experimente pe oamenii infometati pentru a test rezistenta.

    S-au inregistrat cazuri de oamenii care s-au salvat numai pe baza ierburilor de padure.

    Ocupatia crunta nazista explica cresterea mare a rezistentei si in special a celei de orientare de stinga.

    Exista un imprumut obligatoriu efectuat de Germania in timpul ocupatiei si din care s-au rambusat doua rate. Aceasta reprezinta o recunoastere a imprumutului ca atare si nu ca fiind un simplu jaf.

    Cit priveste Manolis Glezos nu se poate tagadui actul eroic din timpul ocupatiei naziste, oricare ar fi ulterioare orientarii desi inca nu s-a depistat nici o dovada ca ar fi avut actiuni impotriva oamenilor sau de aparate a dictaturii.

    Datoria externa a Greciei nu s-a efectuat singura de catre politicieni ci cu influienta unor factori externi.

    Urmarind istoria de dupa 1974 se observa o actiune concertata de subminare a economiei.

    Complexul politico-oligarhist intern a translis transe de hipnoza, exemplu fiind exaltarea „maselor largi populare” cu pseudo idealuri si obiective de mandrie nationala precum organizarea olimpiadei.

    Daca Grecia declara faliment in anul 2009 atunci nici un cent nu ar fi fost recuperat de creditori.

    In schimb au fost incheiate o serie de planuri de salvare numite memorandum prin care se aplica interesul creditorilor.

    Astfel pina in ultimul ceas s-a ordonat de catre stat ca sa fie cumparate actiuni declarate gunoi de catre casele de pensie ca apoi acestea sa ramina fara avere.

    Acum statul doreste sa impuna un imprumut din conturile caselor de pensie.
    Practic populatia a fost saracita si fondurle de pensie golite.

    Nimic nu pare intimplator in legatura cu datoria Greciei.

  • Nicolae Musat: (25-2-2015 la 07:52)

    Revolutia germano-bolsevica din Grecia

    Cancelara Germaniei fosta propagandista comunista din R.D.G a declansat o experienta prin initierea in Grecia a revolutiei bolsevica de inspiratiei germana menita sa saraceasca populatia bantustanului din cadrul Uniunii.

    In bantustan a fost adus la putere un guvern comunist care urmeaza sa execute toate oridinele Cancelariei.

    Prin acordul cu EuroGroup de vineri se promoveaza masuri de saracire a populatiei.
    Desi economia a scazut cu peste 33% cancelara doreste sa ia bani si daca se poate toti banii populatiei supuse.

    Absolut tot ce exista in acel bantustan se va inventaria si apoi prin masuri se va lua.
    Este o practica care dateaza inca din antichitate ca cei cuceriti sa plateasca si sa li se ia bunurile.

    Primul obiectiv o constituie biserica cu tot ce detine si taiere salariilor preotilor.
    Saracita biserica va consimte la unire cu Roma care in ultimul an a efectuat ofensiva in propagandista in Mediterana de Est.

    Inventarieirea averilor a fost implementata si in Romania de sovietici. Apoi a urmat confiscarea valorilor precum aur, bijuterii, fabrici, terenuri agricole si forstiere si imobile.

    Propaganda in slujba cancelariei in arata ca aceast acord este spre binele poporului iar guvernul indigen triumfeaza si indica victorie dar ministrul de finante german ride de greci aratind cit de prosti sunt sa creada ca o infringere este victorie.

    Acesta este un experiment care s-ar putea repeta in vederea integrarii si mai strinse a Europei si trecerea la o uniune politica impusa prin forta economica.

    Din punct de vedere economic aceasta metoda este cea mai profitabila intrucit nu s-a efectuat o intrerupere a productiei in germania nu s-a produs un razboi care sa implice costuri enorme si pierderi omenesti.

    Prin urmare grecii sunt recunoscatori pentru faptul ca nu au fost stersi de pe fata pamintului.

    Undeva de la Kremlin mentorul vede cum practica lui este adoptata imbogatita si aplicata si genereaza rezultate pragmatice fara sa se foloseasca nici o mitraliera.

    Sigur ca este gelos.

  • Alexandru Leibovici: (25-2-2015 la 10:02)

    @Nicolae Musat

    > Este evident ca grecii nu au furat bani ci au imprumutat […]

    Am formulat cu „furat” deoarece au obţinut aceste finanţări (ca şi intrarea în Uniunea Europeană) prin bilanţuri falsificate. Obţinerea de foloase prin înşelătorie este asimilată cu furtul.

    > Germania nu a platit despagubiri de razboi catre Grecia desi […]

    Situaţia cu despăgubirile este ceva 🙂 mai complicată decât o prezentaţi. Iată o opinie din Forbes din 2012. Autorul conchide:

    „Nu cred că se poate câştiga un proces pe această temă. Despăgubirile de război par să fi fost rezolvate prin diferite tratate încheiate în deceniile de după război. Împrumutul obligatoriu … ei bine, dacă a fost furat, atunci nu poate fi restituit pe cale judecătorească [??/A.L.], iar dacă a fost un împrumut comercial, atunci, dată fiind clauza cf. căreia nu se cuvin dobânzi, sumele sunt aproape irelevante.”

    > Cit priveste Manolis Glezos nu se poate tagadui actul eroic din timpul ocupatiei naziste… nici o
    > dovada ca ar fi avut actiuni … de aparate a dictaturii.

    Nici n-am tăgăduit, am scris, cu mult respect : „Da, Glezos şi Theodorakis au luptat cu curaj contra naziştilor şi a dictaturii”. Am atras însă atenţia că cel puţin tot atât de important este şi PENTRU CE au luptat. Şi am constatat că s-au asociat cu dictaturile comuniste, deci le-au apărat şi justificat. Deci n-au fost contra ORICĂROR dictaturi. Eu cred că ar fi putut să refuze să aibă de-a face cu URSS şi ar fi putut să refuze înaltele decoraţii!!

    > Urmarind istoria de dupa 1974 se observa o actiune concertata de subminare a economiei.

    Făptaşii fiind …?

  • Alexandru Leibovici: (25-2-2015 la 10:11)

    @Nicolae Musat

    > Revolutia germano-bolsevica din Grecia
    >
    > Cancelara Germaniei fosta propagandista comunista din R.D.G
    > […]

    Nu mi-e clar dacă acest comentariu este opinia dv. personală?? Sau este un text al altcuiva?

  • Nicolae Musat: (25-2-2015 la 10:29)

    Este o colectie de opinii auzite, citie in presa internationala.

    In fapt orice politician ca de exemplu orice jucator de fotbal poate evalua in timp si lua transfer de la un partid la altul si chiar sa fie imprumutat.

    Azi nimeni nu mai intreaba „ce crezi” ce opinii politice ai ci se uita „ce faci” este agresiv in fapte, lovesti, injuri, te asociazi cu altii pentru ca sa intimidezi pe cei slabi, esti extremist in fapte ?

    Pe mine nu ma intereseaza personal acest subiect ci numai redau ceea ce citesc, sau traduc.

    Pe de alta parte nu am tendinta de a ma supara in general pe oameni obisnutiti care se comporta normal sau ca „vacarul pe sat” desi am avut experiente de diferite feluri de fapte si de intimidari si practici de violenta verbala sau incercari de intimidare alte unor extremisti ultranationalisti.

    Pentru aceasta nu ma supar pe o categorie de oameni dar inteleg pericolele care exista in cazuri de criza cind cele mai extremiste actiuni se pot intimpla.

    In momentul de fata acesta este pericolul cel mai mare si anume manifestari fasciste si ultranationaliste.

    Nimeni nu m-a auzit sa spun „toti grecii sunt hoti, trisori si alte calificative din presa”

  • Petru Clej: (25-2-2015 la 13:06)

    Aș fi curios să aflu care este sursa afirmației „Cancelara Germaniei fosta propagandista comunista din R.D.G”?

  • Nicolae Musat: (25-2-2015 la 14:50)

    Eu nu am fost membru de partid si nu am facut propaganda.

    Cei care au fost membri de partid cred ca ei sunt cei mai destepti si care trebuie sa fie intrunte, deci au alta perceptie.

    Nu exista membru de partid care sa fie promovat pe line organizatorica care sa nu fi facut propagand. Documentarul BBC cosmetizeaza aratind ca s-a facut membra de partid si a participat la activitatea partidului tocmai pentru a nu fi invinuita de nimic deci in mod preventiv si in alte surse apar referinte inclusiv tabara membrilor de partid in domeniu.

    Pe de alta parte calitatea ei a fost folosita ca exemplu a reconcilierii in urma unirii.

  • Petru Clej: (26-2-2015 la 00:38)

    Să zicem că afirmația că Merkel a fost o propagandistă comunistă în RDG nu este o inepție (deși e greu de acceptat așa ceva). Asta să fie cea mai mare problem a nemților, unde șomajul este de sub 5% și veniturile printer cele mai mari din Europa.

    În Grecia, unde șomajul este de 25% (și de 50% printre tinerii de sub 25 de ani), la ultimele alegeri 53% din populație a votat pentru partide ale stângii și dreptei radicale (printre care singurul partid parlamentar nazist al Europei și un partid communist cunoscut pentru stalinismul său).

    Grecii nu par să cunoască proverbul „câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia”. Iar în Grecia în zilele astea pare să fie o epidemie de prostie.

  • Alexandru Leibovici: (26-2-2015 la 12:35)

    Despre trecutul politic al lui Merkel

    1. O rapidă căutare dă următorul rezultat:

    (a) n-a fost niciodată membră în partidul comunist din RDG, fapt care nu este controversat;

    (b) a fost membră în UTC-ul din RDG. Aici există o singură controversă, şi anume cu privire la funcţia şi activitatea pe care a avut, ca UTC-istă, la Institutul de Cercetări unde a lucrat între 1978 şi 1989. Astfel,

    – ea însăşi spune că era responsabilă cu cultura şi se ocupa de procurarea biletelor de teatru, cinema, etc.

    – un coleg de-al ei, un oarecare Gunter Walther, secretar la UTC-ul Institutului, spune „Angela Merkel era secretar pentru agitaţie şi propagandă” („Angela Merkel war Sekretärin für Agitation und Propaganda”).

    Eu personal cred că cele două variante nici nu sunt contradictorii, deoarece intr-o instituţie mare (acolo erau circa 650 de salariaţi), Biroul UTC este şi el numeros, iar la secţia Agitprop puteau să fie mai multe funcţiuni.

    2. Pentru discuţia despre datoria Greciei şi poziţia Germaniei în această problemă, asemenea detalii fine despre cancelarul Merkel nici nu au importanţă, obiectiv vorbind. Dar metoda atacului la persoană ca substitut la examinarea esenţei problemei amintite este atât de răspândită, încât nu mă mai miră…

    Şi apoi… chiar dacă trecutul lui Merkel ca propagandist comunist ar fi adevărat şi relevant, atunci ar trebui să ne aşteptăm la o deosebită simpatie din partea ei pentru guvernul actual al Greciei 😉

    În afară de asta, pe lângă că-i acuzată de comunism înfocat, Merkel este acuzată şi de fascism…

    Despre ministrul finanţelor german Schäuble, care este în prima linie în problema cu datoriile statuli grec, nu am văzut să fi fost nici comunist înfocat, nici (neo)nazist. Dar nu-i totul pierdut : se poate căuta printre strămoşi…

    Poate că încăpăţânarea lui Merkel şi Schäuble ca Grecia să-şi respecte măcar în parte angajamentele are o altă explicaţie decât răutatea congenitală a celor doi. Poate este faptul că Germania va fi cea care plăteşte oalele sparte din EU, ea fiind singura încă solvabilă dintre membrii mai mari ai zonei Euro.

  • Petru Clej: (26-2-2015 la 13:49)

    Iată aici rezultatele alegerilor din Grecia din 25 ianuarie 2015 http://www.parties-and-elections.eu/greece.html. Acest lucru ar trebuie să-i preopcupe mult mai mult pe greci decât minciunile pe are le ingurgitează despre Merkel, care oscilează între un trecut de propagandistă comunistă și un prezent de tiran nazist.

    Ar trebui să-i preocupe faptul că al treilea partid ca mărime (Zori Aurii) este nazist, că partenerul de guvernare al SYRIZA (stânga radical) – Grecii Independenți – este condusă de ministrul apărării care zăngăne armele către Turcia și care declara recent că evreii nu plătesc impozite în Grecia.

    Asta ar trebui să preocupe acest popor în care o grămadă de indivizi au creier de bibilică.

  • Petru Clej: (26-2-2015 la 13:56)

    Ce mă sperie la guvernul Greciei este fanatismul membrilor săi. Voi lua trei exemple:

    1) ministrul finanțelor, Yanis Varoufakis, „Marxist libertarian” autodeclarat, cu doctorat în economie la Universitatea Essex, a predat apoi în UK și Australia timp de 12 ani. E un maestru al „sound bites” în engleză, fiind mai articulat decât majoritatea miniștrilor din cabinetul britanic.

    2) ministrul de externe, Nikos Kotzias, alt marxist cu doctorat în științe politice în Germania (!!!!) la Giessen. A lucrat la Harvard, Oxford, Marburg. În 1987 a scris un text în care făcea apologia represiunii împotriva Solidarității în Polonia. A fost fotografiat împreună cu Alexandr Dughin, ideologul Imperiului Euro Asiatic.

    3) ministrul apărării, Panos Kammenos, ultra naționalist, a studiat Business la Lyon, agresiv la adresa Turciei, mare prieten al Rusiei, a afirmat că în Grecia evreii nu plătesc impozite și este adeptul teoriei conspirației Chemtrail îmotriva grecilor http://greece.greekreporter.com/2013/10/14/one-in-three-greeks-believes-in-chemtrails/.

    Oamenii aceștia, miniștri cheie ai guvernului Tsipras, nu sunt nici proști, nici naivi. Sunt niște oameni hiper-educați așa că anti-occidentalismul lor este o expresie a unui fanatism cumplit. Mie-mi miroase a combinație între fascism și comunism.

  • Nicolae Musat: (26-2-2015 la 18:03)

    1) Y.B. [ministrul finanţelor, Yanis Varoufakis??/Mod.] – conteaza ce faci nu ce ai crezut in trecut. Este consilier la o firma importanta care banuiesc l-au verificat cel putin profesional cit si in practica. Ingrijoreaza cit de mult este periat de media care l-a ridicat la nivel de superstar.

    2) [ministrul de externe, Nikos Kotzias/Mod.] Cine stie ce hram poarta, ar trebuie urmarita evolutia, oricum are start cu vizite in est.

    3) [ministrul apărării, Panos Kammenos/Mod.] Am auzit o referinta in timpul unei emisiuni radio, dar am fost intrerupt de telefon si am crezut ca este simplu zvon si nu poate fi adevarat sa spuna prostii. Nu am citit pina acum si nu am auzit referinte la tv si gindeam ca daca este asa atunci primul-ministru ori a gresit, ceea ce este grav, ori era nevoit sa faca alegerea acetui politician dar este la fel de grav si ca nu ar fi fost adevarat.

    Din pacate P. Kamenos si asa nu inspira incredere si in trecut cind era in ND. Acum este in scadere si toti se asteptatu sa nu intruneasca pragul de intrare in parlament. In partid nu are personalitati puternice iar el este departe de a fi o personalitate, poate mai degraba este opusul si chiar sub orice nivel si sigur periculos in functia de ministru al apararii.

    Este tipul de politician care spune orice fara sa se gindeasca numai crezind ca poate pacali pe cei care il aud.

    Mai mult ca sigur ca partidul si el vor iesi de la guvernare si va fi inlocuit de partidul Potami al lui S. Theodorakis, care a facut impresie buna unor personalitati din Europa in sirul de vizite care le efectueaza aceste zile.

    Primul Ministru a doua optiuni:

    -sa renunte la Kamenos si sa invite pe S. Theodorakis
    -sa origanizeze alegeri.

    Syriza este foarte expus la scadere de popularitate si mai ales fragil la incercari interne datorita curentelor contrare.

    Posibil ca prima varianta sa se aplice prin invitarea la guvernare a S. Theodirakis.

    Aici o alta surpriza. Se pare ca ziaristul S. Theodoriakis a fost membru al KKE [Partidul Comunist Grec/Mod.].

  • Nicolae Musat: (26-2-2015 la 18:14)

    Este foarte interesanta aparitia si evolutia partidului nazist Zori Aurii, despre care nu se auze nimic. Apoi a intrat in parlament si din prima conferinta de presa si-au dat arama pe fata cind au cerut pozita de drept pentru ziaristii participanti in fata sefului lor. Numai daca ne uitam la TV la deputatii lor intelegem ca ceva nu este in ordine cu fiecare si ca ar putea sa fie o banda organizata.

    Se aude ca au legaturi cu lumea criminala, rapiri, crime si chiar cu exploatarea unor grupuri de oameni din Asia folositi in munca nedeclarata si comert ambulat etc.

    Cred ca cineva poate din afara ii conduce si le face planuri.

    Ei au influenta in unele portiuni suburbane si locuri periculoase si nici nu se aude de ei in alte locuri. In timp sunt izolati si oamenii incep sa se lamureasca.

  • Nicolae Musat: (26-2-2015 la 19:19)

    Intelegerea pod de acordare Greciei a unui interval de 4 luni pentru a efectua un plan detaliat care sa fie aprobat este considerata ca fiind fara rost, intrucit guvernul are o agenda de obligatii pe care trebuie sa le indeplineasca si prin urmare o aminare nu este justificata, in afara de cazul in care situatia este cu mult mai grava si ca guvernul nu are dorinta sau puterea sa indeplineasc aobligatiile si atunci AMANAREA este un ULTIMATUM pentru ca in 4 luni sa se indeplineasca obligatiile, altfel GRECIA RAMINE FARA SPRIJIN, este parasita de EuroGroup si merge spre iesirea din zona euro.

    Banc spus de un politician: „Guvernul se bucura de sprijinul a 8 din 10 greci, iar cei 2 sunt de stinga”

  • Petru Clej: (27-2-2015 la 09:31)

    Huliganii de extrema stângă protestează

    http://www.huffingtonpost.com/2015/02/26/greek-protesters-clash-with-police-in-backlash-against-syriza_n_6763780.html

  • Nicolae Musat: (27-2-2015 la 18:18)

    Am vazut citeva secvente cu consecintele raidurilor teroristilor care de obicei se refugieza in Politehnica veche pe care au transformat in baza de aprovizionare cu sticle Molotov, intrucit in incinta nu intra politia. De citiva ani s-a votat lege petnru suspendarea azilului in politehnica dar nu se aplica.

    Seria de tulburari si incendieri a inceput din anul 2007 si a continuat in anul 2008 dar centrul de greutate a trecut la interventii in cadrul demonstratiilor in care acestia au creat situatii de violenta prin aruncarea de sticle incendiare impotriva politiei si apoi plecau din rindul demonstrantiilor intrucit stiau ca politia raspunde cu gaze etc.

    Cine sunt, nu se stie si nimeni nu a vorbit cu ei si de aceea sunt numiti cunoscutii, necunsocuti pentru a se arata ca cei care ii manipuleaza ii cunosc.

    Aceasta sau aceste grupari nu sunt izolate intrucit exista grupari foarte multe de multe orientari si de multe ori nu apartin direct de partidele mare dar exista banuieli.

    Declaratie recenta a minstrului finantelor Yanis Varufajis in care sustine ca:
    in mod intentionat intelegerea cu EuroGroup a fost redacta in termeni neclari intrucit si ceilalti participanti au spus ca asa va trece de voturile perlamentarilor tarilor membre.

    Sigur ca aceasta declaratie a declansat comentarii negative intrucit orice intelegere se incheie in termeni cit se poate de clari altfel locuitorii tarilor afectate sunt cei expusi de neclaritati si interpretari dar si prin faptul ca se subestimeaza rolul pralamentarilor.

  • musat: (5-3-2015 la 09:30)

    Pentru prima data in istorie teatrul absurdului va fi revolutionat de curentul politic care conduce Grecia.

    Ceea ce se intimpla acolo este o dezorganizare foarte bine organizata.

    Panica pare sa fi cuprins guvernul care cauta si ultma centima pentru a plati datoriile luni martie.

    Astfel fonduri din alte domenii sunt deturnate si in fapt rechizitionate si trimisae unui cont in banca nationala.

    Spitalele sunt primele care au fost lipsite de fonduri si au urmat apoi producatorii agricoli si fondurle europeene.

    Declaratiile ministrilor sunt contradictorii si nimic nu pare sa mearga bine.
    Un general de politie a dat oridn sa se elibereze imigrantii din lagar intrucit se depasea durata de 6 luni si nu exista bani sa fie hraniti.

    Guvernul a depus in parlament proiect de lege privitor la masuri de ajutorare a oamenilor loviti de criza sociala. NU s-a putut preciza care va fi numarul acestor oameni intrucit acum nu exista nici o centima care sa fie alocata.
    Chiar daca s-ar vota legea, nu exista sperata ca saracii muribunzi sa primeasca mai mult decit mincare de 1 euro pe zi.

    Presedinta parlamentului a anuntat ca se examineaza de catre specialisti in drept situatia legilor votate in absenta unor deputati ai partidului nazist X.A. aflati in arest preventiv si care nu au fost lasati de procuror sa participe la vot. Nu toate legile votate de parlament sunt afectate ci numai acele al care se aplica vot nominal.

    Impactul este important si ar putea duce la anularea legilor si repunerea la vot si acestea ar putea fi considerate de EuroGroup ca neindeplinirea la timp a unor obligatii.

    Posibil ca Presedinta sa geaseasca si alte fisuri si chestiuni anticonstitutionale.

  • Nicolae Musat: (13-3-2015 la 14:46)

    Zilele trecute intre politicieni germani si greci a avut loc un schimb de cuvinte ca la usa cortului, toate la un nivel inalt al valorilor fratesti pe care le impartasesc in spatiul comun european, schimb care depaseste nivleul modest al telegramelor lui Caragiale.

    „Cind vor cadea la pace” se vor pupa in Piata Confederatiei Europeene (a nu se comfunda cu Balcanice) si nu a Inpedentei.

    Pina atunci ziaristii partilor isi vor scoate ochii ca sa nu le iasa numele.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Omul de la coadă

Omul de la coadă

Închide
18.97.14.89