caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

Culorile politice şi decolorarea Ucrainei

de (18-6-2014)
34 ecouri

 
Un simbol este un înlocuitor imaginat şi imaginar al unui obiect, al unui fenomen, sau al unei acţiuni fizice, economice, sociale, sau politice. Este, dacă vreţi, un mijloc de memorare, un procedeu de mnemotehnică. Gândirea umană este integral de natură simbolistică, pentru că înlocuieşte realitatea – fie cu reprezentarea ei în creierul uman, aşa cum procedează toată lumea, fie prin semne convenţionale şi total abstracte, situaţie specifică gândirii analitice, ştiinţifice sau a matematicii abstracte. Am emis această introducere pseudo-filosofică, pornind de la intenţia de a analiza, în măsura slabelor mele puteri analitice, simbolistica culorilor, şi nu la modul general, ci doar într-un domeniu mai limitat cum este simbolistica politică.

Asocierea unei culori, sau grup de culori, unei anumite tendinţe politice, sau unui anumite structuri statale, are la baza o istorie reală, şi nu o să amintesc decât câteva aspecte care ne stau mai la îndemână. În niciun moment nu trebuie să uităm că simbolistica este relativ convenţională şi diferă nu numai pentru fiecare individ, ci chiar pe zone geografice, curente politice şi religioase, din locuri şi momente diferite.

Ca exemplu putem să luăm simbolul doliului, căruia îi corespunde culoarea neagră în majoritatea ţărilor euro-americane, dar nu şi în alte zone sau în alte religii, unde doliului îi poate corespunde culoarea albă.

Să revenim la politică. În secolul XVIII, în Franţa, monarhia era asociată cu culoarea albă, iar mişcărilor liberal-revoluţionare li se asocia culoarea roşie.

Mai aproape de zilele noastre, pe timpul revoluţiei sociale din Rusia, forţele combatante erau caracterizate prin culoarea roşie pentru bolşevici şi cu cea albă pentru apărătorii sistemului politic liberal şi anticomunist. Toată lumea ştie de Armata Roşie şi Garda Albă din războiul civil al Rusiei, in anii 1917-1921. La fel cum toată lumea ştie cine erau cei din spatele aşa ziselor “cămeşi brune”, sau a “cămeşilor verzi”. Dar tot “verzi”, sunt şi ecologiştii ! şi toată lumea mai ştie cine sunt în spatele expresiei simbolice “gulerele albe”.

Cocardele cu dungi verticale portocalii şi negre reprezintă simbolul imperiului rus, şi au apărut în anul 1769 odată cu ordinul Sf. Gheorghe instituit de Ecaterina a II-a a Rusiei. Azi această cocardă este un simbol dublu : de victorie în WW2, dar şi de apartenenţă la imperiul rus, şi de dorinţa de apartenenţă la Rusia a separatiştilor ruşi din fostele republici ale URSS. Avem exemplul separatiştilor ruşi din Crimeea şi Ucraina, care de fapt nu au nici o legătură cu o revoluţie portocalie, ci doar cu exprimarea voinţei de „întoarcere acasă” la mama-Rusie ! Intr-un fel simbolul eroismului reprezentat prin panglica Sf. Gheorghe a fost astfel lipsit de conţinutul său iniţial, destinat celor putini care au dat dovada de un curaj ieşit din comun, şi s-a banalizat prin afişarea lui de către oricine şi oriunde.

Oprobriul şi înverşunarea duşmănoasă, mai mult chiar, acţiunile punitive reale, au ajuns să fie aplicate fără o adresa precisa, sau în conformitate cu un cod civil sau penal, ci doar conform calificativului simbolic că cineva este un “alb”, sau, pentru cei din tabăra adversă, că este un “roşu”. Reacţia oamenilor la diverse simboluri depinde de implicarea lor în conţinutul real din spatele acelor simboluri. Un drapel nazist roşu cu o svastica neagră în centru poate provoca o efuziune sentimentală unui adept al fascismului, sau un sentiment de durere şi respingere, de multe ori de teamă şi de spaima, toate aceste sentimente sunt reale, se simt şi conştient şi ca o reacţie din subconştient, asociată unor anume amintiri.

Puterea sovietică, cucerită de bolşevici cu ajutorul Armatei Roşii, a devenit atât de roşie ea însăşi, încât nu a mai admis în niciun moment al existenţei sale, vreo abatere de la “roşul”, definit exclusiv de către capii din Kremlin, sancţionând imediat şi în forţă orice încercare de a schimba roşul măcar cu o nuanţă apropiată, aşa cum este “portocaliul”! Puterea sovietică s-a dovedit intolerantă faţă de încercările din Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia aflate sub dominaţia comunistă, ţări în care respectivele popoare au încercat să decoloreze “roşul”, din ce în ce mai greu de suportat, cu ceva mai “portocaliu”. Pana şi cartografii, de oriunde, colorau pe hărţi teritoriul URSS, evident, într-un roşu aprins !

Dar ceea ce mi se pare paradoxal este faptul că însăşi Uniunea Sovietică, “roşie” de la un capăt la altul al giganticului sau teritoriu, a comis o revoluţie portocalie în 1990, dar a revenit treptat la culoarea roşie, astfel că de fapt Rusia de azi nu este acum altceva decât fosta URSS de culoare la fel de roşie, şi la fel de intolerantă faţă de portocaliul fostelor Republici Sovietice Socialiste desprinse din ea.

Una din aceste republici – Ucraina – a avut parte de o revoluţie “portocalie”, începută tot în 1990, pe locul deja celebru azi în toată lumea, o mare piaţă din Kiev – Maidanul.

Succesiunea de preşedinţi ai Ucrainei după revoluţia portocalie din 1990 a fost, în ordine cronologică : Leonid Kravciuk, Leonid Kucima, Victor Iuşcenko, Victor Ianukovici, interimar – Oleksandr Turcinov, şi cel din prezent – Petro Poroşenko.

Seria de preşedinţi ai Ucrainei a început odată cu revoluţia “portocalie” de pe Maidanul Kievlean, din anul1990. Numai că primul preşedinte ucrainean, Leonid Kravciuk, era comunist sadea, cu state vechi în activitatea Partidului Comunist (ce coincidenţă bizară cu situaţia din România aceluiaşi an!), un sinonim absolut identic cu Ion Iliescu din România (a nu se confundă Leonizii între ei, că şi Brejnev era Leonid, şi următorul preşedinte ucrainean-tot Leonid !).

Al doilea Leonid, Kucima, era “portocaliu” pe dinafara; măcar a făcut un referendum şi a supus Constituţia Ucrainei unei discuţii publice.

Cu Victor Iuşcenko ca preşedinte ales al Ucrainei a început trecerea de la portocaliul pseudo-comunismului pro-rus, la o uşoară nuanţă de albastru, la mişcarea spre integrarea în Uniunea Europeană a acestui foarte mare stat european. Şi din acest moment a apărut o adversitate feroce manifestată de Kremlin, care deja era nemulţumit profund că şi-a pierdut majoritatea sateliţilor, se simţea şi mai ameninţat de posibilitatea trecerii altor foste “republici frăţeşti” în tabăra adversă. Când mijloacele de presiune economică, în special din poziţia operatorului de ventil de pe conducta de gaze combustibile, nu a mai funcţionat, este foarte probabil că Kremlinul a fost acela care a apelat la un alt produs creat de ei, numit dioxină (cea mai toxică şi cea mai studiată dintre cele circa 400 de tipuri de dioxine este 2,3,7,8 tetraclorodibenzo-p-dioxin , pe scurt TCDD), şi pe care a introdus-o în pilaful de orez mâncat de Iuşcenko cu scopul de a-l înlătura definitiv, cu tot cu concepţiile sale centrifuge faţă de mama – Rusie. Numai că Iuşcenko nu a vrut să moara, s-a dovedit foarte rezistent la această otravă, dar a rămas o perioada de câţiva ani cu toată pielea de pe corp şi de pe faţă mutilată de bube supurante şi dureroase.

“Знай наших!”-Aşa suntem noi !,(sau:Astia suntem noi !) a fost un avertisment tipic rusesc, şi pentru alţi amatori de abateri faţă de politica Kremlinului. Că sunt mari specialişti în otrăvuri şi gaze toxice, au mai dovedit-o şi cu alt prilej, în atacul terorist cecen de la un teatru din Moscova, unde teroriştii nu au omorât pe nimeni, dar ruşii au reuşit cu succes să-şi omoare 130 de concetăţeni, folosind un gaz anastezo-analgezic pe baza de fentanil, declarat de Putin, într-un interviu cu ziarişti americani, ca fiind “nepericulos”!

Nu este exclus ca Putin să fi ştiut de pe atunci de ce vor fi capabili “fasciştii” de la Kiev, care i-au alterat gazul sau nevinovat!!

Următorul preşedinte ales, tot un Victor ca şi Iuşcenko, dar de data asta Ianukovici, a învăţat lecţia dată lui Iuşcenko şi a procedat mai diplomatic, evitând pe deoparte să supere pe euroadeptii Kievului, admiţând şi promovând o apropiere aparentă de Uniunea Europeană, în timp ce îşi bagă în buzunare împreună cu fiii săi şi alţi câţiva acoliţi cam a treia parte a bugetului Ucrainei, iar pe de altă parte, în final, când a venit vremea să semneze asocierea la UE, a întors-o “ca la Ploieşti”, cum se spune la noi, ca să-i facă pe placul lui Putin şi sa nu-i supere pe ruşi.

Aşa a început o altă revoluţie, cea a Maidanului din Kiev, cu participanţi multicolori, care au creat condiţiile ideale pentru Putin să pescuiască teritorii din fosta URSS, în primul rând din cele aparţinând Ucrainei.

Nu trebuie să fii mare analist politic ca să înţelegi ce se întâmplă acum în Ucraina. Putin a luat cu japca Crimeea, o parte din statul Ucraina, încălcând fără nicio ruşine şi fără niciun resentiment normele internaţionale şi graniţele de stat stabilite şi acceptate unanim – de voie, de nevoie – de toate statele europene dupa WW2. Neputând justifică acest act de invazie banditească, Putin are nevoie de o situaţie fierbinte şi confuză, bine încurcată de o ceaţă densă prin care să fie greu de desluşit cine cu cine se lupta, şi de văzut, cel puţin pentru moment, cine este adevăratul vinovat de tulburările din zona Ucrainei de sud-est.

Imaginile sfâşietoare, cu copii omorâţi de obuzele armatei ucrainene, cu oamenii mutilaţi de bombele cu fosfor, cu sutele de mii de refugiaţi care îşi părăsesc casele din zonele de conflict armat şi se târâie pe drumurile Ucrainei, fugind să se salveze pe teritoriul mamei-Rusia, umplu ecranele televiziunilor ruseşti în primul rând, dar şi ale televiziunilor din toate ţările lumii, pentru că sunt fapte reale de suferinţă umană. Toată lumea vrea ca aceste suferinţe să înceteze. Şi în primul rând sunt tocmai cei care strigă în gură mare să se oprească măcelul, să se dea dovadă de umanism, să se facă coridoare de ajutor umanitar pentru cei năpăstuiţi, sunt ruşii, cu Putin şi Lavrov în frunte, sunt aceiaşi care trimit provocatori profesionişti şi arme moderne, inclusiv rachete sol-aer, pentru doborârea avioanelor ucrainene. Tot ei sunt cei care invocă mijloacele paşnice de rezolvare a conflictelor la masă verde, prin tratative, oferindu-se cu generozitate să “garanteze” instaurarea păcii, dar şi in autoproclamatele republici-fantomă, care vor deveni ulterior teritorii ruseşti!

Nu se poate imagina o mostră de înşelătorie diplomatică mai perfectă decât această atitudine a unui agresor (sau hoţ) care strigă : “agresorii de fascişti ucraineni!”.

Perseverenţei diabolice a propagandei ruseşti despre conflictul ruso-ucrainean nu i se poate atribui simbolic decât o culoare neagră, un negru absolut, fără nici o nuanţă de rosu sau portocaliu. Culoarea morţii.

Paradoxul situaţiei din sud-estul Ucrainei constă în faptul că partea vinovată de acest conflict – partea rusă – poate opri conflictul în cinci minute, printr-un ordin al lui Puţin dat “apărătorilor” autoproclamatelor republici din Doneţk şi Lugansk să depună armele, garantânduli-se că nu vor fi consecinţe. Este şi ceea ce vrea Poroşenko, noul preşedinte al Ucrainei. Poroşenko s-a arătat dispus, şi să ierte, şi să accepte limba rusă ca a două limba în aceste zone, şi pentru o organizare administrativă autonomă a acestor regiuni.

Dar cum rămâne cu Crimeea? Poate accepta lumea occidentală încălcarea normelor şi convenţiilor internaţionale, şi să accepte un compromis pentru Rusia? Nu poate, dar altă soluţie nu există. Lumea este în faţa unei dileme unice: pace cu orice preţ şi compromisuri, sau război. Cedarea Crimeii către Rusia este preţul care trebuie plătit. Din punctul de vedere al unui compromis diplomatic, trebuie fie recunoscut referendumul din Crimeea, deja efectuat, sau eventual un al doilea referendum, sub control ONU.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (18-6-2014 la 23:07)

    @Sfartz Pincu

    Imaginile sfâşietoare, cu copii omorâţi de obuzele armatei ucrainene, cu oamenii mutilaţi de bombele cu fosfor, cu sutele de mii de refugiaţi care îşi părăsesc casele din zonele de conflict armat şi se târâie pe drumurile Ucrainei, fugind să se salveze pe teritoriul mamei-Rusia, umplu ecranele televiziunilor ruseşti în primul rând, dar şi ale televiziunilor din toate ţările lumii, pentru că sunt fapte reale de suferinţă umană.

    Multe din aceste ştiri sunt falsuri. Iată câteva exemple:

    1. „copii omorâţi de obuzele armatei ucrainene” :

    Pe data de 8 iunie canalul LifeNews a anunţat moartea unei fetiţe de 5 ani în urma unui tir direct cu un aruncător de mine al Gărzii Naţionale ucrainene asupra unui centru comercial din Slaviansk care găzduia o grădimiţă de copii.

    Pe data de 16 iunie au început să fie circulate activ pe reţelele sociale fotografia fetiţei care a murit în acest atac. Situl http://www.stopfake.org, înfiinţat acum câteva luni pentru a analiza veridicitatea informaţiilor pe care le vehiculează mass-media în legătură cu conflictul din Ucraina, arată că fotografia reprezintă o fetiţă care a murit nu în Slaviansk, Ucraina, ci în or. Ussuriisk din estul îndepărtat al Federaţia Rusă, ucisă de un taximetrist în 2013.

    2. „oamenii mutilaţi de bombele cu fosfor” :

    În jurul lui 12 iunie mass-media rusească şi reţelele sociale au început să răspândească un clip care trebuia să arate cum armata ucraineană a bombardat o localitatea de lângă Slaviansk (estul Ucrainei) cu bombe de fosfor.

    Situl http://www.stopfake.org arată că clipul datează din noiembrie 2004 şi reprezintă un eposod din bătălia de la Fallujah, Irak.

    Pe data de 18 iunie, doi ziarişti ai postului de televiziune „Zvezda” aparţinând Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse au recunoscut că informaţiile pe care le-au transmis ei personal din estul Ucrainei au fost false, fapt pentru care îşi cer scuze poporului Ucrainei pentru minciunile mass-mediei Rusiei (v. aici).

    În particular, cei doi au recunoscut că aproape toate informaţiile pe care le-au transmis din Slaviansk şi Kramatorsk sunt invenţii. Comentariile le erau trimise din Moskova, de la redacţia postului. Ei sunt cei care au răspândit afirmaţiile despre pretinsa utilizare de către armata ucraineană a bombelor cu fosfor în împrejurimile Slavianskului şi a instalaţiilor „Grad” [„Katiuşe” modernizate]. În acest din urmă caz imaginile erau datate august 2008 şi proveneau din Osetia d Sud (v. aici).

    3. „sutele de mii de refugiaţi” :

    Primul care a răspândit acestă ştire este chiar V. Putin, şi anume încă în luna martie, vorbind despre criza umanitară ca unul din motivele anexării Crimeii; cifra reală de atunci era sub 5 mii. Cutrei luni mai târziu (16 iunie) ultima cifră ONU este de circa 34 de mii (v. aici).

    Deci „fapte reale de suferinţă umană” nu sunt toate reale; fiecare ştire trebuie verificată. O altă măsură necesară este verificarea sursei însăşi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (19-6-2014 la 02:51)

    Nici o sursă de media a părţilor implicate în conflict NU este credibilă! Am urmărit şi pe ruşi şi pe ucraineni (sudiştii sunt reprezentaţi „gratuit” de media rusă !!)şi, lăsând la o parte prim-planurile false sau nu, în esenţă este vorba de un război civil în care se trage, indiferent cu ce, se aud alarme aeriene, lumea se ascunde în adăposturi, lumea de acolo suferă de lipsa unor necesităţi de baza ca apa, lumina, hrana, asistenţa medicală-suferinţă inutilă, care este cât pentru un război.

    Desigur că propagandă rusă excelează, dar nici cea ucraineană nu este mult mai prejos. Acele scrisori semnate de cei doi jurnalişti le-am văzut şi pe posturi ruseşti, unde, pentru veridicitate mai mare, ambii indivizi aveau felinare la ochi, adică au fost bătuţi, şi – spun ei, obligaţi să scrie textele!

    Procedeul are tradiţie şi la Moscova şi la Kiev, o are şi prin părţile noastre.

    Jocul de a „uite ce a făcut x” sau „uite ce mi-a făcut x” este deci în ansamblul sau propagandistic şi trebuie tratat cu multă circumspecţie, fie că vine de aici, sau de vizavi.

    Ceeace am vrut să subliniez este implicarea ruşilor, a lui Putin personal, în prezentarea consecinţelor, fără a se pune întrebarea elementară, de fapt două întrebări elementare, care se pun atunci când doi copii se încaieră:

    1. Cine a început ??
    2. Cine este vinovatul ??

    Iar în cazul acestui conflict nu este deloc un paradox să considerăm că VINOVATUL (ruşii & Putin), este singurul care poate opri imediat conflictul – dacă ar vrea!

    Şi ca să justific ideea cu simbolul culorilor politice, să mă iertaţi de aluzie, în această situaţie, Putin şi clica sa, au făcut o politică de „ca-feniu”, din cap până în picioare!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (19-6-2014 la 05:15)

    „Cu Victor Iuşcenko ca preşedinte ales al Ucrainei a început trecerea de la portocaliul pseudo-comunismului pro-rus, la o uşoară nuanţă de albastru, la mişcarea spre integrarea în Uniunea Europeană a acestui foarte mare stat european.”

    Inteleg perfect ce doriti sa spuneti, domnule Sfartz, culoarea albastra este culoarea UE, dar ironia soartei a facut asa, ca in acea revolutie portocalie din 2004, adeptii UE au purtat culorea portocalie iar adeptii lui Ianucovici (Rusiei) au purtat culoarea albastra!!! Deci oranj era UE, albastru era Rusia.

    In evenimentele de la Moscova, ma refer la „Nord-Ost”, luarea ostaticilor de catre teroristii ceceni: cecenii au impuscat o femeie tanara, care a intrat din strada in cladire incercand sa le dovedeasca ceva. Ei pur si simplu au impuscat-o. Nu scuz actiunile militarilor rusi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (19-6-2014 la 09:14)

    @ Alexandru Grosu

    Ianukovici i-a păcălit pe adepţii UE la modul cel mai murdar-posibil şi a făcut jocul lui Putin.

    Simbolul culorilor este la fel de relativ ca orice orientare politică. Dacă albul este culoarea păcii unanim acceptată şi prin simbolul porumbelului alb, orientările politice în schimb derivă din cioara vopsită, sau, dacă vreţi, din difractia luminii albe în spectrul celor 7 culori ale curcubeului, din care politicianul are de ales la momentul dat, în funcţie de conjunctură (în funcţie de interesul lui!).

    Falsa dragoste pentru oamenii săi, susţinută şi de un fals patriotism practicat de Cremlin, a făcut de repetate ori victime nevinovate în rândurile propriului popor, orice pierdere este un câştig pentru experimentatorii militari ruşi, care se sinchisesc prea puţin de câţi oameni mor. Se cunoaşte şi cazul unităţilor militare ruse, sacrificate intenţionat, în Kazahstan, în timpul experimentării armelor nucleare!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (19-6-2014 la 12:07)

    Simbolistica culorilor este creată de oameni pt oameni. La noi, negrul este culoarea doliului, albul al căsătoriei; la orientali, albul e culoarea doliului, iar aranjamentele multicolore aparțin căsătoriei. Simbolistica se creează, în cazul conflictului din Ucraina, prin intensa folosire a mass media pt a răspîndi falsuri, asta e firesc deja în lumea de azi, un televiziunea este un mijloc cumplit de manipulare.

    Ceea ce mi-a atras atenția cel mai mult a fost însă folosirea termenului „fascist” de ruși. Invariabil, toate protestele antiruse din Ucraina sînt catalogate drept „fasciste”, indiferent cine le spune, tineri (aparent) sub 18 ani sau bătrâni. Dacă deduc eu bine, pt ruși oricine protestează împotriva unei realități politice din Rusia ori cumva critică Rusia ori pe ruși este, de plano, „fascist”. Așa este? Îmi puteți confirma?

    Nu m-ați convins de faptul că Rusia ar avea interes să întrețină un conflict saîngeros la frontiera sa cu Ucraina. Eu cred că nu au interes, numai că, pur și simplu, rușii din Ucraina nu au nevoie de niciun sprijin masiv al Rusiei, fac asta din convingere și luptînd împotriva „fasciștilor”. Psihoza (între ruși) că tot ce s-a întîmplat și se întîmplă la Kiev este o mișcare fascistă este așa așa de intensă, încît Moscova, pur și simplu, nu i-ar putea opri nici dacă ar dori. Nu dorește, deoarece – dacă ar face-o expressis verbis – rușii din Ucraina ar putea crede că Moscova i-a părăsit, or este evident că nimeni nu dorește să dea această impresie. Mai cred că Moscova lasă lucrurile să curgă pînă cînd se va ajunge la o anume epuizare a energiilor și, între timp, să poată negocia o soluție cu noul președinte ucrainean.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (19-6-2014 la 17:21)

    Este o campanie la scară naţională, a mediei ruse, privind fascismul ucrainean.Priviţi câteva imagini video şi textele respective,ale propagandei ruse, din următorul link:

    https://www.google.ro/search?q=%D1%83%D0%BA%D1%80%D0%B0%D0%B8%D0%BD%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B5+%D1%84%D0%B0%D1%88%D0%B8%D1%81%D1%82%D1%8B-%D0%BF%D1%80%D0%BE%D1%82%D0%B8%D0%B2+%D1%80%D1%83%D1%81%D1%81%D0%BA%D0%B8%D1%85&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=YBajU-auIZLb4QS5iYDYBw&ved=0CAYQ_AUoAQ&biw=792&bih=446

    Putin s-a încurcat acum în propriile iţe, şi in acest moment este, aşa cum am scris, singurul care poate opri vărsarea de sânge, în cinci minute, printr-un apel catre separatisti, dar dacă o face, implicit recunoaşte că el este vinovatul! Un paradox tipic rusesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (19-6-2014 la 18:44)

    Filmul regizorului sovietic Mihail Romm „Fascism ordinar”. Anul 1965.
    http://krasnoe.tv/node/531

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-6-2014 la 19:24)

    @Sfartz Pincu

    În legătură cu fraza dv. pe care am citat-o, cea cu „imaginile sfâşietoare, cu copii omorâţi de obuzele armatei ucrainene, cu oamenii mutilaţi de bombele cu fosfor, cu sutele de mii de refugiaţi”, la fiecare din elementele acestea v-am prezentat dovezi că imaginile, şi cifrele, sunt falsificate.

    Pentru cifre v-am dat o statistică ONU, făcută la trei luni după afirmaţia din martie a lui Putin despre „sute de mii”, atunci cînd situaţia în sud-est devenise MULT mai gravă decât în martie.

    Pentru imagini sfâşietoare v-am prezentat dovezi că mass-media oficială rusească a utilizat pentru ilustrare imagini care proveneau din cu totul alte locuri şi timpuri, un procedeu care pune la îndoială veridicitatea însăşi a ştirilor.

    Fiecare are posibilitatea să examineze probele şi să vadă dacă dovedesc sau nu ceea ce se pretinde că dovedesc. Nu am apelat, ca argument, la reputaţia sitului StopFake, ci am oferit cititorului probele pe baza cărora să-şi facă o părere proprie. De altfel, acest site atacă cu probe nu numai ştirile părţii ruseşti ci şi cele ucrainene şi altele.

    Singurul element pe care l-am prezentat şi pentru care nu am nici confirmare, nici infirmare, este cu cei doi ziarişti ruşi care ar fi recunoscut că au scris minciuni despre Ucraina, dar despre care ruşii au afirmat că ar fi fost bătuţi. Nu este exclus ca ultima afirmaţie să fie, în mare, adevărată; situl StopFake nu spune deocamdată nimic despre asta. Deci poate că şi eu m-am grăbit, în acest caz, să prezint ca adevărată o afirmaţie neverificată.

    Dar afirmaţiile dv. categorice despre „Imaginile sfâşietoare, cu copii omorâţi de obuzele armatei ucrainene, cu oamenii mutilaţi de bombele cu fosfor, cu sutele de mii de refugiaţi” sunt nu numai neverificate, ci chiar false. Cu excepţia cazului că aveţi obiecţii la probele prezentate.

    Deşi scrieţi „Nici o sursă de media a părţilor implicate în conflict NU este credibilă!”, nu aţi relativizat veridicitatea relatările pe care le-aţi găsit în presă privitoare la „imaginile sfâşietoare”.

    P.S:
    Dacă citiţi cumva germana, vă recomand acest articol dintr-un foarte serios ziar elveţian, Der Bund, care arată că guvernul rus plăteşte, de mai mulţi ani, sute de oameni care să scrie comentarii favorabile Rusiei şi să insulte pe cei care-i sunt critici. Aceştia s-au înmulţit mult în ultimele luni în legătură cu opiniile anti-ruse legate de Ucraina, inclusiv în publicaţiile străine – de l. engleză, germană, etc.

    Eu eram foarte mirat de numărul mare de comentarii pro-ruse (peste 90%) de pe situl unei publicaţii ucraineşti moderate – http://www.112.ua (bilingvă). Poate că cele de mai sus sunt una din explicaţii…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (20-6-2014 la 03:02)

    @ Alexandru Leibovici

    M-aţi scos din context !! Fraza pe care o invocaţi ca fiind o afirmaţie exagerata de mine, este urmată în textul articolului de >….umplu ecranele televiziunilor ruseşti… etc.<

    Întregul pasaj avea în vedere o critică la adresa celor care provoacă suferinţe şi apoi strigă după dreptate.

    În fond, mai multă sau mai puţinā suferinţă (cum cred eu că este), sau deloc suferinţă (cum insistaţi Dvs. să afirmaţi), nu alterează o realitate evidenţă: în orice conflict armat, colateralii suferă !!

    Nici armata ucraineană nu este o cohorta de îngeri! Atentatele cu adresa individuală au devenit un obicei.

    Trasul cu obuze şi mine înspre zone civile – la fel.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (20-6-2014 la 03:18)

    PS. Der Bund, un editorial demn de încredere, confirmā eforturile noastre de a demonstra puterea exagerat de mare a propagandei ruse plātite, saų/si fals/ veritabil patriotice.

    Eu fac o diferenţā intre „a minţi” – de dragul adevārului (propaganda pozitivā!) şi „a minţi” pentru deformarea adevarului (propaganda mincinoasā:).

    Cu ultima frazā, m-am aruncat în aer!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (20-6-2014 la 12:11)

    Nu atât puterea şi falsitatea propagandei din media rusă este şocantă, cât credibilitaea cu care ruşii înghit această propagandă.

    Mă uit la feţele oamenilor simpli de pe posturile tv ruseşti şi văd la ei o convingere absolută că informaţiile care li se servesc se prind de ei 100% ! Şi este normal să te întrebi: Nimeni, absolut nimeni, nu are nici cea mai micā îndoială asupra adevărului acelor informaţii (deformaţii!)? Toţi sunt convinşi că separatiştii au pus mâna pe arme ca să se apere de fascişti, deci luptă pentru o cauzā dreaptā, pentru care părinţii şi bunicii lor şi-au vărsat sângele ca să-i termine odată pentru totdeauna pe fascişti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-6-2014 la 14:00)

    „Mă uit la feţele oamenilor simpli,de pe posturile tv ruseşti, şi văd la ei o convingere absolută, că informaţiile care li se servesc,se prind de ei 100% “

    Păi cam asta vedem toți și asta se și dorește, nu? Ca să aibă alte păreri, ar trebui să aibă alternative informaționale, le au? Nu cred, de vreme ce TOȚI cred la fel, sînt convinști că așa este, inclusiv majoritatea covîrșitoare a ziariștilor, oameni educați dar… tot ruși.

    Dv. mizați pt o anume tentativă de a-i face pe oameni să gîndească așa. O fi, dar în subsidiar, pur și simplu așa gîndesc rușii, toți sau aproape toți, în termenii unei agresiuni fasciste. Este și simplu din punct de vedere mental, nu presupune efort intelectual, informare etc. Tat twam asi „tu ești acela”, dușmanul, simplu, clar, ușor de pus în practică.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (20-6-2014 la 15:16)

    In 1899-1902 a avut loc razboiul anglo-bur, razboi intre Imperiul Britanic si colonistii din Republica Transvaal și Statul Liber Orange. In Rusia era o euforie nemaipomenita, multi voluntari rusi au plecat in Africa de Sud sa ajute cu arma in maini poporul „fratesc” bur. Ofiteri, cazaci, studenti, cavaleri ai norocului si vantura lume din Rusia au stat cu arma in mana impotriva „trufasului Albion” in Africa de Sud.

    Rusia nu avea nimic de la independenta burilor, dar „sufletul rus” voia sa se jertveasca pentru ceva „nobil”. In orasele rusesti era popular cantecul „Transvaal, Transvaal, tara mea, tu toata esti in foc”. Ca burii la randul lor erau niste sclavagisti si subjugau populatia bastinasa neagra nu-i interesa pe rusi. Apropos, in acel razboi au fost formate de catre britanici primele lagare de concentrare din lume…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (20-6-2014 la 16:27)

    @Alexandru Grosu

    „—Rusia nu avea nimic de la independenta burilor, dar “sufletul rus” voia sa se jertfeasca pentru ceva “nobil”—”

    Cred ca vroiau sa lupte impotriva englezilor, sa ii ajute pe cei care luptau impotriva Imperiului Britanic. In Razboiul din Crimea/1856 Imperiul Britanic a luptat alaturi de cel Otoman impotriva Rusiei. Chestiune de geopolitica. La fel cum acum ‘Westul’ e fericit sa ajute Ucraina impotriva Rusiei, iar Rusia se amesteca in Siria si Iran impotriva intereselor US.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (20-6-2014 la 22:59)

    @Sfrtz Pincu

    M-aţi scos din context !! Fraza pe care o invocaţi ca fiind o afirmaţie exagerata de mine, este urmată în textul articolului de >….umplu ecranele televiziunilor ruseşti… etc.< Întregul pasaj avea în vedere o critică la adresa celor care provoacă suferinţe şi apoi strigă după dreptate.

    Nu v-am scos din context.

    Aţi scris tot acolo că imaginile care „umplu ecranele televiziunilor ruseşti în primul rând, dar şi ale televiziunilor din toate ţările lumii” „sunt fapte reale…”

    Iar eu am arătat că nu sunt chiar atât de reale cât se zice. Asta-i tot ce am făcut.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (21-6-2014 la 04:01)

    @ Alex. Leibovici

    Daca contestaţi suferinţa realā, existentā, în ciuda prezentārilor deformate de propagandā, poate cā ambele pārţi implicate ar putea dansa un cazacioc in comun, ca sā arate lumii cā nimeni nu are de suferit şi pentru a susţine punctul Dvs. de vedere!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 05:02)

    @ Ion Ionescu

    In acei ani Rusia isi concentra fortele militare in Extremul Orient si nu era interesata de Africa de Sud. Imperiul Rus nu avea porturi bine amenanjate in Pacific in afara de Vladivostok, port care ingheta iarna. De aceea, ea a profitat de razboiul chinezo-japonez si a pus mana pe Port Arthur – un port din Chnina unde a inceput repede sa construiasca o baza navala si infrastructura orasenesca. A mai construit acolo un oras Dalnii.

    Situatia era incordata, pentru ca japonezii erau iritati pe rusi. Guvernul tarist nu dorea oficial sa provoace Imperiul Britanic, care putea ajuta Japonia. De aceea, oficial, Rusia nu a ajutat burii in acel razboi. Cand in Rusia a venit reprezentantul burilor pentru a cere ajutor in razboi, el a fost categoric refuzat. Ajutorul a venit din partea populatiei rusesti in forma de voluntari si nicicum din partea guvernului. Asa sunt rusii, ei isi creeaza legende si chiar singuri cred in ele.

    Candva in Rusia, „intelighentia” credea ca menirea ei este sa lupte cu nedreptatile si tiraniile existente. Se conduceau dupa principiul poetului Lord Byron: „Daca nu poti lupta pentru libertatea ta, lupta pentru libertatea vecinului tau”. Probabil ca cea mai reusita expresie care lamureste situatia data o gasim in versurile poetului sovietic Mihail Svetlov (nascut Scheinkman). Va mai amintiti de faimoasa „Grenada”?

    Гренада

    Мы ехали шагом, мы мчались в боях
    И „Яблочко” песню держали в зубах.
    А песенку эту доныне хранит
    Трава молодая, степной малахит.

    Но песню иную о дальней земле
    Возил мой приятель с собою в седле.
    Он пел, озирая родные края,
    Гренада,Гренада,Гренада моя.

    Он песенку эту твердил наизусть,
    Откуда у хлопца испанская грусть.
    Ответь, Александровск, и Харьков ответь,
    Давно ль по-испански вы начали петь.

    Скажи Украина не в этой ли ржи,
    Тараса Шевченко папаха лежит.
    Откуда ж приятель песня твоя,
    Гренада, Гренада, Гренада моя.

    Он медлит с ответом, мечтатель хохол
    Братишка, Гренаду я в книге нашел.
    Красивое имя высокая честь,
    Гренадская волость в Испании есть.

    Я хату покинул, пошёл воевать,
    Чтоб землю в Гренаде крестьянам отдать.
    Прощайте, родные, прощайте, семья,
    Гренада, Гренада, Гренада моя.

    Мы мчались, мечтая постичь поскорей
    Грамматику боя, язык батарей.
    Восход поднимался и падал опять,
    И лошадь устала степями скакать.

    „Яблочко” песню играл эскадрон
    Смычками страданий на скрипках времён.
    Где же, приятель, песня твоя,
    Гренада, Гренада, Гренада моя.

    Пробитое тело наземь сползло,
    Товарищ впервые оставил седло.
    Я видел – над трупом склонилась луна,
    И мёртвые губы шепнули – Грена…

    Да, в дальнюю область, в заоблачный плёс
    Ушёл мой приятель и песню унёс.
    С тех пор не слыхали родные края –
    Гренада, Гренада, Гренада моя.

    Отряд не заметил потери певца
    И яблочко песню допел до конца.

    Но новые песни придумала жизнь,
    Не надо, ребята, о песне тужить.
    Не надо, не надо, не надо, друзья,
    Гренада, Гренада, Гренада моя.

    Nu voi traduce versurile, voi spune doar ca este vorba de visul unui tanar ostas (apropo din Ucraina de Est) de a ajuta „poporul” unei oarecare provincii spaniole inexistente (se numeste Grenada si nu Granada, cum e numele real al provinciei spaniole). Cuvintele: „Я хату покинул, пошёл воевать, Чтоб землю в Гренаде крестьянам отдать”- „Mi-am parasit casa si am mers la razboi ca taranii din Grenada sa aiba pamant” spun totul. Cata „romantica” era in faptul sa mergi sa lupti pentru ceva efemer intr-o tara inexistenta!!!

    Poezia a fost scrisa in 1926, pana la razboiul civil din Spania mai erau 10 ani, Svetlov nu putea sti ca acel razboi va avea loc. Imediat versurile au fost transformate in cantec, au aparut vreo 20 de variante de melodii. Si au fost introduse in programul scolar de studiu. Si eu le-am studiat la scoala in 1983. Rusii cred in legende, este de ajuns ca cineva sa le creeze si apar imediat o multime de persoane care sunt gata sa moara pentru a spune ca legenda este realitate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (21-6-2014 la 12:20)

    Grenada vs. Granada?

    Văd că „Grenada” este de fapt numele folosit în Rusia mai demult al provinciei spaniole (şi al oraşului) Granada (v. aici şi aici).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 12:52)

    Aveti dreptate, domnule Leibovici, dar astazi provincia spaniola se numeste in rusa anume Granada, iar o mica insula-stat din Caraiibe se numeste Grenada.

    Am scris ca am studiat la scoala poezia lui Svetlov in 1983 la lectia de literatura rusa in URSS. Exact in acel an a avut loc invazia militara americana a insulei Grenada. Stiu ca la scoala s-a facut o manifestatie politica cu acest prilej, unde la final s-a pronuntat: „Руки прочь от Гренады! Мир планете требуем мы! Luati-va mainile de pe Grenada. Cerem pace pe planeta!”.

    Deci provincia spaniola este Granada, insula caraibica este Grenada in rusa. 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (21-6-2014 la 13:02)

    @ Alex. Grosu

    Iată cel puţin 3 situaţii contextuale în care excelenta poezie-cântec prezentată de Domnia Voastră se poate cânta:

    1. În spiritul internaţionalismului proletar (eventual şi ţărănesc!).
    2. În spiritul dogmelor leninist-staluniste, cu victoria socialismului în toată lumea, cu o subvarianta prin care Armata Roşie putea să calce în toată Europa! Slăbiciune – deplānsā profund – de cel puţin Putin şi armata sa.
    3. Merge perfect azi şi în Ucraina de sud-est, cu o corecţịe de o singură litera: „d” să fie înlocuit cu un „t”, şi eventual încă un vers despre lirismul cuiului de siguranţă al declanşatorului!

    Granata, Granata, Granata moia
    Adu-mi Ucraina, în Rodina mea
    Granata, Granata, Granata moia
    Din Kiev să faci-o Mosckieva:

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 13:06)

    Grenada moya: http://www.youtube.com/watch?v=0yUkXz3yonY

    Iablociko: http://www.youtube.com/watch?v=iSn7zOm14d0

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 13:30)

    Domnul Sfartz a scris: „Slăbiciune – deplānsā profund – de cel puţin Putin şi armata sa…”.

    Aveti perfecta dreptate, stimate domn Sfartz. Rusii bolsevici tineau cea mai mare armata din lume, desi se spunea ca ei doar se „apara” de hidra contrevolutiei. Si aici iarasi apare „profetul” Mihail Svetlov cu renumita sa poezie „Kahovka”.

    Каховка, Каховка – родная винтовка –
    Горячая пуля, лети!
    Иркутск и Варшава, Орел и Каховка –
    Этапы большого пути.

    Гремела атака, и пули звенели,
    И ровно строчил пулемет…
    И девушка наша проходит в шинели,
    Горящей Каховкой идет…

    Под солнцем горячим, под ночью слепою
    Немало пришлось нам пройти.
    Мы мирные люди, но наш бронепоезд
    Стоит на запасном пути!

    Ты помнишь, товарищ, как вместе сражались,
    Как нас обнимала гроза?
    Тогда нам обоим сквозь дым улыбались
    Ее голубые глаза…

    Так вспомним же юность свою боевую,
    Так выпьем за наши дела,
    За нашу страну, за Каховку родную,
    Где девушка наша жила…

    Под солнцем горячим, под ночью слепою
    Немало пришлось нам пройти.
    Мы мирные люди, по наш бронепоезд
    Стоит на запасном пути!
    1935

    Deci „Мы мирные люди, но наш бронепоезд Стоит на запасном пути! Suntem oameni pasnici, dar trenul nostru blindat sta intotdeauna sub aburi”. Aceste cuvinte ale lui Svetlov mult timp au fost un fel de deviza a Armatei Rosii. Stiu ca erau repetate cu fiecare prilej cand se vorbea de capacitatea de a riposta militar americanilor si NATO.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (21-6-2014 la 14:11)

    Despre M. Svetlov – informaţii interesante: în tinereţe (20-30 de ani) a fost foarte activ în opoziţia troţkistă, a fost dat afară din komsomol, a participat la editarea unei publicaţii ilegale, avea gură mare – dosarul de la Securitate era plin cu denunţuri (din Wiki). V. şi raportul făcut de NKVD despre Svetlov la cererea lui Stalin (1938) http://www.alexanderyakovlev.org/almanah/inside/almanah-doc/58290

    În 1956 Svetlov i-a spus lui Varlam Şalamov (scriitor şi deţinut în Gulag circa 20 de ani, activitate troţkistă):

    „Poate că sunt un poet slab, dar nu am denunţat niciodată pe nimeni”; „Nu e puţin lucru pentru acele vremuri”, comentează Şalamov

    Altceva: raportul făcut de Securitate despre manifestările antisovietice ale ziariştilor şi scriitorilor sovietici : http://www.alexanderyakovlev.org/almanah/inside/almanah-doc/58296 . Mulţi sunt astăzi uitaţi, dar este o lectură interesantă asupra unei perioade când „întreg poporul a făcut acte de eroism pentru apărarea etc. etc. etc.”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (21-6-2014 la 15:49)

    @Alexandru Grosu

    > Aveti dreptate, domnule Leibovici

    Mi se pare că nu ne-am înţeles… În care privinţă anume credeţi că am dreptate … şi în care nu am dreptate?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 16:46)

    Domnule Leibovici, multumesc de informatie.

    Pentru un asemenea comportament „antisovietic” Svetlov merita in 1937 sa fie represat. Straniu lucru ca a scapat basma curata. Probabil ca l-a salvat popularitatea „Grenadei”. Pe acele timpuri nu se glumea cu asemenea lucruri. Multi scriitori, actori, „lucratori ai culturii” au fost executati de NKVD sau deportati in GULAG. Un exemplu este scriitorul Isaak Babel, renumit pentru povestirle sale odesite cu celebrul hot Benya Krik, care „activa” in Odesa in cartierul „Moldovanka”. Este foarte popular in Rusia, a devenit alaturi de Ostap Bender (scriitorul V. Kataev) un fel de simbol al Odesei. Babel a fost arestat (deja dupa 37), invinuit de activitate trotkista si impuscat in ianuarie 1940. Varlam Salamov a facut 20 de ani de GULAG.

    Un caz aparte este scriitorul rus V. Zazubrin (В.Зазубрин) impuscat de catre NKVD in 1937. In 1923 el a scris povestirea „Surceaua” „Щепка” http://lib.ru/RUSSLIT/ZAZUBRIN/shepka.txt

    E o povestire strasnica despre „abatorul de oameni executati de CEKA” unde a descris metodele de executie ale bolsevicilor incercand cumva sa le indreptateasca. In 1937 el insusi a fost victima lor si a trecut prin ceea ce a descris in 1923.

    Dar au fost si scriitori care nu au fost represati. Unul din ei a fost celebrul Mihail Bulgakov, unul din cei mai talentati scriitori rusi. Cartile lui au fost tiparite in intregime abea dupa 1987, pe timpul lui Gorbaciov. Pe timpul lui Stalin a scris romanul „Garda Alba” si apoi a scris pe baza acestui roman si piesa teatrala „Dni Turbinih”. Stalin a fost un mare amator al talentului lui Bulgakov, a fost de cateva ori la teatru pentru a viziona acea piesa, lucrare care nu-i ridica in slavi pe bolsevici, dar arata soarta unor ofiteri rusi si evenimentele din Kiev (Bulgakov a trait in Kiev) pe timpul hatmanului Skoropadski si luarea cu asalt al orasului de catre „trupele nationaliste ucrainene” ale lui Simon Petliura. Deci eroii piesei erau ofiterii tsaristi. Stalin a numit acea piesa teatrala antisovietica dar totodata nu a permis sa fie sistata si a vizionant-o de 14(!!!) ori. Stalin a pronuntat odata: Iata acestea au fost ofiteri adevarati, nu ca „balegarul” nostru.

    Bulgakov a scris cartile sale faimoase: „Inima de caine”, Viata domnului Molliere, Maestrul si Margareta, Diavoliada.

    „Inima de caine” (1925) era o satira politica la adresa conducatorilor sovietici din mijlocul anilor 20, autorul lua in deradere tezele despre proletariatul biruitor si progresist care spuneau ca anume clasa proletarlor este cea mai avansata clasa sociala. Bulgakov isi bate vadit joc de toate acestea, ii compara pe proletarii bolsevizati cu un caine hoinar devenit om si care incepe sa extermine alte animale, citeste lucrarile lui Engels si Kautski, pronunta fraze „politice” invatate de la bolsevicul Schwonder. Un oarecare profesor de medicina Preobrajenski gaseste un caine hoinar in strada, il opereaza si-i implanteaza celule de om(ale unui fost alcoolic ucis in strada). Ca urmare cainele Sharik devine om nou si cetatean al URSS cu numele Sharikov Poligraf Poligrafovici si reprezentant tipic al proletariatului atotbiruitor. (http://www.youtube.com/watch?v=DC2FCHNadb8) Desigur ca pentru asa carte Bulgakov putea fi executat in 37, dar nu a fost.

    Faptul ca Stalin iubea piesa sa l-a salvat. In 1939, macinat de frica, Bulgacov a calatorit cu sotia in Caucaz, a scris acolo o piesa teatrala despre viata lui Stalin – tanarul revolutionar. Stalin a citit piesa si a interzis-o. Din acel moment Bulgakov a inceput a orbi si curand murit in 1940.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 16:51)

    Aveti dreptate ca Granada inainte se scria in rusa ca Grenada. Doar asta am vrut sa spun, nimic mai mult.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 17:00)

    Corectare: Ostap Bender nu a fost personajul lui V.Kataev ci al fratelui lui Kataev, Petrov, si a scriitorului Ilf.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (21-6-2014 la 18:47)

    @Alexandru Grosu

    > Svetlov … Straniu lucru ca a scapat

    O ipoteză (de aici) este că Svetlov (şi alţi câţiva) au scăpat pentru că sfârşitul lui 1938, când rapoartele Securităţii au ajuns la Stalin, este un fel de interregnum între fostul şef al Securităţii Ejov, demis, şi Beria care abia îşi preluase funcţia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (21-6-2014 la 19:32)

    Foarte interesant, domnule Leibovici.

    Stalin s-a folosit de Ejov in 37, a ucis cu mainile lui mii de oameni inocenti, apoi s-a debarasat de el. Ejov a fost invinuit de homosexualism si de spionaj in folosul dusmanului si impuscat. Inseamna ca Svetlov a avut bafta.

    Au fost si scriitori foarte talentati care nu au avut probleme pe acele timpuri. Unul din ei a fost contele Alexei Tolstoi, un aristocrat si scriitor vestit, care a semnat un contract cu propria lui constiinta si nu a avut probleme. A scris „Drumul patimilor” [În România a apărut sub titlul „Calvarul”/A.L.] (Hojdenie po mukam)- o carte foarte vestita. Apoi timp de multi ani s-a dedicat romanului Petru I (1929-1945), roman care asa si nu a fost terminat. El facea o analogie intre Stalin si Petru cel Mare. Prin Petru il justifica pe Stalin. Ambii au fost „reformatori” vestiti, ambii nu s-au temut de sange.

    A scris povestirea „Painea”- „Hleb” dedicata apararii orasului Tsaritsin in razboiul civil exact asa cum a dorit Stalin, participant la acea batalie. A fost de trei ori laureat al premiului „Stalin” (a treia oara dupa moarte). Nu si-a facut probleme. A ramas vestit in memoria copiilor sovietici pentru povestea sa „Cheitsa de aur sau aventurile lui Buratino”- o varianta ruseasca a lui Pinocchio. Aceasta poveste este populara pana astazi in Rusia. Cand a murit in 1945 in URSS a fost declarata o zi de doliu…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (23-6-2014 la 09:07)

    Ne-am abătut puţin de la subiect!

    Ceeace se întâmplă acum, în acest moment în Ucraina, nu este analiza literarturiii ruse, ci este parodia literară a realităţii, manevrate cu cea mai mare iscusinţa de către Putin şi Rusia!!

    Separatiştii au declarat transformarea unitaţilor de apărare civilă în armata regulată a statelor-republici din Donetsk şi Lugansk, pentru a consolida ideia de stat, ca parte a Rusiei Noi!

    Iar zicerile lui Putin, pe toate streifurile de text a ecranelelor TV-ruse, că „trebuie că Ucraina să stea de vorba cu aceste state” pentru a face pace sunt falsuri, pentru că separatiştii NU vor nimic altceva, nu vor concesiile oferite de planul de pace al lui Porosenko si al Kievului, ci bucăţi din Ucraina-transferabile ulterior Rusiei-mama!

    Putin i-a înarmat mai întâi până în dinţi cu echipament ultramodern pe separatişti, şi acum ştiind că aceştia sunt invincibili, se face că vrea pace. În plus, dincolo de cortina au început din nou manevre ale armatei regulate ruse!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (23-6-2014 la 17:16)

    Putin nu a inventat nimic nou, ca atare a repetat tot ce au facut rusii transnistreni in R.Moldova in 1992.

    Eram un tinerel la facultate pe acele timpuri. A fost inarmati cazacii pana in dinti, apoi s-a cerut ca presedintele Mircea Snegur sa negocieze cu ei. Au trecut 22 de ani si tot se negociaza. In 92 Ucrauna putea sa ajute R.Moldova, insa a preferat sa ajute separatistii. Nu a intreprins absolut nimic sa inchida atunci hotarul cu Transnistria. Imi amintesc de discutia mea cu un profesor de la facultate, cand pronuntasem ca va veni timpul si Ucraina va fi stransa de separatisti din doua parti. S-a intamplat anume asa. Transnistria va fi o carte de joc in acest conflict. Si cred ca la toamna va izbucni si in Gagauzia. Si chiar poate la Balti.

    In R.Moldova se vorbeste despre o oarecare organizatie paramilitara ANTIFA, (de la antifascism) care pune la cale o rebeliune in timpul alegerilor parlamentare din toamna. S-a ajuns la situatia ca insusi Vladimir Voronin, presedintele Partidului Comunistilor (in opozitie) s-a speriat de asemenea perspectiva si i-a dat afara din biroul politic al partidului pe 3 din cei mai credinciosi „tovarasi”, printre care si „eminenta cenusie” Mark Tkaciuk. A fost un scandal de proportii acum 2 saptamani.

    In privinta Ucrainei… Ucraina are o armata slaba si neorganizata, desi cu 22 de ani in urma avea armament pentru aproape jumatate de milion de oameni, pana si arma nucleara si aviatie strategica. Totul a fost pierdut sau furat. Toate huntele africane lupta cu armament ce provine din Ucraina. Asa ca, pe moment, poate sa puna pe campul de lupta in Lugansk si Donetk vreo 15 mii de militari (40% din efectivul de infanterie incapabil sa lupte). Insa si acestea sunt prost aprovizionati si echipati, in loc sa lupte profesionist, prefera sa traga cu artileria asupra oraselor fara a incerca sa se miste. Iar mercenarii putinisti au in spatele lor experienta de lupta in Transnistria, Georgia, Bosnia, Cecenia, Kosovo, etc.

    Situatia nu este simpla si este greu de spus cu ce se va termina.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (24-6-2014 la 04:32)

    Nu puteţi acuza Ucraina că nu a vrut să ajute Moldova! Care Ucrainā, cea pro-rusă sau cea pro-UE?

    Cât timp Ucraina a fost pro-rusă, nu Vā puteaţi aştepta la altceva. Prin asocierea la UE se va contura un front comun împotriva a tot ce este manevră pro-imperială rusă, şi deci azi Moldova ar trebui să ajute Ucraina, să meargă în continuare spre Europa!

    Acum este momentul unic pentru lumea occidentală de a obţine un ascendent asupra Rusiei prin susţinerea pe toate căile a Ucrainei. Fără Ucraina, cu potenţialul sau imens de alimente, dar şi cu cel industrial, pe care se baza în mare măsură Rusia, Rusia va ieşi slăbită din acest conflict, şi acesta este ţinta strategicā de care ei se tem, şi încearcă din toate puterile, să smulgă măcar ceva din Ucraina.

    Un prim pas foarte important este o graniţa bine apărată faţă de Rusia şi un asediu prelungit al zonelor separatiste, până se vor preda. Evident, cu mănuşi umane, cu dreptul garantat pentru populaţia civilă să se refugieze.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (24-6-2014 la 17:00)

    Stimate domnule Sfartz, imi pare rau sa va contrazic, dar asediul Transnistriei dureaza deja 22 de ani.

    Acest teritoriu nu are hotar comun cu Rusia. Ucraina, daca dorea, il facea sa se sufoce in 6 luni. Dar nu a putut face, nici nu a dorit sa faca, chiar in pofida faptului ca Iushchenko a fost la putere. Cum va imaginati ca va asedia niste republici separatiste care au hotar direct cu Rusia? Nicio sansa!!! Am invatat cu totii cu ce se termina aceste „asedii lungi”: cu intarirea separatismului. Nu as dori sa arat cu degetul si la Kosovo, dar din pacate, cuvintele din cantec nu le arunci.

    Apropo, amintiti-va ca candva Napoleon a infaptuit „blocada continentala” a Marii Britanii. Rezultatul a fost zero, s-a ajuns pana la ridicol: Napoleon a cumparat prin contrabanda postav englezesc pentru propria armata! 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (25-6-2014 la 04:06)

    @ Alex.Grosu

    Nu trebuie să Va pară rău dacă mă contraziceţi, mie, dimpotrivă, îmi face plăcere (şi să mă şi să vā-contrazic!).

    Exemplele din istorie nu sunt modele decât in aceleasi condiţii şi la acelaşi potenţial politico-militar!

    Ieri Putin a cerut anularea cererii lui către Duma de a interveni cu armata în Ucraina! Este un pas înapoi, aparent pozitiv şi pacificator, dar nu a spus că o face, pentrucă a apucat să satureze cu arme pentru încă o sută de ani pe separatişti!

    Eu personal aş opta pentru un asediu prelungit, în stil clasic, cu câteva corecturi umaniste – evacuarea spre cele 4 zări a populaţiei civile din zona de conflict, închiderea etanşă a graniţelor, foarte apropiate de oraşele-obiectiv de separare, chiar în jurul lor, să nu scape nici un şoarece, un singur culoar de ieşire pentru cei din interior care nu mai vor să lupte şi care să fie evacuaţi doar în Rusia, pentru că asta au vrut – unificarea cu mama-Rusie!

    Tăiată apa, alimentele, curentul, canalizarea. Credeţi că vor rezista mai mult de 3 săptămâni(?), după care vor ceda unul după altul, pentru că fără Putin în spate sunt oameni ca toţi oamenii şi le va veni mintea la cap!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.204.48.199