Lângă izvor, în umbră,
Un bolovan acoperit cu licheni.
Îi stă bine în jacheta verde!
Dac-ar putea,
S-ar rostogoli un pas mai la vale.
E o piatră, nu poate.
Suferă, tace, speră, crede.
Îl privesc de fiecare dată altfel:
Un decor, uneori,
Altădată o piatră filzofală.
Suflet asuprit care plânge,
Dar nimeni nu-l vede?
Adevărul îl cunoaşte doar el.
Trage cu ochiul la soare.
Tânjeşte după lumină.
Mâine o să-l ridic
În faţa astrului care nu-l vede.
Îi vor străluci ochii.
Va râde, puţin strâmb, bătrân oropsit,
De sub barba lui verde.
