caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Dosarul cu denunţuri

de (11-11-2013)
22 ecouri

 
O bună cunoştinţă de-a mea şi-a cerut spre consultare dosarul de securitate. Asemenea dosare se află în prezent în păstrarea instituţiei numite CNSAS – Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Pentru a obţine accesul la dosar a trebuit să facă o simplă cerere scrisă. Remarcabil este faptul că procedurile sunt nebirocratice: se admit chiar cereri făcute prin poşta electronică, titularul dosarului poate împuternici o terţă persoană să ridice fotocopiile dosarului, care pot fi livrate şi în format electronic – CD sau DVD.

Cunoştinţei mele i s-a comunicat, într-o primă etapă, că nu are, respectiv nu avea, un dosar de securitate. I s-a mai comunicat că, în urma cercetărilor efectuate, conform legii, din oficiu, CNSAS a stabilit el însuşi nu a fost identificat ca agent sau colaborator al Securităţii.

Ceva mai târziu i s-a comunicat că la arhiva Serviciului de Paşapoarte din str. Nicolae Iorga, Bucureşti, s-a identificat un dosar pe numele său, iar CNSAS va solicita o copie a acestui dosar.

Câteva informaţii generale despre CNSAS

Cei mai mulţi cititori au auzit, sau poate au avut chiar de-a face, cu CNSAS. Această instituţie a fost înfiinţată în 1999 şi este subordonată Parlamentului României şi are ca obiectiv:

– realizarea practică a dreptului cetăţenilor la acces la propriul dosar,
– deconspirarea Securităţii ca poliţie politică,
– activităţi de cercetare şi educaţionale.

Primul obiectiv nu necesită explicaţii; al doilea – deconspirarea Securităţii ca poliţie politică – înseamnă că „CNSAS verifică, din oficiu sau la cerere, apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică în cazul persoanelor care candidează spre a fi alese sau numite în anumite demnităţi sau funcţii publice”. Vezi articolul din Wikipedia, foarte interesant şi informativ, unde putem lua cunoştinţă de istoria destul de turbulentă a instituţiei şi din care aflăm, printre altele, că anumite categorii de persoane sunt excluse de la investigări şi de la stabilirea calităţii de colaborator…

Regula normală de acces la dosar este ca titularul dosarului să vină la sediul CNSAS şi să consulte în sala de lectură dosarul sau dosarele dinainte pregătite. „Pregătirea” constă în aceea că dosarul este găsit şi extras din arhivă şi adus la biblioteca. Dar mai constă şi în aceea că dosarul este „anonimizat”, adică „prelucrat în vederea protejării vieţii private, a imaginii şi demnităţii persoanei”. Asta înseamnă, concret, că dacă în dosar apar nume ale unor terţe persoane, sunt înnegrite toate informaţiile care ar permite identificarea acestora; desigur, numele funcţionarilor Miliţiei şi ai Securităţii nu sunt suprimate.

Agenţii de securitate şi colaboratorii care au contribuit cu informaţii sunt identificaţi în dosarele Securităţii prin pseudonime. Titularul dosarului poate cere ca aceste pseudonime să fie „deconspirate”, adică să i se comunice identităţile lor reale.

Ce era în dosar?

Dosarul pe care îl avea cunoştinţa mea la Serviciul Paşapoartelor conţinea, în primul rând, cererile de paşaport (pentru vizită la rude din vest) pe care le-a făcut în decursul anilor (fiecare cu câte 8 pagini circa o sută de rubrici), apoi

– adeverinţele de la locul de muncă că nu are acces la documente secrete, că prezintă garanţiile moral-politice corespunzătoare şi că i se acordă concediu în perioada solicitată;
– avize/note/referate ale circumscripţiei locale de miliţie că „nu figurează ca suspect”, că nu este cercetat sau urmărit, precum şi rezultatele „verificărilor” întreprinse pe la vecini – ce vizite primeşte, semne că s-ar pregăti să părăsească ţara, etc. ;
– dovezi că a depus la C.E.C taxa de paşaport şi că posedă valuta necesară;
– recomandări ale diferiţilor ofiţeri de miliţie pentru respingerea sau aprobarea paşaportului;
– memoriile scrise de împricinat pentru revizuirea răspunsurilor negative, etc.

Dar acest dosar conţinea şi un document mai neobişnuit – un denunţ! Anonim, desigur. Pentru cunoştinţa mea acest fapt n-a constituit o revelaţie, deoarece acest denunţ avusese la vremea respectivă un efect foarte clar, cum vom vedea mai jos.

Denunţul a parvenit „celor în drept” în momentul când împricinatul primise deja paşaportul [*] cu o viză de ieşire temporară pe durată de 3 săptămâni. Autorul anonim şi-a trimis misiva la patru (!) destinatari în acelaşi timp: Circa de miliţie sector I, Secţia de Paşapoarte a Municipiului Bucureşti, Ministerul de Interne şi… tov. Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii.

Misiva avea următorul conţinut (transcripţie fidelă, v. mai jos):

Denunt-4

Prin aceasta vă informez că <numele, adresa> care pleacă zilele acestea în Franţa nu se mai întoarce în ţară; de aceea pleacă cu mama lui.

El spune că nu mai suportă regimul din România şi îi pare rău că s’a [sic!] întors ultima oară cînd a fost plecat

Dînsul pleacă zilele acestea.

1) Tov Nicolae Ceausescu
2) Ministerul de interne
3) Miliţia sect I
4) Secţia paşapoarte

Acest denunţ cu 4 destinatari a declanşat o avalanşă de reacţii. Primele trei instanţe enumerate mai sus au trimis Serviciului de Paşapoarte „sesizarea” însoţită de o adresă în care i se solicită cercetarea grabnică a cazului şi raport privitor la măsurile luate. În acest fel, în dosarul de la Paşapoarte s-au adunat toate cele 4 exemplare ale denunţului.

Prima decizie luată de organe a fost ordinul Serviciului independent de paşapoarte şi evidenţa străinilor de pe lângă Inspectoratul Municipal Bucureşti al Ministerului de Interne adresat Serviciului C.T.F. al Direcţiei pentru paşapoarte, evidenţa străinilor şi controlul trecerii frontierei. Ordinul era sub formă de formular completat de mână (deci asemenea cazuri nu erau prea rare!) şi avea următorul conţinut (transcripţia – mai jos):

Ordin-3

Rugăm a se lua măsuri de a nu se permite ieşirea din ţară a numitului
<numele, adresa, număr paşaport, număr viză, puncte de graniţă, valabilitatea vizei>.

Sus-numitul este semnalat cu intenţii de evaziune[**].
Cel în cauză este însoţit de <num>

Practic, „susnumitul” a fost sunat imediat la telefon şi informat că în paşaportul care i s-a înmânat „s-a strecurat o eroare” şi că trebuie să-l aducă de urgenţă la Serviciul de paşapoarte din strada Nicolae Iorga nr. 29, ghişeul nr. 2, pentru corectare. În acelaşi timp, „susnumitul” a fost avertizat că este inutil să încerce să părăsească de urgenţă ţara deoarece toate punctele de frontieră au fost deja anunţate.

Asta fiind situaţia, cunoştinţa mea s-a prezentat cu paşaportul la locul indicat. Paşaportul i-a fost imediat confiscat: „paşaportul dv. rămâne la noi”, a spus ofiţerul de miliţie, care a refuzat să dea vreo lămurire. Abia când a obţinut, cu multă greutate şi după multe luni, o audienţă la tov. Comandant al Serviciului Paşapoarte, a aflat amicul meu care a fost cauza confiscării paşaportului: se primise o informare anonimă…

Cum s-a terminat povestea? După patru luni de lupte îndârjite, memorii şi audienţe, amicul a obţinut imposibilul: şi-a recăpătat paşaportul. În paşaport avea o nouă viză (cea veche se anulase), pentru o şedere de 30 de zile. Numai că în loc de 30 de zile a stat 30 de ani…

Happy end? Poate, însă amicul spune că ar fi preferat să fi putut să-şi petreacă întreaga viaţă la el în ţară…

În încheiere încurajez pe cititori să viziteze situl CNSAS.ro, care are foarte multe materiale interesante despre structura şi modul de funcţionare a Securităţii, precum şi procedurile de urmat (simple, minimale aş putea spune) pentru a obţine accesul la propriul dosar şi chiar, în anumite condiţii, la cele ale rudelor până la gradul IV.

——–
[*] Cititorii vor observa, desigur, că persoana în cauză făcea parte dintr-o categorie totuşi privilegiată: reuşise să obţină paşaport! Persoana explică aceasta prin aceea că avea o mătuşă în Franţa şi prin Clauza naţiunii celei mai favorizate.

[**] M-a mirat termenul de „evaziune” folosit aici de vajnicii apărători ai legalităţii socialiste, dar le-am dat până la urmă dreptate. Da, se poate evada şi cu un paşaport în buzunar, şi anume chiar dacă ai o viză de ieşire, dar ea nu cea care trebuie: ai voie să pleci şi să nu te mai întorci numai dacă ai viză de plecare definitivă.

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (12-11-2013 la 04:46)

    Foarte interesante aspecte! Din pācate este prea târziu ca sa conducā la ceva schimbâri..

    Pentru o afirmaţie mai puţin gravă, cineva din Oneşti a făcut 1,5 ani puşcărie!! A spus doar: „Ăştia iar au scumpit untul”.

    Când Voiculescu-„Felix Motanu”- a fost cercetat de CNSAS, avocatul lui a cerut Curţii Constituţionale să declare ca funcţia punitivă a CNSAS-ului să fie anulată, şi a obţinut acest lucru, deoarece şi membrii acestei Curţi posibil că erau şi ei …

    Dacă CNSAS-ul s-ar fi înfiinţat a doua zi după „revoluţie” şi şi-ar fi îndeplinit funcţia de purificare politică, alta ar fi fost soarta României !!

  • CHARLIE: (12-11-2013 la 14:29)

    Nu inteleg cum cineva „normal” ar fi vorbit de rau tara si ar fi vrut sa paraseasca chiar si temporar „raiul” bolsevic-ceausist si alte epitete.

    Si in Biblie Adam a fost gonit din rai si pedepsit sa munceasca din greu (sa transpire) ca sa nu moara de foame. Carevasazica munca este o pedeapsa! N’am inteles niciodata acest con!cept
    😉

  • Nicolae Waldmann: (18-11-2013 la 23:04)

    Nu incape indoiala cum ca ‘iepoca de aur’ a fost o perioada de restricti democratice deosebit de excesive, insa evenimentele curente legate de actiunile de spionaj inter-nationale denota realitatea ca dosarele secrete a le militiei anilor ’50,’60,’70 si ’80 nu se deosebesc prea mult de cele a le institutiilor ‘moderne’ similar din intreaga Europa, USA si dece nu, Australia.

    Cu alte cuvinte, stituatia continua si la ‘case mai mari’.

  • Alexandru Leibovici: (18-11-2013 la 23:38)

    @Nicolae Waldmann

    > stituatia continua si la ‘case mai mari’

    În care „case mari” este nevoie de viză de ieşire, pentru care se completează un chestionar de 8 (opt) pagini A4, se aduc adeverinţe că „oamenii muncii” sunt de acord, se trimit miliţieni să se intereseze pe la vecini şi să-şi dea părerea dacă tovarăşul este demn să…, se primesc refuzuri, se scriu memorii, se cer audienţe, se anulează instantaneu vize şi se confiscă paşapoarte la primirea de denunţuri (anonime), etc., etc. ??????

    Iar cei mai mulţi nici nu încercă pentru că ştiu că n-au nici o şansă…

    Se întâmplă asta – sau ceva similar – în „intreaga Europa, USA si dece nu, Australia” ???

  • nicolae waldmann: (19-11-2013 la 01:56)

    Comentariul meu se refera mai ales la imensitatea dosarelor ‘demascate’ de Snowden si efectele imense al acestui scandal.

    Daca este acceptabil pentru FIECARE tara democratica sa-si asculte cetatenii, probabil si pe mine si dece nu si pe tine, Alexandru, cine se mai poate mira ca asemenea practice erau… practicate si in ‘iepoca de aur’.

    In ceace priveste controlul miscari libere a cetatenilor acelei epoci, ar fi necinstit din partea mea sa neg adevarurile exprimate in articolul in discutie.

    Singurul comentariu este acela ca, independent de realitatea binecunoscutelor restricti odioase, cetateanu in cauza avea, intradevar, intentia sa ‘fuga’.

    Exact ca fiecare dintre noi, cei din ‘generatia de aur'(suflat).

  • nicolae waldmann: (19-11-2013 la 04:50)

    Odata scapati din ‘lagarul’ socialist si ajunsi la LOD, noi ‘olimi’ erau asteptati, printre alti si altele si de ‘autobuzul galben’.

    Ar fi interesant de povestit si despre aceasta ‘cursa’ cu autobuzul galben, Alexandru, nu pentru a incerca de a compara cele doua societati, ci pentru a confirma odata mai mult cum ca politia secretachiar si in societatile democratice, in cazul Romaniei, mai putin secreta, nu a fost si nu este, din pacate, o realitate exclusive acelor vremuri.

  • Alexandru Leibovici: (19-11-2013 la 09:35)

    @Nicolae Waldmann

    > Comentariul meu se refera mai ales la imensitatea dosarelor ‘demascate’ de Snowden

    Similaritatea între subiectul articolului şi scandalul Snowden este ca cea din bancul cu „da, dar la voi sunt exploataţi (discriminaţi, linşaţi) negrii”.

  • nicolae waldmann: (19-11-2013 la 21:52)

    Imi pare rau, Alexandru, insa ramanand consecvent principiului meu de a nu comenta la subiecte pe care nu l-e cunosc, nu pot comenta nici la ultima ta interventie deoarece nu cunosc bancul cu negri discriminati si (apoi) linshati.

  • Alexandru Leibovici: (19-11-2013 la 22:35)

    @Nicolae Waldmann

    > nu pot comenta nici la ultima ta interventie deoarece nu cunosc bancul cu negri discriminati si (apoi) linshati.

    Nu e grav. Iată o variantă a bancului (vine din URSS şi a circulat şi în RO):

    Un rus şi un american îşi compară metrourile respective:

    Cel american intârzie 2 minute
    Cel rusesc intârzie vreo 40.
    Americanul, mândru: vezi, al nostru e mai grozav!
    Rusul, vânăt de nervi: voi vorbiţi, voi care linşaţi negrii?!

    Varinte şi explicaţii: http://en.wikipedia.org/wiki/And_you_are_lynching_Negroes

  • nicolae waldmann: (20-11-2013 la 05:55)

    Draga Alexandru,

    Sunt total deacord ca acest subiect merita incheiat cu un banc bun, ca cel spus de tine.

    Numai asa putem continua sa n-e mentinem un moral ridicat intr-o societate cu un moral scazut.
    Azoy!

  • Alexandru Leibovici: (20-11-2013 la 10:34)

    @Nicolae Waldmann

    > Sunt total deacord ca acest subiect merita incheiat cu un banc bun

    Cred că ai pierdut firul. Eu nu am propus să încheiem subiectul, care era în plină desfăşurare

    Tu ai spus că

    > nu pot comenta nici la ultima ta interventie deoarece nu cunosc bancul cu negri

    Acuma ştii bancul cu negrii şi deci poţi comenta.

  • nicolae waldmann: (20-11-2013 la 11:39)

    Draga Alexandru,

    Parerea mea este ca daca am acceptat – sper – ca avem opinii usor diferite la unele aspecte a le subiectului, probabil ca ar fi bine ca dupa ce l-eam etalat sa nu continuam o discutie care s-ar putea denature intr-un argument.

  • Alexandru Leibovici: (20-11-2013 la 13:00)

    @nicolae waldmann

    Un sofism – „dar nici ‘ei’ nu sunt perfecţi” – NU este o opinie; este o încercare ridicolă de a ignora faptele. Aşa că aici nu-i vorba de „opinii uşor diferite”.

  • nicolae waldmann: (25-11-2013 la 03:09)

    Absolut si total din politete, Alexandru, raspund la ultimul tau mesaj, usor agresiv.

    Ajungand si eu in lumea libera, una dintre primele experiente neplacute a fost o vizita la sediul local al comunitati evreesti din Sydney, fiind cordial invitat la o mica discutie.

    Discutia s-a desfasurat cam in felul urmator:

    Persoana de la Comunitate: D-le W., STIM ca sunteti fiul lui, etc., etc., ca ati facut scoala la etc., etc., ca aveti urmatoarele rude etc., etc. si ca v-ati angajat de curand la etc., etc., asa ca ar fi cazul sa semnati acest document prin care va obligati sa restituiti suma de bani mentionata in acest document.

    Bineinteles ca, fiind in toane bune, am intrebat-o pe acea persoana ce s-ar putea intampla daca nu semnez acea hartiutza, ma ridic si plec?

    Au trecut 37 de ani de la acea intrevedere si inca n-am primit raspunsul.

    Insa tu, Alexandru, doresti un raspuns acceptabil tie la subiectul ‘omniprezenta institutiilor de supravegere a populatie si diferitele metode folosite de ele’.

    Nu trebue sa reactionezi in mod agresiv daca intalnesti opinii diferite de a le tale.

    Parerea mea.

  • Alexandru Leibovici: (25-11-2013 la 13:53)

    @Nicolae Waldmann

    > Absolut si total din politete, Alexandru, raspund la ultimul tau mesaj, usor agresiv.

    Nu trebuia să te deranjezi 🙂 Răspunsul meu nu era agresiv ci iritat, iritat de fapul că eviţi să rămâi pe subiect.

    > Insa tu, Alexandru, doresti un raspuns acceptabil tie la subiectul […]
    > Nu trebue sa reactionezi in mod agresiv daca intalnesti opinii diferite de a le tale.

    Răspunsul nu trebuie să fie „acceptabil mie” sau în acord cu opiniile mele, ci să fie la obiect.

  • nicolae waldmann: (26-11-2013 la 00:15)

    Draga Alexandru,

    Sunt convins ca si la voi acolo la CH ‘se cunoaste’ relitatea implicari autoritatilor in viata de toate zilele a cetatenilor tarilor implicate in mod practic in politica international,nu doar incasand chiria la organizatii internationale de tot felul,fara sa faca parte din ele,bineinteles cu exceptia FIFA-ei.
    Ma refer la realitatea potrivit careia nici o societate democratica nu a demonstrat inca limita la care se poate implica(societatea,adica) in viata particulara al cetatenilor sai.
    Nu stiu daca si tu ai facut un popas initial in Israel in drum catre CH,insa sunt convins ca esti la current cu realitatile de acest gen din multe societati cu adevarat democratice.
    Bineinteles ca abuzurile regimurilor comuniste nu pot fi comparate cu libertatile civice don societatile democratice,insa nu-I frumos din partea ta sa ignore pasaje importante din istoria contemporana referitoare la incalcarile fragrante de drepturi civice fata de cei care nu impartashau puncte de vedere similar cu grupurile politice dominante din societitile democratice.

  • Alexandru Leibovici: (26-11-2013 la 00:21)

    @Nicolae Waldmann

    Nu am înţeles comentariul tău, dar cred că partea principală este asta:

    … Bineinteles ca abuzurile regimurilor comuniste nu pot fi comparate cu libertatile civice don societatile democratice, insa nu-I frumos din partea ta sa ignori pasaje importante din istoria contemporana referitoare la incalcarile fragrante de drepturi civice fata de cei care nu impartashau puncte de vedere similar cu grupurile politice dominante din societitile democratice.

    şi de aceea te rog să mi-o explici pe asta. TIA.

  • nicolae waldmann: (26-11-2013 la 09:56)

    Draga Alexandru,
    Iata un exemplu din propria mea familie:
    varul tatalui meu,nascut-crescut la Viena,a parasit Austria in 1938 si s-a stabilit in SUA.
    Insa fiind communist si identificat de catre autoritatile americane ca atare, I s-au creat atatea dificultati in ‘perioada Macarthy’,incat s-a vazut obligat sa paraseasca SUA si sa se stabileasca cu intreaga familie in Canada .
    Din cauza apartenentei sale politice de stanga,nu a reusit nicioadata sa lucreze nici in SUA si nici in Canada in meseria sa de inginer si a fost in mod repetat ‘hartuit’ de catre autoritatile canadiene.
    Bineinteles ca’tratamentul’ de care s-a ‘bucurat’ in SUA si Canada datorita concptiilor sale politice nu a fost nici pe departe atat de dur in comparative cu modul in care s-e comportau regimurile comuniste intre sfarsitul ww2 si cca. 1989,insa ASTEPTARILE democratice din America de nord au fost intodeuna mult mai ‘ridicate’ la capitolul ‘libertatea de gandire’,deacea imi este greu de acceptat ideia ca in anume societati vestice exista intradevar libertati de gandire ne ingradite.
    Bineinteles ca in imensa majoritate a tarilor vest europene situatia a fost si este total deosebita si nu am naivitatea de a crede ca daca unchiul meu s-ar fi re-stabilit dupa ww2 in Austria,ar fi avut de suferit cat de cat datorita opiniilor sale politice.
    Un alt motiv pentru care iti raspund din nou la ‘invitatia’ ta de a comenta este insasi faptul ca de sunt convins ca indifferent daca esti deacord sau nu cu punctual meu de vedere,vei accepta realitatea drpetului fiecaruia dintre noi la un punct de vedere FARA a fi nevoit sa il justifice.
    De multe ori a-ti justifica un punct de vedere nu inseamna in mod necesar ca incerci sa dovedesti ca ai sau nu drpetate,ci mai ales ca ai drpetul sa gandesti in maniera in care simti ca se potriveste cu ceace considera fiecare dintre noi ca este logic.

  • Alexandru Leibovici: (26-11-2013 la 12:33)

    @Nicolae Waldmann

    Povestea din propria ta familie este interesantă dar este alături de subiect. Să vedem care era subiectul.

    În primul tău comentariu scrii, în esenţă, că controlul totalitar din România a fost real, „însă evenimentele curente legate de actiunile de spionaj … nu se deosebesc prea mult…”

    La aceasta eu am replicat că argumentul „dar nici la voi nu-i perfect” este o reacţie reflexă tipică menită să minimizeze, sau în orice caz să relativizeze, faptele relatate.

    A fost o vreme când practicam şi eu asemenea sofisme şi anume când eram mult mai tânăr, dar m-am lecuit. La tine am mai observat acest reflex şi cu alte ocazii.

    > indifferent daca esti deacord sau nu cu punctual meu de vedere, vei accepta realitatea dreptului fiecaruia dintre
    > noi la un punct de vedere FARA a fi nevoit sa il justifice.

    Nu, nu accept. Un punct de vedere exprimat trebuie, la cerere, justificat.

    P.S.
    Problema zisă a McCarthy-ismului ar merita discutată deoarece este prezentată de cele mai multe ori în mod trunchiat şi este sistematic, şi în mod abuziv dar intenţionat, legată de acel personaj tenebros. Aici ar fi off-topic, dar poate scrii un articol despre acea perioadă, ca început de discuţie?

  • nicolae waldmann: (26-11-2013 la 22:03)

    Draga Alexandru,

    Nu iti reprosez maniera in care reactionezi la ‘analiza’ opiniilor altora, insa obiceiul de a eticheta usor pejoratiff (‘sofisme’, ‘cand eram mai tanar – adica mai naïf – argumentam si eu ca tine’) maniera in care judeca altul, este usur depasita si adevarul este ca ‘a fost o vreme cand aplicam si eu’…

    Cat despre a-ti justifica opiniile, probabil ‘a justifica’ este, din nou, gresit spus.

    A argumenta, suna cam ca cearta, a explica – aduca un aer ‘pedagogic’ – in fine nu gasesc nici o maniera in care sa-mi exprim opiniile incat sa nu trezesc reacti neplacute din punctual MEU de vedere.

    De ce?

    Probabil din cauza unor sechele ramase din prima tinerete sau probabil – mult mai probabil – din cauza ca sunt foarte comfortabil cu conceptiile mele de viata si nu doresc sa vina unu ‘cu gasca la Berna’ (si nu ma refer la camarilla MS Mihaiu!! ci probabil fie la Elian Wexler, fie la Radu Stern) sa-mi deranjeze starea de ‘dolce far niente’ in care imi petrec ani apusului de soare (sa nu-mi argumentezi ca daca, chiar imi doresc o totala lipsa de acrivitate de acest gen, ar fi cazu sa ma mut la Lausanne).

    Mai ales ca s-ar putea sa-mi si cauzeze, daca nu la diabet, cel putin la cholesterol.

  • CHARLIE: (22-12-2013 la 13:33)

    A propos comunistii in USA.

    In perioada McCarthy era o vanatoare vrajitori. Pana la urma s’au ridicat oameni curajosi si s’a terminat peroada. Recomand un film cu WOODY ALLAN care se numeste THE FRONT care descrie cu humor sec acea perioada.

    Multi comunisti au luptat in Brigada Internationala in razboiul civil din Spania. Razboiul era pierdut si fascistul Franco a ajuns la putere. Daca comunistii ajungeau la putere cu ajutorul URSS-ului razboiul ar fi fost TOT pierdut fiindca ar fi impus un regim stalinist de teroare dupa cum au dovedit-o cand au asasinat anarhisti, trotzkisti care se luptau si ei contra lui Franco. Intre cele 2 rele pe care o alegi?

    Snowden e un tradator de tara si trebuie judecat ca atare.

  • Alexandru Leibovici: (22-12-2013 la 21:48)

    @Charlie

    > A propos comunistii in USA. In perioada McCarthy era o vanatoare vrajitori. Pana la urma s’au ridicat oameni
    > curajosi si s’a terminat peroada.

    Cum am scris mai sus, perioada zisă a McCarthy-ismului este prezentată de cele mai multe ori în mod trunchiat şi este sistematic, şi în mod abuziv dar intenţionat, legată de acel personaj tenebros.

    Doriţi dv. să scrieţi un articol despre acea perioadă, ca început de discuţie?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Atena 2004

Cuvintele "And the winner is Athens!" au fost rostite de Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional care a anunţat alegerea oraşului care...

Închide
54.166.170.195