caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor – prezentare de carte

de (24-12-2007)

Ceva în firea noastră încearcă cu disperare să obţină iubirea celuilalt. În familie şi o privire poate jigni, iar un cuvânt nepotrivit poate distruge totul. Iubiţii pot deveni duşmani, iar familia un câmp de luptă. Avem noi, părinţii, perspicacitatea şi dorinţa de a încuraja copiii să devină persoane gânditoare, independente, creatoare şi cu principii morale? Se pare că pentru mulţi adulţi răspunsul nu este de la sine înţeles. Miezul familiei constă în iubirea raţională şi voită. Noua colecţie, Familia la Curtea Veche, vă ajută să vă asumaţi cât mai deplin rolul dumneavoastră în familie.

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor vă învaţă cum să vă iubiţi mai eficient copilul şi conţine sugestii complexe pentru a vă ajuta să deveniţi un bun părinte. Întrebarea cheie a cărţii este: Oare vă exprimaţi iubirea într-un limbaj pe care să-l înţeleagă şi copilul vostru? Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într-un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiţi de părinţi, copiii nu ştiu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părinţii să descopere şi să înveţe principalul limbaj de iubire al copiilor lor. Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice , îi veţi putea transmite în mod eficient şi necondiţionat, sentimente de respect, afecţiune şi implicare totală, care vor avea o mare rezonanţă în sufletul său. Atunci când sunt pregătiţi cum trebuie, părinţii pot folosi aceste limbaje pentru a comunica cu copiii lor, pentru că atunci când copilul simte că este iubit, nu numai ca îi veţi satisface cea mai profundă nevoie emoţională, dar va fi mult mai receptiv la sfaturile şi îndrumările dumneavoastră ca părinţi.

Dr. Gary Chapman are o bogată activitate în domeniul educaţiei bisericeşti. Este cunoscut în SUA mai ales prin seminariile pe probleme de familie pe care le conduce în întreaga ţară. În activitatea sa de consilier matrimonial, dr. Chapman îndruma permanent cupluri căsătorite. Este autorul cărţilor de succes Toward a Growing Marriage (Spre o căsnicie înfloritoare), Hope for the Separated (Speranţe pentru cei divorţaţi) şi Building Revolutionships (Cum se construiesc relaţiile interumane). Marele succes îl cunoaşte cu seria The five love languages, editată în numeroase ediţii, inclusiv pe casete audio şi video. Prima carte, cu titlu omonim, din această serie a apărut în traducere româneasca (cu titlul Cele cinci limbaje ale iubirii) la editura Curtea Veche anul trecut. Volumul de faţă propune cea de-a doua carte din această serie (The five love languages for children), cea de-a treia fiind The five love languages for teenagers (Cele cinci limbaje de iubire ale adolescenţilor).

Dr. Ross Campbell este psihiatru şi un reputat consilier pentru relaţiile dintre părinţi şi copii. Este fondator al Southeastern Counseling Center din Chattnooga, Tennessee, unde a fost director până în 1996. În 1997, a fost numit de guvernatorul statului Tennessee în consiliul de conducere al Trustees of Mocasin Bend Mental Health Institute. Este profesor asociat la catedra de pediatrie şi psihiatrie a Colegiului de Medicină din cadrul Universităţii Tennessee. A absolvit Academia Navala şi a făcut studii de medicină la Universitatea Florida. Este autorul cărţii de mare succes How to Really Love Your Child (Cum să-ţi iubeşti cu adevarat copilul), vândută în peste un milion de exemplare în toată lumea. Dintre cărţile publicate, mai amintim: How to Really Love Your Teenager (Cum să-ţi iubeşti cu adevarat adolescentul), Kids in Danger (Copii în primejdie) şi Getting a Clue in a Clueless World (Găseşte indicii într-o lume fără indicii).

Autori: Gary Chapman, Ross Campbell

Colecţia: Familia la Curtea Veche

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
/ COPACUL INVERS, SAU LA CE FOLOSESC RADACINILE /

îmi povestea cineva de demult nu-mi mai aduc bine aminte de un arbore cu rădăcinile în cer şi fructe luminoase...

Închide
3.230.76.153