caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cultura



 

La British Library, o expoziţie fără egal: Sacred

de (10-9-2007)

Cel mai semnificativ eveniment cultural londonez din această vară, este expoziţia Sacred organizată de British Library. Vernisată la 27 aprilie, ea va rămâne deschisă până la 23 septembrie în clădirea din St. Pancras Road, străjuită de statuia lui Newton pe care Sir Eduardo Paolozzi, inspirat de poetul romantic William Blake, l-a înfăţişat aplecat cu încordare asupra unei probleme de geometrie.
Londra este, de mulţi ani, capitala unde evenimentele culturale se succed în ritmul cel mai alert: expoziţii, concerte, vernisaje, lansări de carte, festivaluri şi târguri. Nici una dintre arte nu este neglijată.

Anul acesta, vara londoneză a oferit britanicilor rămaşi acasă şi turiştilor mereu mai numeroşi un program variat care a cuprins anuala expoziţie a absolvenţilor Royal Academy of Arts, tradiţionalele concerte \”The Proms\”, unde sunt reprezentate toate genurile muzicale de la simfonic la jazz, apoi seria de concerte organizate pe istorica peluză a Turnului Londrei1 şi comemorarea dispariţiei Prinţesei Diana la 31 august 1997 – la Kensington Palace, o expoziţie de fotografii artistice ale Prinţesei Inimilor, aşa cum o numesc britanicii, şi un megaconcert susţinut pe Wembley Stadion de vedetele anului.

La aceste arte se adaugă însă şi altele, dragi insularilor englezi: aceea a amenajării grădinilor, celebrată prin Chelsea Flower Show, expoziţie organizată de Royal Horticultural Society, dar şi arta modernă, reprezentată de discutatele şi discutabilele exponate ale lui Damien Hirst (celebru pentru animalele sale conservate în formol). Şi lista continuă, căci în 2007 londonezii sărbătoresc 150 ani de la înfiinţarea marilor muzee şi instituţii de învăţământ din Great South Kensington: Victoria & Albert Museum, Imperial College of Science, Technology and Medicine ş.a.

Cel mai semnificativ eveniment cultural londonez rămâne însă, în această vară, expoziţia Sacred organizată de British Library. Vernisată la 27 aprilie, ea va rămâne deschisă până la 23 septembrie în clădirea din St. Pancras Road, străjuită de statuia lui Newton pe care Sir Eduardo Paolozzi, inspirat de poetul romantic William Blake2, l-a înfăţişat aplecat cu încordare asupra unei probleme de geometrie.

Pare surprinzător că data oficială de naştere a British Library este anul 1973, ţinând seama de vechimea colecţiilor sale, păstrate mai întâi la British Museum, a cărui înfiinţare a avut loc la mijlocul sec. al XVIII-lea. În acele vremuri, Sir Hans Sloane (1660-1753), medic, naturalist şi colecţionar, a lăsat prin testament regelui George al II-lea întreaga sa colecţie de peste 71.000 de piese, cărţi şi mostre, în intenţia ca ele să fie păstrate spre folosinţa întregii naţiuni.

Ca urmare, printr-un act al Parlamentului din 7 iunie 1753 a fost înfiinţat British Museum, unde şi-au găsit locul în secolele următoare alte milioane de piese. Cea mai importantă donaţie a fost, în 1757, aceea a regelui George al II-lea, The Old Royal Library, care cuprindea colecţiile suveranilor britanici.

În chip simbolic, o parte din fondul de carte veche, păstrat în impozante vitrine, împodobeşte astăzi spaţiul central al British Library. Busturile donatorilor importanţi sunt aşezate la loc de cinste, în lobby-ul maiestuos al actualului sediu.

Desprinderea fondului de carte a fost hotărâtă de Parlament în 1973, când a fost înfiinţată biblioteca naţională a Marii Britanii – British Library – prin reunirea colecţiilor mai multor instituţii: British Museum, National Central Library, Office for Scientific and Technical Information ş.a. Pentru a găzdui acest tezaur cultural, guvernul britanic a construit, începând cu 1975, un sediu auster şi impozant în St. Pancras Road. Primele săli de lectură ale noii clădiri a British Library au început să funcţioneze în 1997.

Situată aproape de Euston Station, important nod de transport al Londrei, clădirea evocă până în cele mai mici detalii creativitatea minţii umane: până şi copacul de lângă intrare este făcut de mâna omului. De la austeritatea bibliotecilor medievale şi până la serviciile ultramoderne şi confortabile pe care le oferă azi British Library, drumul a fost anevoios. Ritmul progresului este alert: dacă acum doi ani culoarul de la mezanin încă mai era populat de cititori aşezaţi în fotolii obişnuite, azi mobilierul este dotat cu prize, mufe şi lămpi care permit folosirea laptopului.

Pentru a păstra amintirea începuturilor, o bancă din lobby a fost sculptată în forma unei cărţi deschise, priponită de o enormă ghiulea de fier, metodă anti-furt a epocii medievale.

Fondul de carte al British Library acoperă aproape trei milenii de cultură scrisă, creaţie a civilizaţiilor de pe toate continentele. Gândite ab initio pentru a fi conservate \”spre folosinţă publică, pentru întreaga posteritate\”, colecţiile au constituit prima bibliotecă publică a Marii Britanii, deschisă \”tuturor persoanelor studioase şi curioase\”.

Motto-ul British Library a fost reformulat recent pentru a exprima mai exact misiunea acestei instituţii: \”Aceasta este Biblioteca Naţională a Regatului Unit, deschisă tuturor cercetătorilor\”. Depozitate pe mai mult de 625 km de rafturi, în mai multe locaţii din Londra şi din afara ei, colecţiile cuprind peste 150 milioane de piese: 13 milioane de cărţi, aproape 1 milion de titluri de publicaţii periodice, 57 milioane de brevete, 3 milioane de înregistrări audio, nenumărate hărţi, manuscrise, gravuri, partituri, mărci poştale şi fotografii. Pe scurt, \”the world’s knowledge\” – \”ştiinţa lumii\”, după cum anunţă cu mândrie, pe Internet, situl bibliotecii.

În 2007, la zece ani de la inaugurarea noului sediu al bibliotecii, ea găzduieşte un eveniment al cărui mesaj se îndreaptă către cea mai mare parte a umanităţii: o expoziţie a celor mai frumoase exemplare ale cărţilor sfinte aparţinând celor trei religii numite \”abrahamice\” – iudaism, creştinism şi islam. Firul conducător al expunerii este rolul pe care Cartea sfântă îl are în fiecare dintre cele trei religii, faptul că toate se întemeiază pe un text revelat. Sub deviza \”Descoperiţi ce împărţim\”, expoziţia aduce pentru prima oară la un loc cele mai frumoase manuscrise şi cărţi sfinte, prezentate cu egală grijă şi meticulozitate.

Expoziţia a fost alcătuită prin selectarea celor mai valoroase piese din colecţiile British Library, dar şi din donaţii, şi împrumuturi de la alte instituţii de cultură prestigioase, între care The Moroccan British Society, Saint Catherine Foundation (a cărei misiune este conservarea colecţiilor Mănăstirii Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai), Ashmolean Museum – Oxford, Biblioteca Naţională – Rabat, Victoria and Albert Museum şi Jewish Museum – Londra, Universitatea Islamică din Taşkent – Uzbekistan etc. Dacă unele dintre piese fac parte din expoziţia deschisă permanent în Pearson Gallery, la parterul British Library, aceasta este o ocazie rară de a admira piese care provin din colecţii private, cum ar fi superba draperie din 1858, brodată în Egipt, care a acoperit cândva uşa Ka’abei, la Mecca.

De la primii paşi în spaţiul expoziţional, vizitatorul este întâmpinat de un grup de trei volume reunite sub un baldachin diafan: Vechiul Testament de la Lisabona (1482), cu miniaturi bogate care trădează influenţe italiene, spaniole, maure şi flamande; Noul Testament miniat de la Constantinopol (mijlocul sec. X), cel mai frumos manuscris evanghelic grecesc deţinut de British Library; Coranul irakian de la Mosul (1310), scris şi îmbogăţit cu miniaturi la comanda sultanului Uljaytu, din stirpea lui Genghis Khan.

Despre sutele de exponate s-ar putea scrie – şi s-au scris cu alte ocazii – nenumărate pagini. Pe lângă alte lucruri îndeobşte cunoscute, vizitatorii pot găsi în expoziţie mărturii ale vieţii iudeilor în Abisinia, China şi India, piese de artă creştină armeniene, bizantine şi etiopiene, amprente ale islamului în China, India şi Malaezia.
Cel mai vechi exponat provine din Egipt: câteva fragmente ale unui text evanghelic neidentificat, datând din prima jumătate a sec. II.

Împreună cu un alt fragment păstrat la Köln, ele reprezintă ceea ce a mai rămas din aşa-numita \”Evanghelie necunoscută\” sau \”Papirusul Egerton\”, care conţine pasaje sensibil diferite de Evangheliile canonice. O altă mărturie datând de la începuturile civilizaţiei creştine o constituie fragmentele de papirus din colecţia Chester Beatty (Dublin), datate aprox. 250 î. Hr., care fac parte din cel mai vechi manuscris grecesc al Noului Testament. Este expusă, fireşte, şi una dintre perlele colecţiilor British Library – fragmentele din Codex Sinaiticus care, împreună cu cele păstrate la Leipzig, Sankt Peterburg şi Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai, alcătuiesc cel mai vechi text complet al Noului Testament, datat în sec. IV.3

Dintre textele creştine merită negreşit menţionate variantele Vulgatei din sec. V-VI, Bibliile în coptă ori în siriacă, Menologionul georgian din 1061, relatare a vieţilor sfinţilor scrisă la Mănăstirea Sf. Sava din Palestina, şi Evangheliile scrise pentru ţarul bulgar Ivan Alexandru în 1355-1356 (probabil la Tîrnovo), care cuprind 366 miniaturi de un deosebit rafinament, reprezentând viaţa şi învăţăturile lui Iisus Hristos. Este expus şi unul dintre cele cinci manuscrise ale dialogului gnostic Pistis Sophia, datând din sec. IV sau poate VII, scris în copta sahidică, limba vorbită în Egiptul de Sus la începutul erei creştine. Sunt de asemenea prezentate texte multilingve: psaltirea de la Palermo din 1130-1154 în greacă, latină şi arabă, Noul Testament egiptean din 1308 în coptă şi arabă, ori Biblia poliglotă în 6 vol. a lui Walton, tipărită în nouă limbi: ebraică, greacă, samariteană, aramaică, latină, siriacă, etiopiană, arabă şi persană.

La această din urmă ediţie, pregătită între 1654 şi 1657, au contribuit Edmund Castell şi Edward Pococke, pionierii studiilor orientale în Anglia. Un exemplar deosebit al Bibliei King James, tipărit în 1611 de Robert Barker la Londra, oferă prilejul unei întâlniri cu versiunea \”autorizată a fi citită în biserici\”, care a devenit cel mai publicat text în limba engleză.

Deosebit de interesantă este „Bula Uniunii\”, textul acordului la care s-a ajuns în finalul conciliului de la Florenţa din 1439 pentru a se pune capăt schismei ce despărţea Biserica latină, catolică, de aceea greacă, ortodoxă. Manuscrisul cuprinde, în versiune latină şi greacă, soluţiile agreate cu privire la punctele aflate în dispută, purtând mai multe semnături între care a papei şi a împăratului bizantin Ioan VIII Paleolog (1425-1448). Acordul nu a fost ratificat de un sinod răsăritean şi, ca urmare, nu a putut fi aplicat.

Evocarea eforturilor istorice de reunificare a Bisericilor creştine este cât se poate de bine-venită azi, având în vedere ultimele declaraţii ale autorităţilor de la Vatican, care au făcut un pas înapoi faţă de deschiderea spre ecumenism a Papei Ioan Paul al II-lea, aşa cum rezultă din documentul emis recent de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei4.

Din colecţia vastă de scrieri iudaice, câteva ies în evidenţă prin vechimea, raritatea şi frumuseţea lor: un codex timpuriu al Torei din sec. IX, cea mai autoritară versiune masoretică a Vechiului Testament ebraic, datorată lui Aaron Ben Asher din Tiberias (Palestina); manuscrisul Vechiului Testament copiat probabil în Egipt în sec. IX sau X, denumit „Prima Biblie Gaster\” după numele fostului proprietar, românul Moses Gaster (1856-1939), descris în catalogul expoziţiei drept „un erudit, conducătorul spiritual al evreilor sefarzi din Londra\”; fragmente rarissime din manuscrisele de secol X-XI ale cărţii apocrife Ecclesiasticus (\”Înţelepciunea fiului lui Sirah\”), descoperite în Genizah, arhiva sinagogii Ben Ezra din Cairo; Tora din Kaifeng, copiată în 1643-1663 pentru evreii din China. Printre exponate se află şi un Pentateuh (Humash) al evreilor karaiţi, aceia care au respins învăţăturile rabinice, devenind o mişcare separată în cadrul iudaismului. Volumul a fost finanţat de doisprezece ruşi karaiţi de vază în frunte cu Abraham Firkovitch (1786-1874), bibliograf, arheolog amator şi colecţionar de manuscrise. Textul a fost tipărit în 1832-1835 la Ortaköy, lângă Constantinopol, cu o traducere în dialectul karait din Crimeea, numit „iudeo-tătar\”, spre a demonstra puterii ţariste că populaţia karaită avea propria sa Carte sfântă şi foarte puţin în comun cu ceilalţi evrei.

Dintre zecile de exemplare ale Coranului, manuscrise sau tipărite, de o valoare deosebită sunt cele ce aparţin unor timpuri sau locuri neobişnuite: Corane din India, Malaezia şi China, precum şi un Coran din Granada, sec. XIII, care a supravieţuit Reconquistei – exemplele de manuscrise musulmane din Andaluzia sunt rare, căci mai toate au dispărut în timpul recuceririi Spaniei de către creştini. A fost inclus în expoziţie, ca text care consemnează gândirea unui mare propovăduitor, unicul manuscris al Istoriei provinciei Najd scris în 1853 de Uthman ibn Abdallah ibn Bişr. Acesta cuprinde învăţăturile cu puternică amprentă puritană ale lui Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhab, care au contribuit în mod fundamental la întemeierea şi evoluţia Regatului Arabiei Saudite.

Selectate de un expert în materie, dr. Colin Baker, curator al manuscriselor arabe la British Library, exponatele ilustrează toate tipurile de caligrafie începând cu cel mai vechi, ma’il sau „înclinat\”, prezent într-unul dintre cele mai vechi exemplare ale Coranului, din sec. VIII (Mecca sau Medina). Aşa cum se întâmplă şi cu celelalte religii, istoria islamului se oglindeşte limpede în una sau alta dintre piesele expuse: de pildă, în copia din 2004 a Coranului păstrat la Taşkent, capitala Uzbekistanului5, care este unul dintre cele cinci exemplare ale versiunii standard, fixată în scris către anul 650, la doar 25 ani de la dispariţia Profetului, din ordinul califului Uthman, al treilea „Calif drept\”.

Enumerăm alte câteva bijuterii ale expoziţiei Sacred, în speranţa că piesele menţionate vor trezi interesul românilor călători către ţara răcoroasă de peste Marea Mânecii: Codul de Legi al lui Moise Maimonide, Lisabona, 1471-1472; Vieţile sfinţilor deşertului în armeană, Siria, 1614; Al-Sahih, colecţie de hadith, relatări despre viaţa şi spusele Profetului Muhammad, reunite de Muslim ibn al-Hajjaj, 1374; un Coran de la Herat, din sec. XVI, scris în patru tipuri de caligrafie arabă şi superb miniat – mărturie incontestabilă a rafinamentului civilizaţiei afgane a timpului; un exemplar al Evangheliilor scris în întregime cu aur, în nordul Franţei sau poate la Paris, în a doua jumătate a sec. IX; Psaltirea de la Monte Cassino, de la începutul sec. XII, care ilustrează stilul multicolor al miniaturilor împodobite cu numeroase figuri animale, stil numit „beneventan\” pentru că a fost folosit prima oară în vremea propovăduirii Sf. Benedict (c. 480-543); Evangheliile de la Lindisfarne (Anglia, 698-721), un adevărat tezaur de miniaturi şi elemente decorative; The Holkham Bible Picture Book (Anglia, sec. XIV), naraţiune biblică ilustrată în scop pedagogic, comandată de un Dominican ca material didactic pentru elevii săi din aristocraţie; Evangheliile siriace din Iraqul de Nord, 1216-1220, cu bogate ilustraţii de influenţă arabă; Coranul sultanului Baybars, cel mai vechi text coranic datat din perioada mamelucilor (Cairo, 1304-1306).

Creaturile hibride, gravurile micrografiate, reprezentările iudaice ale Profetului Moise şi ale Regelui David înfăţişate alături de cele creştine, imagistica Apocalipsei, toate încântă ochiul şi minunează mintea. Celelalte piese care luminează cuvântul scris, precum icoana Triumfului Ortodoxiei pictată la Constantinopol (c. 1400), un certificat de pelerin la Mecca (sec. XV), stindardul (‘alam) folosit pentru sărbătoarea şiită Muharram, obiectele de cult (cruci, cădelniţe, relicvare, lămpi, amulete etc.), mobilierul specific fiecărui spaţiu de rugăciune6, iată tot atâtea argumente care susţin valoarea excepţională a expoziţiei.

Ca de obicei, la British Library, accesul în expoziţie este gratuit, spre deosebire de materialele numeroase pregătite cu acest prilej (monografii dedicate cărţilor sfinte ale celor trei religii, calendare etc.). Ca o probă de umor englezesc, sau poate doar involuntar, spaţiul în care se eliberează biletele de intrare poartă inscripţia: SACRED TICKETS, pe care orice vizitator cu haz o poate traduce prin… \”bilete sfinte\”!

Organizatorii au conceput un splendid catalog ilustrat (224 pag.) în care sunt prezentate toate exponatele, precum şi glosare de termeni şi hărţi, oferind astfel, spre păstrare, o imagine fidelă a expoziţiei7. În introducere sunt publicate mesajele A.S.R. prinţul consort Philip, duce de Edinburgh, şi M.S. Mohammed VI, regele Marocului, care au subliniat semnificaţiile profunde ale acestui efort de prezentare ştiinţifică şi obiectivă a tezaurului spiritual al celor trei religii.

Comentariile şi notele explicative au fost alcătuite de experţii British Library şi de invitaţii lor, ale căror contribuţii constituie adevărate eseuri: Karen Armstrong, The Idea of a Sacred Text, Everett Fox, Living with Sacred Jewish Texts, şi F. E. Peters, The Poet in Performance: The Composition of the Qur’an.

Ca şi selecţia pieselor, notele explicative reflectă preocuparea organizatorilor de a da informaţii bine documentate, clare, concise şi totuşi complete. Catalogul oferă tot ce ar trebui să ştie despre religiile abrahamice un cetăţean cu o cultură decentă, strict necesară pentru a înţelege evenimentele prezentate în mass-media astăzi, când factorul spiritual intervine în discuţie din ce în ce mai des. Rolul expunerii nu se opreşte însă aici: informaţia depăşeşte cadrul culturii generale, iar comentariul transcende adesea orizontul limitativ al descrierii unei piese. De pildă, în relatarea despre Vieţile sfinţilor, compuse de cărturarii armeni Minas şi Melkon, în Siria, (1614) apare şi informaţia importantă: \”Ca denumire a călugărului creştin, cuvântul monachos a fost folosit pentru prima oară într-un papirus copt, datat în 324.\”

Abordarea neutră a deosebirilor legate de convingerile religioase şi-a aflat în mod firesc expresia în cadrul acestei expoziţii organizate în Marea Britanie, ţara unde orice bun cetăţean stăpâneşte arta de a fi \”politically correct\”, sau măcar se străduieşte8.

Deşi nu se indică un sens obligatoriu al vizitei, este vizibil efortul organizatorilor de a înfăţişa exponatele fie în ordine cronologică, fie în acelaşi plan, aşezând de pildă în aceeaşi vitrină piese ce aparţin tuturor celor trei credinţe. În catalogul expoziţiei, spaţiu favorabil abordării unidirecţionale, se precizează că expunerea este divizată în capitole în cadrul cărora cele trei religii sunt tratate cronologic.

Probă dificilă de echilibru şi \”obiectivitate\”, compunerea notelor explicative ale exponatelor reflectă efortul organizatorilor de a păstra permanent un ton egal şi nepărtinitor. Ţinând seama că vizitatorii au până la urmă, în majoritatea lor, mai multă simpatie pentru una sau alta dintre cele trei credinţe, tonul didactic al discursului şi abordarea detaşată ar putea să le lase impresia de distanţare totală faţă de subiect. Dar oare nu acesta este rolul descrierii ştiinţifice, să prezinte realitatea cinstit, aşa cum apare ea cercetătorului neimplicat? În final, expoziţia îşi împlineşte menirea fără greşeală, oferind vizitatorilor oportunitatea de a cunoaşte modul în care trăiesc, gândesc, simt şi se roagă credincioşii ataşaţi uneia sau alteia dintre religiile abrahamice. De pildă, Sacred oferă ne-evreilor poate singura ocazie de a admira vesela rituală folosită în seara de Seder, moment important al sărbătorii Pesach, când participanţii mănâncă anumite alimente cu semnificaţie simbolică, legată de momentele Exodului9.
Expoziţia Sacred este o încercare nepărtinitoare de a pune în lumină condiţiile istorice, sociale şi culturale în care diferitele opţiuni spirituale apărute în Orientul Apropiat şi-au croit propriul drum în civilizaţia umană. Expoziţia este apreciată ca o reuşită deplină, aşa cum a descris-o chiar prinţul Philip al Marii Britanii în mesajul său de întâmpinare: \”Ea reflectă realizările unor comunităţi luminate şi foarte civilizate, în care adepţii acestor trei credinţe au trăit şi au muncit împreună în pace şi armonie timp de multe secole. În această lume divizată, nevoia de înţelegere şi colaborare este mai mare ca oricând.\”

1 Avându-i ca invitaţi, între alţii, pe Joe Cocker, Seal şi Gipsy Kings.

2 William Blake (1757-1827), poet, pictor şi vizionar englez. Puţin apreciat în timpul vieţii, el este considerat astăzi unul dintre marii poeţi şi artişti ai Angliei, votat pe locul 38 între primii 100 Mari Britanici la sondajul organizat de BBC în 2002. Vezi despre el \”Adevărul Literar şi Artistic\” nr. 876, miercuri, 20 iunie 2007, p. 11.

3 Valoarea excepţională a acestui manuscris a condus la promovarea unui proiect de a-l pune la dispoziţia publicului prin prelucrarea digitală şi lansarea pe Internet a tuturor fragmentelor, reunite în mediul virtual.

4 Vezi traducerea în româneşte în \”Adevărul Literar şi Artistic\” nr. 880, miercuri, 18 iulie 2007, p. 2.

5 Acest Coran poate fi \”răsfoit\” virtual pe siteul British Library, www.bl.uk, unde Colin Baker relatează vizita lui la Taşkent şi descrie exemplarul păstrat acolo.

6 Se mai află expus un baldachin evreiesc de nuntă, precum şi rochii de mireasă.

7 Sacred. Books of the Three Faiths: Judaism, Christianity, Islam. Ed. John Reeve, British Library, 2007. Comandat on-line, pe siteul bibliotecii, catalogul ajunge la Bucureşti în 5 zile.

8 Nu întâmplător, pagina Internet a expoziţiei are un capitol special despre \”Textele sfinte azi: metode de a uza, şi nu a abuza de ele\”.

9 Setul expus, creat de celebrul bijutier Daniel Lehrer din argint cu aplicaţii din aur de 18 carate, este format dintr-o tavă rotundă cu şase vase pentru alimentele rituale, purtând gravuri delicate cu scene din vremea Exodului.

Ioana FEODOROV, Conf.Dr., Cercetator, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Acad.Române, Bucuresti

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.97.221