caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Tânăr, În Utopia Magna (2) – La un centru de recrutare al „armatei noi”

de (3-6-2014)
33 ecouri

 
Studenţii din anul întâi cazaţi la căminul „Matei Voievod” al Universităţii din Bucureşti am fost anunţaţi că peste trei zile trebuie să ne prezentăm, cu buletinele de identitate noi, la un centru de recrutare aflat în apropiere (primisem toţi, de curând, astfel de buletine cu stema Republicii Populare Române şi cu adresa căminului studenţesc în care fusesem repartizaţi cei ce nu aveam unde locui în Capitală). Legile de la noi prevedeau ca toţi tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani să meargă la centrul de recrutare aferent domiciliului lor, iar noi, studenţii, să satisfacem stagiul militar „cu termen redus”, după absolvirea facultăţii.

În ziua respectivă am plecat în grup, conduşi de un student din alt an, şi ne-am oprit, la o depărtare de câteva străzi, în faţa unei clădiri cu un singur etaj: am intrat într-o sală mare, la parter, unde se afla şi un vestiar. Un instructor amabil ne-a explicat ce urmează să facem: trebuie să lăsăm hainele acolo, la vestiar, şi să ne prezentăm pe rând, fără vreun veşmânt pe noi, în faţa comisiilor de specialitate situate în camere care alcătuiesc împreună un fel de semicerc; la sfârşit vom ajunge din nou în această sală, dar pe altă uşă. îi vom aştepta pe ceilalţi colegi, discutând cu instructorul, pentru a pleca apoi, tot în grup, înapoi la cămin.

Instructorul a început să ne strige în ordine alfabetică, aşa că mi-a venit rândul destul de repede. Am lăsat hainele la vestiar şi m-am îndreptat spre uşa indicată; nu m-am simţit însă deloc comod când m-am trezit – gol puşcă – în faţa primei comisii, alcătuită din doctori asistaţi de surori medicale, între care unele erau destul de tinere. O asistentă m-a întrebat cum mă cheamă, unde m-am născut etc., a comparat datele personale comunicate de mine cu cele consemnate pe tabelul din faţa ei, apoi m-a poftit pe cântar; şi-a notat greutatea, mi-a măsurat repede înălţimea, pe un aparat simplu, şi m-a îndrumat spre un medic de alături.

Am trecut pe rând dintr-o cameră în alta, aşezându-mă pe un scaun sau întinzându-mă pe un pat, după cum cereau testele de specialitate de la medicină internă, chirurgie, ORL, stomatologie, neurologie. La cea din urmă specialitate unii colegi se mai încurcau – spre hazul altora – neştiind, de pildă, că trebuie să mişte doar ochii, nu şi capul, când degetul medicului se muta din stânga la dreapta şi trebuia să-i atenţioneze cu o voce mai ridicată: „doar ochii, nu tot capul!”. Prin situaţii asemănătoare treceau şi alţii când li se verificau reflexele şi nu-şi dădeau seama care picior trebuie îndoit şi cum, spre a fi lovit genunchiul cu un ciocănel special. Unii se întindeau pe pat, să poată îndoi bine un picior sau altul…

Odată încheiată partea strict medicală – cu momentele ei delicate sau hazlii – m-am oprit, în poziţie de drepţi, în faţa unui birou la care se afla un maior tânăr, secondat de un caporal însărcinat cu manevrarea dosarelor. Maiorul m-a privit de sus până jos – eram, ca şi până atunci, gol-goluţ -, şi-a aruncat ochii pe dosarul aşezat de caporal în faţa lui, apoi a început să mă chestioneze:

– Să-mi spui, dumneata, cine a creat materialismul ?

Întrebarea, pronunţată rar, cu accent pe ultimul cuvânt, era, evident, prost formulată (chiar stupid, gândeam eu). Desigur, nu aştepta să-i spun cum s-a născut filosofia materialistă în antichitatea greacă, să-i vorbesc despre Thales, Anaximandru, Anaximene sau Heraclit. Altceva voia să audă de la mine. M-am străduit să intuiesc ce-1 interesa pe el să verifice, aşa că am dat un răspuns concis:

– Marx, Engels, Lenin, Stalin.

– Bine!

Maiorul a dat din cap aprobativ, apoi a continuat:

– Acum o întrebare mai grea: cine a creat idealismul ?

Întrebarea era, într-adevăr, grea, chiar foarte grea … După ce am reflectat puţin, m-am gândit că e bine să-i înşir tot câteva nume, ca la primul răspuns. Am pronunţat rar, în ordine cronologică, numele unor gânditori importanţi, urmărind cu atenţie expresia feţii maiorului:

– Platon – nicio reacţie, Kant – nimic, Hegel…

– Hegel, Hegel! Bravo! A exclamat aproape entuziasmat examinatorul meu. Apoi a mişcat capul, cu satisfacţie, în sus şi în jos, adăugând:

– Se cunoaşte că eşti student la filosofie !

Pentru mine, care aveam printre obiectele de studiu – în cadrul programei universitare – şi disciplina Bazele marxism-leninismului, totul era clar acum: studiase (la orele de marxism) Istoria Partidului comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice, de I.V. Stalin, şi aflase de acolo că Marx a „răsturnat” idealismul lui Hegel, de la care a preluat „dialectica, sâmburele raţional”, şi a „creat” materialismul dialectic. Astfel că, pentru el, când spui idealism spui Hegel, alte nume fiind de prisos.

Maiorul din faţa mea a mai aruncat o privire prin dosarul aflat pe birou, apoi mi-a pus o întrebare la care, după cum a pronunţat ultimele cuvinte, se aştepta să-i dau imediat un răspuns afirmativ:

– Nu vrei să te faci ofiţer de miliţie ?

Întrebarea m-a luat, şi de această dată, cu totul prin surprindere. Am căutat să formulez un răspuns care să-i arate spre ce anume se îndrepta interesul meu real:

– Ştiţi, eu vreau să studiez filosofia, de aceea am dat examen de admitere la această facultate.

– Nicio problemă, a ţinut să mă încurajeze tânărul maior: ca elev la Şcoala de ofiţeri de miliţie poţi să urmezi şi filosofia, în acelaşi timp; nu-i nicio problemă! Şi, să ştii: ai condiţii bune acolo, a adăugat el, aducând un argument pe care îl considera convingător. Gândeşte-te bine! Eşti liber acum, a încheiat el discuţia, cu o vizibilă satisfacţie.

Total surprins de momentele prin care mi-a fost dat să trec – complet gol am părăsit semicercul comisiilor de diverse specialităţi şi am revenit în sala mare, unde lăsasem hainele. Erau acolo şi câteva mese puse cap la cap, iar în jurul lor scaune pe care stăteau colegii. După ce m-am „echipat”, m-am aşezat pe un scaun alături de ceilalţi; în capul acestui şir de mese stătea tânărul instructor care ne întâmpinase la acest centru de recrutare, iar acum se interesa, politicos şi amabil, de întrebările puse de „tovarăşul maior”. Proceda astfel cu fiecare student, pe măsură ce sosea: îl invita lângă el, pe un scaun, şi purtau o mică discuţie. După ce a dialogat cu fiecare în parte, s-a oprit câteva momente, a zâmbit şi ne-a spus o scurtă istorioară, pe care i-au adus-o, probabil, în memorie întrebările maiorului şi răspunsurile noastre:

– Vin uneori la noi tineri de la ţară, stabiliţi de curând în oraş – şi-a început instructorul povestirea. Pe unul dintre ei l-a întrebat tovarăşul maior:

– Cine-i acolo? arătându-i tabloul din faţa lui.

Tânărul a privit cu multă atenţie tabloul, apoi a răspuns:

– Domnul Moldovei.

– Cineee…? a întrebat, surprins, tovarăşul maior.

– Aaa, nu, nu, domnul Munteniei ! s-a corectat, imediat, tânărul.

– Tabloul din faţa lui era al tovarăşului Stalin ! şi-a încheiat, zâmbind, instructorul istorioara sa. A adăugat şi următoarea concluzie finală (spre satisfacţia celor de faţă): „Dumneavoastră sunteţi bine pregătiţi, v-aţi prezentat cum trebuie !”

Îndrumătorul nostru ne-a ţinut apoi un spici de încheiere.

Pe mine, însă, povestioara instructorului şi întrebările maiorului m-au dus cu gândul la o altă întâmplare, relativ recentă, tot cu … tablouri. În anul şcolar precedent, când eram în ultima clasă de liceu, dirigintele nostru, însoţit de omul de serviciu, a adus clasei noastre patru tablouri şi ne-a atras atenţia că trebuie să le punem frumos pe perete. Le-am examinat cu toţii, pe rând, şi în final fiecare şi-a spus părerea despre ordinea în care urmează să aranjăm tablourile; unii au ridicat din umeri. După consultări între câţiva dintre noi, am decis să le agăţăm astfel: mai sus – portretele lui Marx şi Lenin, doar ei creaseră marxism-leninismul, gândeam noi atunci, iar sub cei doi – tablourile lui Engels şi Stalin.

Când a venit dirigintele la control a constatat că nu le-am dispus cum trebuie şi ne-a indicat ordinea corectă: Marx, Engels, Lenin, Stalin, pe un rând. „Ei toţi sunt clasicii marxism-leninismului”, ne-a explicat profesorul, „luminându-ne”.

Rememorând acum acele momente, m-a străfulgerat un gând: ordinea în care trebuiau dispuşi „clasicii” constituia pentru toţi o primă lecţie de marxism; ea ne-a prins bine, peste timp, şi „tovarăşului maior” şi mie: lui – pentru că în felul acesta a ştiut ce întrebări să pună uneori, în situaţii „mai deosebite”, când este în exerciţiul funcţiunii (cum se întâmplase astăzi); mie – pentru că m-a ajutat să intuiesc răspunsul aşteptat de examinator, chiar dacă întrebările sale mai lăsau de dorit pe ici, pe colo …

Deşi mă purtase gândul la tablourile cu „clasicii”, am prins până la urmă esenţialul din spiciul instructorului: ne-a felicitat călduros pentru că am fost declaraţi apţi să facem parte din armata nouă a Republicii Populare Române, apoi ne-a urat mult succes la examenele care ne aşteaptă !

Ne-am despărţit într-o atmosferă „amicală”, asigurată de instructorul nostru, care se străduise să-şi îndeplinească astăzi cu succes sarcina primită.

Am plecat – de la centrul de recrutare al „armatei noi” – marcat de întrebările puse de un maior destul de tânăr pentru gradul său, care s-a străduit să reprezinte „cu onoare, armata nouă a republicii noastre populare” (aşa cum remarcase instructorul în spiciul său final).

In toamna anului următor eram la Bucureşti când am aflat că a venit la noi, la ţară, miliţianul din comună cu un dosar. I-a explicat mamei mele că trebuia să completez eu un formular şi să depun la dosar câteva acte în copie, pentru a trimite apoi dosarul la Şcoala de ofiţeri de miliţie din Bucureşti. Dânsa l-a informat că mă aflu în Capitală şi că îmi luasem un serviciu, la care mergeam în schimbul de după-amiază.

Ce se întâmplase, de fapt ? La sfârşitul anului universitar veniseră – la câteva facultăţi – reprezentanţi ai Bibliotecii Academiei R.P. Române, în căutarea unor tineri studenţi dispuşi să se angajeze acolo, urmând ca, la nevoie, să fie scutiţi total sau parţial de frecvenţă la cursuri. Colegii de an s-au gândit la mine, ştiind că puţinii bani pe care-i aveam îi dădeam pe cărţi; am acceptat bucuros oferta nesperată de a intra efectiv în universul cărţilor.

La auzul ştirii venite de acasă, mă gândeam la cele trăite intens, cândva, la centrul de recrutare: concluzia era că maiorul nu glumise ! Să fi crezut atunci că am acceptat propunerea lui „onorantă” ? A fost răspunsul meu (politicos) prea puţin categoric ? Sau, mai curând, era convins că eu, „băiat de la ţară”, nu puteam rezista în faţa unei asemenea propuneri „tentante” ? Oricum, m-a surprins şi de data aceasta cu dosarul trimis acasă, la ţară, dar mi-a indus – recunosc – şi un sentiment de încredere în forţele proprii…

***

De acelaşi autor, Nicolae Gogoneaţă, v. aici.

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (7-6-2014 la 02:51)

    Ce greşeală aţi făcut, Domnule Gogoneaţă !!

    Dacă nu aveţi o vila cu 3 nivele, aţi fi avut-o!

    Dacă nu aveţi un cont gras la banca, l-aţi fi avut!

    Dacă nu aveţi grad de general cu 3 stele, l-aţi fi avut !

    … Dacă aţi fi acceptat propunerea maioruluį!

  • Alexandru Grosu: (7-6-2014 la 11:17)

    Imi amintesc de „preistoricul” an 1988, cand am atins varsta de a fi inregistrat ca recrut la „comisariatul militar” (asa se numeau centrele de recrutare in URSS) al Armatei Sovietice.

    Era timpul lui Mihail Gorbaciov, timp, cand se „faurea istoria”. Dar, oricum, contingentul militar sovietic era inca present in Afganistan, desi se declarase ca in 1989 ultimul detasament militar va parasi acea tara blestemata de mamele moldovence cand li se aduceau cadavrele baietilor lor in containere de zinc si erau inmormantati in satele moldovenesti fara a li se permite rudelor sa deschida containerul si sa vada ultima data chipul soldatului cazut la datorie, sau cum se spunea atunci la noi, cazut, achitand „datoria internationala”.

    Nu se permitea, pentru ca, deseori, erau numai bucati de corpuri, poate ca erau si bucati de corp strain in acele sicrie de zinc. Se intorceau desigur multi vii, dar nu mai erau oameni normali, se drogau si nu se mai trezeau din betii. Iar cand erau bauti, povesteau cum au masacrat populatia civila a Afganistanului si radeau isteric.

    Pe acele timpuri studiam la un colegiu-tehnicum. Imi amintesc ca am organizat o intalnire a studentilor cu un grup de participanti la razboiul din Afganistan. S-a vorbit mult despre razboi, s-a cantat, veteranii tineri cantau cantecele lor militare acompaniati de chitara. Apoi, un maior-medic moldovean a aratat fotografii facute in Afganistan. Atunci prima data in viata am vazut carne de om arsa, corp omenesc sfartecat. Aveau sa treaca doar 4 ani si aveam sa vad toate acestea in realitate, in 1992, cand rusii au inceput razboiul din Transnistria, si aceii camarazi „afganezi” au luptat unul impotriva altora in razboiul transnistrean. Dar in 1988 eram in URSS, eram tineri, eram sovietici. Vorbeam limba rusa la perfectie, eram „corect din punct de vedere politic”.

    Deci in acele timpuri m-am prezentat la comisariatul militar (centrul de recrutare) pentru a ma pune la evidenta. Erau timpuri „pudice”, nu se permitea sa te dezbraci totalmente, te prezentai in fata medicilor in chiloti si doar la chirurg ii dadeai jos pe cateva secunde. Asa ca acele clipe „erotice” treceau foarte repede, desi erau prezente acolo o multime de domnisoare medicale care intotdeauna „aveau treaba” in acel cabinet medical.

    Imi amintesc ca responsabilul pentru grupul nostru era un militar rus, un maior care avea pe chipul sau pecetea alcoolismului. Nu punea nicio intrebare complicata, nu-i interesa marxismul, materialismul sau idealismul, aveau nevoie pur si simplu de „carne de tun”. Insa era atent la recrutii care nu puteau vorbi ruseste. Imi amintesc ca am intalnit acolo doi colegi de la scoala primara, care ramasesera repetenti de cateva ori, era din familii vulnerabile, nu au invatat in 8 ani nici macar alfabetul. Acei doi nu puteau vorbi ruseste, maiorul a inceput a injura de mama si tata, apoi mi s-a adresat mie sa-l ajut, sa le traduc acelor doi insi. I-a intrebat pe amandoi in ce tara traiesc. Am ramas surprins ca ei au raspuns ca treaiesc in … Moldova. Nici urma de URSS in mintile lor. A urmat o serie apriga de injuraturi rusesti varsate de gura maiorului rus. Ce a fost cu acei doi colegi nu mai stiu, eu am avut bafta.

    Cand trebuia sa fiu chemat la „datorie”, comisariatul militar, unde stateam la evidenta, si-a schimbat adresa, asa ca actele mele au „calatorit” vreo 2 luni de la un comisariat la altul. Intre timp eram deja student la universitate si aveam dreptul sa studiez un an de zile fara sa fiu inrolat in armata. Apoi Gorbaciov a anulat armata pentru studenti in timpul studiilor, se presupunea ca trecand prin catedra militara, studentii aveau sa fie inrolati pe un an in armata ca locotinenti. Apoi s-a destramat URSS-ul, asa ca nu am mai „pupat” acea armata.

    Cam asemenea amintiri mi-au ramas de pe acele timpuri „preistorice”, cand militarii nu mai aveau interese in marxism si leninism. Imi amintesc ca in 1990, in timpul cand Nicolaie Ceausescu zacea alaturi de Elena la cimitir, noi, studentii anului I la Universitatea Tehnica din Chisinau trebuia sa sustinem examen la Istoria Partidului Comunist a URSS. Am protestat cu vehementa, dar decanul facultatii ne-a spus raspicat ca cine pica testul va fi exmatriculat. Am trecut acle test povestind profesorului anecdote cu Nikita Hrusciov. Am ras cu pofta amandoi, mi-a pus nota cea mai inalta.

    Incepand cu simestrul viitor, Istoruia PCUS a fost anulata definitiv, in loc s-a studiat Istoria Moldovei si a Neamului Roman. Si in loc de „Comunismul Stiintific” s-a trecut la Istoria gandirii filozofice. De aia, cand se vorbeste de „tatal idealismului” imi apare chipul grecului Platon cu „ideile nemuritoare” si „pestera si umbrele”.

    P.S.
    In internetul rusesc modern, istorii de la „comisariatele militare” sunt plasate la rubrica „erotica”. Desigur ca eroii principali trec prin cercurile medicilor in diferite situatii „imprevizibile” si sunt de sex femenin. Dar aceasta informatie este doar pentru a ne descreti fruntile, stimati domni…

  • Alexandru Leibovici: (7-6-2014 la 20:23)

    @Alexandru Grosu

    > se presupunea ca trecand prin catedra militara, studentii aveau sa fie inrolati pe
    > un an in armata ca locotinenti.

    Ce catedră militară? Despre ce este vorba?

  • Alexandru Grosu: (7-6-2014 la 20:45)

    In URSS existau catedre militare la universitati, unde studentii treceau pregatirea militara.

    De fapt nu numai la universitati exista asa ceva, dar chiar si la scoala medie. Imi amintesc ca la varsta de 16 ani cunosteam „Kalasnikov” la perfectie. Disciplina scolara militara se numea NVP(nacialinaia voennaya podgotovka). Baietii cat si fetele trebuiau sa invete sa traga din arma de foc, sa o curete, sa arunce grenada, sa poata face pansament, se studiau tipurile de armament sovietic si strain.

    Se incununa studiul cu participarea la trageri cu Kalasnikov pe un teren de exercitii militare adevarate. Am tras chiar si din mitraliera. Fetele nu participau la acele trageri in camp. Dar invatau sa impuste din carabina in subsolul colegiului, unde se organizase un tir.

    Profesorul nostru la colegiu-tehnicum era un polcovnic sovietic, veteran al celui de al doilea razboi mondial, era mic de statura si rosu la fata. Cand se enerva devenea ca o minge de fotbal sutata de jucatori. Imi amintesc ca cineva din baieti l-a numit nu polcovnic ci colonel. Am crezut ca va plesni de manie, a strigat ca el e ofiter sovietic si nu un c….s de colonel american.

    Dar astea erau la scoli si colegii. La universitati existau catedre militare unde se pregateau ofiteri. De exemplu la Universitatea Tehnica din Chisinau se pregateau ofiteri artileristi. Apoi aceste catedre au fost lichidate si fiind student la universitate nu am mai studiat militaria.

    Acum insa la Universitatea Tehnica a Moldovei s-a format din nou o catedra militara condusa de generalul de brigada Petrica. Nu prea inteleg la ce ajuta, oricum Republica Moldova are o armata de 5.000 de oameni. O asemenea armata nu poate sa opuna rezistenta doar cateva ore (ma refer la vreun conflict cu rusii).

  • Alexandru Leibovici: (8-6-2014 la 00:01)

    @Alexandru Grosu

    Mulţumesc, interesant cu pregătirea (para?)militară încă din şcoală… Cred că relativ puţine ţări făceau aşa ceva…

    Un regim destul de războinic, în ciuda mereu trâmbiţatelor intenţii pur paşnice.

    Şi, în plus, a intensificat în ultimele luni instrumentalizarea soldaţilor sovietici morţi în războiul din 1941-45 pentru a justifica pretenţii cu totul speciale, de exemplu la un „cordon sanitar” de state neutre în jurul Rusiei care s-o apere de mitice agresiuni viitoare („ca în 1941”). Deşi de o bună parte din milioanele de soldaţi sovietici morţi este de vină chiar conducerea URSS… Şi tot ea este cel puţin în parte vinovată de însăşi izbucnirea războiului din 1939-45…

  • George Petrineanu: (8-6-2014 la 07:43)

    Svenska Dagbladet (cel mai presigios cotidian suedez) publică azi un interviu cu Serghei Markov [*].

    Markov avansează teza că Occidentul promovează rusofobia care este corespondentul antisemitismului în zilele noastre și prin asta va declanșa cel de-al treilea razboi mondial. Scopul „Europei” după Markov, este să nimicească Rusia, cum au vrut Napoleon și ceilalți în decursul istoriei.

    Ți se face părul măciucă… Apropo de armată și recrutări.

    [*] n.r.: v. articolul d-lui Sfartz Pincu „Temele principale ale propagandei regimului actual din Rusia”.

  • Alexandru Grosu: (8-6-2014 la 15:40)

    @Alexandru Leibovici

    URSS-ul a fost un stat militarist pana in ultimile sale zile.

    Militaria se incepea deja din clasa a treia (9 ani) cand copiii deveneau pionieri si purtau cravata rosie la gat. Apoi trebuiau sa mearga in mars militar, cu pas cadentat, batand in tobe si sufland in trompete, avand drapel al „detasamentului de pionieri”. O data in an se organizau intreceri, unde copiii trebuiau sa treaca in mars militar, efectuand miscari „la dreapta, la stanga, pe loc repaus, inainte mars” in limba rusa!!! Apoi urma jocul „Zarnitsa”, unde copiii o faceau pe „partizanii sovietici”, invatau sa aprinda ruguri in padure, sa intinda un cort, sa faca mancare la focul rugului, sa „lupte” cu alte detasamente de pionieri.

    La scoala, in programul de studii se studiau vietile „pionierilor-eroi”, cazuti in lupta pentru bolsevici. Astfel Pavlik Morozov, un copilandru care din prostie si-a tradat parintele organelor bolsevice si apoi a fost asasinat de catre bunicul sau, devenise un fel de mucenic bolsevic. Multe detasamente pionieresti purtau numele lui Pavlik Morozov. Era un sir intreg de mici eroi cazuti in razboi. Imi amintesc ca doamna Rodica Grindea a scris candva intr-un comentar numele lui Gulia Koroliova.

    De la copiii sovietici li se cerea sa fie „intotdeauna gata” sa-si dea viata lor tanara pentru Partidul Comunist si Patria Sovietica. Se cerea sa fie viteji, sa-si iubeasca Patria si sa urasca din tot sufletul pe dusmanii ei.

    Cum am mai spus, trebuia sa o facem pe micii soldatei din plumb. Sa „prindem spioni”, sa colectam fier uzat, maculatura, sa ajutam statul sovietic cu puterile noastre copilaresti. Imi amintesc de toate acestea si imi vine a rade…

  • Alexandru Leibovici: (8-6-2014 la 18:07)

    @Alexandru Grosu

    Pionierimea în URSS (Bucovina de nord) am apucat-o şi eu, dar la vârsta de 10 ani am venit la Bucureşti, unde toate astea erau mult mai relaxate…

    P. Morozov – se pare că cea mai mare parte din poveste este pură legendă… Ideologia sovietică se bazează (aproape) în întregime pe legende bine ticluite. Mitologia sovietică este în plină renaştere în Rusia. Putin va organiza un referndum pentru revenirea la numele „Stalingrad” al oraşului care se numeşte – de la Hruşciov încoace – Volgograd.

    Acelaşi Hruşciov care era şi cu Crimeea… Oare va reapare mumia lui Stalin în Mausoleu ? 😉

  • Alexandru Grosu: (8-6-2014 la 19:12)

    Toate credintele se bazeaza pe mituri bine ticluite. Si credinta bolsevica nu face vreo exceptie. Imi amintesc ca in clasa intai a scolii primare, in prima jumatate a anului scolar, se invata abecedarul. Dar in jumatatea a doua se trecea la citire si majoritatea textelor erau despre micul Volodea Ulianov. Tot atunci copii de 7 ani erau primiti in randurile „octombreilor”- micilor leninisti care purtau la piept o insigna cu zambitorul si zglobiul Volodea, care le radea tuturor copiilor comunisti…

    https://pp.vk.me/c322127/v322127139/529/Vv6KGwsCLJE.jpg
    http://www.rummuseum.ru/lib_s/lenin1874.jpg

    Volodea era cel mai bun si ascultator copil, el a avut numai note excelente si nu a mintit niciodata. Iar daca a mintit nu a putut sa ascunda si a recunoscut vina. Mama lui Volodea, Maria Alexandrovna, a fost cea mai buna mama din lume. Se facea o paralela cu Isus si maica Maria, numai ca aici era Volodea si maica Maria Alexandrovna.

    Deci aceleasi legende, aceleasi mituri. In rolul de D-zeu Tatal era Karl Marx iar comunismul era un fel de Duh Sfant. Ca si in miturile vechii Mesopotamii. Apropo, se sublinia, ca desi Vladimir Ilici a murit, el ramane cel mai viu dintre cei vii. Toti poetii si scriitorii trebuiau sa scrie cate ceva despre Ilici – cel mai viu dintre oameni. Imi amintesc ca in cartile de citire pentru scoala primara era prezenta poezia marelui poet Grigore Vieru scrisa pentru micii octombrei:

    „Da, a fost copil și Lenin,
    Da, a fost și el școlar
    Și în geanta lui pe vremuri
    A purtat abecedar.

    A rostit cuvântul mamă,
    Și duios l-a repetat,
    Și din mijlocul pădurii,
    Mamei flori i-a adunat.”

    Apoi veneau legendele cu micutii pionieri eroi, apoi in clasele mai mari se citea mitul lui Nicolai Ostrovski – Pavka Korceaghin – tanarul care s-a jertvit pentru revolutie. In paralel se facea o propaganda antiromaneasca, spunindu-se ca am fost eliberati de burghezii romani in 1940 care ne injoseau si ne omorau. Erau mituri peste mituri, aproape ca la vechii egipteni. Numai ca eroii lor nu erau Ra, Amon, Osyris sau Isis ci Kotovski, Iakir, Serghei Lazo si Mihail Frunze. Stalin nu prea era pomenit in timpurile celea. Aparea doar in filme istorice. Nu era pomenit prea mult nici de bine nici de rau.

    Mai tarziu citisem undeva ca pana si Valea Cosminului (batalia din codrii Cosminului data de Stefan cel Mare) a fost transformata de bolsevici in comsomolista Valea Kuzmina, care ajuta partizanii sovietici. Cred ca este o gluma, domnule Leibovici, D-stra sunteti nascut acolo, cunoasteti mai bine lucrurile, dar cunoscand minciuna bolsevica, nu m-as mira sa fie asa.

    Bolsevicii au faurit mituri pe parcursul celor 70 de ani de existenta. Interesant ce mituri vor fauri putinistii? Cum le vor explica elevilor „cucerirea Crimeii”?

  • Alexandru Leibovici: (8-6-2014 la 23:11)

    @Alexandru Grosu

    Valea Cosminului … a fost transformata de bolsevici in comsomolista Valea Kuzmina, care ajuta partizanii sovietici. Cred ca este o gluma, domnule Leibovici, D-stra sunteti nascut acolo, cunoasteti mai bine lucrurile, dar cunoscand minciuna bolsevica, nu m-as mira sa fie asa.

    Şi eu cred că este o glumă. La drept vorbind, eu nu cunosc lucrurile, sau locurile, în afară de numele satelor în care am locuit între vârstele de 3 şi 10 ani, şi care erau Buda Mare (Великая Буда) şi Krasnoputna (Crasna Putnei). Şi nici nu m-am născut în acea regiune, ci la Кыштым… de unde am plecat la timp…

    > se facea o propaganda antiromaneasca, spunindu-se ca am fost eliberati de burghezii romani
    > in 1940 care ne injoseau si ne omorau.

    N-aş califica-o drept propagandă antiromânească ci drept obişnuita cultivare a urii de clasă.

  • Wanda Lucaciu: (9-6-2014 la 03:40)

    Probabil ca voi devia de la subiectul articolului, dar mi-am adus aminte de o intimplare din copilarie.

    In anul 1953 cind „tatal copiilor” Iosef Visarionovici Stalin a murit, am venit acasa de la scoala plingind, pt ca tatal copiilor a murit si vreau sa port o banda neagra la brat. Tata mi-a spus atunci ca el este tatal meu si intelege cit de indurerata ma simt, dar nu trebuie sa port banda neagra. Nu prea mi-a placut partea raspunsului despre banta neagra, dar n-am avut incotro.

    A doua zi m-am dus la scoala si eram singura care nu avea banda. Invatatoarea (eram in clasa 1-a) m-a trimis la cancelarie sa o chem pa mama sa-mi aduca o cirpa neagra sa mi-o pun pe uniforma. Nu stiu cum a putut mama sa ajunga asa de repede la scoala (poate a zburat de frica) si am avut si eu o cirpa neagra la brat.

    Slava Dlui ca nu am spus ca tata nu m-a lasat sa-mi pun banta neagra. Putea sa intre la puscarie.

    FIN! GATA! Scuzele mele.

  • Alexandru Grosu: (9-6-2014 la 08:56)

    „N-aş califica-o drept propagandă antiromânească ci drept obişnuita cultivare a urii de clasă”

    Nu era numai ura de clasa. Sub ura de clasa inteleg ura fata de clasele instarite, pe care bolsevicii le-au lichidat. In cazul de fata, insa, se spunea ca noi nu suntem romani ci moldoveni, incercau sa educe ura fata de tot ce este romanesc, mancurtizand copiii inca din clasele primare. Romanii erau „ocupanti” ai Basarabiei sovietice, care si-au batut 22 de ani joc de „moldoveni” injosindu-i si facandu-le viata amara, si numai cand rusii „eliberatori” au venit calare pe tancuri pe data de 28 iunie 1940, mult-chinuitul popor „moldovenesc” a rasuflat usurat.

    In realitate aceasta „eliberare” a fost o ocupatie brutala. Dar propaganda bolsevica stia sa puna lucrurile invers, asa ca ocupantii au devenit „eliberatori”, iar oamenii de aceeasi cultura si limba au devenit „cotropitori straini”… Asa „elibera” Stalin carelii de finlandezi, moldovenii de romani.

    In cazul Tinutului Herta, tinut care nu intrase niciodata in Imperiul Tsarist dar luat de sovietici in 1940, Stalin a motivat ca creionul cu care a trasat linia de demarcare nu a fost ascutit bine si o parte a teritoriului romanesc a intrat in URSS „din greseala”…

  • Alexandru Leibovici: (9-6-2014 la 22:03)

    @Alexandru Grosu

    > Nu era numai ura de clasa…

    Se poate, dar în ce aţi scris – „… spunindu-se ca am fost eliberati de burghezii romani…” – nu e vorba de români în general, ci de burghezi români. Deci o abordare de clasă, nu etnică.

    > se spunea ca noi nu suntem romani ci moldoveni, incercau sa educe ura fata de tot
    > ce este romanesc, mancurtizand copiii inca din clasele primare. Romanii erau “ocupanti”…

    Cu completarea asta lucrurile arată, într-adevăr, altfel.

    Pe de altă parte, m-ar surprinde dacă „educarea urii fata de tot ce este romanesc” ar fi făcut parte din propaganda oficială, scrisă, a sovieticilor. Dar sunt întotdeauna gata 😉 să mă las convins.

    > Tinutului Herta… Stalin a motivat ca creionul cu care a trasat linia de demarcare nu
    > a fost ascutit bine… a intrat in URSS “din greseala”…

    Este cel mult un banc, o anecdotă: ar fi fost prima dată când Stalin ar fi recunoscut o greşeală concretă, iar atunci aceasta ar fi trebuit s-o corecteze…

    Spun toate cele de mai sus pentru a fi precis; n-o să ne certăm pentru atâta lucru 🙂

  • Alexandru Grosu: (10-6-2014 la 04:20)

    In razboiul cu Finlanda sovieticii au folosit denumirea de albgardisti finlandezi- Белофи́нны. Dar scopul in razboi nu era sa zdrobeasca „burghezii” si „capitalistii” finlandezi, ci sa rupa pamnturi de la Finlanda pentru a indeparta hotarul de la Leningrad. Tot asa au aparut si „burghezii si mosierii romani”. Scopul era sa rupa pamanturile romanesti si sa le alipeasca Imperiului Sovietic.

  • Alexandru Grosu: (10-6-2014 la 05:17)

    Romanofobia nu era cultivata pe tot teritoriul URSS ci numai in RSS Moldoveneasca si Ucraina.

    In RSSM nu puteai cumpara vreo carte in grafie latina, trebuia sa mergi la Moscova ca sa procuri carti romanesti. In RSSM s-a trecut fortat la alfabetul chirilic. Marii scriitori si poeti clasici romani au fost numiti scriitori moldoveni si scrierele lor erau cu grafie chirilica.

    Insusi cuvantul roman insemna „fascist”. Sa nu mai vorbim de literatura sovietica „moldoveneasca”, unde romanii erau reprezentati ca niste ocupanti cruzi si vicleni, fascisti si cotropitoari. De mic am consumat aceasta otrava, ii cunosc gustul amar. Si din contra, tot ce era rusesc era omenesc, progresist, cald si bland. Cititi daca gasiti cartile lui Andrei Lupan, „marele scriitor sovietic moldovean” unde intr-o limba stalcita de vacar al satului se arata „noul rai sovietic” si se condamna „iadul romanesc”.

    Insasi in ultimatumul sovietic din 1940 se mintea spunand ca Basarabia si Bucovina de Nord sunt cu populatie majoritara ucraineana, ceea ce era o minciuna. Toti care se declarau romani in RSSM erau persecutati. A fi roman insemna a fi ceva rusinos, caraghios, care pierde mult in comparatie cu ceea ce este sovietic.

    S-a permis sa se numeasca romani numai unei parti a populatiei din Bucovina de Nord, dar scopul era sa divizeze populatia romaneasca, fiindca romanii din Bugeac erau declarati moldoveni, astfel creindu-se in procente doua etnii mici in Ucraina. Chiar si azi aceste idei traiesc in R.Moldova si sunt folosite de cei ce fac jocul Moscovei.

  • Alexandru Leibovici: (10-6-2014 la 16:54)

    @Alexandru Grosu

    > cartile lui Andrei Lupan… unde … se condamna “iadul romanesc”.

    Da, aş fi curios să văd în ce termeni o face – antiromânism etnic în general sau contra „burghezo-moşierimii”.

    Am căutat pe Internet ceva lucrări de-ale lui, ca să mă lămuresc, dar n-am găsit decât nişte poezii. Aveţi dv. ceva în format electronic?

    Altfel, am găsit diverse materiale mai pozitive, după care Lupan ar fi fost unul dintre cei care, deja de la începutul anilor 1950, a pledat pentru publicarea scriitorilor români şi ar fi obţinut întroducerea lor în manualele şcolare. V. de ex. aici, min. 1:40 şi aici (pg. 13).

    Deci: aş fi curios să văd în ce termeni condamnă „iadul românesc” – antiromânism etnic în general sau anti-„burghezo-moşierime”.

  • Alexandru Grosu: (10-6-2014 la 20:19)

    Din pacate, domnule Leibovici cereti lucruri pe care nu le pot face. De ce? Pentru ca cartile acelor scriitori au fost tiparite in grafie chirilica si nu le-am vazut niciodata dupa anul 1989, cand grafia latina a revenit acasa in Basarabia.

    Cand vorbesc de Lupan ma refer la piesa teatrala „Lumina”. Ultima data am citit-o in 1986, fiind adolescent. Nu o veti gasi pe net niciodata, oamenii normali nu citesc asa ceva. Eroii pozitivi sunt vacarul Iordache, cel care nu a avut nimic toata viata, dar a invatat in cateva zile cateva cuvinte rusesti si le repeta mereu atacandu-l pe un taran razes instarit. Cuvinte ca „kontra- contrarevolutionar), vrag naroda, vozderjit, etc. Imi este rusine sa traduc. Pe acele timpuri citeam cu pasiune Ovidiu si Fantana Blanduziei de Alecsandri. Pe Lupan l-am citit ca sa pot scrie o compunere, nimic mai mult.

    Da, Lupan are un merit in publicarea clasicilor romani, dar am mai scris in comentarul de sus ca i-a numit clasici moldoveni si i-a publicat cu grafie chirilica ruseasca. Nici urma de Rebreanu, Sadoveanu ori Sebastian. De la Eminescu se trecea la Bogdan Petriceicu Hasdeu si mai departe era…catastrofa. De la Luceafarul lui Eminescu se trecea la vacari, colhoznici, tractoristi si „revolutionari”.

    Asa nume ca Tpoader Malai, Nistor Cabac, Leonid Corneanu, D.Vetrov, etc va spun ceva? Nu cred. De altfel Malai si Cabac au fost ambii din Tiraspol si au fost executati amandoi de catre NKVD prin anii 37.

    Imi amintesc de cartile lui Ion Constantin Ciobanu, un pamantean de-al meu de la Telenesti, carti pline de evenimente, unde romanii sunt aratati negativ. Ma refer la romanele „Codrii” si „Podurile”. Imi amintesc ca se turnase chiar un film dupa romanul „Podurile”, care este prezent in limba rusa (asa a fost filmat) pe youtube. Priviti si trageti concluzie. Da, este „lupta de clasa”, combinata cu lupta fata de „ocupantul” roman. Dar desigur fiecare vede ce il intereseaza. http://www.youtube.com/watch?v=aqq-bZrFlx8

    Va mai trimit un link la filmul „moldovenesc” „Zarubki na pamiat”-care de fapt este rusesc. Este un exemplu elocvent de propaganda bolsevica din anii 70 ai sec. trecut.

    Poftim link-ul http://kar-service.io.ua/v983605565f082dd4d94bdf6a1965da25

    Poftim alt exemplu: „Bolsevica si spanzurata: https://www.youtube.com/watch?v=30M7t20tcQ8&list=PL4A674C9609D3A300&index=127
    Exista o sumedenie de asa ceva, insa nimeni nu mai priveste aceste filme mincinoase.

    Imi starneste rasul cartea scriitorului Samson Sleahu „Tovarasul Vanea”. A fost scrisa in limba „maldavineasca” cu grafie chirilica, apoi a fost tradusa de traducatori profesionisti in limba rusa, ca apoi, drept exemplu a „realismului socialist sovietic” sa fie tradusa de catre traducatorii romani din Romania socialista din limba rusa in limba romana. Deci scrisa in romana, tradusa in rusa si din rusa tradusa iarasi in romana.

    Sunt o serie de asemenea „scriitori si poeti” creatia carora nu prezinta in ziua de azi nimic. Ei nu vor mai fi nicicand publicati sau cititi. Pentru ca au scris la comanda, mintind si jucand sub muzica „tovarasului Vanea”…

  • Wanda Lucaciu: (10-6-2014 la 21:28)

    Dle Alexandru Grosu,

    Va rog sa luati contact cu redactia ACUM.

    Multumesc

    Wanda Lucaciu

  • CHARLIE: (11-6-2014 la 12:20)

    Tot vorbind despre curiozitatile regimului sovietic ar fi bine sa accentuam faptul ca regimul actual putinist a reinviat temele trecutului. Intre altele Putin a propus sa se voteze (aprobat in prealabil) reluarea numelui orasului glorios STALINGRAD. Este simbolic ca Putin are nevoie de ajutor invocand pe tatucul (batiusca) Stalin.

    Plus ca change, plus ca reste la meme chose!

  • Alexandru Leibovici: (11-6-2014 la 23:22)

    @Alexandru Grosu

    1. Întrebarea era deci dacă „românofobia” propagandei oficiale din RSS Moldovenească de care vorbiţi era antiromânism etnic (cum ziceţi, de ex. scriind „cuvantul roman insemna “fascist””, sau era contra „României burghezo-moşiereşti„. În particular l-aţi citat pe A. Lupan.

    Eu mi-am exprimat scepticismul că propaganda oficială ar fi etnică şi v-am solicitat ceva probe. Să nu uităm două elemente:

    – ideologia oficială era „internaţionalismul” (iar cenzura avea mare grijă să fie respectat în publicaţii; cum era în realitate, este altceva…),
    – iar după 1945 România era o „tară frăţescă”.

    De aceea mi s-a şi părut stranie afirmaţia dv.

    În ultimul comentariu îmi aduceţi ca dovadă de lucrare în care „romanii sunt aratati negativ” filmul „Podurile” după Ion C. Ciobanu (1973). Acest Ciobanu este (am citit) unul din scriitorii cei mai stalinişti din Moldova. L-am văzut în întregime. Este mincinos de la un capăt la altul, dar nu are elementul de care vorbiţi.

    Poate că vedeţi drept candidat fragmentul dintr-o proclamaţie comunistă gasită la cineva (se petrece cu puţin înainte de iunie 1940, ocupaţia sovietică), în care scrie (min. 18:20): „Poporul (Basarabiei) tânjeşte după eliberarea de sub jugul românesc”. Un „jug” este exercitat de un stat, nu de etnicii români în general. Apoi:

    – niciunul din personajele negative dr pe vremea „burghezo-moşierimii”, inclusiv autorităţi administrative şi poliţieneşti, „exploatatori”, etc., nu este identificat ca venind de la vest de Prut;

    – armata care intră în Basarabia Sovietică după 22 iunie 1941 şi care confiscă alimentele şi împuşcă oameni nevinovaţi, este pur germană, nu ce zăreşte niciun soldat sau ofiţer român; surprinzător, nu?

    Deci, cel puţin până acum, n-aţi reuşit să vă justificaţi afirmaţia.

    2. Cât priveşte eforturile propagandei sovietice de a crea „poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească”, asta nare nimic „personal” :-), nimic specific anti-românesc, ci este singura posibilitate rămasă după ce URSS a anexat o parte din teritoriul românesc cu români pe el. În lipsa acestei „distincţii”, URSS ar fi trebuit să restituie Basarabia imediat ce România a devenit comunistă. Gândiţi-vă la asta!

    3. Mai scrieţi:

    > Da, Lupan are un merit in publicarea clasicilor romani… Nici urma de Rebreanu,
    > Sadoveanu ori Sebastian.

    De fapt, Rebreanu, Sadoveanu, Arghezi nu au fost necunoscuţi în RSSM, după cum se poate vedea aici, iar articole despre ei au apărut la Chişinău în anii 1960, în particular de A. Lupan.

    În catalogul Bibliotecii Naţionale a R.Moldova găsesc (publicate la Chişinău, în româneşte, cu litere chirilice), de Sadoveanu: Mitrea Cocor (1954), Nicoară Potcoavă (1955, 1980), Povestiri (1956), Venea o moară pe Siret (1956), Neamul Şoimăreştilor (1958, 1966), Baltagul (1966), În pădurea petrişorului (1969), Aventurile Şahului (1980). Este adevărat că Rebreanu şi Arghezi n-au foat tipăriţi înainte de 1990.

    De altfel, Rebreanu şi Arghezi au fost tipăriţi în România comunistă abia după 1954, practic după 1960, când au pătruns şi în manualele şcolare.

    Închei cu câteva citate din A. Lupan (http://www.andreilupan.com/), unde arată identitatea limbii şi a moştenirii literare clasice a RSSM şi României.

    1953 : „Problema tradiţiilor clasice … se cereau înlăturate măcar o parte din monstruoasele piedici…”
    „…moştenirea noastră culturală-literară … în mare parte comună cu cea muntenească şi ardeleană…”
    „Limba moldovenească e atât de contopită cu limba română, încât mulţi învăţaţi sovietici nu le socot două limbi deosebite”
    „Parcă puţine popoare sunt care se dezvoltă independent, având, însă, aceeaşi limbă?”

    1962:
    „общности классического наследия молдавской и румынской литературы и языка.”;
    „Стараются оторвать классиков … от современной молдавской литературы на основании того, что … они не печатались в Кишиневе, а в Яссах или в Бухаресте…”;
    „…я дал бы изучать в школах еще таких писателей, как М.Садовяну, Г.Кошбук, И.Л.Каражиале. Не надо называть их молдавскими, это румынские писатели, но они неразрывно связаны с нашей классической литературой. Какой молдавский литературовед или просто читатель может считать себя культурным человеком, не зная этих писателей?”

    PS: la celelalte referinţe nu m-am uitat (încă?)

  • George Petrineanu: (12-6-2014 la 08:08)

    Fara sa fi trait in URSS notez citeva ginduri in speranta ca cei care au mai multa experienta sa completeze sau corecteze.

    Cum se stie, in analiza ideologiei intra mai multe forme, cea oficiala, cea aplicata si ideologia populara (cum percepe individul ideologia).

    Privind ,,tarile surori” am impresia ca URSS, provenita din imperiul rus, a mostenit (si amplificat) aversiunea fata de alte state (si natiuni) inclusiv cele ,,prietene si surori” pe care le vedea ca pe o amenintare potentiala. E ceeace Rusia pare sa practice si acum. Si la noi a existat (exista) aceasta atitudine (probabil un derivat al nationalismului) dar pare a fi mult mai diluata. Românii accepta totusi mai usor sa fie cosmopoliti. Deci cred ca URSS si acum Rusia, nu vor avea niciodata ,,tari surori” in perceptie ci in cel mai bun caz pe hirtie. Nici macar Ucraina nu e o sora buna.

    In ceeace priveste ideologia populara, as mai adauga o perceptie personala. Aceea ca am intilnit destul de des in discutii (pe net) cu rusi stereotipul ca ,,românii sînt tigani” si prin aceasta clasati ca inferiori (stereotipul e cu dubla bataie, dupa cum se vede). Ar fi interesant cum a aparut si cum s-a raspindit acest stereotip.

    Ceeace ma surprinde este ca se mentioneaza (scurta) perioada a stapînirii Basarabiei de catre România ca pe o ocupatie fascista, imperialista etc. Dar nicaieri o mentiune ca aceasta populatie (care, admit, trebuie sa fi resimtit cu neplacere naravurile de autoritarism din acea vreme ale statului român, pe care acesta le aplica probabil fara discriminari tuturor românilor) fiind ,,parcata” in interiorul statului român, a scapat prin asta de genocidul Marii Foamete (Holomodor) din URSS din anii ’30. Ceeace nu e putin.

  • Alexandru Grosu: (12-6-2014 la 17:12)

    Bine, domnule Leibovici.

    Nu am stiut de editiile lui Rebreanu a anilor 50-60. Eu am inceput a citi in 1981-1982. Nici urma de Rebreanu sau Sadoveanu in biblioteca scolara sau orasaneasca, sau librarie. Nici urma de Rebreanu sau Sadoveanu in cartile de literatura scolara pe care am studiat-o cativa ani. Erau Samson Sleahu, Toader Malai, Ion Canna si multi alti mancurti si profitori. Si Lupan era capitanul lor.

    Imi este greu sa continui aceasta discutie, fiindca vorbim limbi diferite. Pentru mine deja „jugul romanesc” pentru romani este deja un argument al antiromanismului. D-stra nu vedeti ori nu doriti sa vedeti acest fapt, va priveste.

    Eu insa inteleg lucrurile altfel: Ucigasul si cotropitorul violator s-a cuibarit in casa mea, mi-a despartit familia in doua parti, si i-a spus mezinului ca nu-mi este fiu, ci e fiul vizitiului. E o insulta adusa mie. Exact asa este si cu poporul roman. Cand la 3 milioane de romani li se spune ca sunt „patagonezi”, e un act de ANTIROMANISM. Mai departe nu voi continua discutia, pentru ca nu ne intelegem. Fiecare a ramas la pozitia lui.

  • Alexandru Leibovici: (12-6-2014 la 19:59)

    @Alexandru Grosu

    > Nu am stiut de editiile lui Rebreanu a anilor 50-60

    Nici n-aveaţi cum, pentru că acestea n-au existat. După cum am scris, „[în RSSM] Rebreanu şi Arghezi n-au fost tipăriţi înainte de 1990”.

    > am inceput a citi in 1981-1982. Nici urma de Rebreanu sau Sadoveanu in biblioteca scolara sau orasaneasca, sau
    > librarie. Nici urma de Rebreanu sau Sadoveanu in cartile de literatura scolara pe
    > care am studiat-o cativa ani.

    Tema Rebreanu am lichdat-o 🙂 mai sus. Cît despre Sadoveanu, eu nu am spus că cărţile lui existau în biblioteca dv. şcolară sau orăşenească, eu am enumerat care titluri şi când au fost editate la Chişinău în româneşte, cu grafie chirilică. Am făcut asta pentru că dv. aţi scris : „[…] publicarea clasicilor romani […] Nici urma de […] Sadoveanu”.

    Iar faptul că Sadoveanu a fost editat şi, în acelaşi timp, nu se găsea în anii 1980 în bibliotecile dv. – este perfect posibil.

    > Pentru mine deja “jugul romanesc” pentru romani este deja un argument al antiromanismului.

    În legătură cu aceasta am făcut o observaţie, dar n-aţi comentat-o. Şi am şi enumerat alte date din film, unde asupritorii basarabenilor simpli NU erau prezentaţi ca români veniţi de peste Prut, ci ca fiind basarabeni şi ei, însă înstăriţi. Şi nici absenţa trupelor româneşti în Basarabia după 22 iunie 1941 – o ocazie în aur pentru autor, Ion C. Ciobanu, de a demonstra antiromânism etnic – nu vă spune nimic… Deci unde este „lupta fata de “ocupantul” [etnic] roman”?

    > Imi este greu sa continui aceasta discutie, fiindca vorbim limbi diferite…

    Eu vorbesc limba afirmaţiilor sprijinite pe argumente. Ca argumente, mi-aţi atras atenţia asupra unei piese şi asupra câtorva filme – nu citate şi locurile din filme, ci numai titlurile, şi m-aţi lăsat pe mine să ghicesc ce pasaje dovedesc afirmaţiile dv. Totuşi, am făcut fără prejudecăţi şi cu multă conştiinciozitate ce am putut: piesa n-am găsit-o, am vizionat un film („Podurile”) şi jumătate („Zarubki na pamiat”), am citit diverse chestii de Lupan, am văzut tonul şi atmosfera acelor locuri şi ale acelor vremuri. Şi apoi v-am comunicat ce am constatat.

    > Mai departe nu voi continua discutia, pentru ca nu ne intelegem. Fiecare a ramas la pozitia lui.

    Poziţia dv. am înţeles-o: propaganda oficială din RSSM practica un antiromânism etnic. Care credeţi că este poziţia mea? Şi ce anume v-a supărat în ultimul meu comentariu de nu continuaţi discuţia? Eu n-am făcut decât să relatez faptele pe care le-am constatat.

  • Alexandru Grosu: (13-6-2014 la 14:57)

    Domnule Leibovici, nu sunt suparat pe Dvs, probabil ca mai mult sunt suparat pe mine insumi. Pentru ca nu am avut timp sa argumentez mai logic ceea ce am scris. Din pacate sunt implicat vreo 12 ore pe zi la noul meu serviciu si am avut vizitatori din SUA saptamana aceasta la firma. Trebuie sa ma concentrez asupra serviciului. Pot doar sa va spun ca am cautat pe net informatia folosind cuvantul cheie „Romanofobie”. Imediat google.com m-a trimis la wikipedia:

    Românofobie

    Românofobia a devenit doctrina ideologiei de stat și o idee obsedantă a întregului sistem de educație și instruire, având drept chintesență sloganul „naționaliștii moldo-români sunt dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”[27]. Activitățile propagandistice vizau ștergerea din memoria basarabenilor a urmelor criminale lăsate de regimul sovietic în perioada ocupației din 1940-1941 (crimele și atrocitățile comise împotriva celor care nu erau loiali puterii sovietice, dezgroparea de către autoritățile române a mormintelor jertfelor terorii staliniste în Chișinău sau în alte zone, deportările de la 13 iunie 1941, distrugerea obiectivelor economice și culturale de către trupele sovietice aflate în retragere de pe teritoriul Basarabiei în iulie 1941).

    În cadrul plenarei a V-a a CC al PC(b)M din 23 mai 1945 s-a hotărât desfășurarea unei vaste campanii antiromânești: „Plenara obligă biroul CC al PC(b)M, comitetele județene, orășenești și raionale de partid să intensifice activitatea în vederea demascării în presă și pe cale orală a crimelor comise de ocupanții româno-germani și acoliții lor – naționaliștii moldo-români. Pe baza faptelor și a exemplelor concerte se va explica populației esența tâlhărească și de jaf a cuceritorilor germano-români, se va explica sistematic oamenilor muncii că numai în statul sovietic le sunt asigurate libertatea politică, bunăstarea și dezvoltarea culturii. Li se va explica tuturor oamenilor muncii că naționaliștii moldo-români sunt dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”[28].

    Pentru implementarea românofobiei s-au folosit mai multe metode, mult mai brutale decât cele din timpul imperiului țarist:

    – închiderea granițelor
    – izolarea culturală totală de România
    – propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic și prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus și poporul moldovenesc”. O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”, „sclavie”, „colonie a României”, „cotropitori români” cu referire la jandarmi, funcționari corupți, care i-ar fi umilit pe basarabeni prin bătăi și alte acte abuzive[29]. Aceste bătăi, care au avut loc sporadic în toată România Mare, a căpătat în Moldova dintre Prut și Nistru, sub influența propagandei sovietice, caracterul unei drame naționale. Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresiv și decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea țaristă din 1812 și apoi reanexarea sovietică a Basarabiei[30][31][32].”

    Domnule Leibovici, va dau link-ul articolului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusificarea_rom%C3%A2nilor

    Va rog sa ma scuzati.

  • Alexandru Leibovici: (14-6-2014 la 00:39)

    @Alexandru Grosu

    > nu am avut timp sa argumentez mai logic ceea ce am scris. Din pacate sunt implicat vreo 12 ore pe zi la noul
    > meu serviciu … Trebuie sa ma concentrez asupra serviciului.

    Nu e grabă, amânăm până aveţi mai mult timp. Mulţumesc pentru referinţa din Wiki; despre ce rezulă din ea putem discuta cândva mai târziu.

  • Alexandru Grosu: (14-6-2014 la 09:20)

    Emil Loteanu, 1971
    http://www.youtube.com/watch?v=3rSVDQGDzJ4
    – Foaie verde trei lămâi,
    Radule de unde vii,
    – De la luptă vin măi frate
    Cu maciuca prinsă-n spate,
    La toţi le-am facut dreptate,
    Ciocoii erau vreo şapte…

  • Alexandru Leibovici: (15-6-2014 la 12:46)

    Iată o autoare (din R. Moldova)?) care a publicat pe ACUM câteva articole pe temă de limbă: Angela Aramă http://acum.tv/articol/author/angelaarama/?vechi=1

    Despre Angela Aramă : http://ro.wikipedia.org/wiki/Angela_Aram%C4%83

  • Alexandru Grosu: (15-6-2014 la 14:36)

    Cunosc aceasta doamna dupa programul TV Asterisc.

    Pe la sfarsitul anilor ’90 era una din cele mai atragatoare prezentatoare la televiziunea moldoveneasca. Imi placeau emisiunile d-ei. A fost si deputata in Parlamentul R.Moldova din partea PPCD-ului, partidul lui Iurie Rosca, omul care a stat la inceputul luptei de eliberare nationala in RSS Moldoveneasca. Liderul Frontului Popular, inversunat luptator cu comunismul. Pamantean de al meu, din Telenesti.

    Domnul Petru Clej tare mai stima acest om, era gata sa „arda si sa bata” pe oricine care spunea vreun cuvant critic despre PPCD si liderul partidului. Domnul Clej prin anul 2004 a dat nemilos pe forumurile basarabene (pe forumul Jurnalului de Chisinau) in poetul Nicolae Dabija pentru ca a scris un articol demascator la adresa domnului Rosca, unde l-a numit tradator al cauzei romanesti si om care face un joc dublu. A trecut doar un an de la acel eveniment si s-a adeverit ca Dabija a avut dreptate. Membrii PPCD au votat la presedintie pe unul din cei mai mari romanofobi din R.Moldova, pe generalul de militie sovietica Vladimir Voronin, care pe acele timpuri se sfadise [certase] cu Putin si cocheta cu Occidentul. Era timpul revolutiilor portocalii in Georgia si Ucraina. Si iata ca ppcd-istii, care au promis ca nu vor vota nici morti comunismul, au intrat in cabina de vot si l-au votat pe Voronin la presedentie. Nu stiu daca doamna Arama a participat si ea la acel vot, nu-mi aduc aminte bine.

    Din 2005 pana in 2009 Iurie Rosca, ppcd-istul inflacarat a devenit cea mai docila sluga a lui Voronin. Si-au declarat dragoste vesnica unul altuia. Voronin l-a numit pe Rosca barbat adevarat. Dupa evenimentele din 2009, dupa 7 Aprilie, cand alegatorul revoltat pe tradator nu l-a mai votat in parlament, Rosca a acceptat sa lucreze in guvernul comunist. Insa dupa alegerile anticipate din acelas an, regimul lui Voronin a cazut si Rosca a fost maturat din politica.

    Ultima data am auzit de acest om acum un an, cand a stat alaturi de Alexandr Dughin la universitatea pe care o finateaza. Omul care a luptat cu comunismul a ajuns sa invite la universitatea sa din Chisinau pe filozoful fascist Alexandr Dughin, cel care viseaza la facerea Marelui Imperiu Euroasiatic. Pe Romania, Bulgaria si Grecia, Dughin le vede incadrate in Imperiu, cu capitala la Moscova. Promite Romaniei toate provinciile romanesti luate de sovietici plus Transnistria, dar asta daca Romania paraseste NATO si UE si adera la Uniunea Euroasiatica. http://en.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Dughin

    Domnul Petru Clej a scris in 2009 un articol pe paginile revistei electronice acum.tv „Un Coriolan Draganescu al politicii moldave” unde da o caracteristica justa omului pe care l-a stimat candva. Ce s-a intamplat mai departe cu ppcd-istii nu prea stiu, am auzit ca Stefan Secareanu a scris ceva articole demascatoare despre fostul sau sef Rosca. Soarta doamnei Arama nu o cunosc, nu stiu cu ce se ocupa acum. Insa am o simpatie pentru aceasta doamna inca din tinerete. Voi citi articolele doamnei Arama neaparat.

  • Alexandru Grosu: (15-6-2014 la 18:22)

    Domnul Petrineanu a scris

    „In ceeace priveste ideologia populara, as mai adauga o perceptie personala. Aceea ca am intilnit destul de des in discutii (pe net) cu rusi stereotipul ca „românii sînt tigani” si prin aceasta clasati ca inferiori (stereotipul e cu dubla bataie, dupa cum se vede). Ar fi interesant cum a aparut si cum s-a raspindit acest stereotip.”

    Aveti perfecta dreptate, domnule Petrineanu. Exista asa ceva si este foarte raspandit. Rusii cred ca romanii sunt tigani. Este foarte greu sa dezvalui aceasta tema, e rasism pur. De la inceput trebuie sa declar ca respect populatia roma a Romaniei si R.Moldova si eu, personal nu vad nicio insulta, daca cineva ma numeste tigan. Uneori ii cert pe acei care se supara ca sunt numiti asa, ei spun ca este o insulta. Nu vad o insulta in aceasta. Exista doua categorii de oameni care ii fac pe romani tigani. Prima: Naivii. A doua: Rasistii.

    De unde se trage aceasta afirmatie. O versiune spune ca se trage de la Alexandr Puskin, marele poet rus, care a trait vreo 2 ani la Chisinau in exil prin anii 20 ai sec.19. Era pe acele timpuri un baiat tanar de vreo 22 de ani, era talentat, aprins, indragostit. Pe acele timpuri Chisinaul nu a fost un oras, ci un mic targ, avand casele acoperite cu paie si stuf. Mult mai tarziu pe acel loc a fost zidit din piatra orasul rusesc Kisinev. Pe timpurile lui Puskin era ceva rustic. Poetul se plictisea de moarte, se plangea ca a plecat din bogatul si elegantul Sankt Petersburg si a venit intre barbari, se compara cu Ovidiu, marele poet latin, exilat la Tomis de Octavian August. Desigur ca erau si oameni marcanti cu care prietenea, dar ocupatiile unui tanar scapat de sub tutela parinteasca erau mai mult femeile, intrigile, etc. Lui Puskin i-a placut de o frumoasa tiganca Zamfira, a trait un timp in satra. Si iata ca a scris poemul „Tiganii”. Va mai amintiti:

    Цыганы шумною толпой
    По Бессарабии кочуют.
    Они сегодня над рекой
    В шатрах изодранных ночуют.

    Как вольность, весел их ночлег
    И мирный сон под небесами;
    Между колесами телег,
    Полузавешанных коврами

    El a fost indragostit de fata tiganca, de viata libera (asa o vedea doar el, poetul) a satrei. Acest poem a fost foarte iubit in Rusia, a fost studiat de generatii intregi de liceeni si scolari. De acolo si vine ideea cum ca romanii sunt tigani. Puskin a fost implicat si in mici scandaluri literare.

    Nu stiu daca este adevarat, dar se spune ca el a scris urmatoarele versuri:

    Среди неистовых цыганок
    Я, как Орфей среди вакханок,
    В кругу кокеток молдованок
    Пожалуй, Бог среди болванок.

    Зато меж грустных молдован
    Не лань в овраге львинном.
    Вернее, лев меж обезъян,
    Я, конь арабский Альмадан
    В смиренном таборе ослинном.

    Pe scurt, Puşkin se vede pe sine, între moldovencele cochete, aidoma unui zeu printre imbecile, iar printre moldovenii trişti el e aidoma unui leu printre maimuţe, ori aidoma unui armăsar arab într-o herghelie smerită de măgari.
    Iarasi nu sunt convins ca e adevarat, dar circula un raspuns dat lui Puskin de Vasile Alecsandri in romana:

    Fiind mai negru ca ţiganii,
    Ce-ai tot cerşit la noi cu anii?
    Tu, cel primit cu dor de sus,
    Nici bogdaproste nu ne-ai spus.

    Cu dar de pâine şi de sare,
    Cu vin din valea noastră mare
    Te-am ospătat, dar tu în zori,
    Râzând, te-ai scârnăvit în flori.

    Apoi prin codri de milenii
    Ai tot umblat, râzând alene,
    Ei, vezi, atunci pun mâna-n foc:
    Tu n-ai fost cal arab, ci porc!

    Uneori poetii fac glume. Trebuie sa spun ca imi plac „Micile tragedii” ale lui Puskin si nu ma supar pe poet. Dar toate acestea au ramas in constiinta populara.

    Apoi trebuie sa ne amintim ca la inceputul sec. 20 in Rusia erau foarte populare orchestrele romanesti alcatuite din lautari romi, orchestre care cantau pe la restaurantele din ambele capitale ale Rusiei. Apoi prin anii 70 marele regizor de film Emil Loteanu a filmat filmul „Satra” (http://www.youtube.com/watch?v=e7diUVv1qEU) unde multi actori din RSSM s-au filmat in roluri de tigani. Apoi a urmat filmul „Tiganul” cu actorul iubit in URSS din RSSM Mihai Volontir.

    Acei naivi care cred in toate acestea nu doresc sa insulte cumva romanii.

    Exista insa o alta categorie care o fac intentionat, dorind sa insulte. De exemplu Vladimir Volfovici Jirinovski a facut candva o declaratie cum ca romanii sunt tigani italieni si nu au dreptul sa traiasca pe teritoriul Romaniei, ci trebuie sa mearga in Italia. In R.Moldova reprezentantii „moldovenismului primitiv” cauta modalitati de a compara „moldovenii” din R.Moldova cu romanii din Romania si accentuiaza ca, chipurile, „moldovenii” sunt slavi cu ochii albastri iar romanii sunt negri si prin urmare tigani, accentuind la romi calitati negative. Rasism pur.

    De obicei acesti oameni sunt ignoranti si lipsiti de educatie. Imi amintesc ca vuia odata internetul de o fraza spusa de cineva din partidul lui Voronin: Tigani fashisti. Deci si tigani si fascisti sunt romanii, concomitent. Se vede bine ca la acesti rasisti nu le lucreaza mintea, ca daca s-ar gandi mai bine si-ar aminti ca pe timpurile celui de al doilea razboi mondial poporul rom a fost victima fascistilor. Din pacate aceste procese negative exista in R.Moldova…

  • George Petrineanu: (15-6-2014 la 20:02)

    @Alexandru Grosu

    Interesant, multumesc!

    M-a frapat acesta tehnica silogistica de discreditare a unui grup facind referinta la alt grup si ori atribuindu-i acestuia un caracter negativ ori folosindu-se de faptul ca grupul respectiv deja poarta un stigmat. Puntea de legatura pentru demonstrarea identitatii intre cele doua grupuri in acest rationament silogistic poate fi un atribut minor. Dar prin tranzitie, folosind ca pirghie un atribut minor, se atribuie defectul major dorit – direct ar fi mai greu.

    La revolta din 89, asa trebuie sa fi fost lichidati oameni obisnuiti daca cineva reusea sa convinga masa ca „semanau cu securistii”. Mai tirziu, a venit rindul celor care „purtau ochelari sau barba” sa fie ciomagiti de mineri in Piata Universitatii pe motiv de a fi „intelectual”.

  • Alexandru Grosu: (15-6-2014 la 20:34)

    Parca am mai auzit de ciomageala celor care purtau ochelari si barba. Cu aceasta se ocupau reprezentantii „sutelor negre” pe la inceputul secolului trecut in fostul Imperiu Tsarist. Prin 1905 in sudul Imperiului au avut loc un val de pogromuri evreiesti. Extremistii ortodocsi, care purtau icoane si portrete ale tsarului pravoslavnic, treceau inarmati prin orase si bateu pe cei cu ochelari, pe evrei, pe intelectuali. Locuitorii oraselor trebuia sa puna la ferestre icoane ortodoxe ca sa nu fie confundati cu evreii.

    Chiar azi am citit o povestire de K. Paustovski, care descrie amanuntit pogromul de la Kiev. Dar totodata el spune ca o multime de oameni ortodocsi nu s-au alaturat ucigasilor si ca au ascuns evreii in casele lor, iar studentii si liceienii din clasele de absolvire chiar au format grupuri inarmate ca sa ia apararea evreilor. Politia si jandarmeria tsarista nu se amesteca in aceste evenimente.

  • Alexandru Grosu: (20-6-2014 la 04:53)

    Un articol din ziarul timpul.md, „Cum ne-a umilit poetul pe care l-am admirat”:
    http://timpul.md/articol/cum-ne-a-umilit-poetul-pe-care-l-am-admirat–60393.html

  • Alexandru Grosu: (25-6-2014 la 18:33)

    In privinta rusilor… In 1944 armata ruseasca a ocupat Romania. Renumitul actor roman de la teatrul „Carabus” Constantin Tanase a avut curajul sa critice apucaturile „sovietice”. Soldatii sovietici deposedau cetatenii romani de bunuri materiale, si mai ales de ceasuri. Ii opreau si le spuneau: „Davai ceas”.

    „Rău era cu «der, die, das»
    Da-i mai rău cu «davai ceas»
    De la Nistru pân’ la Don
    Davai ceas, davai palton
    Davai ceas, davai moșie
    Harașo, tovărășie”

    Pentru aceasta critica i s-a intersis sa se mai joace piesa. I s-a spus sa taca! Actorul a iesit pe scena si a tacut. Apoi a scos din pardesiu un ceas cu pendula si a pronuntat: El Tic, eu Tac, el Tic, eu Tac. Peste cateva zile a fost gasit mort…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Eternul masculin

Eternul masculin

Închide
44.222.218.145