caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

De Crăciun nu ne e ruşine cu familia

de (26-12-2014)

 
De câteva zile pozele puse pe facebook s-au schimbat. Resimt un contrast adânc între acestea şi cele uzuale, cu atât mai mult cu cât se înscrie în aceeaşi tema a făţărniciei şi arivismului ce m-a fascinat şi dezgustat deopotrivă în ultimii ani.

Facebook-ul din timpul anului arată prin postări şi poze idealul fiecăruia, imaginea pe care vrea să o proiecteze. Poziţii studiate, evenimente alese, ţinute îngrijite, atitudini exersate în oglindă, prieteni veseli şi fiecare element din fotografie urlă tinereţe, fericire, putere, succes.

În nici un caz în timpul anului nu te-ai afişa îmbrăţişând o baba ştirbă, mângâind un moşneag ciufulit şi cu un zâmbet uşor senil, chiar dacă sunt bunicii sau părinţii tăi. Nici mort nu ai lasă se se vadă în fundal un mileu comunist, un televizor ieftin deschis pe Kanal D. În timpul anului îţi fotografiezi bucatele alese pe care le ai în faţă, lăsând pe ceilalţi să presupună că te desfeţi permanent numai cu spumă de crevete virgin într-o reducţie de vin nobil, dar acum găseşti natural să te pozezi cu ce mănânci de fapt în realitate, cu bucătăria jegoasă şi bucatele uleioase. În timpul anului nu ţi-ai fotografia mobila comună şi ieftină din mica sufragerie, dar cu un brad în faţă deja nu mai contează.

Oribil şi ruşinos e că după sărbători, pozele cu bunici şi părinţi dispar ca prin minune. Sunteţi din nou şic, moderni, rafinaţi şi disponibili.

Dacă Crăciunul în familie, alături de cei dragi, de tradiţii, e atât de frumos, de ce în timpul anului se cască o prăpastie între imaginea socială şi toate acestea? Poate una din imagini e falsă, poate e bine să va hotărâţi asupra uneia din ele. Pentru că cineva care face paradă de valorile familiei doar de Crăciun şi în timpul anului le calcă în picioare e la fel de scârbos ca un politician care pupă un copil în faţa camerelor după ce a participat la o orgie cu curve.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Grecia cauta Presedinte (I)

Grecia reapare în actualitate prin votul din Parlament pentru alegerea Preşedintelui Republicii. Candidatul unic a fost Stavros Dima membru al...

Închide
18.209.209.246