caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Amintiri in legatura cu Stalin, de Aharon Guvrin – Haifa

de (5-11-2007)

O schita-amintire legata de moartea lui Stalin, in urma cu peste 54 de ani.

In anii 1951-1954 am lucrat la Bucuresti la Ministerul de Constructii, in functia de referent tehnic.

Cateva zile inaintea de moartea „Parintelui
popoarelor, etc…” am fost convocati, toti salariatii ministerului, intr-o sala incapatoare, unde, intr-o atmosfera de reculegere si de ingrijorare zguduitoare, secretarul de partid de la directia de cadre si personal a tinut o cuvantare lacrimogena, in care a amintit ca „Marele Stalin” este grav bolnav si este ingrijit de cei mai mari medici ai Uniunii. A incheiat cu urmatoarele cuvinte: „Sa speram ca eforturile depuse de medici vor da roade si parintele popoarelor se va insanatosi. Sa ne rugam bunului Dumnezeu pentru grabnica insanatosire a tovarasului Stalin!”
Unii dintre noi faceam serioase eforturi sa pastram o mutra adecvata, solemna si trista. La indemnul sa ne rugam „bunului Dumnezeu”, cu greu ne-am abtinut sa nu izbucnim in hohote de ras. De ce nu au adus si un preot sa faca o rugaciune crestineasca adevarata ateului si daramatorului de biserici pravoslavnice? Probabil ca rugaciunile nu au ajutat. „Marele filolog, biolog, toretician marxist, …etc” a murit in ziua de 5 martie 1953.

In dimineata acelei zile toti salariatii din Capitala, inclusiv cei de la Ministerul Constructiilor, am fost organizati pe linii de 6 sau 8 oameni si manati spre un mare meeting de doliu in Piata Filantropiei. Traseul trecea prin Calea Victoriei si coloana nesfarsita se oprea mereu, uneori pentru minute intregi. Langa mine mergea colegul meu de serviciu, inginerul Marcel Munteanu. La una din opririle mai lungi de pe Calea Victoriei, Marcel a disparut cateva minute, ca apoi sa se intoarca vesel, nepotrivit de vesel pentru un mars de doliu. „Ce te-a inveselit asa?” Nu a marturisit cauza veseliei. Ajunsi in sfarsit in Piata Filantropiei, ni s-a fixat de organizatori locul nostru si a inceput „Festivitatea de participare a oamenilor muncii din Republica Socialista Romana la marele doliu al popoarelor Uniunii Sovietice si al tuturor popoarelor iubitoare de pace de pe glob”. La un moment dat, Marcel s-a apropiat de mine si mi-a soptit o intrebare: „Daca o sa mananc acum un ou tare, asta se va considera drept o profanare a memoriei lui Stalin?” L-am asigurat ca nimeni nu va observa faptul, drept care a scos dintr-un buzunar o cutie si din ea un ou tare, gata cojit si un pliculet de sare. A inceput sa manance cu pofta, fericit ca mica gustare a trecut neobservata, asa cum il asigurasem. Ca adevarati „oameni ai muncii”, a trebuit sa ne intoarcem, dupa miting, la Minister, la treaba. Abia ne-am asezat la birourile respective ca Marcel a bagat mana dreapta in buzunarul interior din stanga sacoului, ca sa scoata, credeam eu, un stilou. Nu un stilou a scos, ci, invelit in hartie pergament, …un peste afumat, pe care il cumparase la o Alimentara de pe Calea Victoriei, la una din opririle mai lungi, atunci cand disparuse. A asternut pe birou, drept fata de masa, o foaie mare de hartie alba, dintr-un buzunar a scos un briceag, a aranjat tacticos pestele, dintr-un pachetel a scos niste paine adusa de acasa si a inceput sa se delecteze de gustarea improvizata, in memoria Marelui Stalin.
In aceeasi zi, spre seara, am mers cu o prietena la restaurantul Nestor, de pe Calea Victoriei. Am urcat la etaj, unde domnea o atmosfera romantica: lumini discrete, un fel de loji care asigurau o anumita intimitate perechilor. Am comandat o gustare pentru amandoi, limonada pentru prietena, o sticla de bere pentru mine. Cand am cerut ulterior chelnerului sa-mi aduca inca o sticla de bere, acesta mi-a soptit la ureche „N-avem voie sa servim mai mult de o singura sticla de bere la un client, ca sa nu se veseleasca.” (sublinierea mea) Stia directia restaurantului ca aveau clientii de ce sa se veseleasca in seara aceea!

In acea perioada predam un curs de organizarea santierelor, unui grup de 15 ingineri si mesteri din intreprinderile de constructii ale ministerului. A doua zi dupa moartea „Marelui… etc”. am fost chemat la „Cadre”, unde mi s-a recomandat cu ton imperativ sa port o banderola neagra pe o maneca a hainei, sau o banda neagra pe un rever. Evident ca m-am conformat, asa ca am purtat doliu dupa „Tatucul popoarelor” pe reverul stang al hainei.

O alta amintire legata de Stalin: calatorind dela Brasov, (denumit atunci Orasul Stalin), spre Bucuresti, m-am intalnit in tren cu o veche cunostinta, inginerul Zuckman, inginer sef al trustului de constructii Nr. 1 si, evident, membru de partid. Tot stand de vorba, mi-am exprimat mirarea ca s-a ales un oras istoric, ca Brasovul, pentru a i se da numele „Orasul Stalin”. Nu era preferabil sa se aleaga un oras nou, sau un oras muncitoresc, ca, de exemplu, Petrosani, Uricani, sau Petrila? Ca sa nu mai vorbim ca denumirea Orasul Stalin este straina spiritului limbii romane, nu ca Stalingrad, Leningrad,
Kaliningrad, in limba rusa. Interlocutorul meu a protestat vehement impotriva insasi a intrebarii, sustinand ca numai un oras mare si important ca Brasovul putea avea cinstea de a se numi Orasul Stalin.
„Noi suntem vechea generatie, legata de prejudecati burgheze. Copiii si nepotii nostri nu vor sti ca a existat numele Brasov, iar Orasul Stalin va fi pe veci numele acestui frumos oras.”
In biblie se spune cui ii este dat darul profetiei. Este sigur ca inginerul Zuckman nu avea acest dar!

sursa: buletinul NUANTE – editat de ISRO-Press
Aharon Guvrin – Haifa

Ecouri

  • Nelutiu: (5-11-2007 la 00:00)

    Nu prea s-a stiut ca Stalin, la un moment dat a fost nevoit sa-si comande, un pistolet special cu evacuarea tuburilor goale prin partea stanga! Aceasta e echivalentul unor foarfeci pentru stangaci [mai sa fie!] Oare ghilotina era bilaterala?

  • samarescu: (5-11-2007 la 00:00)

    Credeam … speram … ca moartea dictatorului sovietic va insemna disparitia teroarei comuniste… disparitia dictaturii proletariatului, care se tot ascutea… N-a fost asa… Romania a ramas inca mult timp stalinista… pana prin 1964..
    In tot acest rastimp multi oameni adevarati au fost reprimati…
    Dar.. in legatura cu ce s-a facut la moartea lui Stalin, eu, atunci de 14 ani, in penultima clasa de liceu, am inca in memorie, cum adunati in Gradina Publica a orasului Pitesti, a trebuit sa privim ore in sir, la balconul fostei cladiri a prefecturii, in care pusesera un tablou mare al decedatului. In fata caruia la interval de cateva minute faceau de garda niste comunisti… Atentia mea se concentra asupra faptului ca, desi incercau sa stea nemiscati, cei care pazeau tabloul,nu reuseau perfect, si se mai miscau..
    M-a bucurat disparitia unui criminal josnic, dar eliberarea nu s-a produs…
    Eu astept inca SCHIMBAREA si acum…
    Poate da DUMNEZEU.
    Cu prietenie,
    Dr.Samarescu
    P.S. imi amintesc si moartea si inmormantarea criminalului Dej… la care stateam in fata Muzeului de istorie al orasului Bucuresti… I-am ingropat pe multi…, nu-i asa?
    Dar au ramas destui sa incurce oamenii…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
„Labirint de decembrie”(89)

Era parca ceata...o ceata de neguri ce dur stapanea intinsul de-argint. Eram schingiuiti de spasme si friguri... In fata ne-apare...

Închide
100.28.227.63