caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

A. Illarionov: Despre răspundere şi despre rămăşiţele gândirii totalitare

de (16-12-2014)
5 ecouri

 
Rămăşiţele gândirii totalitare şi obiectivul principal al viitoarei tranziţii din Rusia

Preluat de pe blogul autorului.

Fragment din comentariul la opiniile cititorilor la articolul lui Illarionov „Cum poate fi oprit războiul din Ucraina” .

Illarionov: Printre comentariile la articolul menţionat sunt unele cărora trebuie să le acord atenţie. Iată câteva:

* * *

Nu este corectă afirmaţia după care „Nu trebuie să facem un amalgam între regimul putinist şi locuitorii şi cetăţenii Rusiei”. De fapt numai Rusia, numai poporul ei sunt vinovaţi atât de ţarism cât şi de bolşevism, şi stalinism, şi brejnevism, şi putinism. Acest popor este cel care a dat naştere la toate aceste orânduiri, regimuri, orânduieli.

* * *

Putin este întruchiparea Rusiei înseşi, cel puţin a celor 96% din cetăţenii ei care au sprijinit anexarea Crimeii.

* * *

Este o eroare de principiu, strategică, să se facă distincţie între Putin şi Rusia, să se creadă în „poporul rus bun dar indus în eroare”. Este o totală necunoaştere a situaţiei. Este o încercare de a lupta cu simptomele bolii fără a combate-o pe ea însăşi (şi chiar cultivând-o). Paralelele cu Germania, etc. nu sunt adecvate. Este o situaţie calitativ diferită.

* * *

Andrei Illarionov:

În primul rând, este inacceptabil să amestecăm fenomene diferite: pe de o parte regimul, adică persoanele care adoptă şi aplică decizii, inclusiv decizii criminale, iar pe de alta – locuitorii şi cetăţenii Rusiei care nu au adoptat şi nu au executat asemenea decizii. Extinderea vinovăţiei şi responsabilităţii stabilite (şi cu atât mai mult doar ipotetice, încă nestabilite) a persoanelor care au comis crime asupra persoanelor care nu le-au comis, constituie o negare radicală a principiilor de bază a dreptului liberal – „fiecare persoană este răspunzătoare pentru propriile sale acţiuni” – şi constituie aplicarea principiului responsabilităţii colective caracteristice regimurilor totalitare.

În al doilea rând, printre cetăţenii Rusiei există persoane care se pronunţă şi care combat acest regim. Erau (respectiv sunt) oare vinovaţi pentru crimele regimului Anna Politkovskaia? Serghei Iuşenkov? Iurii Şcekocihin? Alexandr Litvinenko? Serghei Mohnatkin? Mihail Trepaşkin? Dar participanţii la demonstraţiile din pieţele Bolotnaia şi Saharov? Dar militanţii pentru drepturile omului? Dar ziariştii? A. Piontkovski? G. Kasparov? A. Babcenko?A. Mujdabaev? B. Vişnevski? L. Şevţova? L. Rubinstein? Şi mulţi, mulţi alţii care participă, fiecare în felul său, la Mişcarea de Rezistenţă? Evident că nu!

În al treilea rând, există printre locuitorii şi cetăţenii Rusiei un număr enorm de persoane care sunt cu siguranţă neimplicate nu numai în crime, dar nici măcar în acţiunile de vreun fel ale regimului. Este vorba, de exemplu, de copii, care nu participă la viaţa socială şi politică, precum şi de majorii care nu numai că nu au participat la asemenea crime, dar nici măcar n-au votat pentru reprezentanţi ai regimului în alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Astfel, chiar şi după evaluările oficiale (exagerate, evident), în martie 2012 au votat pentru Putin 45,6 milioane, adică mai puţin de o treime din populaţia ţării. De aceea, cel puţin două treimi din cetăţenii ei, adică circa 98 de milioane, nu ai nicio legătură nici cu crimele regimului şi nici măcar cu vreun sprijin politic.

În al patrulea rând, nu trebuie să se confunde erori şi crime. Iar în cadrul crimelor trebuie să distingem diferite grade de gravitate şi diferite categorii de consecinţe. Votul la alegeri pentru reprezentanţii unui regim criminal nu constituie o complicitate personală la comiterea unor fapte penale. Iar comiterea unor astfel de infracţiuni nu este acelaşi lucru cu încurajarea acestora. Şi este cu atât mai puţin asimilabilă cu a da ordine pentru comiterea în masă a unor asemenea infracţiuni.

Pentru o crimă comisă poate şi trebuie pedepsit numai acela care a comis-o. Dar nu părinţii, copii, soţiile, soţii, vecinii, consătenii, locuitorii aceluiaşi oraş, a aceleiaşi ţări, a colegilor de serviciu, a celor de aceeaşi profesiune, de aceeaşi educaţie, vorbitorii aceleaşi limbi, de credincioşii aceleaşi religii, a celor ce au aceeaşi culoare a pielii, sau aceeaşi cetăţenie.

În toate timpurile eroarea judiciară cea mai oribilă a fost considerată pedepsirea unui nevinovat, fapt care a fost şi este recunoscut ca un fenomen mult mai periculos decât posibila nepedepsire a unui vinovat. Chiar şi Stalin proclama (cel puţin în vorbe) principiul „Fiul nu răspunde pentru faptele tatălui”.

Aplicarea principiului vinovăţiei colective, a răspunderii colective, înseamnă restabilirea de facto a instituţiei ostaticilor. Aceasta constituie negarea fundamentală a drepturilor individuale, a libertăţilor individuale, a răspunderii individuale pentru acţiunile fiecărui individ.

În citatele de la începutul articolului se încadrează de fapt recentele propuneri ale lui Mihail Hodorkovski privitoare la lustraţia în masă.

Fost şef al companii Iukos, Hodorkovski consideră că este necesar ca în Rusia să se înfăptuiască o lustraţie prin care să fie eliminată o parte din funcţionari corupţi. „O parte din funcţionărimea actuală, cred că circa 10-15%, sunt infectaţi de corupţie în aşa măsură, încât nu pot fi îndreptaţi. Ei au comis un număr atât de mare de infracţiuni, încât nu pot fi păstraţi pe posturile lor. Sunt vreo 50-70.000 de persoane, este o muncă serioasă”, a declarat
Hodorkovski la începutul lunii decembrie, răspunzând la o întrebare privitoare la măsurile pe care le-ar lua pentru scoaterea ţării din criză.

Metoda de abordare cantitativă a lustraţiei propusă de Hodorkovski (bazată pe procente, cifre) este inacceptabilă în principiu. Epurarea cadrelor aparatului de stat trebuie să fie efectuată pe baza rezultatelor stabilirii răspunderilor individuale pentru infracţiunile săvârşite efectiv. Sau după principiul apartenenţei personale la organizaţii criminale.

Amploarea şi structura aparatului de stat pot şi trebuie să se schimbe, şi anume în funcţie de asemenea factori ca capacităţile profesionale, orientarea politică şi ideologică, posibilităţile economice. Însă lustraţia (denazificarea, decomunizarea, deputinizarea), adică restrângerea drepturilor cetăţeneşti şi politice (retragerea dreptului de a participa la conducerea statului), trebuie efectuată în strictă conformitate cu principiul răspunderii individuale pentru infracţiunile comise precum şi cu principiul răspunderii individuale pentru participarea personală în organizaţiile criminale.

Obiectivul principal al viitoarelor schimbări în societatea rusă şi în sistemul politic al ţării trebuie să fie trecerea societăţii nu dintr-o stare autoritară (sau semitotalitară, totalitară) într-o altă stare autoritară, ci trecerea acestuia într-o stare de libertate şi primatul legii, ceea ce ar fi imposibil dacă se pun în practică principiile vinovăţiei colective, a răspunderii colective, a pedepsirii colective.

* * *

Toate cele de mai sus se referă exclusiv la răspunderea penală şi nu ating sfera răspunderii politice şi etice.

Nu trebuie făcută confuzia între răspunderile penală, politică şi etică.

Pentru infracţiunile penale răspunderea o poartă făptaşii concreţi.

Răspunderea politică pentru infracţiunile săvârşite o poartă organele puterii de stat şi succesorii acesteia.

Răspunderea morală pentru crimele de masă se răsfrânge asupra întregii ţări, asupra întregii societăţi, asupra tuturor cetăţenilor ai căror reprezentanţi au săvârşit crimele respective la ordinul oamenilor de stat care conduceau societatea respectivă.

Responsabilitatea penală pentru actele concrete de violenţă, de teroare, pentru omorurile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul agresiunilor împotriva altor state a Germaniei naziste şi a Uniunii Sovietice comuniste, cade asupra militarilor germani şi sovietici.

Răspunderea politică pentru crimele comise o poartă autorităţile de stat ale Germaniei şi URSS, precum şi succesorii acestora.

Răspunderea morală pentru agresiunile din trecut contra statelor vecine o poartă societăţile germană şi sovietică, precum şi succesorii acestora, inclusiv societatea rusă actuală şi cetăţenii de astăzi ai Rusiei.

Responsabilitatea penală pentru crimele concrete comise în cadrul agresiunii Rusiei contra Ucrainei o poartă persoanele care le-au comis.

Responsabilitatea penală, politică şi morală pentru organizarea agresiunii contra Ucrainei o poartă conducerea actuală a Rusiei.

Răspunderea politică pentru agresiunea contra Ucrainei o poartă toţi cetăţenii Rusiei care sprijină această agresiune şi care sprijină regimul politic care a organizat şi participă la agresiunea contra Ucrainei.

Răspunderea morală pentru agresiunea contra Ucrainei o poartă întreaga societate rusă actuală, toţi cetăţenii Rusiei, indiferent de atitudinea lor faţă de regimul politic actual al Rusiei.

Andrei Illarionov, 11 decembrie 2014

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (17-12-2014 la 04:23)

    Oare acest Ilarionov-mai trăieşte? Şi dacă da, în care beci al GRU ? Este imposibil de crezut că în Rusia lui Putin, pentru asemenea gen de gândire, Ilarionov poate merge liniştit şi în siguranţă să-şi facă cumpărăturile din piaţă!!

    Afirmaţiile consistente, de critică a regimului, sunt totuşi doar o parte a problemei- drumului pe care a apucat să meargă Putin şi societatea rusă în ansamblul sau.

    Soluţia problemei, aşa cum o vede Ilarionov, de răspundere penală individuală, nu poate avea un efect imediat, cere multă foarte multă cercetare şi timp, timp care nu mai există în intervalul istoric rămas la dispoziţie înainte de a se declanşa un nou război mondial!

    Soluţia oportună este cea a lui Hodorkovskii, „datul cu barda” – o lustraţie masivă, urmată abia „după” – de pescuitul la undiţā, peştişor cu peştişor!!

    Băieţii inteligenţi din Timişoara, cu punctul lor „8” din Proclamaţia lor către ţară, au intuit organic această soluţie gandita in anii de detentie a lui Hodorkovskii, şi dacă în România se aplica această lustraţie, azi situaţia politico-economico-socială a ţării era cu totul alta!! Nu mai pupau puterea. şi accesul la jaf, nici securiştii, nici comuniştii şi nici fripturistii.

    Lustraţie totală + DNA, asta este o soluţie radicală şi reală!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (17-12-2014 la 13:04)

    @Sfartz Pincu

    În principiu Illarionov locuieşte acuma în SUA; locul lui de muncă este la Washington, la Institutul Cato.

    Din câte am putut să-mi dau seama din materialele din media (conferinţe, interviuri), Illarionov este mult pe drumurị: Ucraina, Ţările Baltice, Polonia… dar nu şi Rusia! Probabil că într-adevăr nu mai calcă de mai multă vreme pe-acolo…

    > Soluţia problemei, aşa cum o vede Ilarionov, de răspundere penală individuală, nu poate avea un efect imediat…

    Ca să mă exprim mai plastic… Nu poţi să inaugurezi Împărăţia Dreptăţii printr-un… măcel!

    Tot aşa, mişcările care au ajuns la putere prin violenţă o vor folosi şi după preluarea puterii; de ce ar renunţa la ea dacă au văzut că le aduce succesul?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (17-12-2014 la 13:36)

    @ Alex. Leibovici

    Diferenţa dintre o revoluţie şi o reforma este o chestiune de viteză de realizare sau, mai tehnic exprimat, de un gradient. Şi o reformā durā poate atrage după sine alte reforme la fel de dure. Nu este un motiv de renunţare la o reforma dura sau chiar o revoluţie,de frica perpetuării lor. Toate la timpul lor! Oamenii şi calităţile lor determinā efectele negative sau pozitive ale unor schimbări brutale.

    O revoluţie poate avea un caracter anarhic şi atunci aşa va continua! Se aplică concluzia Dvs. Dar dacă revoluţia este făcută de oameni cu capul limpede, cu un program bine gândit, atunci să fie revoluţie! Şi o reformā bună are caracter revoluţionar. Scoaterea unei întregi generaţii de la putere, adepte a unor concepţii depăşite, de mult, comunistă sau pseudo-comunistă, dar avānd în subsidiar doar interesele lor meschine, aşa cum au dorit revoluţionarii adevăraţi din Timişoara, ar fi avut un caracter revolutioner şi fără îndoială – benefic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (18-12-2014 la 11:30)

    https://www.youtube.com/watch?v=mq5uvkoKXVg
    Прощай немытая Россия

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (18-12-2014 la 15:46)

    Cândva Stimatul Domn profesor Paliga spunea că în Rusia nu se vede o opoziţie veritabilă! Linkul Indicat de Domnul Grosu prezintă, şi reprezinta, o opoziţie virulentă!

    Acest Maxim Galkin, singur, face cât un partid întreg de opoziţie!! Ce să mai spunem despre: „Rusia nespălată” (care se poate traduce şi ca „Rusia murdară!”) sau filmuleţul „Putţin-poate, Putin – poate!” ??

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.205.176.100