caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Cine conduce Europa? (noveletă într-un singur act)

de (18-6-2014)
47 ecouri

 
Cuvînt înainte

După alegerile europarlamentare din mai şi victoria zdrobitoare a unor partide aşa‑zis „eurosceptice”, de fapt eurodistructive, politicienii „normali” par să se fi maturizat brusc. Şi-au dat seama că ceva nu este deloc în regulă, că jocul de-a politica europeană ar putea lua o turnură deloc plăcută. Doamna Le Pen, fiica domnului Le Pen, este marea cîştigătoare a acestor alegeri, în Marea Britanie la fel, Jobikk trimite – parcă – 3 parlamentari în parlamentul european. Frumos, nu? Cine să fie vinovat? Alegătorii? Criza? Destinul? Să vedem…

Cine conducea Europa?

Uniunea Europeană de azi a fost gîndită şi creată după al doilea război mondial, în mai multe etape, prima oară prin Tratatul de la Paris din 1951, care punea bazele Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului care cuprindea, atunci, un nucleu de 6 state: Franţa şi Germania (Occidentală, desigur), apoi Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Tratatul marca împăciuirea istorică dintre cele două mari adversare, Franţa şi Germania, urmînd marii împăciuiri simbolice din grota de la Lourdes. Cîţiva ani mai tîrziu, apărea Comunitatea Economică Europeană, în 1957. De fapt, se continua ce se începuse după primul război mondial şi nu s-a dus la capăt prin Liga Naţiunilor.

Cine erau cei care construiau Europa de atunci? Era generaţia acelor politicieni care trăiseră ororile celui de-al doilea război mondial, fuseseră martori la acele crime cumplite împotriva umanităţii ori fuseseră contemporani cu ele, ştiau prin ce trecuse Europa, ştiau că fusese la un pas de colaps. Ca atare, ştiau că trebuia făcut ceva, ferm şi decis, ca aşa ceva să nu se mai repete. În acelaşi timp, războiul rece îi obliga la rigoare, la o abordare pragmatică, dar democratică, la un model de comportament şi politic şi uman, ferm, robust, dar omenesc.

Putem lua la întîmplare figurile care au construit Europa postbelică. De exemplu Robert Schuman, arestat în perioada interbelică, a scăpat de deportarea la Dachau, a scăpat 2 ani mai tîrziu şi s-a alăturat mişcării de rezistenţă. Figură emblematică şi simbolică a Europei postbelice. Konrad Adenauer, cancelar al Germaniei Occidentale în perioada postbelică, fiind cel care a scos Germania din ruine şi a adus-o la nivelul unui stat civilizat, modern, prosper. În anii ascensiunii nazismului, s-a opus clar şi vehement acelei ideologii barbare care a dus Germania spre dezastru. A fost arestat de două ori şi, spre finalul războiului, a fost la un pas să-şi piardă viaţa din cauza condiţiilor de detenţie. Putem cita o listă lungă de asemenea oameni care au construit Europa postbelică, oameni care – aşadar – ştiau ce înseamnă războiul şi ororile sale, ştiau ce a însemnat nazismul, disperarea, moartea… Ca atare, au ştiut ce fel de Europă trebuie construită şi au procedat ca atare. Practic, în această categorie intră toţi sau aproape toţi politicienii majori ai Europei (occidentale) postbelice, toţi decidenţii politici majori.

Europa anilor ’80 nota încă existenţa unei generaţii mai în vîrstă care îşi aducea aminte de acel război. Helmut Kohl, de exemplu. Era prea tînăr pentru a adera la ideologia nazistă (născut în 1930), dar – copil şi tînăr fiind – a cunoscut ororile războiului, era deja matur şi conştient de destinul Germaniei cînd războiul era pe sfîrşite. Gorbaciov, la rîndul lui, venit din altă lume, simboliza o anume parte a politicii sovietice care îşi dădea seama că aşa nu se mai putea, în 1985 a făcut prima mişcare, iar în 1989 pe a doua: comunismul lua sfîrşit.

Europa postbelică a fost, aşadar, construită pas cu pas, cu răbdare şi cu perseverenţă, de oameni care cunoscuseră ce înseamnă o Europă dezbinată, unde ura predominase şi dusese la dezastre. Era o generaţie conştientă de rolul său, conştientă că trebuie să edifice o lume nouă, corectă, prosperă şi democratică. Anii ’80 marcau sfîrşitul acelor generaţii postbelice, erau cei născuţi înainte de război, care erau încă tineri în timpul conflictului ori chiar se năşteau atunci. Treptat, generaţia lor a fost înlocuită de generaţia postbelică.

Cine conduce Europa acum?

Angela Merkel şi François Hollande, ambii născuţi în 1954; David Cameron, născut în 1966, student notabil şi lăudat de profesori; şi lista poate continua. Ce au rău aceşti oameni? Nimic, ba chiar, citindu-le biografia, unii sînt chiar notabili, s-au remarcat prin studii serioase, nu au făcut, efectiv, nimic rău. Sau, poate, nu au făcut nimic, punct. Le lipseşte, cred, viziunea asupra istoriei, totul li se pare pregătit şi de-a gata, nu ştiu ce înseamnă sărăcia, mizeria, războiul, ororile, crimele, dezumanizarea… pentru ei, deşi au fost contemporani crizei iugoslave, de exemplu, acestea sînt concepte, de neînţeles, doar Europa este un bastion al democraţiei, al toleranţei, al prosperităţii. Li se pare că este imposibil ca Europa să ajungă la un dezastru…

Ultimul sfert de secol a cunoscut schimbări mari, unele specifice doar Europei (căderea comunismului şi apropierea graduală a celor două Europe), altele întregii lumi, cum ar fi televiziunea, e-mailul, internetul, tehnologia în general… Acestea au schimbat radical relaţia noastră cu lumea. Televiziunea a devenit cel mai important mijloc de manipulare a populaţiei, forţa sa este incomparabil mai mare decît a presei tradiţionale de tip Times. E-mailul şi internetul au făcut transmisia datelor să fie, practic, instantanee. Tehnologia face ca numai cine nu vrea să nu poată spiona. Structurile bancare au devenit forţe greu de controlat; marile firme au devenit şi mai mari, au devenit nişte monştri întru totul similari societăţilor mastodont totalitare – fenomen aşa de bine anticipat de Havel în anii ’80; serviciile de informaţii au devenit componente esenţiale ale puterii, prin folosirea abuzivă a informaţiilor şi a şantajului de stat, puteri care, deşi mari, nu aveau forţa colosală de azi.

Toate aceste provocări, din care am ales doar cîteva, lista ar fi mai mare, au condus la o nouă lume, complicată şi, totodată, fragilă. Acestei lumi complicate i s-a adăugat, în 2008, criza. După părerea mea, a venit la timp. A venit la timp pentru a arăta lumii, în general, şi politicienilor, mai ales (dar cu condiţia „să ştie să citească crizele”) că trebuie să fie mult mai atenţi cu toate aceste detalii, cu subtilităţile noii lumi. Nu mai poţi ascunde nimic, televiziunea, media în general, arată tot, speculează, şantajează, ai impresia că manipulezi, de fapt eşti manipulat, minţi, de fapt eşti minţit. Numărul celor cu educaţie superioară este mult mai mare azi decît în urmă cu, să zicem, 50 de ani.

Criza americană a arătat Europei că şi ea este profund coruptă, că au dispărut sume imense de bani, deşi nimeni nu ştie să spună unde ar fi… undeva în neant. La întrebările, legitime, ale oamenilor chemaţi să facă sacrificii, politicienii le răspund arogant şi impertinent. Voi da un singur exemplu. După scandalul DSK, bine „lucrat” de servicii, Hollande se arată noul candidat al stîngii franceze. Pe fondul unei antipatii majoritare faţă de Szarkozy, care – măcar – era simpatic şi inteligent, Hollande cîştigă alegerile. Nici nu le cîştigă bine, că apare scandalul relaţiilor sale amoroase cu o frumoasă jună. Ce declară dl preşedinte al Franţei? Că viaţa sa privată nu priveşte pe nimeni! Ce vorbeşti, monşer?! De cînd viaţa unui şef de stat, ba al unui stat foarte important al lumii europene de azi, nu priveşte pe nimeni? Ba tocmai asta e, că priveşte şi încă mult, viaţa unui preşedinte al unei mari puteri din G7 nu poate scăpa ochiului vigilent al presei, al oamenilor. Vrei amor cu june frumuşele? Nimic mai simplu, îţi dai demisia şi te duci întru amor unde vrei, în acea clipă eşti persoană privată, umilă şi necunoscută şi chiar te priveşte viaţa ta amoroasă. Dar nu, dl preşedinte al Franţei consideră că un răspuns impertinent, nesimţit este cea mai bună soluţie. Încearcă să dreagă busuiocul numindu-l premier pe simpaticul Valls (mie îmi plac catalanii, deşi nu sînt adeptul unui stat catalan). Francezii nu par deloc convinşi şi o votează masiv pe dna Le Pen, succes major al extremei drepte franceze, gest clar de protest.

Unde duc crizele?

Într-o lume matură şi coerentă, la progres. Într-o lume imatură şi incompetentă, la colaps. Europa de azi începe să semene tot mai mult cu Europa de după primul război mondial: democratică, dar derutată; liberă, dar fără putere. Havel are un text excelent pentru perioada de acum, se cheamă Puterea neputincioşilor (Moc bezmocných), citiţi-l. Cetăţenii Europei au recurs la singurul mod matur de a protesta cu ocazia alegerilor europarlamentare: votul împotrivă, absenteismul, lehamitea. Unii i-au împins în P.E. pe extremişti, ca reacţie la actualul establishment politic. Alţii nu s-au dus la vot (vezi Slovacia, cu prezenţa de 13 %). Alţii l-au votat pe Mircea Diaconu, mizînd pe talentul unui actor devenit actant politic. Quid plura?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (19-6-2014 la 03:26)

    Am desprins 3 idei interesante din acest articol:

    1. Conducătorii actuali din Europa nu „retrăiesc” memoria istorică şi deci nu pot acţiona la fel de bine ca predecesorii lor. Ideea este: „Tot păţitu-i priceput”. Corect şi subscriu cu ambele mâini! Aşa cum se practică la cursurile d eperfectionare profesională, ar trebui să se facă un curs şi cu candidaţii la posturile de conducători de stat. De ex. să stea o luna la ocnā, o luna la puşcărie severă şi cu pedepse corporale, şi o lunā într-o zonā de război sever!

    2. Conducătorii de stat nu au voie să iubească! Hollande nu este dezirabil, pentrucă iubeşte o femeie. Întrebarea mea este: femeia respectivă îl deranjează să ia decizii bune şi inteligente? Sau dimpotrivă, îi reduce stresul? Ma abţin sa spun proverbul cu… prefectura!

    3. „Na-ţi-o frāntā, că ţi-am dres-o!”, nu este o soluţie raţională! Adică spuneţi, Domnia Voastră, că dacă suntem nemulţumiţi, să-i votăm pe cei răi, să-i aducem la putere pe fascişti?

    Chiar credeţi că „singurul mod matur de a protesta” – cum scrieţi Dvs. este Calea cea Dreaptā??

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (19-6-2014 la 05:38)

    @Sfartz Pincu

    Da, cred (a se citi: sînt convins) că mulți, foarte mulți oameni, inclusiv politicienii, nu știu să citească trecutul. Nu am spus că Hollande nu are voie să facă amor, am spus că, odată ajuns la vîrf, nu mai poate face orice fel de amor (a se citi sex); și da, cred că un consum sexual excesiv scade din puterea de concentrare mentală, mai ales cînd nici nu prea o ai în exces.

    3. Da, se știe (inclusiv prin analize sociologice serioase) că oamenii pot protesta la vot și prin votul negativ.

    Aș adăuga faptul că Angela Merkel a fost citată alături de ceilalți doi numai din punct de vedere cronologic. Consider că așa-numita clasă politică germană de azi dovedește mult mai multă seriozitate în abordarea problemelor europene și mondiale decît clasa politică franceză ori britanică. Aș da cîteva exemple, dar ocup prea mult spațiu deja.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (19-6-2014 la 11:41)

    Absolut real faptul ca dintre vestici – politicienii germani, si dintre estici – cei cehi, sunt mai serioşi si mai credibili!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (19-6-2014 la 12:53)

    Dintre cehi Havel și, poate, Klaus, dar restul… hm, nu știu. Poate și Petr Pithart, tot din generația lui Havel, autorul volumului Anul 1968. Cred că lumea fostă comunistă arată o anume uniformitate comportamentală, statistic vorbind, motiv pt care nici nu am inclus în discuție lumea comunistă, a fost cumplit ce a fost după 1945 în Est.

    Mie mi se pare, limitînd discuția la „vechea Europă”, că există o diferență de clasă și de comportament între Germania, pe de o parte, și țări precum Franța, U.K, Italia. Italienii măcar au înțeles că, în epoca post-Berlusconi, să facă schimbări majore în echipă, un premier tînăr (nu discut dacă e bun sau rău, măcar nu e Berlusconi). Mie scena politică franceză și britanică mi se pare jalnică. Nu cunosc situația din țări precum Danemarca, Suedia, Finlanda, Malta…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (19-6-2014 la 16:42)

    Până şi conducătorii comunişti ai Cehoslovaciei erau, în majoritatea lor, oameni mai de nădejde decât ceilalţi estici. Eu am apreciat verticalitaea unora ca Svoboda şi Dubcek, sau a redactorilor revistei „Reporter”.

    Să fim realişti, majoritaea conducătorilor din Est erau comunişti de faţada, în intimitate erau cu picioarele pe pământ. Am avut de-a face şi cu comunişti tâmpiţi şi idioţi, dar şi cu unii oameni de valoare, inteligenţi, cunoscători ai realităţii, dar frica îi făcea să se ascundă în spatele carnetului de partid!

    Cât priveşte ascensiunea extremei dreapta din UE, o să fie lăsaţi să zburde un timp, cā, până la urmă, or să-şi dea în petec, cum se zice, şi o să-şi sape singuri mormântul. Nu mai au o ideologie viabilă, ei se agaţă de defectele de funcţionare ale mecanismelor unionale, care trebuie într-adevăr puse la punct ca lumea, fără discriminări stridente.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Marco: (20-6-2014 la 18:34)

    Ce trebuie sa inteleaga clasa politica este in principiu simplu, sa reformeze si sa premeneasca sistemul. Apoi, nimeni din elita politica , administrativa sau bancara nu a platit nici macar simbolic pt. criza. Atunci daca de la tv. a fost indusa ideea ca vinovatii nu sunt in acea zona, poporul isi varsa mania spre mica delicventa si sectoare de populatie mai putin productive.

    Intr-un sistem democratic care garanteaza drepturile individului uneori ordinea devine mai dificil de mentinut, aici partidele de extrema dreapta populiste promit mult, nu ca democratia nu ar fi compatibila cu ordinea si corectitudinea, deci actuala clasa politica trebuie sa dea fac putin ordine, lasand cele de extrema dreapta fara obiectul muncii.

    Nu are importanta cum dispar din vizorul public cersetorii, integrati sau nu, important este ca poporul sa nu se irite si sa se aventureze sa voteze aiurea, ca este o belea infinit mai mare de reparat. O analiza simpla arata ca administratia a esuat in a integra minoritarii, romi sau subsaharieni.

    Nu exista nici macar teoretic o posibilitate ca sa nu apara conflicte daca minoritarii nu sunt integrati, mai ales ca este clar ca proportia lor se va mari in viitor.

    Nationalismul exacerbat dupa parerea mea se stinge cu campanii simple, europenii trebuie sa vada persoane capabile si cu calitati deosebite din tarile UE. Este foarte dicicil sa dispretuiesti in bloc o natie dupa ce ai vazut ca exista si oameni capabili printre ei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-6-2014 la 19:16)

    @Marco

    Cam așa este, aveți dreptate. Deși nu am scris aici expressis verbis, am mai scris acum ceva luni că nimeni, absolut nimeni nu a fost găsit vinovat de actuala criză, de marile „dispariții” de fonduri (imense) în cadrul U.E.

    Sigur că populația protestează, fie violent (ieșind în stradă), fie votînd împotriva unui establishment corupt și imbecil. Este la fel de clar că extremiștii intrați acum în parlamentul european nu au soluții, totul la ei este gargară verbală, așa cum avea România Mare în anii săi de glorie. Este interesant însă cum în Europa Occidentală, cu un anume ștaif arogant, vin la putere tocmai partide din categoria România Mare, pe care Occidentul, în anii ’90 și după 2000, le vitupera arătînd cu degetul la România și la intoleranța de aici. Nu știu dacă să rîd ori să plîng… mă mai gîndesc zilele astea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (20-6-2014 la 22:18)

    @Sorin Paliga

    > Aş da cîteva exemple, dar ocup prea mult spaţiu deja.

    Nu ducem lipsă de spaţiu

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (25-6-2014 la 06:52)

    Eu știu că aveți loc, dar s-ar putea să vi se gîtuie serverul de lista lungă a cazurilor de corupție din Italia, Franța și UK din – să zicem – ultimii 20 de ani. Numai cele din ultimii 5 ani s-ar putea să vă strice toată instalația IT.

    În tot acest timp, ce cazuri majore de corupție au fost în Germania? Eu țin minte unul singur și ăla minor, cu fostul președinte, forțat să-și dea demisia.

    Pt comparație, luați și cazurile recente din, să zicem, România și Polonia.

    Apropo de Polonia: dacă ați urmărit cît de cît atent scandalul, ați notat, desigur, că unul dintre puncte se referă la negocierea cursului valutar dintre diverși miniștri, ca reprezentanți ai unor grupuri de putere, și guvernatorul băncii Poloniei. Asta ca să afle și cei care mai cred că acest curs valutar este „obiectiv”.

    Mi s-a confirmat și de ce Polonia, pregătită să adere la zona euro încă din 2010–2011, tot amînă. Tentația banului speculat pe cursul valutar, în cîțiva ani, la sume mari, aduc frumos cîteva miliarde de euro în cîteva conturi. Păi asta e de colea! Știu ei polonezii ce știu, unii polonezi, adică. Nu altfel e și în România cu acest curs valutar, este EXACT ca în Polonia, numai că aici șmecheriile au fost ținute un pic mai la secret, în măsura în care mai e ceva secret azi. Totul e tupeu, te faci că nu știi, că habar nu ai…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (25-6-2014 la 14:33)

    @Sorin Paliga

    > Eu ştiu că aveţi loc, dar s-ar putea să vi se gîtuie serverul de lista lungă a cazurilor de corupţie…

    Aţi vorbit de „câteva exemple”… Dar şi aşa… 🙂

    > Asta ca să afle şi cei care mai cred că acest curs valutar este „obiectiv”.

    Aţi afirmat (sau aţi lăsat să se înţeleagă) de mai multe ori că eu aş fi afirmat aşa ceva.

    De fapt dv. aţi scris într-un articol (http://acum.tv/articol/71018/) că

    > O ţară [România] care nu trimite nici un extremist în Parlamentul European
    > merită măcar un schimb valutar mai decent.

    Iar eu v-am întrebat, mirat: „Credeţi că ratele de schimb se fixează la UE, şi pe bază de simpatii politice?”

    Din întrebarea mea nu rezultă că eu cred că cursul leului fluctuează liber. Rezultă numai că eu nu cred că acesta este stabilit/dictat în principal de EU. Deci că eu nu cred că UE ar putea răsplăti România printr-un curs „mai decent”, cum aţi dori dv. Atâta tot. Deci concluzia pe care aţi tras-o dv. nu se justifică.

    > Apropo de Polonia: dacă ați urmărit …

    N-am urmărit, deci n-am nicio idee dacă concluziile pe care le trageţi – despre cauzele ne-introducerii Euro – se justifică cu adevărat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (25-6-2014 la 15:48)

    @Al. Leibovici.

    Exemplele de cazuri de corupție din țările citate (Italia, Franța, UK) sînt multe, f. multe…

    N-am afirmat că dv. ori că preponderent dv. credeți într-un curs obiectiv. Da, am afirmat că Banca Europeană poate influența cursurile de schimb ale monedelor din afara zonei euro, cum să nu? Există interese și interese…

    La întrebarea „“Credeţi că ratele de schimb se fixează la UE, şi pe bază de simpatii politice?” cred că am răspuns că nu, dar că, în anumite limite, da, le influențează, cum altfel? Nici eu nu am afirmat că ar fi stabilit, în principal, de UE, dar discuții periodice există. Ar fi și absurd să credem că nu există, de vreme ce România este stat membru, chiar dacă în afara zonei euro.

    Cît despre (ne)introducerea euro în fostele state comuniste, cred că există o listă de interese, între acestea și profiturile mari de pe urma speculării cursului valutar, iar scandalul din Polonia mi-a confirmat această bănuială/analiză, deoarece și despre acest punct este vorba în scandal.

    P.S. Mi se pare semnificativ că țările participante la campionatul mondial de fotbal din Brazilia și care au avut eșecuri răsunătoare sînt tocmai țările europene cîndva cu un fotbal de elită și care pleacă acasă plouate: Spania, Italia, Anglia… Vi se pare întîmplător? Mie nu, deoarece fotbalul merge mînă în mînă cu marea corupție la nivel înalt. Dar, poate, este pură întîmplare, nu-i așa? Cine poate demonstra contrarul?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (25-6-2014 la 18:11)

    @Sorin Paliga

    > Exemplele de cazuri de corupție din țările citate (Italia, Franța, UK) sînt multe, f. multe…

    Şi deci…?

    > N-am afirmat că dv. ori că preponderent dv. credeți într-un curs obiectiv.

    Aţi afirmat de mai multe ori că eu cred că cursul leului fluctuează liber :

    > Nu cred că aveți dreptate nici cînd considerați că azi cursurile valutare fluctuează „liber” (http://acum.tv/articol/71018/comment-page-1/#comment-57867)

    > dar este naiv să mai credem azi că schimbul valutar „fluctuează liber”. (http://acum.tv/articol/71018/comment-page-1/#comment-57892)

    > Eu am înțeles sau am dedus din comentariile dv. că un curs valutar într-o țară europeană contemporană curge „liber” (http://acum.tv/articol/71018/comment-page-1/#comment-57918)

    Şi nu este adevărat că am afirmat aşa ceva.

    > La întrebarea „“Credeţi că ratele de schimb se fixează la UE, şi pe bază de simpatii politice?”
    > cred că am răspuns că nu

    Aşa este, dar nu acesta era punctul, ci dorinţa pe care aţi exprimat-o ca UE să răsplătească România printr-un curs “mai decent”, lucru care, spuneam eu, nu este posibil, deoarece nu UE stabileşte preponderent acest curs. Că UE are o anumită influenţă, n-am contestat.

    > Cît despre (ne)introducerea euro în fostele state comuniste, cred că există o listă de interese,
    > între acestea și profiturile mari de pe urma speculării cursului valutar, iar scandalul din Polonia mi-a
    > confirmat această bănuială/analiză, deoarece și despre acest punct este vorba în scandal.

    Cum am spus, N-am urmărit, deci n-am nicio idee dacă concluziile pe care le trageţi – despre cauzele ne-introducerii Euro – se justifică cu adevărat. Nu aţi prezentat elemente suplimentare care să sprijine „bănuiala/analiza”. Pe această (lipsă de) bază nu pot să spun decât că este o explicaţie arbitrară. Nici n-aţi demonstrat, cumva, că a dv. este singura posibilă. Şi nu este singura posibilă; de exemplu, aceşti observatori au alte păreri despre motivele pentru care Polonia n-a adoptat încă Euro. Unul ar fi că, conform sondajelor, alegătorii resping, în majoritatea lor, trecerea la Euro pentru că au văzut efectului devastator pe care l-a avut criza datoriilor din zona Euro :

    Opinion polls show a majority of voters do not back euro adoption, having seen the devastation wrought by the debt crisis that swept through euro zone economies such as Greece and Ireland in recent years. Poland’s economy continued to grow throughout that period.

    > [despre cu totul altceva] Cine poate demonstra contrarul?

    Persoana care face afirmaţia este cea care trebuie să demonstreze ceea ce afirmă; NU este sarcina interlocutorului să demonstreze contrariul. Am mai amintit acest principiu aici şi aici; curios, erau discuţii pe care le-am avut tot cu dv.!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (25-6-2014 la 18:22)

    Și cum ați dori să demonstrez? să-i iau pe Mugur Isărescu de guler și să-l întreb din scurt „bă, nu-i așa că voi aranjați cursul ăsta?” iar el, speriat rău de tot că mă dau la el, spune da. Vă dați seama că cereți ceva imposibil?

    Da, în pasajele acelea comentam afirmațiile dv. unde, în primul cel puțin, încercați să susțineți că un curs valutar fluctuează obiectiv, neinfluențat de jocuri politice.

    Pasajul cu „răsplata UE” poate fi luat și ad litteram, dar – mai ales – în sensul unui curs ceva mai favorabil leului. De altfel, între timp asta s-a și întîmplat, leul e un pic mai tare după euroalegeri, dar tendința era și înainte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (25-6-2014 la 19:09)

    @Sorin Paliga

    > Și cum ați dori să demonstrez? să-i iau pe Mugur Isărescu de guler și să-l întreb din scurt „bă, nu-i așa că voi
    > aranjați cursul ăsta?” iar el, speriat rău de tot că mă dau la el, spune da. Vă dați seama că cereți ceva imposibil?

    – Nu ştiu precis la care parte din comentariul meu vă referiţi. De ce refuzaţi să citaţi??

    – Dacă singura metodă ca să fiţi sigur este să-l luaţi pe Isărescu de guler şi dacă, în plus, nu aveţi acces la gulerul lui, atunci ce puteţi face?? Eu zic : puteaţi să nu faceţi afirmaţia, nu vă obliga nimeni să spuneţi fără să ştiţi.

    > Da, în pasajele acelea comentam afirmațiile dv. unde, în primul cel puțin, încercați să susțineți că un curs
    > valutar fluctuează obiectiv, neinfluențat de jocuri politice.

    „afirmațiile dv. unde…încercați să susțineți…” … De ce refuzaţi să citaţi acele mitice „afirmaţii” ale mele??

    În pasajele acelea trei afirmaţi că eu cred că cursul leului fluctuează liber, o concluzie care nu rezultă din nimic din ce am spus eu.

    > Pasajul cu „răsplata UE” poate fi luat și ad litteram, dar – mai ales – în sensul unui curs
    > ceva mai favorabil leului.

    Aaa, deci nu trebuia să-l înţeleg ad litteram… Bine, dar de ce îmi spuneţi asta abia acuma??!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (25-6-2014 la 19:58)

    Dle Leibovici, să rezumăm dovezile:

    – de la alegerile europarlamentare pînă acum, leul s-a întărit ușor, dar relativ constant; nu știu dacă tendința va continua, prognoza era că da, dar au fost ceva seisme pe aici…

    – în scandalul din Polonia, s-a menționat expressis verbis cum grupurile de presiune negociau cursul zlot/euro cu guvernatorul Băncii Poloniei.

    Acuma, dacă dv. credeți sau nu credeți că acestea sînt dovezi sau aveți nevoie și de alte dovezi cred că este deja problema dv. Și deja nu pricep de ce sînteți așa ce încrîncenat și pe ce temă, de fapt? Pe cursul leu/euro? zlot/euro? pe toate cursurile non-euro? pe discuția dacă Banca Europeană poate/nu poate influența cursurile valutare din UE? și, dacă da, în ce limite? … așadar, dacă nu ați crezut și nici afirmat că un curs valutar nu poate fi „glisat” politic ori la presiuni diverse, atunci care e rostul acestui lung dialog al demonstrațiilor și contrademonstrațiilor?

    DEci ați fost de la început de acord cu cele spuse de mine dar, din varii motive, ați polemizat așa, să fie… sau cum? explicați.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (26-6-2014 la 21:41)

    @Sorin Paliga

    > să rezumăm dovezile…

    Dovezile că… ce?? Ce vă costa să precizaţi?

    > dacă nu ați crezut și nici afirmat că un curs valutar nu poate fi „glisat” politic ori la presiuni
    > diverse, atunci care e rostul acestui lung dialog al demonstrațiilor și contrademonstrațiilor?

    În ceea ce mă priveşte, rostul era să vă arăt că aţi făcut – repetată de cel puţin 3-4 ori – o afirmaţie care este falsă. Afirmaţia dv. era că aş fi spus, sau lăsat să se înţeleagă, că cursul leului este lăsat să fluctueze liber.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (27-6-2014 la 09:42)

    @Al. Leibovici.

    Am priceput, era vorba despre ce înțeleg eu. Să clarificăm clarificarea. Ați afirmat, ca reacție la afirmația mea, că U.E. poate „răsplăti” cumva România, fie și numai pt faptul că nu a trimis în Parlamentul European forțe de extrema dreaptă și/sau eurosceptice (de fapt, eurodistructive), că așa ceva nu se poate, că U.E. nu se amestecă în cursul valutar. Corect?

    Iar eu am afirmat răspicat că așa ceva este imposibil (adică este imposibil ca U.E. să nu se implice), chiar dacă România nu este în zona euro, există un control politic al acestui curs. Am mai afirmat că recentul scandal din Polonia, care ați spus că nu vă interesează, dovedește cît se poate clar că acest curs valutar se negociază, deoarece de pe urma cursului valutar se face speculă frumoasă.

    Așadar, eu am susținut că (1) există o influență a politicului în cursul valutar, mai mare sau mai mică, (2) există o fluctuație speculativă, dorită sau nedorită de un anume stat (dorită, dacă mafia financiară are interes să-și mărească niște conturi din aceste fluctuații, nedorită dacă aceste fluctuații îi afectează veniturile), (3) există un procent manevrabil politic în jurul unui schimb valutar „obiectiv” (apropo și de ce spunea anonimul ro). Sînteți sau nu de acord cu aceste 3 puncte?

    P.S. Acum circa 2 săptămâni, Bulgaria a închis proiectul South Stream de pe teritoriul său, la cererea insistentă a U.E. Ieri sau alaltăieri, OMV a semnat un acord de distribuire a gazelor cu Gazprom. Eu înțeleg așa din chestia asta: „voi, bulgarilor, care sînteți mai amărîți, mucles, aranjamentele astea le facem noi, de ex. prin OMV”. Dv. înțelegeți altceva? Poate nu am eu suficiente informații, probabil gazul ăsta rusesc nu pute așa de tare dacă trece prin conturile austriece, pute doar în cele din România și din Bulgaria.

    P.S. Prin „mafie financiară” înțeleg grupurile financiare puternice din țările U.E. (cu referință, mai ales, la fostele țări comuniste, precum România și Polonia) care nu lasă din mână cursul valutar, deoarece acesta le aduce profituri mari din specula periodică.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (27-6-2014 la 15:37)

    @Sorin Paliga

    > Ați afirmat … că U.E. nu se amestecă în cursul valutar. Corect?

    Nu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (27-3-2015 la 21:32)

    Uite, boacănă, că n-am avut ce face și recitesc chestia asta după ceva timp.

    Deci cum rămîne cu acel curs valutar obiectiv, „liberal”. Cursurile actuale ale francului elvețian și ale dolarului reflectă o evoluție firească, naturală, a „pieței libere”? Sau au fost dirijate politic spre un curs cu tendință de unficare 1/1/1 euro/dolar/franc elvețian?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (28-3-2015 la 16:43)

    @Sorin Paliga

    > n-am avut ce face și recitesc chestia asta după ceva timp

    Mă bucur să vă revăd!

    Deci cum rămîne cu acel curs valutar obiectiv, „liberal”. Cursurile actuale ale francului elvețian și ale dolarului reflectă o evoluție firească, naturală, a „pieței libere”? Sau au fost dirijate politic spre un curs cu tendință de unficare 1/1/1 euro/dolar/franc elvețian?

    Vă referiţi la discuţia cu mine? Văd că este o discuţie veche de vreo 9 luni; aţi putea să precizaţi la ce afirmaţii concrete de-ale mele vă referiţi (cu citat, ca să pot să le găsesc şi să văd contextul) ?

    Sau, dacă preferaţi, puteţi să treceţi direct la afirmaţia dv. că există o politică de unificare a cursului EUR/USD/CHF şi s-o justificaţi.

    Ca să grăbesc discuţia, vă informez deja că eu nu cred că din proporţia – momentană şi aproximativă – de 1/1/1 se poate deduce existenţa unei asemenea politici de unificare.

    Pentru şi mai multă claritate: ce înţelegeţi prin „unificare”? Menţinerea pe termen lung aunor rate fixe între cele 3 monede? Sau ca două din ţări/zone să preia moneda celei de-a treia? Altceva?

    O discuţie serioasă şi la obiect este posibilă numai dacă precizaţi clar aceste lucruri [modificat la ora 22:20]

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (29-3-2015 la 07:34)

    Nu contui discuția, cele spuse au fost spuse. Spun doar atît: afirmația că un curs valutar este „liber” este, prin definiție, absurdă, deoarece moneda, încă din antichitate, a fost un atribut al statului, iar cursul monedei, TOTDEAUNA, a fost stabilit de stat. Evident, nu orice curs, ci un curs considerat optim/avantajos de statul respectiv. NICIODATĂ nu a fost altfel. Faptul că, periodic, apar crize, iar statul X nu reușește să mențină un curs valutar avantajos este, evident, cu totul altă poveste, este povestea crizelor. Iar dacă dv. credeți că decizia Băncii Elveției (a se citi: a statului elvețian) a fost să se revină brusc la un curs „liber”, de fapt antecalculat spre o paritate aproximativ egală €/CHF, sînteți liber să o faceți, doar e părerea dv. și țineți la ea.

    Eu mai cred că și yenul va reveni spre 100 yeni/USD, iar dacă tăiem două zerouri, ajungem spre parități egale ale tuturor marilor valute de referință: dolarul, euro, CHF și yen.

    Cu asta închid definitiv acest capitol al istoriei monedei și cursului valutar, din antichitate pînă astăzi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (29-3-2015 la 15:17)

    @Sorin Paliga

    > Nu contui discuţia…

    Vă înţeleg şi cred că este o decizie judicioasă 😉

    Asta nu mă obligă pe mine să mă abţin de la comentarii pe marginea afirmaţiilor dv., care sunt, din păcate, fanteziste.

    Repetaţi pentru a patra sau a cincea oară că aş fi afirmat că statele lasă cursul valutar să fluctueze absolut liber, dar nu răspundeţi la rugămintea mea de a cita unde am spus eu asta. Ar dura doar 2 minute să găsiţi citatele – dacă ar exista. Deci de ce oare n-o faceţi?

    Fapt este că diverse state au dus diverse politici în diferite perioade:
    – curs impus sub ameninţarea pedepselor penale (de ex. URSS şi „lagărul”, dar şi multe altele),
    – curs liber (doar cerere şi ofertă),
    – curs fixat dar menţinut prin mecanisme de piaţă, adică prin vânzări/cumpărări de către stat pe piaţa valutară.

    La ultima variantă un exemplu este francul elveţian între 2011 şi 2015. În urma unor presiuni politice, Banca Naţională a fixat paritatea la 1 EUR = 1.20 CHF şi apoi a cumpărat pe piaţa valutară cantităţile de euro necesre pentru ca rezultatul cererii/ofertei să fluctueze uşor în jurul acestei valori. Un alt exemplu este rial-ul Arabiei Saudite, a cărui paritate este fixată la 1 USD = 375 SAR de decenii (din cauza petrolului). Sunt peste 60 de ţări care menţin (menţineau?) pentru moneda lor un curs fix („peg”, „peging”) faţă de USD, şi circa 25 care îl menţin faţă de EUR. Peging-ul poate fi mai mult sau mai puţin rigid. Cum UE şi FED-ul au „tipărit”, respectiv vor „tipări”, o groază de bani fără acoperire, „valoarea” monedelor lor scade şi unele ţări care s-au cuplat la ele au sărit din trenul care accelera, de exemplu Elveţia. Posibil că BNR practică şi ea un peging, eventual mai flexibil. Peging-ul este o plăcere foarte costisitoare…

    O observaţie de terminologie. În viaţa de toate zilele „paritate” înseamnă „egalitate”. În domeniul valutar însă „paritate” înseamnă, cf. DEX, „raport de echivalenţă între diferite valute”, raport care nu trebuie să fie neapărat = 1. De aceea este corect de spus „paritate la 1 EUR = 1.20 CHF” sau „paritate 1 EUR = 4.42 RON”.

    Din punct de vedere economic este irelevant dacă peging-ul este la 1/1/1 sau la 1.00/3.55/0.032. Important este cât de îndelungat este menţinut, astfel încât exportatorii/importatorii să poate planifica pe termen mai lung, deoarece acesta este obiectivul economic al peging-ului.

    Deci peging-ul este un lucru care se face, dar a tinde fix la 1/1/1 are sens numai în vederea unei treceri indolore în viitor la monedă comună, lucru care este inutil de costisitor pe care nu-l văd plauzibil. Dar dacă dv. credeţi că aveţi probe că asta se vrea, eu sunt dispus să le examinez.

    Speculaţiile dv. despre Yen, şi anume pegging la USD în general, şi la 1/1 în special, sunt şi ele, scuzaţi, fantezii. USD şu EUR au devenit valute volatile, aşa că nu cred că cineva se va conecta la ele în viitorul previzibil. Până şi Zimbabwe, care a ieşit din hiper-hiper-inflaţie în 2009 prin aceea că a renunţat la moneda sa proprie şi a introdus USD ca (principala) monedă, zice că USD nu mai este suficient de stabil pentru ea !! Iar Elveţia cu atât mai puţin, ea pe care peging-ul temporar la EUR şi abandonarea acestuia o costă, pe ea şi pe alţii, atât de mult.

    P.S.: să nu credeţi că sunt specialist în pieţe monetare. Pur şi simplu m-am informat aseară şi azi dimineaţa. Aţi fi putut-o face şi dv…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (29-3-2015 la 17:32)

    Motivul pt care nu continui discuția este cu totul altul decît cel invocat: dv. nu aveți exercițiul discuției în contradictoriu decît ca pumni în față și credeți că un dialog în contradictoriu este, prin definiție, ceva rău.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (29-3-2015 la 19:00)

    @Sorin Paliga

    > nu aveți exercițiul discuției în contradictoriu decît ca pumni în față și credeți că un dialog în contradictoriu este, prin definiție, ceva rău.

    1. Care din spusele mele le-aţi resimţit ca „pumni în faţă”?

    2. De unde rezultă că consider dialogul în contradictoriu ca ceva rău?

    3. Resimţiţi aceste două întrebări ale mele ca „pumni în faţă”? Sau ca refuz de a dialoga în contradictoriu?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (30-3-2015 la 06:20)

    Bună ziua v-am dat, belea mi-am căpătat.

    Păi esența discuției nu erau subtilitățile terminologice, ci una singură: moneda/valuta sînt un atribut EXCLUSIV al statului și expresia tipică a statalității de cînd e moneda monedă, adică din antichitate. NICIOODATĂ nu a fost altfel, iar raportările valutare, vechi și ele de când lumea, au fost TOTDEAUNA cu girul statului și numai cu girul acestuia, nicidecum „la piața liberă”. Acest lucru este evident pentru ORICE țară din ORICE perioadă istorică. Faptul că marile puteri economice, puterile reale, își impun moneda națională ca referință este firesc, deoarece aceste state (deci statele, nu monedele în sine) dau încredere. În epoca de glorie a Franței și a Marii Britanii francul și lira sterlină erau monede de referință, azi dolarul și euro, în plan secund francul elvețian și yenul. Cursurile de schimb sînt stabilite de statele respective, pe baza unor grile complicate, dar și pe baza unor interese negociate, la propriu, între actorii politici și financiari (de fapt, este același lucru, adică două fețe ale aceleiași „monede”, să zic așa), cu ajustări și reajustări din mers.

    Eu am revenit asupra chestiunii urmărind evoluțiile schimbului valutar („paritate” este oarecum impropriu, dar se folosește, e drept, dar asta e altă poveste, terminologică – nu asta e însă problema), observând – nici nu e mare lucru – tendința din ultimele luni: după ce, brusc, statul elvețian (oficial, Banca Centrală) a stabilit 1,2 CHF la euro, brusc decide invers. Decizia este evident politică, irelevant dacă „sub presiune” sau nu, a fost intens mediatizată, cel puțin în România, deoarece mulți români au crezut, la vremea respectivă, că fac o mare șmecherie împrumutînd franci elvețieni în condiții foarte avantajoase (deși fuseseră avertizați asupra riscurilor, aici trebuie să dăm dreptate BNR-ului și lui Mugur personal); operațiunea în sine era o șmecherie financiară, deoarece acei români nu au împrumutat, de fapt, CHF, ci lei. Este iarăși de evidența oricui că tendința din ultimele luni spre o apropiere a cursurilor de schimb nu este și nici nu poate fi întîmplătoare, după cum nu poate fi întîmplătoare scăderea semnificativă a prețului țițeiului, urmată de aprecierea dolarului. Benzina este ceva mai ieftină, dar deja nu mai este așa de ieftină ca în iarnă.

    Este opțiunea fiecăruia să creadă sau nu că aceste cursuri valutare USD/EURO/CHF, care tind acum spre 1/1/1/1, va fi un proces care va continua sau nu, dar este cert că în spatele acestor apropieri valutare sînt niște planuri politice, nicidecum oculte, ci cît se poate de calculate. Că aceste calcule sînt bune sau nu, că vor fi confirmate ori infirmate în viitoarele luni și în viitorii ani este altă poveste. Acest lucru va depinde de evoluția situației din estul Ucrainei și, în general, de relația Occident ~ Rusia, de evoluțiile din lumea arabă, mai ales din Siria și din Irak și, evident, de mersul economiei în ansamblu.

    P.S. Cele spuse și acum luni bune și aici, mai sus, sînt confirmate și de evoluția valutelor în fosta lume comunistă, CAER nu voia să fie altceva decît o alternativă la „cealaltă lume”. Procesul a eșuat (putea să nu eșueze), deoarece moneda de referință, rubla, reflecta un stat militarist, totalitar, de tip „terorismul de stat”, la fel fiind și celelalte țări satelite. Cu economii tot mai sufocate de propria prostie și incompetență, rubla nu putea deveni valută de referință, deși asta se dorea. Cei mai în vîrstă își aduc aminte foarte bine de faimosul „leu valută” (4,75 lei valută la dolar, asta în anii ’80!), de „rubla transferabilă” și de alte asemenea aiureli.

    Eu resimt „comentariile” dv. ca pumni în față deoarece ele nu comentează, de fapt, esența discuției, ci merg spre cu totul alte zone, fandînd grosolan discuția. De aia am și început vorbăria asta inutil de lungă deja cu zicala „bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat”.

    Finis operis.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (1-4-2015 la 00:34)

    @Sorin Paliga

    > Bună ziua v-am dat, belea mi-am căpătat.

    Vina este a dumneavoastră. Nu pentru că mi-aţi dat bună ziua, ci pentru că aţi început prin a repeta aceeaşi legendă ca acum 10 luni : că aş fi spus că „cursul leului este lăsat să fluctueze liber”.

    Toată luna iunie a lui 2014 v-am solicitat să aduceţi vreun citat din care reiese că am spus asta, dar în zadar. Apoi aţi afirmat, tot greşit, că aş fi zis că „U.E. nu se amestecă în cursul valutar”, dar tot fără citat.

    Totul a pornit de la dorinţa dv.: „O ţară [România] care nu trimite nici un extremist în Parlamentul European merită măcar un schimb valutar mai decent” şi de la mirarea mea „Credeţi că ratele de schimb [ale RON-ului, în speţă] se fixează la UE, şi pe bază de simpatii politice?” (mai pe larg v. aici).

    Dv. aţi dedus din întrebarea mea că, după mine, „cursul leului este lăsat să fluctueze liber” şi că „U.E. nu se amestecă în cursul valutar”. Eu concluziile astea ale dv. le-am contestat, iar dv. aţi refuzat să le le justificaţi. Deci ele rămân la nivel de afirmaţii fanteziste.

    În zilele noastre, în ţările despre ale căror valute discutăm (UE, România, Elveţia, SUA), întreprinderile, instituţiile şi privaţii au dreptul să deţină, să cumpere şi vândă monedă de orice fel şi în orice cantităţi. Ansamblul activităţilor lor monetare se descrie ca o „piaţă”, despre care se zice că este liberă din motivele enumerate. Care este infrastructura care facilitează schimbul valutar este aici fără importanţă.

    În afară de cea piaţă monetară, avem Băncile Centrale ale entităţilor respective, care se ocupă de emiterea monedei respective. Cursurile de schimb se formează dinamic, în urma interacţiunii între participanţii pieţei monetare, printre care şi Băncile centrale. Ratele de schimb care se formează depind de mai mulţi factori, iar aceşti factori se traduc în volumul cererii şi ofertei. Băncile centrale, fiind creatori de monedă, pot influenţa oferta de monedă respectivă şi, prin aceasta, cursul.

    Numai că pentru a ţine cursul departe de cel „natural” al pieţii, Banca centrală trebuie să intervină permanent, fie „tipărind” monedă, fie cheltuind din rezervele sale valutare (inclusiv aur). Este deci o plăcere extrem de costisitoare. Tocmai de aceea a renunţat BC a Elveţiei la cursul 1.20 CHF/EUR [în loc de circa 1.1 la cât căzuse în iunie 2011/adăugat], după ce l-a menţinut artificial timp de 3 ani. A renunţat când BC Europeană a confirmat că va devaloriza EUR, astfel încât menţinerea la 1.20 ar costa BC Elveţiană şi mai mult.

    Felul în care vedeţi dv. formarea ratelor de schimb valutar nu corespunde realităţii. De aceea vă şi imaginaţi că UE poate să „răsplătească” România cu un curs mai favorabil. Cum am arătat, dată fiind existenţa unuei pieţe de schimb valutar liber, instituţia care ar putea să reducă cursul EUR la, să zicem, 3.5 RON [în loc de actualul 4.4/adăugat], este BCR, şi anume vânzând ea însăşi EUR cu 3.5 RON. Eu cred că BNR ar putea menţine acest curs doar câteva ore, după care ar rămâne fără rezerve de EUR!! Nu mai vorbesc de doritorii elveţieni sau americani de EUR; dacă vor un schimb mult mai favorabil, au interes să cumpere mai întâi RON, iar apoi EUR!! Deci dorinţa dv. ca UE să răsplătească România cu un curs mai favorabil este un dulce vis…

    Deci, domnule Paliga, toate explicaţiile dv. ale cursurilor valutare că ar fi bazate pe „grile complicate” şi „negocieri” între „actori politici şi financiari”, „impunerea monedei naţionale”, sunt departe de realitatea de astăzi. Dar dacă ţineţi în continuare la ele, trebuie să probaţi existenţa acestora – chiar şi numai pentru dv.!

    De aceea şi ipoteza dv. că ar exista o dorinţă politică de a ajunge la 1/1/1 (şi a o menţine!!) vine din ideea greşită pe care o aveţi despre funcţionarea pieţei monetare – mai precis din ignorarea existenţei ei. V-am explicat ce costisitoare – ruinătoare chiar!! – este menţinerea unui curs artificial 1/1.20, iar a unuia triplu la 1/1/1 ar fi o pură nebunie!!

    Iată cum, prin tendinţa dv. recunoscută către „scenarită” (V. http://acum.tv/articol/70597/) şi raţionamentele dv. bazate pe „este evident că”, ajungeţi la concluzii de-a dreptul ameţitoare 🙂

    Numeroasele alte subiecte pe care, ca de obicei, le introduceţi în discuţie, le las deoparte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (1-4-2015 la 21:06)

    Iar scrieți obositor de mult, nu vă pot urmări. Să ridice mîna cine a avut răbdare să citească comentariul de mai sus.

    Cît despre final, așa, în treacăt:

    „Iată cum, prin tendinţa dv. recunoscută către „scenarită” (V. http://acum.tv/articol/70597/) şi raţionamentele dv. bazate pe „este evident că”, ajungeţi la concluzii de-a dreptul ameţitoare”

    În jocul de bridge e un principiu de aur: mai bine un plan de joc prost (se poate citi: un scenariu prost) decît niciun plan de joc. Deocamdată nu mi-ați dovedit că ar fi un plan prost, mi-ați dovedit că dv. nu aveți nici unul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (1-4-2015 la 23:27)

    @Sorin Paliga

    > Iar scrieţi obositor de mult

    Comentariul meu este cu doar 10% mai lung decât al dv. la care răspund. Şi în plus este şi la obiect.

    > nu vă pot urmări

    Comentariul meu n-are nicio problemă, este clar şi bine organizat. Poate că nu mă puteţi urmări pentru că sunteţi complet străin de subiectul funcţionării pieţelor monetare şi a locului băncilor naţionale în aceste pieţe. De aceea şi emiteţi teorii năstruşnice de genul că „1/1/1” ar fi un plan politic. Sau că UE ar putea răsplăti România cum v-o doriţi. Eu am încercat doar să vă explic…

    > Să ridice mîna cine a avut răbdare să citească comentariul de mai sus

    Dacă v-aţi fi gândit un pic mai mult, aţi fi cerut să ridice mîna cine NU a avut răbdare să citească comentariul până la capăt…

    > În jocul de bridge e un principiu de aur: mai bine un … scenariu prost decît niciun [scenariu].

    Paralela cu bridgiul este foarte nereuşită : când jucaţi sunteţi nevoit să acţionaţi şi atunci vă este necesar un plan, chiar prost (ziceţi dv…). În cazul nostru dv. aţi avansat o teorie cu privire la fenomenul „1/1/1” fără să fiţi sub vreo presiune, deci doar aşa, de dragul artei. Şi v-aţi fript.

    Iar în domeniul explicării evenimentelor / întâmplărilor / fenomenelor este mult mai bine să n-aveţi niciuna decăt una eronată.

    > Deocamdată nu mi-aţi dovedit că ar fi un plan prost, mi-aţi dovedit că dv. nu aveţi nici unul.

    Bunul meu domn Paliga, planul – adică teoria – aţi avansat-o dumneavoastră, nu eu, deci este sarcina dumneavoastră s-o dovediţi-justificaţi-argumentaţi. V-am mai spus-o şi altă dată : sarcina probei (onus of proof) revine acelui care face afirmaţia.

    Mai în detaliu:

    Când vă gândiţi la o explicaţie, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi (pentru dv. personal!!) este să vă asiguraţi că este măcar plauzibilă. Poate că dv. vi s-a părut plauzibilă, dar asta numai pentru că aveţi o imagine complet falsă despre mecanismele cursurilor de schimb. Eu v-am arătat că NU este plauzibilă, deşi asta nu cădea în sarcina mea. Şi anume : v-am arătat
    – cât de costisitoare este menţinerea unui curs artificial,
    – şi că un curs artificial la exact 1/1/1 este şi mai costisitor, în schimb nici nu aduce nimănui vreun avantaj economic.

    După ce arătaţi plauzibilitatea, al doilea lucru este să arătaţi că într-adevăr anumiţi oameni-organizaţii-instituţii au intenţia şi acţionează concret în direcţia implementării obiectivului „1/1/1”. Cum o faceţi… este treaba dv. !

    Fără toate verificările astea, teoriile nu valorează nici cât o ceapă degerată, iar autorii lor se fac de râsul lumii.

    Dacă nici astea nu le puteţi urmări, nu-i nimic, nu este grav

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (2-4-2015 la 00:37)

    @Sorin Paliga

    > Să ridice mîna cine a avut răbdare să citească comentariul de mai sus.

    Am ridicat mâna, deoarece am citit cu interes comentariul pertinent al dlui Leibovici.

    Legat de scrisul „obositor de lung”, îmi permit să observ că posting-ul dlui Paliga conţine 630 de cuvinte, iar răspunsul la el 704, fiind perfect comparabil ca mărime. Trec cu vederea „nuveleta” iniţială, care conţine 1.410 cuvinte, deoarece probabil trebuie luată drept o operă de artă.

    > Păi esența discuției nu erau subtilitățile terminologice, ci una singură: moneda/valuta sînt un atribut EXCLUSIV al statului și expresia tipică a statalității de cînd e moneda monedă, adică din antichitate. NICIOODATĂ nu a fost altfel, iar raportările valutare, vechi și ele de când lumea, au fost TOTDEAUNA cu girul statului și numai cu girul acestuia, nicidecum „la piața liberă”. Acest lucru este evident pentru ORICE țară din ORICE perioadă istorică.

    Afirmaţiile *categorice şi ţipătoare* ale dlui Paliga sunt à consommer avec modération, deoarece ele nu rezistă la cele mai simple verificări, după cum urmează:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Coin: „Many early Lydian and Greek coins were minted under the authority of private individuals…”

    http://en.wikipedia.org/wiki/Banknote: „Banknotes were originally issued by commercial [private!] banks, but since their general acceptance as a form of money, most countries have assigned the responsibility for issuing national banknotes to a central bank.”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (2-4-2015 la 09:15)

    Mă bucur dă dl Manta îmi dă o replică, cred că e prima și, probabil, și ultima. Și uite-așa se adună ideile.

    P.S. domnule Manta, acuma că tot ați numărat cuvintele din comentariul meu și din text, nu faceți asta și pt celelalte comentarii și texte de pe ACUM.tv? […/Mod., pct.1 Reg.]

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (2-4-2015 la 10:02)

    @Sorin Paliga

    Nimic despre substanţă, numai despre persoană 🙁

    Poate o să fiţi mai inspirat în răspunsul la comentariul meu…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (2-4-2015 la 11:39)

    @Victor Manta

    Fiindcă tot scriem ca să nu dormim, aș dori să vă informez umil că un comentariu/o recenzie la un text, mai ales la unul tîmpit ca al meu, trebuie să fie mult mai scurt(ă) decît originalul. Așadar, dacă eu am scris 630 de cuvinte al căror conținut reflectă o mare tîmpenie, răspunsul ar fi trebuit ca, în cîteva vorbe, să mă expedieze la gunoi.

    De altfel, în general, comentariile – lungi sau scurte – nici nu au mare legătură cu ce am scris eu inițial, sînt făcute așa, să mai scrie lumea, să-și mai exerseze substanța.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (5-4-2015 la 13:08)

    @Sorin Paliga

    Pentru combaterea somnului şi exersarea substanţei

    Emperor Joseph II: My dear young man, don’t take it too hard. Your work is ingenious. It’s quality work. And there are simply too many notes, that’s all. Just cut a few and it will be perfect.
    Amadeus – 1984.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (6-4-2015 la 05:49)

    You must have leafed many books over the last days until you finally got to nothing. But otherwise correct, YOU must have cut many words until you may have got to the essence: null.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (6-4-2015 la 05:56)

    But, otherwise, you try hard to be a witty guy, Mr Manta. As the Romanians say ‘mimați bine inteligența’.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (6-4-2015 la 06:59)

    And a final thought: during these days, the Hews celebrate Pessah, and the Christians Easter, I would humbly suggest to turn down cheap irony and behave decently.
    Just a note if you really wish to dig out corpses.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (14-5-2015 la 12:26)

    În legătură cu convingerea d-lui Paliga că autorităţile SUA, UE şi Elveţiei ar avea o înţelegere politică să ajungă la cursul CHF/USD/Euro egal cu 1/1/1:

    Dolarul SUA a scăzut iarăşi, a căzut la sub 4.00 RON!

    Raportul CHF/USD este 1.00/0.89, adică şi mai departe de 1/1 decât acum câteva luni. Convingerea domnului Paliga nu se confirmă. Mecanismele din spatele cursurilor valutate nu sunt deci cele pe care le crede dl. Paliga.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (14-5-2015 la 15:10)

    Dl. Paliga este un adept vădit al teoriilor conspiraţiilor. Iată un exemplu simplu:

    > (25.06.2014, dl. Paliga) P.S. Mi se pare semnificativ că țările participante la campionatul mondial de fotbal din Brazilia și care au avut eșecuri răsunătoare sînt tocmai țările europene cîndva cu un fotbal de elită și care pleacă acasă plouate: Spania, Italia, Anglia… Vi se pare întîmplător? Mie nu, deoarece fotbalul merge mînă în mînă cu marea corupție la nivel înalt. Dar, poate, este pură întîmplare, nu-i așa? Cine poate demonstra contrarul?

    Observ că pe pagina Indicelui percepţiei corupţiei:
    http://de.wikipedia.org/wiki/Korruptionswahrnehmungsindex

    in anul 2014 Anglia, ţară din enumerarea celor „plouate” a dlui. Paliga, este situată pe locul 14 la corupţie, stând doar un pic mai prost decât Germania, aflată pe locul 12 (dar mult mai bine decât marea majoritate a ţărilor lumii, lista mergând până la numărul 174).

    Faptul că pe 13.06.2014, adică înainte ca dl. Paliga să ne împărtăşească cele de mai sus, echipa naţională a Germaniei, ţară cu practic acelaşi nivel de corupţie ca Anglia, a câştigat CM de fotbal, nu l-a împiedecat pe dl. Paliga să lanseze încă o teorie a conspiraţiei, cea că „fotbalul merge mînă în mînă cu marea corupție la nivel înalt”.

    Aş observa că echipa Germaniei este una dintre puţinele care nu a plecat „plouată” de la CM, că aşa e în fotbal. Cele de mai sus pun puternic sub semnul întrebării corelaţia găsită de dl. Paliga între rezultatele fotbalistice şi nivelul de corupţie.

    Nu este deci de mirare că şi în domeniul stabilirii cursurilor valutare dl. Paliga vede tot nişte răi şi nişte fameni, neidentificaţi de el, care manipulează cursurile, fără să ne explice nici măcar de ce cursul CHF/USD/EURO egal cu 1/1/1 i-ar avantaja pe diabolicii manipulatori.

    > (6.4.2015, dl. Paliga către mine): As the Romanians say ‘mimați bine inteligența’.

    Un semn de inteligenţă este să te documentezi înainte de a lansa idei proprii în spaţiul public. Din acest fir de discuţie am văzut că nici afirmaţia dlui Paliga cum că „… moneda/valuta sînt un atribut EXCLUSIV al statului și expresia tipică a statalității de cînd e moneda monedă, adică din antichitate” nu a rezistat la cea mai simplă verificare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (14-5-2015 la 15:35)

    @Al Leibovici

    Orice discuție cu dv. este inutilă, deoarece aduceți din condei cele spuse de mine. Eu am spus cu totul altceva, repet, poate vă ajută: cursul valutar NU este liber, nu a fost niciodată; valuta este expresia tipică a statului, oglinda lui. Un stat puternic are o modenă puternică și un stat slab una slabă. DAcă statele, după tentativa din ultimele luni, au constatat că un schimb spre 1/1/1 nu le e convenabil atunci vor reveni la alt curs, după tatonarea din ultimele luni.

    Să nu-mi spuneți că scăderea bruscă a prețului țițeiului a fost așa, hodoronc-fleoșc, n-are legătură nici cu Rusia, nici Ucraina, nici cu nimeni… s-au jucat unii de-a vacanța parlamentară și valutară.

    Nu vă mai frecați pe mîini că nu aveți motiv… chiar deloc.

    Și am mai spus că un stat, mai ales UNUL PUTERNIC, își joacă politic cursul valutar, după interese. Aveți mult de studiat istoria monedei, începeți cu Imperiul Roman.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (14-5-2015 la 18:00)

    @Victor Manta

    > Dl. Paliga este un adept vădit al teoriilor conspiraţiilor

    Dar dl. Paliga nici nu face din asta un secret! Într-adevăr, în acest articol, chiar în primul paragraf scrie:

    > … dacă ar fi să sufăr de scenarită (şi sufăr, e drept)…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (14-5-2015 la 20:37)

    Decizia de a nu mai scrie în ACUM.tv a fost corectă, dat find faptul că și citiți și citați incorect.

    După ce cetățeanul Manta citează aiurea, cum că eu aș fi adeptul teoriei conspirațiilor (?!), confuncînd SCENARIUL (adică planurile, variantele sau cum le spuneți) cu conspirația, vădind un primitivism cultural prea evident pt a mai fi comentat, Al Leibovici îl citează și adaugă un link unde eu aș fi adeptul conspirațiilor. Ca să nu aveți impresia că faceți altceva decît un alt fals citat, vă repet (sigur, aș fi naiv să cred să voi avea succes) : a avea un scenariu nu este totuna cu teoria conspirației, cum credeți dv., cu un fundament cultural precar. În politică se lucrează cu scenarii, cu variante de lucru, cu variante de evoluții. Asta nu este sinonim cu teoria conspirației, serios.

    Faptul că dv. nu știți să citiți și mă luați la mișto arată precaritatea pregătirii dv. și modul golănesc-miștocăresc de a face jurnalism, de Ferentari.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Victor Manta: (14-5-2015 la 20:49)

    > (S. Paliga, 23.3.2015). Cursurile actuale ale francului elvețian și ale dolarului reflectă o evoluție firească, naturală, a „pieței libere”? Sau au fost dirijate politic spre un curs cu tendință de unficare 1/1/1 euro/dolar/franc elvețian?

    > (S. Paliga, 15.5.2015) Eu am spus cu totul altceva, repet, poate vă ajută: cursul valutar NU este liber, nu a fost niciodată; valuta este expresia tipică a statului, oglinda lui.

    Dl. Paliga pleacă cumva de la libertatea pe care o au băncile naţionale să susţină interesele financiare ale statelor pe care le reprezintă, pentru a ajunge la ideea unei manipulări din partea a trei ţări, în vederea unificării cursurilor de schimb euro-dolar-franc elveţian.

    Este un fapt că Banca Naţională a Elveţiei a cumpărat o bucată de timp o mulţime de Euro, dintr-o dorinţa (greşită) a unei majorităţi a politicienilor ei, pana când nu a mai putut să facă faţă pierderilor rezultate din această politică anti-competitivă. În acest timp însă nici UE, nici Elveţia şi nici SUA nu au renunţat la flotarea liberă a monedelor lor pe piaţa monetară internaţională.

    Este interesant de observat că valoarea relativă a monedelor care flotează liber este determinată de cererea şi oferta de pe piaţă monetară internaţională. Această piaţă are o mărime impresionantă, numai partea ei de vânzare cu amănuntul trăgând 5,3 trilioane de dolari pe *zi* din piaţa interbancară. Volumele imense aflate în joc fac ca tot ansamblul să fie foarte dificil şi foarte riscant de manipulat pentru cei care încearcă să o facă, oricine ar fi aceştia.

    Surse şi informaţii interesante:

    Exchange rates are determined in the foreign exchange market, which is open to a wide range of different types of buyers and sellers where currency trading is continuous …

    Currency for international travel and cross-border payments is predominantly purchased from banks, foreign exchange brokerages and various forms of Bureau de change. These retail outlets source currency off the inter-bank markets which are valued by the Bank for International Settlements at $5.3 trillion-dollar-per-day

    Each country, through varying mechanisms, manages the value of its currency. As part of this function, it determines the exchange rate *regime* (subliniat de VM) that will apply to its currency. For example, the currency may be free-floating, pegged or fixed, or a hybrid.

    If a currency is free-floating, its exchange rate is allowed to vary against that of other currencies and is determined by the market forces of supply and demand. Exchange rates for such currencies are likely to change almost constantly as quoted on financial markets, mainly by banks, around the world (http://en.wikipedia.org/wiki/Exchange_rate).

    List of countries with floating currencies (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_with_floating_currencies, excerpt – VM): EUR, US$, CHF

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (14-5-2015 la 21:39)

    Este cunoscut faptul ca finlandezii sunt un popor calm. Intr-o buna zi, trei flacai aprinsi din Finlanda mergeau intr-un automobil. Si iata ca ceva a trecut repede chiar in fata automobilului. Dupa o ora de la acest eveniment, unul din ei a spus: Cred ca a fost un iepure. A mai trecut o ora si altul zice: Nu. A fost o vulpe! Cand a mai trecut un ceas, al treilea a pronuntat: Sa nu ne certam, baieti. Suntem atat de aprinsi in discutie!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (14-5-2015 la 22:38)

    Dl. Paliga scrie:

    > cetățeanul Manta citează aiurea, cum că eu aș fi adeptul teoriei conspirațiilor (?!),
    > confuncînd SCENARIUL (adică planurile, variantele sau cum le spuneți) cu conspirația

    Să vedem: dl. Paliga scrie, în articolul de faţă, chiar în primul paragraf:

    > … dacă ar fi să sufăr de scenarită (şi sufăr, e drept)…

    Deci dl. Paliga admite că suferă de „scenarită”. Dar „scenarită” nu însemnă a întocmi (sau a considera că alţii întocmesc) scenarii, planuri, variante, ci înseamnă următoarele (din http://dexonline.ro/definitie/scenarit%C4%83):

    scenarită, scenarite s. f. (pub., peior.) tendință nejustificată de a vedea în orice acțiune sau măsură a unui for rodul unei conspirații oculte

    Deci : dl. Paliga admite că are tendinţa nejustificată de a vedea în orice acţiune sau măsură a unui for rodul unei conspiraţii oculte.

    Dacă domnul Paliga a folosit cuvântul „scenarită” în alt sens decât cel obişnuit, adică cel de mai sus, ar fi trebuit să avertizeze. Cum nu a făcut-o, vina pentru orice confuzii o poartă dânsul. De aceea aprecierea „precaritatea pregătirii dv. și modul golănesc-miștocăresc” este o insultă.

    @Victor Manta

    Afirmaţia d-lui Paliga

    > moneda/valuta sînt un atribut EXCLUSIV al statului și expresia tipică a statalității de cînd e moneda monedă

    este, în linii mari, adevărată, în special pentru prezent: statele contemporane şi-au atribuit monopolul absolut asupra „baterii” monezii.

    Ce nu este adevărat este că

    > cursul monedei, TOTDEAUNA, a fost stabilit de stat

    Într-adevăr, la acest link http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_with_floating_currencies se poate vedea lista statelor cu monede care fluctuează liber (free-floating, 31 la număr în 2012) şi a celor unde moneda este semi-liberă (floating; în 2012 erau 35). Sursa este FMI.

    Semi-liber înseamnă că statul respectiv intervine în curs, dar nu pedepsind penal pe cei care nu-l respectă, ci încercând să-l menţină prin vânzarea/cumpărarea de valută pe piaţa valutară, în rând cu orice alt participant. Aici găsim România cu RON-ul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (15-5-2015 la 00:53)

    Doi bătrâni pescari norvegieni stau aşezaţi la o masă într-o cârciumă şi beau nişte tărie.

    După o oră unul dintre ei ridică paharul şi spune liniştit: Skol! (adică Noroc!).

    După o altă oră celălalt îi răspunde: Uite ce e, dacă ai chef de trăncăneală, du-te acasă la nevastă-ta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (15-5-2015 la 22:11)

    @Sorin Paliga

    Poate vă interesează: la subiectul cu istoria veche a României dl. Grosu a semnalat lucrarea dv. din 2013, „Mitologia tracilor”, iar dl. M. Munteanu a făcut câteva comentarii.

    V. aici, aici şi următoarele.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (16-5-2015 la 21:14)

    > Decizia de a nu mai scrie în ACUM.tv a fost corectă, dat find faptul că și citiți și citați incorect.

    Voi încerca să arăt că decizia dlui Sorin Paliga a fost corectă, dar pentru motive diferite decât cele invocate de acesta, sprijinindu-mă în cea mai mare măsură pe ultima sa postare.

    > După ce cetățeanul Manta citează aiurea, cum că eu aș fi adeptul teoriei conspirațiilor (?!), confuncînd SCENARIUL (adică planurile, variantele sau cum le spuneți) cu conspirația, vădind un primitivism cultural prea evident pt a mai fi comentat,

    „Cetăţeanul” Manta este un limbaj folosit în justiţie. Nu există justificare să-l folosim aici, pe Acum.

    Folosirea cuvântului „citează” este incorectă. Eu am _afirmat_ că dl. Paliga este adeptul a ceea ce scrie mai sus, şi am citat din cele publicate de dlui în Acum pentru a-mi susţine afirmaţia.

    „Aiurea” este, în acest context, un cuvânt nepoliticos.

    Presupusul meu primitivism „cultural prea evident pt a mai fi comentat” este o argumentare de nivelul clasei a 5-a elementare.

    > Faptul că dv. nu știți să citiți și mă luați la mișto arată precaritatea pregătirii dv. și modul golănesc-miștocăresc de a face jurnalism, de Ferentari.

    După ce l-am citit cu atenţie, eu l-am criticat, dar nu l-am ironizat personal pe dl. Paliga. Luatul la mişto, termen folosit de dlui, este în sine un termen „de Ferentari”. Nu folosesc un mod golănesc-miştocăresc de comunicare, asemenea afirmaţii, deoarece nu se bazează pe citate, reprezentând insulte şi/sau încercări ieftine de provocare.

    Dl. Paliga nu cunoaşte pregătirea mea, sau nu vrea sa o cunoască, numind-o precară. Eu am arătat cu argumente şi citate că dlui susţine idei greşite. Acum dlui foloseşte invective pentru a-şi susţine atacurile la persoană.

    Eu cunosc profesia dlui Paliga din articolele sale de pe Acum, şi deoarece o cunosc, pot afirma că mă aşteptam de la dlui atât la un limbaj elevat, cât şi la un mod de a raţiona diferit. Nu a fost să fie.

    Acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care găsesc că dl. Sorin Paliga a luat o decizie corectă şi anume cea „de a nu mai scrie în ACUM”. Sbohem, pane Paliga.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.157.61.68