caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

Declaraţia de la Geneva asupra Ucrainei şi un comentariu

de (19-4-2014)
18 ecouri

Ucraina-GenevaImediat după încheierea convorbirilor de la Geneva – 17 aprilie 2014 seara – ministrul de externe al Rusiei, Lavrov, a făcut o declaraţie în care a expus liniile generale ale acordului. Această declaraţie a fost larg difuzată, dar textul însuşi al acordului a fost disponibil abia a doua zi şi a rămas relativ necunoscut.

Iată-l mai jos, în traducere după textul publicat de New York Times, urmat de o evaluare – foarte dură – a acestuia de către un cunoscut comentator, Andrei Illarionov, economist, consilier al Guvernului rus în anii 1990 şi consilierul economic al preşedintelui Putin din anul 2000 şi până în 2005, când şi-a dat demisia declarând că Rusia a devenit o altă ţară, nu mai este o ţară democrată, nu mai este o ţară liberă şi că este condusă de o elită autoritară şi coruptă.

Textul Declaraţiei Diplomatice Comune Asupra Ucrainei

Geneva, 17 aprilie 2014

Aceasta este Declaraţia comună a celor patru părţi participante – Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina – care s-au întâlnit la Geneva pentru a discuta conflictul din Ucraina:

Întâlnirea de la Geneva asupra situaţiei din Ucraina a căzut de acord asupra unor măsuri iniţiale concrete pentru dezescaladare tensiunilor şi restabilirea securităţii tuturor cetăţenilor.

Toate părţile trebuie să se abţină de la orice violenţe, intimidări sau acţiuni provocatoare. Participanţii au condamnat cu tărie şi au respins toate manifestările de extremism, rasism şi intoleranţă religioasă, inclusiv antisemitismul.

Toate grupurile armate ilegale trebuie dezarmate, toate clădirile ocupate ilegal trebuie să fie restituite proprietarilor legitimi, toate străzile, pieţele, şi alte locuri publice din oraşele şi localităţile Ucrainei trebuie să fie eliberate.

Se va acorda amnistie protestatarilor şi celor care au părăsit clădirile şi alte locuri publice şi au predate armele, cu excepţia celor găsiţi vinovaţi de crime capitale.

S-a căzut de acord că Misiunea Specială de Supraveghere a OSCE trebuie să joace un rol de frunte în asistarea autorităţilor ucrainene şi comunităţilor locale în implementarea imediată a acestor măsuri de dezescaladare acolo unde se dovedeşte a fi cel mai necesare, începând cu zilele următoare. Statele Unite, UE şi Rusia se obligă să sprijine această misiune, inclusiv prin punerea la dispoziţie de observatori.

Procesul constituţional prevăzut va fi inclusiv, transparent şi responsabil. El va include instituirea imediată a unui larg dialog naţional, cu cuprinderea tuturor regiunilor Ucrainei şi a tuturor formaţiunilor politice, şi va permite luare în considerare a comentariilor publicului şi a amendamentelor propuse.

Participanţii au subliniat importanţa stabilităţii economice şi financiare a Ucrainei şi vor fi dispuşi să discute un sprijin suplimentar pe măsură ce vor fi implementate măsurile de mai sus.

Comentariul lui Illarionov

Acest comentariu a apărut pe 18 aprilie 2014 pe blogul său http://aillarionov.livejournal.com/675700.html , sub titlul

Ucraineni, aţi fost trădaţi

Adică pentru început aţi fost vânduţi. Iar acum aţi fost şi trădaţi.

IllarionovA fost publicat textul oficial al declaraţiei cuadripartite privitoare la rezultatele întâlnirii din Geneva din 17 aprilie [v. mai sus]. Lucrurile se prezintă în felul următor: Putin a primit tot ce a dorit. Şi se pare că chiar mai mult decât atât.

1. Ucraina a acceptat de facto să fie condusă din exterior : chestiunile care au vocaţia să fie de competenţa exclusivă a conducerii naţionale vor fi de acum înainte decise de forţe din afara Ucrainei. Aceste forţe din afară sunt Occidentul şi Rusia. Felul în care Occidentul s-a purtat faţă de Ucraina poate fi judecat după modul în care SUA şi Marea Britanie îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de Ucraina care rezultă din Memorandumul de la Budapesta [1994; SUA, Rusia şi Marea Britanie garantează integritatea teritorială şi securitatea Ucrainei în schimbul renunţării de către aceasta la armamentul nuclear aflat pe teritoriul ei]. Felul în care îşi îndeplineşte actualul regim din Rusia aceste obligaţii nu necesită explicaţii. Cu alte cuvinte, Declaraţia de la Geneva se legalizează de facto dirijarea din afară a Ucrainei.

2. Din document lipseşte cerinţa de a evacua din Ucraina trupele Rusiei, inclusiv trupele speciale ale GRU (serviciile speciale ale Statului Major), ale FSB (Securitatea, fosta KGB), SSO (Forţele Speciale ale Armatei) şi alte asemenea. Prin aceasta prezenţa lor în Ucraina este acum autorizată de facto.

3. În document nu este de loc pomenită agresiunea rusească. Nu este pomenit cu nici un cuvânt războiul pe care Rusia îl duce contra Ucrainei. Deci însuşi faptul agresiunii ruseşti este acum legalizat.

4. Documentul nu conţine nimic despre păstrarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Reprezentanţii regimului actual din Rusiei nu au garantat nici măcar la nivel declarativ graniţele internaţional recunoscute ale Ucrainei. Cu alte cuvinte, a fost legalizată încălcarea lor.

5. Docimentul nu menţionează de loc Crimeea. Adică capturarea, ocuparea, anexiunea Crimeii de către Rusia sunt legalizate de facto printr-o înţelegere internaţională cu participarea autorităţilor ucrainene (dat fiind că acestea au semnat înţelegerea alături de agresor, după data anexiunii acestuia a Crimeii).

6. Procesul constituţional din Ucraina se va desfăşura după „formula inclusivă cu participarea regiunilor”, adică va furniza separatiştilor baza legală pentru a lichida caracterul unitar al statului ucrainean.

7. Toţi separatiştii sunt amnistiaţi.

8. Eliberarea clădirilor şi a instituţiilor, precum şi dezarmarea aşa numitei „autoapărări” sunt pentru estul Ucrainei irelevante, deoarece, în primul rând, clădirile şi instituţiile trebuiau oricum fi eliberate, iar „autoapărarea” trebuia oricum să fie dezarmată. În al doilea rând, dat fiind că Declaraţia de la Geneva amnistiază pe toţi separatiştii, aceştia îşi vor petrece următoarele luni nu în închisoare, ci la masa convorbirilor, elaborând, ca să zic aşa, noua Constituţie a Ucrainei.

9. Procedura „incluzivă cu participarea regiunilor” a elaborării Constituţiei pre-determină caracterul federativ al Ucrainei, deşi acesta nu se bucură de vreun sprijin cât de cât semnificativ nici per total în ţară, nici în vreuna din regiunile individuale, şi pre-determină inevitabila ei scindare.

10. Urmările procesului de federalizare sunt transparente şi întrutotul previzibile: liderii separatiştilor vor fi aleşi în organele regionale ale puterii iar apoi (cu sau fără ajutorul comandourilor ruseşti) vor reproduce în regiunile lor binecunoscutul scenariu din Crimeea.

11. Rezultatul procesului de federalizare va fi nu o Ucraină federativă, ci apariţia Novorusiei (“de la Harkov la Odesa”, cum a cântat-o ieri cu atâta inspiraţie Putin) [„Novorusia“ = Ucraina de Sud-Est, v. harta aici, în verde]

12. Documentul nu garantează desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Acest fapt a fost explicit subliniat de Lavrov în timpul conferinţei sale de presă, iar asta înseamnă că agenţii ruşi vor continua să le submineze, iar conducerea Rusiei vor continua să susţină că puterea de la Kiev este nelegitimă (cum a repetat şi Putin).

13. În conformitate cu Înţelegerea, urmează să fie dezarmate toate formaţiunile cât de cât organizate, capabile să se opună agresiunii Rusiei (Autoapărarea Maidanului, Automaidanul, Sectorul de dreapta). Ca urmare, Ucrainei nu-i va rămâne absolut nimeni capabil s-o apere. Am văzut cu toţii în ce constau acţiunile armatei, miliţiei şi a unităţilor speciale ucrainene.

14. Dacă aceste forţe noi – nuclee ale viitoarelor structuri militare ale noii Ucraine – nu se vor conforma cerinţelor Declaraţiei de la Geneva, asupra lor va fi asmuţită miliţia lui Avakov [actualul ministru de interne ad interim al Ucrainei], plină de foştii berkutovişti [forţele speciale ale MAI, dizolvate] şi de alte cadre ale regimului Ianucovici. Modul de operare al acestei miliţii a fost ilustrat în mod clar în cursul asasinării lui Alexandr Muzâciko [politician, şeful „Sectorului de Dreapta” din Ucraina de vest, ucis în cursul unei operaţiuni speciale din 24 martie 2014 a miliţiei; versiunea oficială – s-a sinucis], precum şi prin baterea voluntarilor din Kiev de către miliţia din Harkov. După cum se ştie, în timp ce îi băteau şi batjocoreau, sticleţii repetau „Asta-i pentru Maidan!“. Încă ieri asemenea acţiuni erau pentru ei nelegitime şi pedepsibile, astăzi au devenit perfect legale.

15. Spre deosebire de Ucraina, ale cărei obligaţii ce decurg din Înţelegere vor fi garantate de semnătura parţii ucrainene, de presiunile Occidentului şi de repetate istericale ale ministerului rus de externe, îndeplinirea de către Rusia a obligaţiilor sale proprii (apropos, care obligaţii? – textul înţelegerii nu menţionează aşa ceva!) vor fi asigurate tot aşa cum au fost şi obligaţiile ce decurg din Memorandumul de la Budapesta.

16. În momentul în care sprijinul ucrainenilor pentru intrarea în NATO a crescut puternic, iar după unele sondaje a depăşit deja 50% chiar în regiunile din sud şi est, autorităţile ucrainene au semnat neaderarea Ucrainei. Adică au garantat noi agresiuni şi intervenţii ale vecinului de la Răsărit, după cum îi trece prin cap.

17. Ucraineni! Altfel spus, nu numai că vi s-a luat în mod perfid şi laş Crimeea. Acum vi se va lua, în mod „perfect legitim” şi în văzul întregii lumi, cu garanţiile Occidentului şi cu acordul conducerii ucrainene actuale, chiar şi Novorusia. Deci, cu acordul de facto al conducerii, nu va mai fi vorba nici măcar de o Ucraină federală; ţara va fi ciopârţită, patrioţii vor fi ucişi, şansa, fie ea şi îndepărtată, de a participa la un sistem de securitate colectivă, capacitatea oricărei apărări de „fratele” mitocănos şi lacom va fi anihilată. În rest – ţara vă va fi dirijată din exterior.

Într-un cuvânt, aşa cum aţi fost preveniţi pe paginile acestui blog, ceea ce s-a petrecut este München ediţia 2014. Mai precis: este mai rău ca München-ul: atunci a fost vorba numai de pacificarea agresorului, dar acum mai este şi trădare naţională. În 1938 cehii au fost forţaţi şi obligaţi, în timp ce ai voştri s-au aplecat ei înşişi; şi restul tot ei l-au făcut.

Aşa cum aţi şi fost preveniţi, captura banditească a unei mari ţări europene este posibilă şi fără tancuri. Important este ca conducerea să trădeze. Sau să fie intellectually chalenged

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (19-4-2014 la 13:08)

    1. În ajunul convorbirilor de la Geneva, Consiliul de miniştri ucrainean a aprobat poziţia reprezentantului Ucrainei la convorbiri. Aceasta cuprinde cinci puncte::

    (a) Rusia trebuie să înceteze sprijinul pe care îl acordă grupurilor teroriste care activează în regiunile de est ale Ucrainei

    (b) Rusia trebuie să condamne aceste acţiuni;

    (c) Rusia trebuie să redisloce trupele care se găsesc lânga hotarele de est ale Ucrainei;

    (d) Rusia trebuie să revoce hotărârea Parlamentului Rusiei care îl autorizează pe preşedintele Putin să trimită şi utilizeze trupe ruseşti pe teritoriul Ucrainei;

    (e) Va fi de asemenea ridicată chestiunea retragerii trupelor Rusiei din Crimeea şi anularea deciziilor juridice privitoare la anexarea Crimeii.

    După cum spune şi Illarionov, niciuna din aceste cereri nu şi-a făcut drum în Înţelegerea finală.

    Dar nici măcar obligaţiile impuse pro-ruşilor şi care se află în Înţelegere nu sunt puse în aplicare, cum ar fi părăsirea clădirilor ilegal ocupate, dezarmarea ocupanţilor, etc.

    2. Putin a declarat că-i va decora pe militarii ruşi care „au asigurat desfăşurarea în bune condiţii a referendumului din Crimeea”, dar listele vor rămâne secrete. Este vorba de acei oameni îmbrăcaţi militar dar fără însemne distinctive şi bine înarmaţi, care puteau fi văzuţi în numeroase reportaje că refuză să se identifice; aceştia au fost denumiţi de mass-media „omuleţi verzi”. Putin şi mijloacele ruse de informare au afirmat până în prezent că aceşti oameni n-au nici o legătură cu Rusia.

    Acelaşi lucru îl declară acum şi despre „omuleţii verzi” care se află în prezent în regiunile din estul Ucrainei: „sunt patrioţi locali, ucraineni, în uniforme militare care se găsesc în vânzare liberă”. Despre armele destul de avansate din dotare nu se spune nimic. Tot din mall-uri??

  • Sfartz Pincu: (19-4-2014 la 14:05)

    Declaraţia de la Geneva va avea ca urmări efectele sintagmei: „Un pas înainte, doi paşi înapoi !!”, adică efectul final va fi un mers înapoi, puţin încetinit, pas cu pas, până ce Rusia îşi va îndeplini obiectivul sau neclintit – refacerea, măcar parţială, a fostei URSS !!

  • Alexandru Leibovici: (19-4-2014 la 14:23)

    3. Agenţiile de ştiri relatează astăzi că separatişti pro-ruşi din oraşul ucrainean Slaviansk, reg. Doneţk, atacă şi jefuiesc romi. În special, au fost agresaţi câţiva copii şi femei. Agresorii afirmă că acţionează în baza unui ordin primit din partea „primarului poporului” din Slaviansk. Potrivit unor martori, persoane înarmate scot din casele romilor obiecte de valoare pe care le încarcă în camioane. Informaţia despre atacarea romilor este însă contestată.

    Prim-ministrul Ucrainei, Arsenii Iaţeniuk, a ordonat organelor de drept să determine şi să tragă la răspundere pe făptaşi, precum şi pe cei care se află la originea proclamaţiei de acum câteva zile din Doneţk şi care prescria evreilor din „Republica Populară a Doneţkului” să se înregistreze ca evrei în termen de 14 zile şi să aducă cu ei 50 de dolari. Despre această proclamaţie au anunţat în ultimele zile mass-media destul de amănunţit. Iaţeniuk a mai declarat că „această ideologie şi practică a pogromurilor este importată din unul din statele vecine”.

    4. Serviciile de securitate anunţă că separatiştii din Doneţk par să nu mai primească pentru moment indicaţii de la Moscova, probabil în urma Înţelegerii de la Geneva. Ca urmare cererile separatiştilor nu mai sunt coordonate şi au devenit mai vagi. Indicaţia actuală a Kremlinului este să menţină poziţiile şi să aştepte noi instrucţiuni.

  • Alexandru Leibovici: (19-4-2014 la 15:22)

    @Sfartz Pincu

    > Declaraţia de la Geneva va avea ca urmări … refacerea, măcar parţială, a fostei URSS !!

    Da, dacă lucrurile merg ca până acum, asta se va întâmpla.

    Dar nu este o fatalitate ca lucrurile să curgă ca până acum, de exemplu pentru că se mai învaţă din evenimente, iar dacă nu, atunci pentru că nu rămân pe veci aceiaşi oameni pe posturile lor – nici în Ucraina, SUA şi Europa, şi nici chiar în Rusia !!! 🙂

  • CHARLIE: (20-4-2014 la 00:22)

    @Alexandru Leibovici

    Cum se spunea la „tovarasi”, nu e intamplator.

    Este cineva naiv sa creade ca Republica din Donetk nu continua sa fie sustinuta de Matiuska Rosia si Batiuska Putin. Toate angajamentele luate fie la Geneva sau la Moscova sunt apa de ploaie. Putin ii cunoaste bine pe „clientii” lui din Vest si stie ca toate declaratile solemne nu merita a fi ascultate.

  • Sfartz Pincu: (20-4-2014 la 10:00)

    @ Alex. Leibovici

    Oamenii se schimbă (de pe posturi!), mentalitatea ruşilor şi a conducătorilor lor nu se va schimba, oricât ar fi ei de schimbaţi ca persoane !

    Comportamentul din politica rusă este identic cu comportamentul banditesc diurn, şi face parte mai curând din obiectivele dreptului comun. Un hoţ, dacă nu este prins de la început, va rămâne hoţ toată viaţă lui!

  • Alexandru Leibovici: (20-4-2014 la 13:56)

    Un incident care ar putea inflama situaţia:

    În jurul orei 3 noaptea a avut loc un schimb de focuri la un baraj pe un drum de acces la oraşul Slaviansk, reg. Doneţk (autoproclamata „Republică Populară Doneţk”), soldat cu morţi şi răniţi.

    Barajul este organizat de cetăţeni pro-ruşi (separatişti, independentişti) înarmaţi şi mascaţi. Acest baraj a fost atacat de persoane încă neidentificate oficial.
    imagine

    Mass-media din Rusia şi Ministerul de externe rus acuză formaţiunea ucraineană „Pravâi Sektor” de atac. Conducătorii „Republicii Doneţk” fac apel la Putin să trimită trupe ca să apere cetăţenii paşnici ucraineni.

    „Pravâi Sektor” neagă participarea oamenilor săi la incident.

    Ministerul de Intene ucrainean
    – confirmă moartea a trei persoane
    – neagă şi el că formaţiile sale militare ar fi fost prezente la încident;
    – afirmă că informaţiile privitoare la participarea „Pravâi Sektor” la incident este propagandă a Rusiei;
    – afirmă că anchetatorii au stabilit că încidentul este o „înscenare cinică” cu participarea unor sabotori şi a unor elemente criminale, înarmate şi dirijate de Serviciile speciale ale armatei ruse (GRU).

    Poate că acesta să fie incidentul mult-visat care să declanşeze intervenţia Rusiei…

  • Alexandru Leibovici: (20-4-2014 la 18:05)

    @Sfartz Pincu

    Aţi scris:

    > Oamenii se schimbă (de pe posturi!), mentalitatea [s.m.] ruşilor şi a conducătorilor lor nu
    > se va schimba, oricât ar fi ei de schimbaţi ca persoane!

    Interesantă chestiune!! Răspundeţi prin asta la afirmaţia mea că:

    >> Dar nu este o fatalitate ca lucrurile să curgă ca până acum [şi să ducă la refacerea Imperiului Rus,
    >> respectiv URSS], de exemplu pentru că se mai învaţă din evenimente, iar dacă nu, atunci pentru că nu
    >> rămân pe veci aceiaşi oameni pe posturile lor – nici în Ucraina, SUA şi Europa, şi nici chiar în Rusia

    Din interviul lui Illarionov pe care vi l-am trimis, am văzut, şi am învăţat, că există multe exemple de schimbări radicale şi rapide, 1-3-5 ani (în bine sau în rău). Evident că ele nu sunt rezultatul unei schimbări de mentalitate, pentru că asta nu se schimbă aşa repede. Ele sunt rezultatul schimbării echipei conducătoare – cel mult câteva sute de oameni în posturi politice cheie. Găndiţi-vă la „revoluţia” din 7 noiembrie 1917 : schimbare mai radicală şi rapidă de sistem politic şi economic nici că se poate, dar mentalitatea ruşilor nu s-a schimbat peste noapte. Ce s-a schimbt este echipa conducătoare, care a venit cu un program radical diferit. La fel în România, China etc.

    Mentalitatea generală are un rol şi ea, dar este ceva mai complicat. Şi asta pentru că mentalitatea nu este ceva ce crede/face majoritatea populaţiei; credinţele nu sunt două, ci sunt foarte diverse, şi atunci o anumită credinţă rareori cuprinde o mare majoritate (să zicem 70%). Eu aş zice că o mentalitate majoritară este doar relativ majoritară; cred că 30% din populaţie care aderă la un acelaşi set de idei importante este deja foarte mult.

    Apoi mai este de văzut la ce nivel din procesul politic/economic este de fapt importantă mentalitatea, şi care anume elemente ale ei. Diverse regimuri politice scot la suprafaţă, din toată populaţia, o fracţiune relativ mică de „oamenii potriviţi”. Ăştia pot să fie scursurile societăţii, sau oamenii cei mai puri, sau oameni uşor de păcălit, sau … etc.

    Deci nu trebuiesc neglijaţi oamenii de la vârf care „dau tonul”. Aceştia nu sunt neapărat „produsul societăţii” în vreun sens oarecare. Este probabil o relativă întâmplare că după Brejnev (în esenţă) a venit un Gorbaciov (despre care cred că era un incompetent, incompetent ca comunist), iar nu un alt Brejnev (care ştia că URSS şi comunismul se ţine numai cu forţa). Iar Elţân, cu toate defectele lui, nu era un Putin, adică un nostalgic al Rusiei/URSS imperiale. Venirea lui Putin NU a fost „rezultatul unui proces legic”. Cineva care ştie detaliile sigur va putea indica care au fost elementele de şansă (sau ne-şansă 😉 ) care au dus la venirea anume a lui Putin şi nu a unui îndivid mai liberal, pentru care nu măreţia Rusiei, ci bunăstarea populaţiei să fie mai importante.

  • Ion Ionescu: (21-4-2014 la 10:36)

    Three Jews Among Protesters Killed on Maidan

    http://eajc.org/page34/news43797.html

  • Sfartz Pincu: (21-4-2014 la 12:12)

    @ Alex. Leibovici

    Poate că „mentalitate” este prea mult spus despre nişte dorinţe şi sentimente colective. Mai curând se potriveşte termenul de „coincidenţă”. Dacă există la un moment dat o coincidenţă între aspitaţiile maselor şi conducători, nici nu este nevoie de un procent, oricât de mic ar fi el, de iniţiatori ai unor schimbări!!

    În cazul Crimeii a fost suficient un singur om -Putin- care a speculat magistral, trebuie s-o recunoaştem, lezarea sentimentelor patriotice ale ruşilor prin destrămarea marii Uniuni Sovietice!!

    Şi aceeaşi formulă de recucerire a teritoriilor pierdute, odată confirmatā, se va repeta în prostie, deşi acum Putin se preface că nu-i pasā, şi nu ştie că va urma şi plata, dar acea plata nu el o s-o suporte, ci aceleaşi mase de ruşi, duşi cu „mâia”!!

  • Wanda Lucaciu: (21-4-2014 la 17:48)

    Ukraine Provides Evidence of Russian Military in Civil Unrest

    The Ukrainian government provided these photographs last week to the Organization for Security and Cooperation in Europe in Vienna. Ukraine says the photographs document that the armed men who have taken over government buildings in eastern Ukraine are Russian combatants. The State Department, which has also alleged Russian interference, says that the Ukrainian evidence is convincing. APRIL 20, 2014

    http://nyti.ms/1r9f8I4

  • CHARLIE: (21-4-2014 la 21:47)

    Acordul dela Geneva poate fi aruncat la lada de gunoi a istoriei.

    A prevaztut intre altele ca membrii a OSCE vor fi pe teren sa vada ce se intampla. Dupa incidentele de ieri Lavrov a decarat ca ucrainienii au atacat. Niciun membru a OSCE a putut sa ajunga pe teren, deci trebuie sa credem ca Lavrov a spus adevarul pe care il avea pregatit dinainte. Daca vrei sa-l crezi asta e problema dumitale!

  • Sfartz Pincu: (22-4-2014 la 13:00)

    @Charlie

    La cine te referi cu intrebarea: Daca vrei sa-l crezi, treaba dumitale?
    Eu nu stiu pe nimeni dintre comentatori, sau cititori, ca i-ar crede pe rusi vreodata!!

    Dar de dragul viitorului lor, care se anunta destul de sumbru, vor fi nevoiti sa faca concesii, si deci nu trebuie aruncat la gunoi intelegerea de la Geneva, ci trebuie perseverat, cu multa rabdare. Acordul ar merge la gunoi doar daca si cand fortele de pacificare rusesti, si numai rusesti, vor intra in Ucraina sa-si „apere” conationalii!

  • CHARLIE: (23-4-2014 la 13:26)

    @ Pincu Sfarz

    Trebuie sa clarific la ce m’am referit cand am scris „daca vrei sa crezi este problema d-tale”. Am tradus din engleza, o limba care care o stapanesc mult mai bine decat limba romana. E o forma de ironie . In termeni mai putin delicati as zice : daca esti credul n’ai decat sa crezi. Asta cade in categoria expresiilor: luna este albastra si e facuta din branza.

  • CHARLIE: (23-4-2014 la 21:31)

    Pentru cei care mai au iluzii ca cineva va intervini in Ucraina dupa amenintarile lui Putin si Lavrov, ii sfatuiesc, daca au acces, sa citeasca ziarul francez Le Monde. Atitudinea franceza se manifesteaza prin bloguri si comentariile cititorilor. Ceea ce se intampla in Ucraina este o conspiratie a CIA-ului. Dovada ca vice-presedintele SUA, Joe Biden se gaseste la Kiev ca sa aţâţe conflictul. Nu e intamplator ca 2 distrugatoare comandate de Rusia sunt in santierele navale din Franta. Un contract de cateva miliarde de euros si despagubiri enorme daca Franta nu le livreaza. Total compania franceza de petrol are interese enorme in Rusia s.a.m.d Cum se spune in engleza: money talks.

  • Ghita Bizonu': (24-4-2014 la 13:53)

    Insa nu stiu de ce toata lumea ii da cu URSS ul … Nu de alta, dar si URSS ul era continuatorul tenditelor imperiale rusesti …

  • Sfartz Pincu: (27-4-2014 la 03:59)

    @Ghiţa Bizonu

    Aveti dreptate, Domnule Ghiţa!! Imperialismul rus nu depinde de sistemul politic şi, din pācate pentru ei, nici de sistemul economic şi social!

  • Alexandru Leibovici: (6-5-2014 la 18:20)

    @Ion Ionescu

    https://www.youtube.com/watch?v=IrACuTpR_ew — un interviu din 20 martie cu comandantul „sotniei (detaşamentului) evreieşti” a Maidanului. Am urmărit interviul când a fost difuzat, dar l-am găsit pe YouTube abia acum. Moderatorul vorbeşte ucraineşte, omul – pe ruseşte.

    Omul se numeşte Nathan Hazin (Натан Хазін), a emigrat din Ucraina în Israel, a făcut armata acolo şi are ceva experienţă militară, care i-a servit pe Maidan şi care a făcut să devină comandantul sotniei. Extrem de interesant – din păcate numai pentru cine înţelege 🙁

    Printre altele, dezminte categoric afirmaţiile privind antisemitismul „Sectorului de dreapta”, afirmaţii speculate de Putin („Maidanul este fascist, antisemit, guvernul este fascist, nu putem tolera”) şi de anumite organizaţii evreieşti.

    @Sfartz Pincu

    > În cazul Crimeii… Putin… a speculat magistral… lezarea sentimentelor patriotice ale ruşilor
    > prin destrămarea marii Uniuni Sovietice!!

    Acele „sentimente patriotice ale ruşilor” au fost lezate deja de 25 de ani; nu ruşii şi-au amintit tocmai de această lezare, ci Putin însuşi a găsit momentul potrivit de slăbiciune a Ucrainei în plină transformare. Restul este înscenare.

    @Charlie

    > Atitudinea franceza se manifesteaza prin bloguri si comentariile cititorilor. Ceea ce se intampla
    > in Ucraina este o conspiratie a CIA-ului.

    Asta este şi linia propagandistică a posturilor ruseşti pro-Putin (imensa majoritate).

    @Ghita Bizonu’
    @Sfartz Pincu

    > Insa nu stiu de ce toata lumea ii da cu URSS ul … Nu de alta, dar si URSS ul era continuatorul
    > tenditelor imperiale rusesti …

    Acesta este un clişeu, cel puţin atâta timp cât nu este demonstrat. Şi anume, trebuie demonstrat că politica cuceritoare a URSS-ulii avea aceleaşi motivaţii ca ale Rusiei Ţariste. Într-adevăr, motivaţia reală pare să fi fost cu totul alta: pentru a asigura perenitatea Statului Sovietic este absolut indispensabil exportul comunismului în Europa Occidentală. Pentru citatele respective din „clasici” care confirmă aceasta v. acest articol, secţiunea De ce “Spărgătorul de gheaţă”?.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Repartiţia…

Sistemul centralizat al socialismului atotbiruitor era atât de birocratic, încât pentru absolut orice lucru, sau utilaj, sau o piesă de...

Închide
18.97.14.89