caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

Temele principale ale propagandei regimului actual din Rusia

de (13-5-2014)
34 ecouri

 
În ziarul Izvestia de la Moscova (da, acest ziar mai există!) a apărut un articol dedicat aniversării terminării războiului, cu titlul „Sărbătoarea Victoriei – pe timp de război” şi subtitlul „Politologul Serghei Markov despre importanţa lui 9 Mai şi misiunea istorică a Rusiei”.

Markov1Dacă cititorul se va întreba “care război?”, voi preciza că în aceste timpuri ruşii se consideră în război, şi deşi acest fapt nu este perceput de toată lumea, este evident că propagandă rusească aşa vede lucrurile.

Iniţial mi-am propus doar să traduc acest articol al lui Serghei Markov, care este profesor şi şeful catedrei de istorie şi teorie politică la Universitatea din Moscova (MGU) şi prorector al Universităţii Economice “G. V. Plehanov”, responsabil pentru legăturile acestei universităţi cu organele statului şi cu organizaţiile sociale şi civice din Rusiea.

Dar analizând şi materialele adiacente temei prezentate în acest articolul, am găsit formulată şi ţinta de bază a actualei propagande ruseşti, exprimată de unul din numeroşii alţi exegeţi ruşi, publicistul Egor Holmogorov, care defineşte esenţa metafizică a duşmanului absolut, prin cuvintele : „Astăzi vedem renaşterea fascismului prin nucleul sau antropologic. Vedem adolescenţi subtili, băieţi şi fete, care şi-au descoperit statutul lor de supra-oameni aspirând cu plăcere mirosul de carne arsă a oamenilor chinuiţi de ei în Odessa”.

Şi a devenit un leit-motiv pentru propagandă rusă ca în orice înfruntare adversarii care nu le convin sau îi calcă pe bătături, sau împiedică, indiferent în ce măsură, realizarea planurilor lor de refacere a gloriei Rusiei Mari, să fie etichetaţi ca fiind “fascişti” !

Şi tot de la început trebuie să facem menţiunea că acelaşi analist politico-economic, Illarionov, pe care l-au prezentat editorii de la ACUM în articolul : “De ce depinde prosperitatea unei ţări”, îl clasează pe Serghei Markov pe locul întâi, înaintea cunoscutului “propagandist principal al Rusiei”, un anume Alexandr Kiselev, în ceea ce înseamnă urmarea întocmai, şi în mod operativ, a indicaţiilor şi instrucţiunilor Kremlinului.

De asemenea menţionez că nu voi face o traducere ad-literam şi integrală a acestui articol al lui Serghei Markov, pentru a nu îngreuna prin aspecte inutile sau secundare înţelegerea de către cititori a esenţei propagandei ruseşti.

Iată ideile esenţiale din acest articol:

1. Misiunea Rusiei este şi simplă şi dificilă, şi anume, să-i blocheze pe pretendenţii la stăpânirea mondială şi europeană.

2. Statele Unite ale Americii au şi aspecte simpatice, dar misiunea noastră este să-i punem la locul lor.

3. Dar noi nu ne ducem la ei, toţi aceşti pretendenţi la hegemonie vin la noi cu dorinţa ca, în faţă întregii lumi, să ne înjosească, să îngenuncheze Rusia nesupusă, pentru ca celelalte ţări să se supună singure. Dar noi nu ne-am supus niciodată, şi i-am frânt pe toţi.

4. De ziua Victoriei noi nu serbăm numai victoria din trecut, ci şi pe cele din viitor.

5. În anul 2014, Ziua Victoriei ne provoacă un gust amar. Rusia comemorează Victoria asupra nazismului, în timp ce neo-naziştii au venit la putere în Ucraina.

Noi sărbătorim eliberarea poporului nostru de asuprire, în timp ce ruşii din Ucraina sunt asupriţi de hunta teroristă de la Kiev – ruşii sunt ucişi doar pentru că nu vor să renunţe la rusismul lor.

6. Noi sărbătorim marea contribuţie a Rusiei la istoria Europei, la eliberarea popoarelor acesteia de jugul nazismului, iar Europa ne persecută, ne respinge, ne demonizează, nu doreşte să ne recunoască ca egalii lor.

7. Amărăciunea noastră este atenuată de faptul că am putut face parada la Sevastopol pentru a sărbători a 70-a aniversare a eliberării. Crimeea este a noastră. Ea a scăpat de opresiune. Ea e rusească.

8. Bătălia de azi din Ucraina nu este întâmplătoare. Ea este legată de ziua Victoriei. Misiunea Rusiei este să-i oprească pe pretendenţii la supremaţia mondială şi europeană.

9. Washingtonul este înfuriat pe Rusia din cauza Siriei, din cauza lui Snowden, din cauza discursului lui Putin de la München (din 10 februarie 2007, când a declarat intenţia Rusiei de a redeveni o mare putere, v. video, www.youtube.com/watch?v=PkyjYKVYlWo), în general pentru nesupunere. Tot Washingtonul este cel care a organizat lovitura de stat din Ucraina cu intenţia de a dăuna Rusiei. Şi nu a făcut-o împotriva ucrainenilor, aceştia nu-l interesează. Este o agresiune împotriva Rusiei, pentru a o lipsi de suveranitate, regretând că, aşa cum declară ei înşişi, nu au făcut-o încă din anul 1990, când Rusia era slabă.

Scopurile hegemonului mondial rămân cele clasice : să frângă orice rezistenţă. Iar Rusia este atât de nesupusă şi atât de tentant de slabă. După atacarea Rusiei, desigur că va urma China.

Ce cere Washingtonul? La prima vedere, nu prea multe: să acceptăm legitimitatea puterii actuale din Ucraina, cu alegerile necinstite din 25 mai de acolo, şi cu politica acesteia. Adică să acceptăm un guvern nelegitim, care-i asupreşte prin teroare pe cetăţenii de cultură rusă, care stârpeşte cu cruzime tot ce este rusesc, tot ce este legat de Rusia. Adică, în esenţă, ruşii trebuie să accepte rolul de negri ai zilelor noastre, împotriva cărora se poate utiliza forţa şi ale căror drepturi pot fi încălcate.

10. Nu este întâmplător că în Estonia şi Letonia, ţări membre NATO şi UE, în toţi aceşti ani discriminarea ruşilor are loc pe o baza legală. Nu întâmplător este şi faptul că în Elveţia se refuză dreptul de muncă unui om, doar pentru că este rus. Nu întâmplător toate limbile europene sunt protejate, în afară de limba rusă. Nu întâmplător libertatea de exprimare este pentru toţi, cu excepţia canalelor ruseşti.

Şi ce urmează ? Toţi cuceritorii mondiali promovează ideea consolidării victoriei lor prin dezmembrarea Rusiei, pentru ca prin dimensiunile ei să nu-i sperie pe alţii. Şi desigur să preia controlul din exterior asupra resurselor Rusiei, a Siberiei, a gazului şi petrolului. Au găsit şi o explicaţie de ce este bun acest lucru pentru Rusia. Cică petrolul şi gazele sunt un blestem pentru ruşi, care nu le permite să se dezvolte. Şi desigur că nu poţi încredinţa o armă atât de periculoasă ca armă nucleară unor politicieni atât de nedemocratici ca cei ruşi.

Noi trebuie să zdrobim acest plan. Împotriva Rusiei se desfăşoară deja un război modern, aşa numitul război hibrid. Acesta este o combinaţie de atacuri economice, politice, militare, informaţionale. În acest război noi trebuie să învingem, nu numai prin forţă, ci şi cu mintea.

În 1939 am încheiat un pact cu diavolul pentru a amâna războiul direct şi a distruge frontul apusean comun. Acum sarcina noastră este să demolăm frontul comun al SUA şi UE, front în care vocea Europei este înlocuită cu ecoul Washingtonului.

12. Poate că la aceasta va contribui şi noul plan al lui Putin pentru o pace în Ucraina: acest plan a fost deja susţinut de politicienii europeni, dar politicienii din lumea anglosaxonă sunt categoric împotriva. În Ucraina nu se hotărăşte soarta poporului său, ci soarta hegemonului mondial, care se luptă furibund pentru conservarea hegemoniei sale în derivă.

13. Coaliţia în frunte cu hegemonul refuză să ne facă dreptate, pentru că pentru ei noi suntem o piedică, duşmanul. Numai noi înşine putem să ne apărăm împotriva lor. Şi noi putem orice. Amintirea Victoriei – nu este motiv de bucurie. Ea este arma care ne ajută să învingem în zilele de restrişte. Cum sunt aceste zile.

Acestea sunt temele principale ale propagandei regimului actual din Rusia; ele apar în majoritatea covârşitoare a mass-media ruseşti. Unele din ele, cele general-antioccidentale, erau prezente deja de mai mulţi ani, cele legate de „fascismul” ucrainean sunt mai recente. Bombardamentul propagandistic este continuu şi vizibil coordonat, iar după toate aparenţele este încununat de succes…

Notă: Am numerotat ideile principale ale propagandei ruseşti, exemplificate prin spusele lui Markov, pentru că fiecare din aceste idei comportă o analiză şi comentarii de sine stătătoare, şi pentru a nu încărca printr-un exces de aspecte secundare înţelegerea resorturilor intime ale tendinţelor propagandistice ruseşti.

Cititorul român nu trebuie să se mire că regimul putinist vede fascişti peste tot unde întâmpina o dificultate. El are la îndemână faptul petrecut chiar în aceste zile cu zborul lui Dimitrii Rogozin, vicepremierul rus, peste teritoriul României, care, înaintea acestui zbor, vorbind despre războiul din Transnistria, a folosit deja expresia “fasciştii români şi moldoveni!”. Iar acum, când prin sancţiunile impuse de Vest Rusiei , şi care constau în interzicerea accesului in Europa şi în SUA a anumitor persoane indezirabile printre care este şi Rogozin, România l-a admonestat că a încălcat această interdicţie, Rogozin a emis o ameninţare absolut scelerată că data viitoare va veni în România pe un bombardier nuclear.

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (13-5-2014 la 15:58)

    Un adevărat delir!!!

  • Alexandru Grosu: (13-5-2014 la 17:06)

    http://www.youtube.com/watch?v=jj1MTTArzPI#t=25

    Никогда мы не будем братьями
    ни по родине, ни по матери.
    Духа нет у вас быть свободными
    – нам не стать с вами даже сводными.

    Вы себя окрестили “старшими”
    – нам бы младшими, да не вашими.
    Вас так много, а, жаль, безликие.
    Вы огромные, мы – великие.

    А вы жмете… вы всё маетесь
    своей завистью вы подавитесь.
    Воля – слово вам незнакомое,
    вы все с детства в цепи закованы.

    У вас дома “молчанье – золото”,
    а у нас жгут коктейли Молотова
    да, у нас в сердце кровь горячая,
    что ж вы нам за “родня” незрячая?

    А у нас всех глаза бесстрашные,
    без оружия мы опасные.
    Повзрослели и стали смелыми
    все у снайперов под прицелами.

    Нас каты на колени ставили
    – мы восстали и всё исправили.
    И зря прячутся крысы, молятся
    – они кровью своей умоются.

    Вам шлют новые указания
    – а у нас тут огни восстания.
    У вас Царь, у нас – Демократия.
    Никогда мы не будем братьями.

    O TRADUCERE APROXIMATIVA IN ROMANA…

    Niciodata nu vom fi frați
    Nici prin Patrie, nici prin mama
    Nu aveti spiritul de om liber
    – Nu putem fi cu voi nici frati prin alianta.

    Voi v-ati asumat rolul de ”frati mai mari”
    Acceptam sa fim frati mai mici, dar nu ai vostri
    Sunteti atit de multi, insa fara personalitate
    Voi sunteti imensi, noi suntem mareti.

    Voi, insa, presati, va tot agitati…
    Va veti sufoca in propria invidie
    Vointa va este un cuvint necunoscut,
    Sunteti incatusati din copilarie.

    La voi acasa ”tacerea e de aur”,
    Iar in noi aruncati koktailuri Molotov,
    Da, in inimile noastre singele e fierbinte,
    Dar ce fel de ”rude” oarbe ne sunteti?

    Iar ochii alor nostri au priviri neeinfricate,
    Suntem periculosi si fara arme.
    Ne-am maturizat si am devenit curajosi
    Lunetistii tin totul in vizor.

    Am fost, totusi, ingenuncheati,
    Insa ne-am ridicat si ne-am corectat
    In zadar se ascund sobolanii, se roaga
    Ei se vor spala cu propriul singe.

    Vi se trimit noi indicatii
    – Iar la noi a izbucnit focul revoltei.
    Voi aveti un Imparat, noi avem democratie
    Nu vom fi niciodata frati.

  • Sfartz Pincu: (13-5-2014 la 17:07)

    Delir şi perversiune!

    Ucrainenii kievleni care au ieşit pe Maidan să protesteze împotriva jafului naţional al lui Ianukovici, cu faţa descoperită, fără mascā, sunt declaraţi de Kremlin fascişti, terorişti, etc., iar „omuleţii verzi” – provocatorii şi cadrele din serviciile secrete ruse, care destabilizează planificat şi programat zone întregi din Ucraina, slăbită de revoluţia populară – sunt marii patrioţi ai Rusiei.

    Mulţimea de mascaţi, diversionisti înarmaţi până în dinţi, cu armament ultramodern, este calificată ca gardā „patriotică” de apārare a populaţiei ruse intoxicate de o propagandă ultra-naţionalistă, dirijată de la Kremlin.

    Nimic nu mobilizează mai puternic naţionalismul rus decât lozinca verificată: „Îi bat pe ai noştrii!!”, şi Kremlinul foloseşte din plin, prin toate mijloacele şi metodele de propagandă, această lozincā.

  • Alexandru Grosu: (14-5-2014 la 04:56)

    ТЕСТ ДЛЯ ИДИОТОВ
    – Где Янукович? – В России.
    – Где бывший министр МВД? – В России.
    – Где бывший Глава СБУ? – В России.
    – Где бывший министр обороны? – В России.
    – Где бывший министр юстиции Лукаш? – В России.
    – Кто их инструктировал? – Россия.
    – Кто оккупировал Крым? – Россия.
    – Кто проводил циничный брехливый “референдум” в Крыму? – Россия.
    – Кто держит 100-тысячную группировку войск на наших границах? – Россия.
    – Кто вмешивается в наши внутренние дела, указывая, какое устройство у нас должно быть, какая конституция, какой язык и т.п.? – Россия.
    – А кто во всем виноват?
    – Америка!

    Test pentru „idioti”:

    -Unde este fostul preşedinte Ianukovici?-In Rusia.

    -Unde se afla fostul ministru de interne al Ucrainei?- In Rusia.

    -Unde este fostrul ministru al Apararii?- In Rusia.

    -Unde se gaseste fostul ministru al Justitiei Lukas?- In Rusia.

    -Cine i-a instructat pe acesti indivizi? -Rusia.

    -Cine a ocupat Crimeea? -Rusia.

    -Cine a organizat un referendum nelegitim si mincinos in Crimeea? -Rusia.

    -Cine tine o grupare armata de 100.000 de soldati la hotarele Ucrainei? – Rusia.

    -Cine se amesteca in treburile interne ale Ucrainei si ne indica cum trebuie sa ne fie constitutia, limba de stat, legile, etc.? -Rusia.

    Dar cine poarta vina pentru toate acestea? – America!

  • Sfartz Pincu: (14-5-2014 la 09:36)

    Excelente texte, Domnule Grosu!! Mai uşor de perceput decât analizele savante!!

  • Sfartz Pincu: (14-5-2014 la 09:47)

    PS. De faţă cu Preşedintele OSCE, Putin declarase public că retrage armata de la graniţele Ucrainei, că este de acord cu alegerile prezidenţiale din Ucraina, că îi roagă pe separatişti să amâne referendumul până după alegerile prezidenţiale.

    Dacă la primul punct a minţit grosolan (armata rusă este tot la graniţa Ucrainei şi astâzi), în schimb la celelate două puncte a folosit un şiretlic: Eu am vrut, eu le-am cerut, dar ei nu mă ascultă!! Degeaba spuneaţi că i-aş fi incitat!! (Iar în direct cu separatiştii, probabil le spune: Daţi-i iniante băieţi, victoria va fi a noastră, toţi împreună !).

  • Victor: (14-5-2014 la 11:07)

    Delir, paranoia, puterea adusa sfidator in fruntea valorilor umanitatii, dispret pentru cei care se opun, DA, aceasta este politica, dintotdeauna. Nu era altfel nici pe timpul Imperiului Roman, nici pe timpul Imperiului Otoman si nici pe timpul Germaniei naziste.

    O solutie exista, dar nu este la indemana noastra, doar VIATA tempereaza aceste aberatii, cu mari sacrificii.

  • CHARLIE: (14-5-2014 la 12:50)

    Daca inteleg bine felul putinisc de gandire, Rusia este este asediata din toata directile.

    In timpul revolutiei franceze in 1789 (?) se tipa: La patrie en danger. Acelasi Putin care a lasat submarinul rus sa se scufunde langa Murmansk cu tot echipajul refuzand ajutor european sau american, este salvatorul Rusiei! Inca o salvare de acest gen si suntem pierduti. Cand situatia economica in Rusia se deterioreaza invocam lupta contra fascismului. Rusia e singura tara libera unde nu se asculta la convorbiri telefonice si unde tradatorul de tara Snowden se simte liber sa se exprime. Unealta lui Putin va inceta sa fie de folos si numele lui va disparea pe veci.

    Frumusetea este ca in Rusia sunt destui de multi dobitoci care danseaza la muzica lui Putin. Si in vest, cum ar fi in Franta, sunt voci stridente care urla ca America vrea sa cucereasca toata lumea! Lumina vine dela Rasarit? Oi fi eu chior, dar mai curand intunericul si bezna obscurantismului.

    1984 a trecut dar cine stie, poate 2014 va fi anul lui Orwell…

  • alexandrestark: (15-5-2014 la 13:52)

    FOARTE JUST . Sincere Respecte .

  • Ion Ionescu: (16-5-2014 la 12:45)

    Delir propagandistic pe toate canalele media rusesti.

    O ofensiva media atat interna cat si internationala cu adevarat impresionanta. Una de care nu credeam ca Rusia e in stare, dar subestimarea rusilor e o greseala veche care se repeta.

    Seamana ca organizare cu isteria mass-media cu „weapons of mass-distruction / arme de distrugere in masa” din 2003 pe care a propagat-o administratia Bush ca sa justifice invazia US din Irak si inlaturarea lui Saddam Hussein. Probabil ca Putin a invatat din experinata altora.

    Ce sa mai zici… ‘poporul se conduce cu televizorul’, ca la revolutia din ’89

  • Alexandru Leibovici: (16-5-2014 la 16:52)

    @Ion Ionescu

    > Seamana ca organizare cu isteria mass-media cu “weapons of mass-distruction …

    Nu seamănă.

    > Probabil ca Putin a invatat din experinata altora.

    Da. Şi anume din experienţa propagandei din URSS în general şi a serviciilor sale de spionaj în particular.

  • CHARLIE: (17-5-2014 la 01:06)

    Once a KGB (FSB) agent, always a KGB agent. Ceace stie, asta face Volodia!

  • Puscasu Vlad: (18-5-2014 la 13:14)

    Nu uitati ca rusii au salvat viata evreilor de la Auschwitz (inclusiv) dandu-si viata pentru ei cu milioanele! Ar trebui ca Israelul sa fie recunoscator Rusiei pentru acest gest, si implicit urmasilor anti-fascistilor ce si-au dat viata pentru evreii popor ales.

  • Alexandru Leibovici: (18-5-2014 la 23:50)

    @Puscasu Vlad

    Iarăşi binevoiţi să glumiţi, domnule Puşcaşu Vlad!!

    > rusii au salvat viata evreilor de la Auschwitz

    Conform acestui articol de pe ACUM, la momentul eliberării lagărului de concentrare, practic acolo nu au mai rămas evrei vii. Într-un comentariu de-al dv. la acelaşi articol v-aţi exprimat acordul cu afirmaţiile din articol ; cum se explică revirimentul?

    > dandu-si viata pentru ei [evrei] cu milioanele!

    Este adevărat: au murit milioane de soldaţi sovietici, dar Stalin n-a făcut niciun efort să salveze evrei. Dacă au fost salvaţi, a fost fără vreo intenţie din partea lui. Şi cu asta aţi fost de acord acum câteva luni dar aţi uitat…

    > Ar trebui ca Israelul sa fie recunoscator Rusiei pentru acest gest

    Din cele de mai sus rezultă că nimeni nu datorează nicio recunoştinţă lui Stalin, URSS-ului sau „poporului sovietic” pentru vreo salvare a evreilor.

    > Israelul sa fie recunoscator … si implicit urmasilor anti-fascistilor ce si-au dat viata pentru evreii

    Nu ştiu la ce anti-fascişti ce şi-au dat viaţa pentru evreii vă referiţi, dar urmaşilor lor nu le datorează nimeni nimic. Răspunderea (pentru faptele rele), respectiv meritul (pentru cele bune) este strict personal(ă).

    > evreii popor ales

    Este serios? Este sarcasm? S-a trezit în dv. „Puşcaşu Vlad Irimie”? Dr. Jekyll and Mr. Hyde? Vă cer să vă explicaţi.

  • Puscasu Vlad: (19-5-2014 la 06:10)

    domnule Alexandru,

    Cum adica „Israelul nu le datoreaza nimic urmasilor rusi anti-fascisti,ce si-au dat viaza in WW2 ca sa elibereze evreii din Europa?” nici chiar macar recunostinta?

    Dar atunci pe aceeasi logica nu sunteti de acord ca un stat (Germania de pilda) sa nu plateasca despagubiri de Holocaust, pentru ca nu e vina generatiei tinere ce au facut bunicii lor in WW2 cu evreii in Holocaust si lagare.

    Putina logica nu ar strica. Recunostinta in politica si spionaj este mama tuturor aliatiilor si aliantelor. Fara recunostinta iti pierzi toti aliatii. Azi cu USA maine cu Anglia, poimaine cu China,s i te trezesti intr-o zi singur inconjurat de toti, abandinat, in bratele teroristiilor islamici, inconjurat si incercuit. Asta e soarta acelora care nu inteleg ce inseamna „recunostinta” fie si morala, diplomatica. Daca America abandoneaza Israelul ce se va intampla?

    iata doar un mic amanunt : „John Kerry took palestinian side against Israel” – http://www.youtube.com/watch?v=zB8TOAdXYJI

  • Alexandru Leibovici: (19-5-2014 la 11:00)

    @Puscasu Vlad

    Nu vă răspund până nu luaţi poziţie faţă de toate punctele atinse în comentariul meu.

  • CHARLIE: (19-5-2014 la 12:59)

    Trebuie sa multumim d-lui Vlad Puscasu pentru a atrage atentia ca URSS a salvat viata evreilor quasi-inexistenti la Auschwitz cand nemtii au luat-o din loc. Majoritatea evreilor din lagar care au ramas in viata in acel an de gratie au fost obligati sa mearga pe jos inspre Germania. Pe drum n’au avut ce manca si bea si mureau ca mustele.

    Am cunoscut o doamna care care a reusit sa fuga si sa se ascunde in Germania intr’un grajd impreuna cu cateva fete tinere. A scris o carte despre „aventurile” ei in Auschwitz. Daca asta inseamna salvare, harasho!

  • Sfartz Pincu: (19-5-2014 la 14:07)

    @Vlad Puşcaşu

    Toate popoarele lumii trebuie să fie recunoscătoare, în aceeasi măsură, soldaţilor sovietici (dar nu şi puterii sovietice!), pentru sacrificiul lor în lupta cu ciuma fascistă.

    Şi evreii în aceiaşi măsură, cu nimic în plus. Pe fronturile antihitleriste ale URSS, evreii au avut cea mai mare cota de luptători ucişi în raport cu mărimea populaţiei evreieşti din URSS.

    În WW2, URSS a pierdut 6.885.100 oameni morţi (nu intră în această statistică cei căzuţi prizonieri, sau răniţi), ceea ce, la o populaţie totală de 170.557.093 de persoane (conform rec. din 1939) reprezintă 4,0368% (v. http://ro.wikipedia.org/wiki/Pierderile_Uniunii_Sovietice_%C3%AEn_cel_de-al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial#Pierderi_militare şi http://demoscope.ru/weekly/ssp/sng_nac_39.php).

    Evreii din URSS, conform aceloraşi surse, au pierdut în lupte un număr de 142.000 morţi, la o populaţie de 3.028.538 de persoane, ceeace reprezintă:4,705 %, adică mai mult decât a pierdut (în procente) toată armata URSS-ului !!

    Da, dacă evreii ar fi stat cu mâna în sân, ar fi trebuit să le mulţumească ruşilor, dar ei au luptat pe front şi şi-au adus jertfa de sânge.

    A nu se uita că în timp ce se desfăşura răscoala ghettoului din Varşovia, Armata Roşie, în loc să facă o mişcare de ajutorare, a stat în espectativă, urmărind din apropiere (la 15 km.), cum sunt lichidaţi evreii luptatori.

  • George Petrineanu: (19-5-2014 la 15:28)

    Într-adevăr prin propagandă se poate dovedi orice, idee care este și tema articolului.

    Urmașii evreilor ar mai trebui să fie recunoscători URSS că l-au privat de libertate și apoi ucis pe Wallenberg, cel care a salvat mulți evrei. URSS i-a scutit pe aceștia să mai umble cu temenele.

    În ce privește manifestarea recunoștinței și transmisibilitatea ei, acestea sînt, după părerea mea, cu excepția Coreei de Nord, strict individuale.

    Altfel stau lucrurile cu acordarea unei reparații (Germania). Aici, orice țară civilizată poate găsi de cuviință să le acorde chiar dacă cei care au cauzat stricăciunile nu mai există.

  • Alexandru Leibovici: (19-5-2014 la 16:53)

    @Sfartz Pincu

    Scuzaţi că mă bag.

    Toate popoarele lumii trebuie să fie recunoscătoare, în aceeasi măsură, soldaţilor sovietici (dar nu şi puterii sovietice!), pentru sacrificiul lor în lupta cu ciuma fascistă.

    Nici cu această formulare nu pot fi de acord.

    Punctul meu de vedere este că recunoştinţa este datorată numai celor care au făcut un bine în mod intenţionat, în cunoştinţă de cauză cui şi ce bine fac.

    Or scopul soldaţilor sovietici… saldaţii sovietici nu aveau un scop politic al lor, ei executau ordinile primite de la conducere. Obiectivele soldaţilor, chiar cele eventual nobile, nu contau.

    Cât despre obiectivul conducerii sovietice, ştim clar că acesta nu era să elibereze diferitele state, scăpându-le de jugul nazist, sau fascist, pentru a le reda astfel libertatea. Obiectivul lor era să extindă dominaţia sovietică pe teritorii cât mai largi pentru a proteja propriul regim.

    Deci nicicare popoare nu trebuie să fie recunoscătoare nu numai puterii sovietice, dar nici soldaţilor sovietici.

    Mai mult, nici măcar poporul sovietic nu trebuie să fie recunoscător conducerii sau armatei sovietice, deoarece nici conducerea, deci nici armata, nu au avut ca obiectiv salvarea populaţiei sovietice. Din contra, populaţia sovietică a fost considerată de conducere şi de armată drept instrumente tactice şi strategice. Menţionez, printre multe altele:

    – absenţa măsurilor de evacuare a populaţiei după invazia din 22 iunie,

    – „tactica pământului ars” care a lăsat fără adăpost şi muritori de foame pe bătrânii, femeile şi copiii sovietici de pe teritoriile ocupate de nemţi

    – bătrânii, femeile şi copiii sovietici de pe teritoriile neocupate erau luaţi ostateci de către conducere pentru a „încuraja” soldaţii sovietici să lupte contra nemţilor, să nu se predea; soldaţilor li se făcea cunoscut că familiile lor din spatele frontului vor fi reprimaţi, deportaţi sau lipsiţi de cartele pentru alimente

    Precum şi lipsa de preocupare pentru personalul militar – trimiterea la moarte a milioane de soldaţi, din incompetenţă, din indiferenţă, din orgoliu chiar.

    Atitudini care nu se regăsesc nu numai la aliaţii occidentali, dar nici măcar, sau marginal, la nazişti şi fascişti.

  • Sfartz Pincu: (19-5-2014 la 19:44)

    @Alex. Leibovici

    În principiu, şi pe aspecte selecţionate, aveţi dreptate! Dar îşi poate imagina cineva cum ar fi arătat lumea în ipoteza unei victorii totale ale lui Hitler cu o Germanie realmente „peste toate”? (Deutchland uber alles!)??

    Aşa cum în orice conflict există „victime colaterale”, putem admite şi ideia unor „salvari colaterale” !!

  • Alexandru Leibovici: (19-5-2014 la 21:50)

    @Sfartz Pincu

    > Aşa cum în orice conflict există “victime colaterale”, putem admite şi ideia unor “salvari colaterale” !!

    Da, exact asta spuneam : din partea sovieticilor, lupta cu naziştii a dus la libertatea unor naţiuni din Europa doar ca o consecinţă neintenţionată, sau „salvare colaterală”, cum spuneţi. Vorbesc de ţările occidentale cucerite de nazişti. Iar faptul că aceste ţări, odată scăpate de nazişti, au rămas libere se datoreşte exclusiv SUA, Angliei, Canadei, Australiei. Pentru regimul sovietic acest fapt a fost un mare eşec al strategiei lor de lungă durată, eşec în urma căruia acest regim a şi căzut în cele din urmă.

    De altfel, pentru alte naţiuni din Europa, lupta sovieticilor cu naziştii a dus la înlocuirea unei terori cu alta. Vorbesc de toate ţările comuniste din Europa.

    Diferenţa între cele două tipuri de terori constă în categoriile de oameni care erau sortiţi eliminării. Nu mai vorbesc de faptul că TOŢI cei ce urmau să rămână în viaţă, urmau să-şi piardă oricum libertatea, într-un caz sau în altul.

    Deci: Pentru ce atâta recunoştinţă??!!

  • Alexandru Leibovici: (19-5-2014 la 22:59)

    @Vlad Puscasu

    Vă rog nu trimiteţi comentarii noi până nu răspundeţi la acest comentariu, inclisiv ultimul punct. Vreau să mă lămuresc cine sunteţi. Puteţi să mă contactaţi şi prin email.

  • Alexandru Leibovici: (25-6-2014 la 18:40)

    Putin a decorat in secret peste 300 de voluntari care l-au ajutat sa anexeze Crimeea

    „Presedintele rus, Vladimir Putin, a decorat in secret peste 300 de persoane care l-au ajutat sa anexeze peninsula ucraineana Crimeea. Secretul care a inconjurat evenimentul de la Kremlin a fost necesar pentru ca Rusia nu a admis prezenta acestor cetateni rusi in tulburarile ce au precedat anexarea Crimeii.

    Publicatia Novaia Gazeta, citata de Atlantic Council scrie, intr-un amplu articol, ca voluntarii rusi din Crimeea sunt o grupare eterogena de veretani ai armatei, fosti puscariasi, membri ai unui grup de motociclisti, nationalisti si altii.

    Putin i-a decorat pe toti acestia pentru extraordinara activitate intreprinsa pentru anexarea peninsulei Crimeea de la Ucraina. Vestea a fost pastrata secreta – ordinele executive ale lui Putin, enumerate cu sfintenie pe website-ul prezidential, sar in mod misterios de la decretul 268 la 270.

  • Alexandru Grosu: (25-6-2014 la 19:00)

    Una din „eroinele” Crimeei este Natalia Poklonskaya, care prin ordinul lui Putin a devenit Procuror General al Republicii Crimeea.

    Este data in urmarire generala de guvernul de la Kiev. In Crimeea, in schimb, ocupa functia de Procuror General. Este nemaipomenit de populara in… Japonia. Barbatii japonezi s-au indragostit lulea de aceasta tanara cu epoleti de procuror. A aparut si clipul muzical: „Ah kakaya neasha, prokuror Natasha”. Iar japonezii deja au pictat-o in desene animate. Piesa muzicala a fost accesata de un milion de oameni, preponderent in Japonia.
    http://www.youtube.com/watch?v=aB-_lDOEwWA

  • Sfartz Pincu: (26-6-2014 la 04:19)

    De genul-batic de mātase,pe gîtul spânzuratului!!

  • Corneliu: (26-6-2014 la 05:56)

    Cine vrea sa inteleaga in mod clar unde „bate” propaganda ruseasca de azi, este suficient sa urmareasca site-ul de informare-dezinformare si influentare psihologica numit „Vocea Rusiei”. Varianta sa romaneasca este: http://romanian.ruvr.ru/

    Iar cine stie sa citeasca dincolo de randuri va gasi o propaganda imperiala si aroganta, patronista si de inducere in eroare, dar extrem de transparenta in dezvaluirea intentiilor noului imperiu tarist, avand multe caracteristici tehnice comune cu tehnicile propagandei comuniste sovietice.

    Si sa nu-l uitam pe marele guru al propagandei si ideologiei conducerii rusesti de azi, nu tatucul Putin, ci profesorul Alexander Dughin, cel care traseaza profilul noului imperiu.

    Pentru edificare, cititi acest articol al lui Vladimir Tismaneanu si nu omitete deschiderea linkurilor aferente articolului.
    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-tismaneanu-maica-rusie-ofensiva-despre-dughin-dughinism-si-putinism/

  • Corneliu: (26-6-2014 la 06:15)

    Si inca un articol important despre acel guru al ideologiei si propagandei rusesti, Dughin, aparut acum 3 ani, dar la fel de actual:
    http://inliniedreapta.net/dereferinta/tineti-minte-acest-nume-aleksandr-dughin-veti-mai-auzi-de-el/

  • Sfartz Pincu: (26-6-2014 la 13:02)

    Mācar Dughin are concepţii proprii şi anvergura unui Rasputin, în schimb „propagandistul nr.1 al Rusiei”, Kiselev, nu este altceva decât un mincinos sfidator şi un actor convingâtor, ale carui vorbe le înghit pe nemestecate milioane de ruşi doar pentru cā Putin l-a declarat „un adevārat patriot rus!”

  • Alexandru Leibovici: (27-6-2014 la 18:14)

    Românii / moldovenii din Bucovina de Nord (Ucraina) şi preocupările lor.

    George Bodnaras, jurnalist si politolog roman din Cernauti.

    Cum ati simtit, ca roman, tensiunile din Ucraina? Ce se intampla acum la Cernauti, care este situatia in regiune?

    „Nu pot sa spun ca trairile mele din perioada EuroMaidanului erau diferite de cele ale ucrainenilor. Am trait sentimente de cetatean si nu de reprezentant al unei minoritati etnice. Mi se pare ca in acea perioada, precum si in vremurile de astazi, societatea ucraineana este una foarte unita, din toate punctele de vedere, dar mesajele despre divizarea poporului ucrainean sunt niste mituri politice create de forte politice cu influenta din exterior.

    Noi, romanii, impreuna cu ucrainenii si alte comunitati nationale din tara, pledam pentru un stat de drept, democratie si libertate in tara. Cand au inceput tensiunile, eram singurul jurnalist de origine romana care era in epicentrul evenimentelor. Am fost de cateva ori pe Maidan, iar cand au inceput revoltele si in Cernauti, am aderat la initiativa jurnalistilor ucraineni care sprijineau Maidanul. Dupa ce a fost luata cu asalt cladirea Administratiei Regionale de Stat, noi, jurnalistii, vegheam non-stop in Centrul de informatii, erau chiar conditii de razboi.

    Din fericire, in ziua de astazi in Cernauti situatia este calma, are loc o reforma la nivel regional, dar raman inca foarte multe de facut, deoarece toata atentia este acordata evenimentelor din estul tarii.”

    http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/romanii-din-ucraina-sunt-divizati-romania-vazuta-ca-un-vrajmas-la-fel-ca-rusia-interviu-1306746

  • Alexandru Grosu: (27-6-2014 la 18:41)

    Alexandr Dughin concediat de la Universitatea de Stat din Moscova:
    http://lenta.ru/news/2014/06/27/dugin/

  • Ion Ionescu: (28-6-2014 la 06:49)

    Dughin a inceput sa il critice pe Putin, tot mai intens in ultimele 3-4 saptamani, pentru ca nu intervine militar decisiv in Ucraina.

  • Alexandru Leibovici: (28-6-2014 la 09:03)

    Da, de exemplu aici, min 7:12

    „Ceea ce se petrece acum la Moscova este deja trădare, trădarea intereselor noastre, trădare din partea lui Putin”, în particular pentru că a dat regiunilor ucrainene din est exemplul de urmat cu Crimeea, dar în regiunile din est n-a vrut să intervină militar şi i-a lăsat pe insurgenţii de acolo cu fundul în baltă.

    Cine poate, să asculte pe acest Dughin; este interesant cu câtă insistenţă vorbeşte că ruşii sunt victime ale unui genocid de mari proporţii din partea huntei naziste şi neo-fascistă de la Kiev în frunte cu Poroşenko, dirijate de americani. Dacă toate astea ar fi adevărate, atunci o intervenţie militară rusească ar fi într-adevăr un act umanitar, iar pasivitatea lui Putin ar fi fost, după el, o trădare.

    Mă întreb dacă această atitudine a lui Dughin faţă de politica Kremlinului nu este cumva un joc coordonat de tipul good cop, bad cop, inclusiv partea cu concedierea lui de la Universitatea din Moscova (MGU). Deşi mai probabil este că Kremlinul vrea într-adevăr să se distanţeze de figurile prea compromiţătoare…

    De altfel, după spusele lui Dughin, rectorul Universităţii a justificat concedierea spunând că „MGU este un lăcaş de ştiinţă, nu de politică”, dar l-ar fi numit în locul lui pe … Jirinovschii.

    Luarea de poziţie care a declanşat concedierea lui Dughin este acest interviu din 6 mai. Adversarii lui lansaseră o petiţie pe internet adresată rectorului, petiţie care a strâns peste 10 mii de semnături.

  • Ion Ionescu: (28-6-2014 la 12:40)

    @A.Leibovici

    > „Deşi mai probabil este că Kremlinul vrea într-adevăr să se distanţeze de figurile prea compromiţătoare…”

    Kremlinilui nu-i place sa fie criticat. Putin a declansat nationalismul si patriotismul rusesc si acum risca sa i se intoarca drept in cap.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Salată vîrtoasă de rucolla à la Nea Ghio

Odată cînd nu ai pe nimeni pe acasă să-ţi facă o mîncare adevărată treci direct la garnitură. Iacă cantităţile şi...

Închide
18.190.156.80