– În anul 1713, teritoriul denumit Acadie, veche colonie franceza în America de Nord vecina cu Nouvelle France, a fost cedat Angliei, care însa nu a respectat libertatile locuitorilor, numiti acadieni, împiedicându-i pe acestia sa paraseasca teritoriul cucerit evitând astfel sa se alieze fortelor teritoriului din Nouvelle France. În acest an 1713, prin Tratatul de la Utrecht, Franta a trebuit sa cedeze Angliei teritoriul Terre-Neuve si Baie d’Hudson, astfel ca Nouvelle-France s-a gasit de atunci încercuita strategic.
– În anul 1718 a fost întemeiat Nouvelle-Orléans, cel mai mare oras din Statul Louisiane (Statele Unite).
– În 1734 un incendiu major la Montréal, a distrus 46 case si o biserica. O femeie sclav, Marie-Joseph-Angélique a fost gasita vinovata la originea incendiului, fiind condamnata la spânzuratoare.
– În 1735 la Nordul fluviului Saint Laurent, a fost inaugurat un viaduct cu o lungime de 250 km., numit „Chemin du Roy”, între Montréal si orasul Québec, capitala nationala a provinciei Québec (în 2008 se vor sarbatori 400 ani de la existenta, în colaborare cu Guvernul francez). Constructia acestui viaduct a durat 4 ani, construindu-se si 13 poduri, la acea data calatoria între cele 2 orase facându-se timp de 4 zile. În prezent, pe sosea sau cu trenul, durata este de aprox.2 ore, iar pe cale maritima pe fl. St. Laurent, din portul Montréal, pâna în portul orasului Québec, durata este de aprox.9 ore.
– În 1737, Marguerite d’Youville (nascuta Marie Marguerite Dufrost de Lajammerais), a întemeiat la „Congrégation des Soeurs de la Charité de Montréal”, sau „Soeurs Grises”. Congregatia s-a dedicat saracilor si a celor napastuiti de soarta. În 1747, ea a devenit directoarea unui spital din Montréal, existent si astazi, anume „Hôpital Général de Montréal”. În 1753, Louis XV aproba si recunoaste în mod oficial congregatia. Marguerite d’Youville a fost canonizata Sfânta în anul 1990 de catre Papa Jean-Paul II.
– În 1738, Esther Brandeau, o femeie tânara în vârsta de 20 ani, deghizata în baiat a fost arestata de autoritati pentru ca mintise nespunându-si numele adevarat, nici sexul adevarat, nici religia. Femeia de origine evreica, se îmbarcase pe o nava cu gândul de a ajunge în Nouvelle-France sub numele de Jacques La Fargue. Evreilor si hughenotilor în acea vreme le era interzis de catre rege intrarea în Nouvelle France. Concluzia a fost înapoierea ei în Franta. Astfel a fost atestata singura prezenta evreiasca în Nouvelle-France, dar de foarte scurta durata.
– În 1743, doi fii ai exploratorilor Pierre Gaultier de Varennes si La Vérendrye, originari din Trois-Rivières (aproape de Montréal), anume Louis-Joseph si François au descoperit muntii Stâncosi (Montagnes Rocheuses). Nouvelle-France se întinde de atunci, de la Baie Hudson pâna în Golful Mexic (prin fl.Mississippi) si de la Rocheuses pâna în Acadie.
– Din 1742 pâna în 1758, preotul Potier, primul lexicograf francez în Nouvelle-France, a redactat primul glosar intitulat „Façons de parler proverbiales, triviales, figurées, etc., a canadienilor în secolul XVIII”. Aceasta lucrare deschizând o fereastra fascinanta asupra limbii stramosilor nostri.
– În 1744, François-Xavier de Charlevois a publicat „Histoire et description générale de la Nouvelle-France”.
– În 1749 a fost construit fortul Rouillé (Toronto).
– În 1749 „Acadie” a fost rebotezata „Nova Scotia”, constituind obiectul unui nou plan de colonizare din partea Angliei. Au fost trimisi 2500 colonizatori englezi, irlandezi si germani, care au întemeiat de asemenea si orasul-port Halifax, care va devemni sediul guvernului local. Cu aceasta ocazie, multi acadieni eu emigrat pe teritoriile franceze din Île Saint-Jean, astazi denumit Île-du-Prince-Edward.
– În 1754, la vârsta de 22 ani, Locotenent-colonelul George Washington este trimis de Guvernatorul statului Virginia cu 120 militieni la Fort Duquesne (astazi devenit Pittsburg), pentru a soma francezii sa evacueze valea Ohio. Francezii au trimis un tânar ofiter, Joseph Coulon de Villiers De Jumonville, cu o escorta de 34 barbati, pentru a aminti cu gentilete locotenent-colonelului ca „el se afla pe teritoriul francez”. Fara avertisment, Washington ordona deschiderea focului asupra francezilor tocmai când De Jumonville dadea citire actului oficial de acuzare. Zece canadieni si De Jumonville au fost omorâti, altii au fost prizonieri. Washington s-a retras abandonând cadavrele scalpate. Insultati de aceasta crima, 600 soldati francezi si militieni canadieni sub ordinele capitanului Louis Coulon De Villiers (frate vitreg al lui Joseph) ataca la rândul lor, iar Washington capituleaza, recunoscând asasinarea ofiterului De Jumonville înainte de a bate în retragere.
– În 1755, acadienii refuza juramântul Coroanei britanice. Doritori sa împiedice valorosii colonizatori francezi sa paraseasca Acadie pentru a merge sa apere Canada, guvernatorul englez Charles Lawrence a alcatuit un proiect militar, prin care pune mâna pe populatia civila, neînarmata, înghesuindu-i pe nave si împrastiindu-i pe grupuri în coloniile americane. Tragedia a început. Familiile au fost descompuse, copiii separati de parinti si sotii de sotii. ÎNCEPUSE DEPORTAREA ACADIENILOR, una din crimele cele mai odioase din toata istoria Nouvelle-France. Au fost aproximativ 12.000 persoane deportate. Charles Lawrence, ordonase oamenilor sai urmatoarele: „Veti trebui sa depuneti toate eforturile posibile pentru a înfometa pe cei care vor încerca sa fuga în paduri”.
– În 1755, generalul major Edward Braddock, seful a 1200 soldati, au atacat Fort Duquesne. dar în final a fost învins de 300 francezi si 600 indieni care aparau fortul. Braddock si-a pierdut viata, ca si jumatate oamenilor care-l însoteau, dar G.Washington si Daniel Boone au supravietuit luptei.
– În 1756, începutul oficial al razboiului de Sapte Ani în Europa, între Franta si Anglia. Noul locotonent-general al armatei, Marchizul De Montcalm, a ajuns cu mare pompa în colonie. El si-a facut foarte repede o opinie despre canadieni, scriind ca, „mie mi-ar place mai degraba sa pierd o batalie decât sa o câstig cu ajutorul canadienilor”.
– În 1757, sub ordinele guvernatorului Vaudreuil, Montcalm ataca fortul William Henry (astazi Lac George, NY). El a avut la dispozitie 6200 soldati activi si militieni, si 1800 aliati amerindieni. Dupa 3 zile de lupta, 2500 englezi s-au predat. Montcalm atunci nu a mai ascultat ordinele lui Vaudreuil si a decis sa nu mai atace fortul Edward, poarta de intrare în orasul Albany.
– În 1758, armata engleza sub generalul Abercromby, ataca Fortul Carillon, dispunând de 16.000 oameni, cea mai impozanta armata niciodata adunata pâna atunci în America. Moncalm apara fortul cu 3600 oameni dintre care un mare numar de canadieni si indieni. Din fericire, Abercromby ataca „à l’européenne” lansând trupele contra grupurilor masive de canadieni care mitraliau „sans merci”. Armata engleza epuizata de tirurile fara încetare ale canadienilor, au facut „stânga-mprejur” fugind, lasând în urma 1944 raniti si morti. Francezii victoriosi nu numarau decât 377 morti. Aceasta victorie miraculoasa a ramas celebra si a prins rapid dimensiuni legendare.
– În 1759, englezii ataca din nou Nouvelle France, sub conducerea generalului Wolfe. Marchizul De Montcalm de Saint-Véran, general francez, comandantul trupelor din Nouvelle France, apara Québec, dar orasul cade în mâinile englezilor si Montcalm moare în lupta.
– În 1760, Montréalul capituleaza. Englezii refuza trupelor franceze onorurile razboiului. François-Gaston Duc de LÉVIS, maresal francez, cel care a aparat Canada dupa moartea lui Montcalm, a dat foc drapelului si si-a rupt sabia, nepredându-se. A fost sfârsitul Nouvelle-France, Canada devenind posesiune engleza.
– În 1763, urmare unei cresteri de preturi ale marfurilor datorita englezilor, mii de amerindieni s-au razvratit, doritori de a razbuna pe aliatii lor si de a reda teritoriile regelui Frantei. Pe de alta parte, englezii vazându-se obligati de a conceda regiunile Marilor Lacuri (Ohio) lui Pontiac, sef indian, precum si aliatilor sai.
– În acelasi an 1763, Franta semneaza Tratatul de la Paris, prin care ea a ales sa „conserve zaharul din Guadeloupe abandonând Nouvelle-France”.
– Canada, abandonata de „patria mama”, locuitorii au trebuit sa se adapteze coabitarii cu invadatorii… dar istoria a continuat si continua pâna în zilele noastre…
***********
N.B. Mi-am permis sa abordez acest succint periplu din Istoria Canadei, aceasta minunata tara, care a avut de la începuturi portile larg deschise celor care erau în cautare de refugiu, indiferent de cauze, sociale, economice, religioase etc., considerând ca cei interesati vor aprecia zbuciumul si obstructiile autohtonilor, care numai în urma cu câtiva ani au reusit sa reintre în drepturile ancestrale si sa aiba reprezentant în Parlamentul canadian.
M-a fascinat mândria amerindienilor, forta lor de a transmite din generatie în generatie dragostea pentru teritoriile si traditiile lor nationale, ei fiind de fapt primii care au primit albii europeni, pe care i-au îndrumat în special în prelucrarea pieilor, le-au oferit adapost si ospitalitate si nu în cele din urma sfaturi pentru adaptarea la natura Nordului american…