caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnalism, Comunicare



 

„Je suis Charlie”: impactul atacului terorist de la Paris şi libertatea de expresie în lume

de (12-1-2015)
8 ecouri

 
O discuţie cu Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles.

„Je suis Charlie”, este ceea ce se aude în aceste zile din toate colţurile lumii: de la politicieni, lideri de opinie, jurnalişti, oameni obişnuiţi, societatea civilă. Caricaturişti din lumea întreagă au desenat în aceste zile în semn de solidaritate cu jurnaliştii de la săptămînalul Charlie Hebdo, victima atacului terorist de miercuri, în care 12 oameni au fost omorîţi, ziua în amiază mare în centrul Parisului de către doi oameni mascaţi şi cu mitraliere, în plină şedinţa editorială a publicaţiei.

„A fost un atac teribil, dar trebuie să continuăm să facem caricaturi mai departe, altfel ei cîştigă”, a declarat Marko Somborac, cel mai cunoscut caricaturist din Serbia, Europei Libere: „În afară de oroarea iniţială că aşa ceva s-a putut întîmplă de adevaratelea – şi nu e numai ce vedem în filme – şi am văzut că oameni sunt ucişi pur şi simplu pentru că fac caricaturi, sau că scriu şi îşi spun părerile – trebuie să spun că şi religia poate fi criticată şi că e parte a libertăţii de expresie, mai ales că cei care au fost ucişi, colegii noştri, nu au atacat Islamul, dar extremismul religios. Este ceva teribil şi şocant. Trebuie să ne continuăm munca, să facem caricaturi aşa cum credem şi cum dorim, trebuie să continuăm să ne exprimăm liber opiniile – prin desen sau cuvinte. Aşa este ! Altfel, ei… au învins…”

L-am întrebat pe Dan Alexe, corespondentul nostru la Bruxelles, care îi şi cunoştea personal pe unii dintre jurnaliştii ucişi, cum vede el situaţia. Ce impact va avea acest atac asupra libertăţii de expresie?

Dan Alexe: „După ce a trecut primul şoc, să zicem şi oroarea absolută resimţită la auzul ştirii, impactul, într-adevăr ar putea fi uriaş în sens negativ dacă nu s-ar fi trecut imediat la o atît de mare mobilizare şi anume, toată presă franceză a oferit supravieţuitorilor mijlooace tehnice, localurile lor, sprijin financiar personal şi aşa mai departe, ca să poată să scoată ziarul chiar începînd de săptămînă viitoare. Ideea era să nu rămînă o gaură în apariţia ziarului, ca nu cumva să li se dea satisfacţie celor care au atacat libertatea.

Impactul ar putea fi însă negativ pînă la urmă dacă ne uităm la ce s-a întîmplat la o zi după asasinatele de miercuri, joi, cînd în seară precedentă, cînd se anunţase un doliu naţional în Franţa, s-a propus ca ziarele din lumea întreagă, din lumea liberă să publice pe prima pagină caricaturi din Charlie Hebdo şi să îşi asume într-un fel, înrudirea cu acel ziar asasinat.

Ei bine, în mai multe ţări, ziarele nu au îndrăznit. De pildă în Marea Britanie nici un ziar nu a preluat caricaturile din Charlie Hebdo, deşi anumite ziare au pus pe prima pagină un ziar ţinut de cineva, dar caricaturile în sine nu au apărut în ziarele britanice, după cum nu au apărut nici în ziarele daneze, în cele mai multe şi, foarte trist şi surprinzător, nici în ziarul danez care a fost la originea primului scandal al caricaturilor, acum zece ani, cel care a publicat caricaturile cu Mahomed şi care, de atunci încoace, este, cum era şi Charlie Hebdo, sub protecţia poliţiei.

Aşa încît sunt două mari pericole, de fapt: unul este să se ajungă la o formă de autocenzură a jurnaliştilor, care nu mai au curajul să se pronunţe cu aceeaşi libertate pe care au avut-o pînă acum. Iar al doilea mare pericol este, evident, lărgirea neînţelegerii, creerea unei prăpăstii între localnici, între locuitorii Occidentului creştin sau ateu sau iudeo-creştin şi nou veniţii, dintre care majoritatea sunt născuţi în anumite ţări occidentale, musulmanii, care se vor simţi că nişte cetăţeni de clasa a două. Sigur, vor spune unii, şi pe bună dreptate, scopul atacanţilor, scopul criminalilor, era de a largi această gaură, această propastie de neînţelegere între comunităţi.”

Europa Liberă: Dan, dar care este limita între a evita să lezezi sensibilităţile culturale sau religioase ale unora şi libertatea de opinie, libertatea de exprimare?

Dan Alexe: „În cazul precis al Franţei şi al lui Charlie Hebdo, nu există limite. Ideea în Franţa, unde religia este total separată de stat, unde religia este o afacere exclusiv privată, este că se poate rîde de orice. Aici aş face o paranteză pentru cei care nu au avut niciodată în mînă Charlie Hebdo, un exemplar al revistei, ideea este că acel ziar nu atacă religiile că atare, nu atacă nişte forme de gîndire sau de filosofie. Atacă ipocrizia, instituţiile corupte ale religiilor. Atacă fanatismul, de fapt.

Şi, sigur că publicînd caricaturi cu fanatici musulmani care se aruncă în aer şi visează la cele cîteva zeci de virgine care îi aşteaptă în cer, s-a produs un amalgam, în primul rînd în capul celor din Occident, creştini sau atei, care nu cunosc Islamul şi au crezut că Charlie Hebdo atacă Islamul ca atare şi desigur, musulmanii habotnici, extremişti şi fundamentalişti pentru care orice discuţie asupra Islamului este o insultă.

Ca să nu mai vorbim despre reprezentarea grafică a profeţilor şi figurilor Islamului. Aşa încît, poziţia lui Charlie Hebdo în Franţa nu este una excepţională. Mai sunt reviste de acest tip. Mai este Le Canard Enchainé, de pildă, care există de fapt de la primul război mondial încoace, se face un secol acum, mai este o revistéa lunară Siné Mensuel, care s-a separat de Charlie Hebdo şi care publică desene la fel de provocatoare, să zicem, vis-a-vis de instituţiile corupte ale marilor religii. Aşa că marele amalgam care s-a produs aici, este cel între ridiculizarea unor instituţii degenerate, a făţărniciei, şi a derivelor extremiste ale religiilor şi religiile ca atare. şi acest amalgam ar trebui clarificat.”

Europa Liberă: Tu i-ai cunoscut pe unii din jurnaliştii de la Charlie Hebdo. Spune-ne cîte ceva despre cei patru jurnalişti ucişi…

Dan Alexe: „Doi dintre ei, Wolinski şi Cabu erau printre fondatori. Au fondat această revista în 1969, la un an după celebra revoluţie a moravurilor din primăvară franceză a lui ‘68 şi unul dintre ei, Wolinski era unul din idolii mei încă din tinereţe, din adolescenţă chiar. Era un desenator dincolo de norme şi un foarte bun scenarist. Aici, iar, aş face o paranteză, pentru că a spune că acest ziar, această publicaţie, ca şi Le Canard enchainé, pe care l-am pomenit, nu publicau exclusiv caricaturi provocatoare, făceau şi jurnalism de foarte mare clasa. Charlie Hebdo publică reportaje, analize politice, analize economice…

Unul dintre cei asasinaţi era unul dintre cei mai buni comentatori economici ai Franţei, Bernard Maris, şi, una peste altă, era o formă de jurnalism cu totul specială, pentru că li se reproşează că făceau caricaturi în loc să facă lucruri serioase. Erau lucruri foarte serioase, numai că în loc să publice fotografii, în loc să ilustreze cu fotografii acele texte, ei făceau caricaturi.

Eu i-am cunoscut foarte personal şi intim, atunci cînd, în 2008, mi-au publicat o cronică pentru un film pe care îl făcusem în Afganistan, un film documentar, şi cronica lor, publicată în Charlie Hebdo, a fost cea care mi-a plăcut cel mai mult. Şi atunci m-am dus special la Paris să-i întîlnesc, nu neapărat să le mulţumesc, dar să văd cine sunt oamenii ăştia. Era un film ce se petrece în Afganistan, am stat acolo mult timp şi am filmat şi am montat, iar ei au scris următorul lucru despre filmul meu: iată în sfîrşit un film în care afganii ne fac să rîdem. Şi frază asta, m-a atins, personal. Şi am mers să-i văd şi am găsit nişte oameni de o bunătate sufletească, de o naivitate în sensul bun, nu se gîndeau la nimic rău, tot ce vroiau era să critice şi să biciuiască prostia, ipocrizia şi corupţia. Asta a fost Charlie Hebdo!

Europa Liberă: Acţiuni de solidaritate peste tot, mesaje de la politicieni către politicieni şi către poporul francez. Ce impact au toate aceste acţiuni? Cît de important crezi că este în acest moment acest mesaj transmis din lumea întreagă?

Dan Alex: „Sigur că este un mesaj încurajator şi un mesaj care împinge lumea aşa cum o cunoaştem în Europa, în Occident, să continue, să nu se lase abătută de loviturile extremismului sumbru care vede o lume cenuşie.

Cum bine ştim, Islamul extremist interzice muzică, interzice anumite feluri de vestimentaţie, interzice anumite jocuri. Se ajunsese în Afganistan că se interzisese jocul de şah şi zmeele pentru copii. Nu mai puteau ridică zmee, pentru că nu e în Coran. Iar asta este o interpretare atît de absurdă, încît doar un front comun în Occidentul pe care îl cunoaştem ar putea să-i facă faţă.

Cu atît mai mult cu cît în Occident în ultimele decenii, s-au creat acele „insule” de alogenitate. Au venit foarte mulţi imigranţi. Unii au venit invitaţi, ca cei din Germania, Gastarbeiter-ii, alţii au fost locuitorii fostelor colonii: situaţia din Franţa, şi Anglia în primul rînd – şi care, în virtutea unei egalităţi de drepturi într-un sistem legal, au venit şi s-au stabilit în fosta metropolă. Imaginea falsă care este prezentată din exterior a unui Occident neputincios în faţă invaziei musulmane şi din lumea a treia este deformată. Fiindcă acei oameni ori s-au născut acolo şi erau cetăţeni ai fostelor colonii sau au fost muncitori invitaţi.”

Europa Liberă: Locuieşti la Bruxelles, într-un cartier în care sunt mulţi musulmani. Care este atmosfera printre ei în ultimele zile? Şi ce senzaţie ai? Se tem mai mult? Sunt mai îngrijoraţi?

Dan Alexe: „Există foarte multe comunităţi musulmane şi trebuie analizate cu totul separat. Nu există nici un fel de omogenitate între musulmanii europeni. Cei din Belgia sau din Franţa au venit mai ales din Maroc şi Algeria, cei din Germania vin mai ales din Turcia. Cei din Anglia, din India şi Pakistan. Aceşti oameni au deja la baza o cultură diferită şi un grad de toleranţă diferit.

Pentru că ai menţionat cartierul meu, e în majoritate turc, toţi aceşti turci vin dintr-o regiune foarte săracă din estul Anatoliei, cu un nivel de învăţămînt foarte scăzut şi cu majoritatea trebuie evitată o asemenea discuţie. Îmi pare foarte rău să o spun, dar e mai de evitat tensiuni cu nişte oameni care nu doar nu au habar de elementele de baza ale situaţiei, dar ar putea fi chiar ostili şi asta nu se poate schimba decît de-a lungul generaţiilor şi cu foarte multă răbdare.

În schimb, alte grupuri de imigranţi, cum sunt, de exemplu, cei din India şi Pakistan, din Marea Britanie, vin cu un alt nivel de învăţămînt, cu un alt nivel de cultură şi s-a creat în Marea Britanie o clasa de intelectuali de origine musulmană care sunt intelectuali de marca, precum Salman Rushdie; şi acelaşi lucru se întîmplă şi în Franţa.

Există o pătură de intelectuali musulmani din fostele colonii precum Marocul care sunt atei de fapt, care s-au implicat, au intrat atît de bine în ţesutul social şi cultural al Franţei încît au devenit francezi. Deci amalgamul ăsta strică din toate punctele de vedere. Strică şi relaţiile deja stabilite cu cei total integraţi şi deformează percepţia din afară. Asta ar trebui să demontăm într-un fel.”

Europa Liberă: Ca să nu mai spunem că unul dintre poliţiştii ucişi era şi el musulman…

Dan Alexe: „Un anume Ahmed, sigur că da! Precum şi încă un musulman desenator în interiorul redacţiei.”

Oana Serafim, 09.01.2015

* * *

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Petru Clej: (16-1-2015 la 12:00)

    Un articol relevant pe această temă

    http://www.jurnalistan.ro/2015/01/15/prioritatile-derizorii-ale-lumii-musulmane/

  • Alexandru Leibovici: (16-1-2015 la 15:39)

    Foarte bun articol. Se încheie cu:

    „… bine ar fi ca idioții utili ai Islamului în Occident să reflecteze și ei la aceste chestiuni”

  • Christina Vlad: (16-1-2015 la 16:22)

    Câta dreptate aveti, domnule Leibovici ! 🙂

    Un om care jigneste sufera. De fapt, jignirea nu este altceva decat manifestarea frustrarilor anterioare. De multe ori, cel caruia i se adreseaza jignirea nu ii greseste cu nimic celui care jigneste. Un om impacat cu el insusi nu va jigni niciodata.

  • Alexandru Leibovici: (16-1-2015 la 16:53)

    @Christina Vlad

    Singurul lucru care contează aici este că în ţările civilizate la jignire nu se răspunde cu mitraliera.

    „Idioţii utili” de care vorbeşte articolul indicat de P. Clej sunt cei care ocultează acest fapt simplu.

  • Stefan N. Maier: (16-1-2015 la 18:33)

    Termenul „Idioţi utili” are o conotatie precisa si este in circulatie de mai bine de 70 de ani. Pentru cei care doresc sa-i cunoasca semnificatia completa (explicata in Engleza): http://en.wikipedia.org/wiki/Useful_idiot.

  • Christina Vlad: (16-1-2015 la 22:11)

    Stalin si Lenin iubeau acest jargon.

  • Alexandru Leibovici: (16-1-2015 la 23:18)

    @Christina Vlad

    Conform obiceiului, observaţia mea principală n-o comentaţi…

    > Stalin si Lenin iubeau acest jargon.

    Da, foloseau un limbaj precis, spuneau lucrurilor pe nume – în cercul lor restrâns, desigur. Erau iscusiţi manipulatori de „idioţi utili”, Stalin în special, dar şi urmaşii…

    S-a vorbit aici de câţiva : Leon Feuchtwanger, Alexander Werth…

  • nelutiu: (17-1-2015 la 15:53)

    E greu că s-a ajuns la acestă situaţie limită, de fapt e decizia unor minţi cu filozofii mult diferite decât ale noastre prin care Modelul European şi Modelul American sunt interzise mai ales dreptul la vot şi la serviciu al femeilor!

    Modelul occidental impune, dă drepturi, retrage drepturi şi autorităţi în privinţa femeilor islamice dar nu intră în legislaţia acestora care e opusă Coranului dacă ucid!

    Pe de altă parte Coloniile Algeriene de sub un număr de ani, aduc războaie de eliberare sau guerrile! Ce a păţit cetăţeanul Băsescu în Algeria din cauza războiului civil declanşat după elibertarea de către Franţa, ,…. mai nimic!

    PS. De asta avem noi parte după eliberarea din Lagărul Sovietic şi după Revoluţie!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Act de prezenţă

- Unde crezi că am fost ieri după masă? mă întreabă Menase cu aerul că-mi pregăteşte o surpriză plăcută. N-ai...

Închide
3.87.33.97