caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Mostenirea fratilor Capsa

de (3-12-2007)
Grigore Capsa (centru) împreuna cu 4 sefi de atelier francezi. (Foto 1872)Grigore Capsa (centru) împreuna cu 4 sefi de atelier francezi. (Foto 1872)

Pe Calea Victoriei nr.3 6, vis-à-vis de Cercul Militar, colt cu Str. Edgar Quinet, se afla o veche cladire cu un etaj, construita în anul 1852, care a apartinut vornicului Slatineanu, în anul 1854 intrând în posesia celebrilor Frati Grigore si Constantin Capsa, fosti elevi ai binecunoscutului cofetar francez Belissaire Boissier, care a fondat la Paris în anul 1827 cofetaria denumita „La maison Boissier” pe Boulevard des Capucines. În Octombrie al acestui an 2007 s-au sarbatorit 180 ani de la existenta primei cofetarii renumite din Paris, Belissaire Boissier lansând renumitele „petit four-sec” cu glazura de ciocolata, castane glasate si alte dulciuri îmbietoare…

Familia Capsa, de origine macedo-româna, urmasi ai cojocarului Dumitru Capsa, au sosit în – Tara Româneasca – dupa dramaticele episoade ale istoriei din Balcani, când a fost distrus din temelii de catre artileria otomana orasul Moscopole în anul 1788, minunata capitala a aromânilor. Supravietuitorii acelui genocid s-au risipit în cele patru colturi ale Europei, multi dintre ei venind în Tarile Române. La început, Dumitru Capsa, cojocar de meserie, s-a refugiat în orasul Brasov, unde s-a si casatorit, mai târziu mutându-se în Bucuresti, casatorindu-se si având mostenitori 4 baieti, Constantin, mezinul familiei fiind singurul care a preluat meseria tatalui, devenind cojocar recunoscut pe „piata Bucurescilor”. Constantin, s-a casatorit cu o tânara din Ploiesti, cu care a avut 12 copii, patru dintre ei, anume Vasile, Anton, Constantin si Grigore, pe la mijlocul secolului XIX au înfiintat Casa Capsa, cu un interior foarte elegant, scaune si fotolii tapisate cu catifea rosie, masute placate cu marmora importata din Italia, oglinzi venetiene, draperii din catifea etc., devenind astfel celebra în toata Europa, protipendada Bucurestiului si nu numai, reunindu-se pentru a discuta arta, politica, can-can-urile timpului, etc. Aceasta cladire, în timp a fost transformata de Grigore Capsa în hotel, restaurant, cafenea, (cafeneaua fiind singurul loc unde se putea fuma) care pe lânga bunatatile ce erau servite, se puteau citi gazetele timpului, gazete care, pentru a nu fi deteriorate, erau asezate pe niste suporturi din lemn de dimensiunile ziarului, astfel ca paginile sa nu fie îndoite.

Grigore Capsa, scolit la Paris la Maison Boissier, a fost cel care a impus standardele occidentale în privinta calitatii, transformând bucataria în arta, în acelasi timp completând modelul francez cu elemente din arta culinara româneasca, într-o societate care în acele timpuri era înca dominata de influentele orientale, fratii Capsa înlocuind treptat dulciurile orientale, precum rahatul, baclavalele si sarailiile, bine îndulcite cu miere, care se zicea ca „îngreuneaza trupul sin mintea”, cu ciocolata, bomboane fondante si alte preparate cu baza din crema de ciocolata si glazurata.

În perioada anilor 1852 exista o concurenta pe Calea Victoriei, lumea însa descoperind Cofetaria Capsa, pe lânga celelalte, „Cofetaria Palatului”, „Cofetaria Riegler”, „Fialkowski”, acestia fiind nevoiti sa-si mute sediile, întrucât Cofetaria Capsa devenise cea mai celebra si frecventata din Bucuresti. Fratii Capsa calatorind mult peste hotare au adus alaturi de bomboanele fondante si alte produse din ciocolata, precum ouale de Pasti, bomboanele englezesti, ambalaje din cutii de lemn si metal produse la Karlsbad, Viena, cu imagini minunate pe capac, de asemenea „hârtia dantelata”, „coli de hârtie aurite si argintate”, panglici, staniol, toate pentru decorare, atractive si îmbietoare la cumparare. De-a lungul anilor, începând cu anul 1869, la „cârma” cofetariei se aflau Constantin si Grigore Capsa. Grigore scolit la Maison Boissier din Paris si-a însusit atât de bine arta cofetariei, încât i s-a îngaduit sa participe la Expozitia din Paris. La înapoierea în tara, afacerea a continuat, dar în 1876 Constantin s-a retras din afacere, ramânând singur Grigore. În 1869, Casa Capsa devenise furnizorul Curtii princiare a României, iar în 1882 al Casei Regale. În 1873, i s-a acordat „Medalia de aur” cu ocazia Expozitiei de la Viena si 1881 a primit „Medalia de Aur” cu ocazia Expozitiei de la Bucuresti, iar în 1889, „Marea Medalie de aur” a „Expozitiei Universale”. De asemenea, în anul 1882, a primit Brevetul de furnizor al Casei principelui Milan Obrenovici al Serbiei si în 1908 pe cel al Principelui Ferdinand al Bulgariei.

În perioada dupa primul Razboi Mondial, printre alti oaspeti de vaza din tara si strainatate, au venit în România presedintele Frantei Raymond Poincaré, care a scris celebrul volum intitulat „Paroles françaises” aparut în 1927, Sarah Bernard, Josephine Baker, Enrico Carusso, Pietro Mascagni, compozitor italian, tenorul Josef Schmidt, actorul Harry Baur si nu în cele din urma George Enescu, la care, bineînteles, „last, but not least” vizita generalului Joseph Joffre (1852- 1i931), maresal al Frantei în 1916, iar în 1918 ales membru în Academiei franceze. În anul 1920 Generalul Joffre a fost primit de Regele Ferdinand si Regina Maria, decorând pe Regele Ferdinand cu „Medalia militara franceza” si „Crucea de Razboi” a orasului Bucuresti. Fratii Capsa, cu ocazia acestei vizite somptuoase, s-au gândit ca în onoarea generalului sa lanseze o noua prajitura de ciocolata, în forma cilindrica de petit-four, exclusiv din crema si glazura de ciocolata. Componenta era hotarâta, însa fratii Capsa nu stiau ce denumire noua sa-i dea, întrucât celelalte aveau denumirea de palete, cornete, bezele etc. Ideea le-a venit spontan… si au lansat petit-four-ul purtând chiar numele generalului… deci Joffre, în cinstea acestuia, denumire purtata si în zilele acestui secol, la care s-a adaugat si tortul cu crema Joffre. Tot fratii Capsa au fost primii care au introdus fabricarea înghetatei în România la Bucuresti, care se servea la Capsa în cupe speciale din cristal, cu picior, deasupra frisca si petit-four denumite „langue de chat” care se implantau în frisca proaspat batuta. În perioada dupa primul razboi si începutul celui de-al doilea razboi mondial, pâna la nationalizarea din 1947 a marilor fabrici si uzine, la Bucuresti exista Fabrica de înghetata „Frigul”, care se afla pe Strada Lânariei, unde se putea comanda si pe cale telefonica cantitatea de înghetata dorita, care era în cutii cerate, cu continut de 1,2,3 kg, înghetata asortata sau nu (precum gasim astazi în marketuri) care era adusa la domiciliu cu masini frigorifice, plata facându-se locco – am trait epoca… Îmi permit sa adaug la acest capitol, ca pe timpuri… alimentele de baza pentru gospodarie, produse proaspete, precum pestele, crustaceele etc., pasari vii, pâinea calda, produse lactate, zarzavaturi, chiar si materiale din stofe si matasuri, erau aduse de furnizori la domiciliu în mijloace de transport adecuate, în special pâinea în transport închis, cu tractiune animala, care pastra pâinea si alte produse din faina, proaspete si calde.

Dupa 1948, au urmat marile transformari politice si sociale, dupa abolirea Monarhiei, celebra „institutie a fratilor Capsa”, a trecut cu toata zestrea materiala în subordinea Societatii Comerciale de Stat. Exploatarea de restaurante si hoteluri a preluat, volens-nolens si acest local cu veche si frumoasa traditie româneasca, schimbând si firma, în Restaurant si Hotel Bucuresti. Îmi permit sa adaug ca dupa 1948, Capsa a devenit restaurant absolut public, unde se servea si Menu fix, care costa 8 lei. Nu era rau, dar „minunea” a durat pâna prin anii 1965, când s-a desfiintat sistemul de servire, devenind un restaurant cu „circuit închis”, adica nu orice muritor de rând avea acces. Îmi amintesc ca Maria Tanase, pe când era Menu fix, avea o masa rezervata…

Din fericire, dupa 1990 s-a revenit la vechea denumire, restaurându-se si localul, nimeni însa nu a reusit pâna în prezent sa-i redea acel „spirit al Capsei de odinioara…” disparut odata cu epoca antebelica, iar preturile nu mai sunt accesibile oricarui muritor de rând, precum înainte de 1965, acum este un local de mare lux, unde în exclusivitate cei cu „moneda forte” pot îndrazni sa se apropie.

O TEMPORA, O MORES! S-au schimbat si firmele si negustorii.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • florin predescu: (3-12-2007 la 00:00)

    Un articol excelent si evocator al unui colt din Bucuresti ce apropia capitala romaneasca de Paris. Capsa a reprezentat mereu un centru de sincronizare europeana, dar si de intalnire a intelectualilor din perioada interbelica. Uneori o revolutie sau mai bine zis apropierea de o anume cultura s-a facut si prin introducerea elementelor de gastronomie din tara corespunzatoare. Ma intreb daca in prezent se mai poate reactualiza aceasta traditie, sau sa fie macar un muzeu. Unter den Linden din Berlin ar fi un exemplu minunat.
    Multumim inca o data Doamnei Venera pt readucerea in scris a unor momente de vis din istoria Romaniei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.227.235.220