caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Mecanismul delincventei in societatea de consum

de (19-11-2007)

Subiect de actualitate, preocupând intens societatea modernă, delincvenţa a devenit un inamic redutabil ce se propagă în mod accelerat pe mai toate teritoriile planetei. Diversitatea formelor prin care se manifestă, este infinită şi evolutivă. Libera circulaţie a populaţiilor şi mijloacele de transport puse la dispoziţie, îi facilitează în mare parte apariţia. Amestecul culturilor inasimilabile, convingerile religioase contradictorii, lipsa unei educaţii bazice sau sărăcia, sunt numai o parte din cauzele care pot conduce la comiterea actelor infracţionale. Unele state, utilizează represiunea delincvenţei ca singurul mijloc expeditiv, chiar dacă rezultatele nu sunt întotdeauna pe măsura aşteptărilor. Altele, cu tradiţii umaniste, acompaniază osânda de o structură educativă, mai mult sau mai puţin eficientă, sperând prevenirea recidivei.
Pentru a propune soluţii valabile pe termen lung, este preferabilă o analiză, suficient de amănunţită, a cauzelor care-au antrenat delictul. S-a constatat că terenul pe care încolţesc actele de delincvenţă este, paradoxal, acelaşi pe care s-a dezvoltat mecanismul represiunii brutale. În ambele cazuri punctul de plecare este un sentiment de injustiţie degenerativ.
Toate încep printr-o formă compulsivă de posesiune, o tentaţie irezistibilă, creată de abundenţa afişată cu insolenţă de o lume parvenită, teama zilei de mâine sau, pur şi simplu, penuria mijloacelor elementare de existenţă.
Viitorul prădător, găsindu-se în faţa unui obiect preţios, se întreabă care-ar fi mijloacele de a-l obţine, ştiind foarte bine că posibilităţile sale pecuniare sunt insuficiente sau inexistente. „Cum aş putea, aşadar, să mi-l procur, deoarece să-l fur nu mă simt capabil?” În al doilea timp, un bine intenţionat, îi şopteşte justificarea actului, sprijinită pe o filozofie vindicativă de doi bani: „Nu fi prost, ţie ţi-a fost furată această bogăţie, pentru că ea există şi tu nu ţi-o poţi procura…” După care urmează decizia finală, „superior gândită”: „Însuşindu-mi preţiosul obiect, îi privez pe cei care m-au privat, devenind eu însumi justiţiar.” Ca în cele din urmă, comiterea actului, în numele unei justiţii personale, să conducă delicventul înaintea veritabilei justiţii.
Nu puţine sunt cazurile când individul nu mai are nevoie de nici o justificare de ordin moral, într-atât furtul a devenit o a doua natură.
Tristele evenimente din Italia – unde Românii de bună credinţă, amalgamaţi fără discernământ, au trebuit să plătească oalele sparte pentru o minoritate meprizabilă – sunt edificatoare.

Lupta contra delicvenţei, dacă vrem să fie eficace pe termen lung, începe, mai înainte de toate, prin tratarea sursei, nu prin sancţionarea ei atunci când se manifestă. Ceea ce ar preconiza un model de societate care nu generalizează frustrarea. Este oare realizabil un astfel de deziderat, după unii utopic?
Cert, nu în totalitate, dar un efort în această direcţie ar avea mai multe consecinţe pozitive decât toleranţa zero.
Străduinţele trebuie să plece de la constatarea că frustrarea cea mai insuportabilă intervine odată cu imposibilitatea de a-şi găsi un loc în societate. Iar societatea actuală, utilizând ca motor competiţia, lasă unui mare număr de oameni sentimentul că nu sunt făcuţi pentru a reuşi.
Când comunitatea celor „capabili” se izolează într-un cerc impenetrabil pentru omul de rând, revoltele sunt inerente, putând lua forme diverse, printre care delincvenţa, vandalismul sau criminalitatea.

Nu poate fi vorba de a decreta că un individ sau altul e demn de a face parte sau nu din umanitate. Fiind uman, comunitatea umană are obligaţia de a-i face un loc în rândul ei. Din nefericire societăţile noastre, informatizate la exces, sunt în permanenţă tentate să pună o etichetă definitivă pe fiecare dintre noi. Fără îndoială, în felul acesta gestiunea colectivităţilor este mult mai facilă, dar cu preţul unui refuz al realităţii, care constă în permanenta ei evoluţie.
Operaţiunile de tip „manu militari”, presupunând toleranţa zero, sunt spectaculare, însă impactul lor priveşte exclusiv faptele incriminate, de cele mai multe ori cele disperate, fără a pune în cauză sistemul social deficient.
Sursele delincvenţei, conduc inevitabil la şcoală, deoarece acolo se joacă inserţiunea tânărului în comunitate. Lacunele educative din învăţământ, ca să nu mai vorbim de cele din cadrul familial, pot deveni cu uşurinţă cauzele orientării tinerelor generaţii pe calea avidităţii şi a tentaţiilor materialiste de tot soiul. Într-o societate unde consumul, cu orice preţ, e pus la rangul de „obligaţie patriotică” destinată prosperităţii economice, nu mai poate surprinde proliferarea delincvenţei provenite din largul evantai al frustrărilor.

Ecouri

  • Zob Gheorghe: (19-11-2007 la 00:00)

    Echilibrul sistemului social este instabil. Centrul de greutate al sistemului este mobil. Aşa-zisa ştiinţă a dreptului este impotentă. Cauza infracţionalităţii este în natura individului uman. Individul poartă din parinte în copil nişte instincte ce dovedesc că nu este societatea scopul existenţei omului ci altceva dincolo de el şi contemporanii lui.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Zona neagră

Brusc motoarele au încetat să funcţioneze, ca şi cum o mînă nevăzută le-a oprit sursele energetice. Nava a intrat în...

Închide
3.229.117.191