caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Cum e să fii bărbat negru şi înalt de un metru nouăzeci în America anului 2014

de (1-12-2014)
5 ecouri

 
Exact ca Michael Brown, actorul-umorist şi comentatorul Walter Kamau Bell are un metru nouăzeci. Şi este conştient de asta.

WKamauBellMă tem de poliţişti. Sunt absolut paralizat de poliţişti. Să ne înţelegem : n-am fost vreodată arestat sau interogat. Nu mi s-a spus vreodată că aş „corespunde descrierii”. Dar asta n-are nicio importanţă. Mi-e teamă de poliţişti aşa cum se tem păianjenii de cizme. Mergi liniştit şi-ţi vezi de treabă şi PUF! Eşti mort.

Pe scurt, mi-e temă de poliţişti pentru că sunt negru. Şi, colac peste pupăză, sunt de sex masculin. Şi, ca să pun capac la toate, am un metru nouăzeci şi cântăresc 115 kile. Michael Brown, tânărul neînarmat de 18 ani împuşcat de poliţie vara asta, avea şi el un metru nouăzeci. Depinzând de punctul tău de vedere, aş putea fi descris ca „uriaş blând”, aşa cum l-au descris pe Brown învăţătorii. Sau aş putea fi descris ca „demon”, aşa cum l-a descris pe Michael Brown poliţistul Darren Wilson în depoziţia sa în faţa marelui juriu.

Nu mă angajez în nici un fel de comportament care ar trebui să atragă asupra mea atenţia sticleţilor. Nu locuiesc în „unul din cartierele acelea”, nici nu mă înhăitez cu „indivizi din aceia”. Nu sunt amestecat în activităţi ilicite. Nu mă umflu în pene. Sunt doar banal şi plictisitor. Dar faptul că nu sunt amestecat în toate astea nu-mi sporeşte încrederea că nu voi fi ucis. Asta pentru că am trei stele în frunte pentru care să fiu ucis fără vreun motiv: mare, negru şi de sex masculin.

Într-o luni seara am ieşit să-mi iau o îngheţată la ora 00:30. Am mers ceva pe jos, deoarece locuiesc într-un cartier destul de somnoros din Berkeley, California. Eram cu gluga ridicată pentru că era rece şi pentru că aşa îmi era mai uşor să ascult muzică la căşti. Până am dat de un magazin de noapte, am întâlnit câţiva indivizi de diverse rase care mi s-au părut dubioşi. Astfel încât, când am intrat în magazin, a trebuit să iau câteva măsuri de precauţie. Pentru început mi-am dat jos gluga. Am dat-o jos deşi chica mea stufoasă africană se turtise sub glugă. N-am atins nimic de care să nu fiu sigur că voi cumpăra (exact cum m-a învăţat mama mea). Mi-am scos mâinile din buzunare, ţineam palmele bine la vedere, astfel încât casierul să vadă clar că nu bag ceva în buzunar sau, poate şi mai important, că nu scot nimic din buzunare. Şi imediat ce m-am hotărât pentru o îngheţată-sandvici, m-am dus direct la casă şi am pus-o jos cu precauţie, având grijă să mi se vadă palmele şi am făcut doar mişcările strict necesare pentru ca să scot banii din portofel.

Toate cele păreau să se desfăşoare foarte bine. Eram însă atât de preocupat să nu par dubios încât, în momentul în care casierul a spus „doi douăzeci şi cinci”, mie mi s-a părut că a spus „unu douăzeci şi cinci”. În timp ce se holba mut la cele două hârtii de un dolar pe care i le-am dat când nu mă privea în ochi, mi-am dat seama de greşeală şi am simţit un mic şoc de adrenalină.

„Hait”, m-am gândit. „O să creadă că încerc vreun truc!” Mi l-a imaginat că începe să ţipe „CE ÎNCERCI SĂ FACI?”. Apoi m-am imaginat încercând să-l calmez…

El înţelege greşit şi scoate un pistol. Eu părăsesc magazinul în fugă. El chiamă poliţia. Cum locuiesc într-un cartier înstărit, aceştia apar repede. Îmi taie drumul când fug spre casă. Ei sar din maşină cu pistoalele scoase. Acum chiar că mă apucă panica: „VOI NU ÎNŢELEGEŢI! A FOST O GREŞEALĂ!” Ridic mâinile sus. În acest moment îmi dau seama că mai ţin îngheţata, pentru care n-am plătit. Agit mâinile frenetic şi spun: „N-AM INTENŢIONAT SĂ FUR ASTA!”. Poliţiştii combină toate astea – agitarea frenetică a mâinilor, vorbe incoerente şi faptul că sunt mare, negru şi de sex masculin, şi apoi POC! POC! POC! POC! POC! POC! POC! Sunt mort.

A doua zi iese la iveală că în acea seară m-am certat cu nevasta… şi că am scris recent un blog despre actori şi depresie… şi că în scheciurile mele fac glume la critice adresa poliţiei. Presa relatează că pe vremea liceului am fost ajutor de antrenor la o şcoală de kung-fu. Titlu mare: Un actor negru, expert în artele marţiale care îi ura pe poliţişti, s-a certat cu nevasta şi era clinic deprimat, fură în mod demonic marfă congelată de la un comerciant local.

Toate astea mi-au străfulgerat prin minte – în vreo secundă. Şi nu încercam decât să cumpăr îngheţată. Nu trăiesc într-un cartier dezavantajat socio-economic. Administraţia locală nu mi-a refuzat o bună educaţie. În general nu mă simt prizonier al circumstanţelor mele. Dar simt fiecare centimetru din cei 1.90 metri ai mei, fiecare gram don cei 115 kilograme şi fiecare petic al pielii mele negre. Şi ca nu cumva să credeţi că exagerez cu scenariul de mai sus, să ştiţi că acesta conţine elementele morţii lui Michael Brown, Oscar Grant, Kajieme Powell, Eric Garner şi altora.

Fapt este că a fi mare, negru şi de sex masculin are consecinţe. Pentru că sunt mare, negru şi de sex masculin, am tendinţa să zâmbesc des. Pentru acelaşi motiv mă gârbovesc ca să mă fac mai mic. Cunoştinţele care nu m-au văzut o vreme, îmi spun: „Am şi uitat cât de înalt eşti!” Ştiu că aţi uitat. E pentru că încerc să vă fac să uitaţi. Iată ce a făcut din mine faptul de a fi negru în America, din alţii ca mine şi, într-un fel, chiar şi din tine. Nu este pentru că cred că voi fi ucis de un poliţist. Este pentru că cred că dacă voi fi, nu va fi o surpriză.

Publicat pe 26 noiembrie 2014 în revista Vanity Fair. Articol preluat cu permisiunea autorului.

* * *

Redacţia nu împărtăşeşte neapărat opiniile autorilor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (1-12-2014 la 14:57)

    Domnul W. Kamau Bell este, fără îndoială, un povestitor, şi umorist, de talent. Este chiar posibil ca teama lui de a fi împuşcat de politie pentru că este mare, negru şi de sex masculin să fie oarecum justificată, deşi el însuşi este o persoană civilizată, paşnică, prudentă, calmă.

    Dar Michael Brown nu a ajuns să fie împuşcat pentru că era mare, negru şi de sex masculin, ci pentru că, spre deosebire de W. Kamau Bell şi în conformitate cu versiunea faptelor stabilită de Marele Juriu pe baza acelor depoziţii care au putut fi confirmate de probele materiale:

    – s-a comportat agresiv – a agresat fizic (şi verbal, dar astea sunt floricele) un poliţist
    – l-a împiedicat pe acesta să iasă din maşină
    – s-a opus arestării
    – l-a lovit, a încercat să-i apuce arma

    Înainte de incident (9 august 2014, circa 12:00) Michael Brown furase nişte trabucuri, fapt surprins de o cameră video, şi care a generat încercarea de arestare. În afară de aceasta, s-a constatat ulterior că Michael Brown era sub influenţa drogurilor – Cannabinoide. Asupra sa mai avea Marijuana. Nu mă pricep, dar poate că Cannabisul explică agresivitatea lui M. Brown.

    Aceste fapte confirmate de probele materiale şi de depoziţiile care concordă cu acestea, sunt radical diferite de cealaltă variantă care a circulat din prima zi.

    Această variantă este mai apropiată de coşmarul relatat de umoristul W. Kamau Bell :

    Michael Brown şi prietenul său circulau paşnic, când o maşină a poliţiei le-a barat drumul, i-a insultat şi a vrut să-l aresteze pe Brown. Cănd acesta a ridicat mâinile şi şi-a arătat palmele, poliţistul i-a tras câteva gloanţe în cap.

    Deci umoristul W. Kamau Bell se înşeală : Michael Brown nu era de loc ca el, adică civilizat, paşnic, prudent, calm. Michael Brown era chiar opusul său : agresiv, drogat, hoţ, şi a refuzat să execute injoncţiunile poliţiei.

    Nu exclud că dacă era un alt poliţist lucrurile ar fi putut să se termine altfel. Juriul a stabilit însă că nu există probe suficiente pentru a-l inculpa pe poliţist, nici măcar pentru omor prin imprudenţă.

  • Stefan N. Maier: (2-12-2014 la 20:00)

    Oricine ar fi fost de vina in cazul Michael Brown (si, in opinia mea, nu se poate stabili un vinovat unic – ceea ce face decizia Marelui Juriu corecta deoarece nu se putea castiga un proces impotriva politistului cu atatea marturii contradictorii), asperitatile in interactiunea dintre populatia de culoare si politie fac parte dintr-o cultura adanc inradacinata in SUA.

    Parca am intuit ca va urma ceva, alegand sa publicam acest articol, decizie care a solicitat timp si efort de traducere (multumesc, Alexandru Leibovici!) intrucat, iata, presedintele Obama a inceput sa puna foarte serios problema modificarii culturii militarizate a politiei in SUA si a introducerii camerelor video atasate pe pieptul politistilor, avand ca obiectiv inregistrarea neutra, factuala, a interactiunior politistilor aflati in misiune, cu diferite persoane.

  • Wanda Lucaciu: (2-12-2014 la 20:59)

    Este fara discutie ca in Statele Unite persoanele de culoare sint descriminate.

    Tot fara discutie este faptul ca politistii sint repede sa aresteze, interogheze si chiar sa impuste mai de graba personele de culoare, decit pe cei albi. Din pacate, sint unii politisti care sint gata sa foloseasca revolverul la cel mai mic conflict.

    Politia are datoria sa mentina securitatea si s-o tina in vigoare. Dar trebuie sa luam in cosideratie faptul ca politistii sint si ei oameni, au familie si dupa opt ore de munca PERICULOASA, vor sa vina acasa la familia lor.

    Dar nu trebuie sa uitam, ci sa citim statisticile care arata fara doar si poate, ca majoritatea crimelor tentative in societatea populatiei de culoare, sint comise de negrii asupra negrilor.

    In cazul Michael Brown, politistul care l-a impuscat si-a dat demisia. A fost fortat s-o faca sau a facut-o de buna voie? Nu vom putea afla adevarul, niciodata si parerile sint diverse.

    Luni, 1 decembrie 2014, Presedintele Obama a anuntat un nou plan sa instruiasca agentiile de politie. Vom vedea daca acest plan va intra in vigoare.

  • Ion Ionescu: (3-12-2014 la 01:03)

    „majoritatea crimelor tentative in societatea populatiei de culoare, sint comise de negrii asupra negrilor.”

    Cam la fel si in cazul albilor in US, adica 84% din albii omorati in US sunt omorati de alti albi… respectiv 93% din negrii sunt omorati de alti negri.
    Diferenta e in rata omuciderilor, aici rasele difera : rata e de 7.5 ori mai mare in cazul negrilor. Acest lucru face ca ~50% din omorurile din US sa fie facute de negrii desi negrii sunt doar ~13% din populatie.

  • Alexandru Leibovici: (3-12-2014 la 23:48)

    Aş vrea să precizez, sau corectez, o afirmaţie pe care am făcut-o şi care mi se pare acuma ambiguă. Am scris:

    „Juriul a stabilit însă că nu există probe suficiente pentru a-l inculpa pe poliţist”

    S-ar putea înţelege că nu există probe suficiente pentru că unii martori susţin că :

    – Michael Brown se plimba liniştit, nu făcea niciun rău nimănui, iar poliţistul l-a agresat, etc.,

    – iar alţii (inclusiv poliţistul) susţin că Michael Brown a provocat o altercaţie cu poliţistul, etc.

    şi că deci este o situaţie cuvântul unora contra cuvântului altora.

    Această interpretare este falsă.

    Şi este falsă deoarece pe lângă depoziţiile martorilor (şi ale poliţistului) mai există şi probe materiale, iar depoziţiile martorilor au fost clasificate ca plauzibile sau false în funcţie de concordanţa lor cu aceste probe. Mai departe:

    Probele materiale – autopsia, DNA-ul lui M. Brown pe maşina polişiei şi pe arma poliţistului (!), urmele de sânge la sol, examinarea medicală a poliţistului, etc. – au fost examinate de trei echipe independente de experţi legişti, dintre care una era însărcinată de familia lui M. Brown. Celelalte două erau: a poliţiei comitatului St. Louis, alta era a Ministerului de Justiţie de la Washington (FBI?).

    Depoziţiile martorilor oculari : au fost în număr de peste 60; cei care au depus mărturie care nu concorda cu probele materiale, şi-au retras ulterior mărturiile şi au recunoscut că de fapt n-au fost de faţă şi că „ştiau” din auzite. Depoziţii consistente cu probele au fost făcute sub jurământ şi de un număr de martori negri, în ciuda temerilor pe care le-au exprimat aceştia pentru siguranţa lor proprie. Desigur, depoziţiile sunt secrete, dar… nu poate garanta nimeni nimic!

    Presa citează depoziţia „martorului nr. 10” (vezi de exemplu discuţia amănunţită în The Washington Post), care rezumă în felul următor:

    „În rezumat, martorul nr. 10 a avut posibilitatea să vadă întreg incidentul. Mărturia lui concordă nu numai cu depoziţia poliţistului Wilson, ci şi cu probele balistice. El a depus o primă mărturie (înregistrată) la doar două zile după evenimente [când nu s-au ştiut rezultatele vreunor expertize]. El nu-i cunoştea nici pe Brown, nici pe poliţist. Şi, pentru cei care consideră faptul important, acest martor era afro-american”.

    Cine are posibilitatea, poate asculta, cu folos, anunţul făcut de procuror cu justificarea neinculpării poliţistului (durata 25 minute, în engleză, plus întrebări – f. interesante şi ele!) – aici

    În mod excepţional, toate materialele cazului au fost publicate online; vezi de ex. aici.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Victor Suvorov: „Astăzi numai coala se pupă cu Putin”

Cunoscutul scriitor şi publicist Victor Suvorov (Vladimir Rezun) a prezentat la Varşovia cartea sa “Alfabetul lui Suvorov”, scrisă special pentru...

Închide
35.172.230.154