caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Dialog cu un şerif american: ofiţerul de poliţie nu este duşmanul populaţiei

de (3-11-2013)

staceyPentru marea majoritate a imigranţilor născuţi în ţări totalitare forţele de ordine reprezintă un element de represiune, o instituţie subordonată guvernului de dictatură.

De la bun început am remarcat în persoana căpitanului Stacey Kincaid un interes deosebit pentru toate comunităţile de imigranţi din Virginia de Nord, pentru românii din zona, dar şi pentru România.

Stacey Kincaid candidează pentru funcţia de şerif peste districtul Fairfax, Virginia, ca prima femeie şerif în 271 de ani de la înfiinţarea regiunii Fairfax. I-a fost înmânată cea mai înalta distincţie de merit pentru serviciile sale în poliţie.

La doar câteva zile de alegerile locale mi-a acordat timpul pentru un dialog destinat publicaţiei www.acum.tv.

Stacey, ce te determina să intri în această campanie electorală ?

M-am angajat în campania pentru locul de Şerif al Districtului întrucât sunt implicată direct în diferite activităţi de voluntariat în cadrul comunităţii şi mai ales de a dezvoltă iniţiative noi în relaţii pozitive cu cetăţenii. Spre exemplu am iniţiat activităţi de susţinere a căminelor pentru cei fără adăpost, ale proiectului Salvaţi Viaţă, şi sprijin financiar pentru cei săraci în achiziţionarea de bunuri strict necesare. Toate acestea s-au dovedit benefice pentru întreaga comunitate

Ce te face să candidezi pentru această funcţie, ştiind că nu e una foarte uşoară ?

Activez în cadrul departamentului Şerifului districtual de peste 26 de ani. În timp ce avem un birou remarcabil, găsesc că există mereu modalităţi de a îmbunătăţi activitatea poliţienească. Pledez pentru promovarea biroului în deplină transparenţă, pentru încrederea comunităţilor minoritare în munca noastră şi că fondurile alocate de către contribuabili sunt cheltuite în mod judicios.

La ce s-ar rezumă misiunea ta de ofiţer de poliţie ?

În cadrul biroului nostru districtual Fairfax activitatea noastră e diferita de cea a unui birou de poliţie, înţelegând că nu se rezuma la investigarea crimelor şi la emiterea de amenzi.

Noi coordonăm Centrul de Detenţie pentru Adulţi (închisorile), asigurăm securitatea Tribunalului şi a procedurilor de Drept Civil. Pe perioada activităţii mele am servit în patru divizii operaţionale şi administrative.

De când ne cunoaştem remarc o atenţie deosebită din partea ta pentru relaţia cu cetăţenii. Cum explici aceasta?

Este imperios ca forţele de ordine, în special poliţia, să stabilească relaţii de colaborare înainte că infracţiunile să aibă loc. Lecţia tragică din Septembrie 11 ne-a învăţat că o relaţie pe termen lung dintre poliţie şi rezidenţii unei comunităţi împiedică neîncrederea în noi, sporeşte securitatea cetăţenilor. Accentuez că aceste relaţii se sădesc în obiceiurile comunităţii de când locuitorii sunt foarte tineri, ori chiar copii.

Repet, sunt avocatul acestui principiu şi mai ales în a influenţă copiii defavorizaţi, în a-i feri de orice influenţe criminale.

În cazul lor mă refer şi la ajutoare financiare, sărăcia şi existenţa la marginea unei societăţi normale sunt cauze ale criminalităţii.

Cum se împacă meseria ta de ofiţer de poliţie cu implicarea ta în politică ?

În Virginia toţi şerifii sunt aleşi în conformitate cu Constituţia statului. Activitatea Şerifului nu se supune niciunui deziderat politic, precum securitatea închisorilor, a tribunalului s.a.

Deputaţii Biroului Districtual al Şerifului trebuie să înţeleagă şi să respecte diferitele culturi din Fairfax, să vegheze asupra interacţiunii cu acestea. Diversitatea şi respectarea conglomeratului interetnic asigura succesul biroului.

Stacey, îţi mulţumesc în numele cititorilor publicaţiei noastre şi îţi dorim să câştigi cursa electorală !

SONY DSC

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Discursul tinerei pakistaneze Malala Yousafzai la ONU la 12 iulie 2013

La 9 octombrie 2012 eleva pakistaneză de 15 ani Malala Yousafzai supravieţuieste atacului armat săvârşit împotriva ei de doi tineri...

Închide
18.97.9.169