caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Nimeni nu va muri pentru Putin

de (27-1-2015)

 
Fostul colaborator al Institutului de Studii Strategice al Rusiei, Alexandr Sîtin, povesteşte despre ideologia noii nobilimi, a ortodocşilor provenind din foşti KGB-işti.

Până în 2009, Institutul de Studii Strategice al Rusiei (ISSR) făcea parte din Serviciul de contraspionaj extern al Federaţiei Ruse, după care a fost reorganizat într-o structură subordonată administraţiei prezidenţiale ruse. Pentru funcţia de director a fost numit general-colonelul de securitate, Leonid Reşetnikov. Doctorul în ştiinţe istorice, Alexandr Sîtin, a lucrat 10 ani în acest institut, în funcţia de colaborator ştiinţific principal. Însă noile tendinţe în activitatea ISSR l-au determinat să intre în conflict cu conducerea.

După ce a plecat de la Institut, Alexandr Sîtin a publicat articolul „Anatomia eşecului: Despre mecanismul adoptării deciziilor de politică externă a Kremlinului”. Este o povestire comico-tragică despre ce fel de oameni formează ideologia administraţiei lui Putin, împingând ţara către un război cu Ucraina şi ruperea relaţiilor cu Occidentul.

Obiectivul de bază al şefului Institutului de Studii Strategice al Rusiei a devenit amenajarea unui panteon pentru luptătorii din Garda Albă, apărători ai Imperiului Rus, fugiţi din Crimeea. „Leonid Reşetnikov s-a apropiat de credinţă, iar acest proces a luat forma venerării Mişcării provoslavnice albe, a renaşterii spirituale şi teritoriale a Imperiului Rus. Iar pasiunea aparent inofensivă a unui pensionar pentru istoria Gărzii Albe a devenit o premisă a unui mare eşec analitic”, spune Alexandr Sîtin.

Cu timpul, în cadrul Institutului au început să apară oameni cu barbă, care copiau manierele ofiţerilor Gărzii Albe şi care îşi demonstrau apropierea de credinţă prin icoane puse deasupra calculatoarelor şi făcând semnul crucii înainte de masă la cantina Institutului. Aceştia au început să genereze zeci de studii cu privire la necesitatea formării în Ucraina a unei mişcări militare pro-ruse şi trimiterii încolo a unor grupuri de diversionişti.

Ucraina trebuia să fie înlocuită de Malorossia, statalitatea ucraineană nu era altceva decât, citez, „un rezultat al distrugerii criminale de către bolşevici a Imperiului rus”, iar limba ucraineană „a fost artificial creată de austrieci şi polonezi pentru a distruge unitatea rusească”. Această poziţie era dublată de atitudini extreme anti-occidentale, antisemite şi homofobe. Acest grup s-a consolidat în cadrul Institutului la începutul celui de al treilea mandat al preşedintelui Putin.

Într-un interviu pentru Radio Svoboda, Alexandr Sîtin povesteşte cum experţii Institutului de Studii Strategice au salutat anexarea Crimeii şi au recomandat comandatarilor săi din Administraţia prezidenţială să susţină Novorossia. Acesta spune că printre recomandări era şi crearea unui coridor militar către Transnistria care, la fel ca şi Crimeea, trebuia să se reunească cu Rusia.

Criza totală a regimului va surveni în momentul în care regimul va deveni incapabil de plată…

Alexandr Sîtin: „Aş vrea să atrageţi atenţia asupra faptului că încă prin 2008 aceste idei nu existau, erau absolut marginale, iar majoritatea oamenilor le tratau cu maximă precauţie. Eu nu cred în faptul că stările de spirit în societate se pot schimba la 180 de grade în câţiva ani. Sunt convins – şi am văzut acest lucru pe exemplul Institutului pentru Studii Strategice – că aceasta este în primul rând o chestiune de finanţare.

Oamenii care lucrează în sistem fac cariere impresionante şi au venituri mari. Sunt o mulţime de exemple, cum ar fi chiar şi Mihail Leontiev, prezentatorul emisiunii Odnako de la televiziunea publică, care pentru serviciile sale a primit funcţia de vice-preşedinte la Rosnefti, fără să aibă nicio legătură cu compania. Credeţi că dacă el va începe să spună cam aceleaşi lucruri pe care le spun eu acum, el se va menţine acolo mai mult de o lună? Nu, va zbura imediat şi va fi lipsit de toate beneficiile materiale. Şi ca el sunt foarte mulţi.

Iată de ce spun că o criză totală a regimului va surveni atunci când regimul va deveni incapabil de plată. Credeţi că poliţiştii din OMON [trupe speciale ale poliţiei] îngheaţă la -30˚ de grade şi dispersează mitingul susţinătorilor lui Navalinîi din considerente ideologice? Nu le pasă lor de ideologii! Ei sunt profesionişti, au primit un ordin şi îl execută. Ei au apartamente luate în ipotecă, credite de achitat pentru Toyotele în care circulă în timpul liber… Nu trebuie exagerată situaţia. Nu trebuie să spunem că avem acum o formă a Rusiei staliniste. Stalin se baza pe unele categorii sociale, şi aceste categorii erau cu adevărat gata să moară pentru el. Veţi găsi mulţi oameni acum gata să moară pentru Putin? Mă îndoiesc.”

Veţi găsi mulţi oameni acum gata să moară pentru Putin? Mă îndoiesc…

RFERL: Dar, sunt oameni care vor să meargă să lupte în Donbas, şi aceştia sunt gata să moară…

Alexandr Sîtin: „Majoritatea voluntarilor sunt oameni care nu au o viaţă personală şi sunt obsedaţi de idei culese din publicistica ziarului Zavtra. Sau sunt oameni care au trecut şi prin alte zone fierbinţi, otrăviţi deja de această atmosferă. Oameni care nu s-au regăsit în nimic, sau oameni cu trecut criminal sau cu tendinţe criminale. Zonele fierbinţi de genul Transnistria, Cecenia au generat nişte post-combatanţi care nu s-au putut adapta vieţii normale. Dar sunt convins că ei merg încolo nu ca să moară pentru Putin, din contra, din câte ştiu, ei sunt foarte critici faţă de regimul lui Putin.

Ideea este că Rusia nu vrea ca Ucraina să fie admisă Ucraina în UE şi NATO. Impresia mea este că nu este clar, în acest moment, prin ce mecanisme să se obţină acest rezultat. Dar se ştie că UE şi NATO nu acceptă ţări cu conflicte nereglementate. Iată de ce Rusia este interesată de menţinerea conflictului în Donbas. În ceea ce priveşte atacul asupra oraşului Mariupol, spre Nicolaev, Odesa, pe direcţia Transnistriei, deocamdată aş vrea să rămân optimist şi să cred că acest scenariu nu va fi realizat. Deşi se fac presiuni în acest sens din partea opiniei publice şi a comunităţii de experţi, sunt oameni care vorbesc mereu la televizor despre asta.

Este un eşec al Rusiei, un eşec al puterii, este un eşec al Rusiei pe plan internaţional…

RFERL: Cartea Dvs. este intitulată „Anatomia eşecului”. Şi, într-adevăr, pare să fie un eşec pe toate planurile – sancţiuni, scăderea catastrofală a reputaţiei Rusiei, prăbuşirea rublei… Totuşi, nu vedem nici cea mai mică schimbare a retoricii şi acţiunilor în Ucraina. Mai mult decât atât, au loc concentrări de trupe în Donbas. Pare să fie mai degrabă un eşec al celor care conta că va învinge raţiunea, nu credeţi?

Alexandr Sîtin: „De fapt, este un eşec al Rusiei, un eşec al puterii, este un eşec al Rusiei pe plan internaţional. Pentru că sarcina pe care Rusia şi-a propus-o – menţinerea spaţiului post-sovietic în sfera sa de influenţă, nu este atinsă. Chiar dacă ar fi să trimiţi acum coloane de tancuri către Kiev, Ucraina oricum nu va mai deveni niciodată nu doar rusească, nici măcar pro-rusească. Liderii din Belarus şi Kazahstan sunt îngrijoraţi, iar proiectul eurasiatic practic a eşuat. Iar locuitorii Kremlinului sunt preocupaţi acum doar de menţinerea puterii şi a propriilor active financiare. Iar Rusia se va scufunda tot mai mult într-o zonă în care nu va mai putea fi administrată şi condusă de la centru”, mai spune fostul expert al Institutului de Studii Strategice de la Moscova, Alexandr Sîtin.

Lina Grâu, 26.01.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Dèja vu (ziceri)

Umorul te salvează oriunde şi oricînd, dacă nu te înfundă mai tare... // "Am mai auzit chestia asta, e dèja...

Închide
44.200.122.214