caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Bogat… si totusi sarac

de (17-9-2007)

In frumoasa tara Canaan traia o fetita.

Ea locuia cu tatal si cu mama ei.
Acum era iarasi razboi in tara. Soldati straini intrara in tara. Furara tot si le luara cu ei in tara lor indepartata. O luara chiar si pe fetita!
Ei se gandeau: „Acesta va fi un cadou frumos pentru generalul nostru.”
Pe general il chema Naaman. El o lua pe fetita si o dadu sotiei sale.
Bietul copil! Acum ea era departe de tatal si de mama ei; nu era decat o mica servitoare in casa cea mare a femeii aceleia straine, si a generalului Naaman.
Dar Naaman era un stapan foarte bun. Fetita il respecta mult. Era un om foarte bogat. El avea servitori, carute si cai, bani si foarte multe lucruri frumoase. Putea avea tot ce-si dorea.
Dar totusi era un om sarac si nefericit, pentru ca avea o boala grava. Era lepros. Avea pete mari, albe pe fata, pe maini, pe picioare si pe tot corpul. Si nimeni nu-l putea vindeca. Nici un doctor!
Se simtea din ce in ce mai rau. Poate ca avea sa moara in curand, caci nimeni nu-l putea ajuta. Si totusi fetita stia un leac.
Ea spuse stapanei sale: „Daca stapanul meu ar fi in tara mea, acolo unde locuiesc tatal si mama mea, ar putea fi vindecat. Elisei l-ar vindeca. El este un profet, un servitor a lui Dumnezeu. El este urmasul profetului Ilie. El poate face minuni.”
Asa vorbi fetita stapanei sale. Si femeia se duse repede sa povesteasca totul barbatului sau. Naaman se gandi: „Voi putea oare sa ma fac iarasi sanatos? Ce minunat ar fi aceasta!” Si imediat porni la drum spre tara Canaan. Se duse intr-o trasura frumoasa si o multime de servitori mersera cu el. Ei calareau langa el, pe niste cai puternici. Naaman luase cu el si foarte multe cadouri: aur, argint si tot felul de lucruri frumoase. Naaman vroia sa le dea lui Elisei, ca sa-l vindece.

Calatoria fu lunga. Si Naaman ajunse la malul unei ape, numita Iordan. Si traversand aceasta apa se gasi Naaman in tara Canaan. Inca o bucatica de drum, si Naaman se gasi la casa lui Elisei. Naaman se gandea: „Elisei va fi incantat, ca vine la el un om asa de bogat. Precis ca va fi foarte fericit. Va veni repede afara si se va inchina adanc in fata mea. Apoi se va ruga pentru mine si imi va atinge corpul meu bolnav cu mana sa. Si atunci poate ca ma voi face bine.”
Dar Elisei nu iesi afara. Iesi doar servitorul sau si ii spuse lui Naaman: „Trebuie sa va spalati de sapte ori in apa Iordanului si atunci veti fi sanatos.”
Si usa fu inchisa. Naaman ramase buimacit si tare se supara. El zise: „De aceea am facut eu o calatorie asa de lunga, ca sa ma spal in apa Iordanului? Asta n-o sa ajute la nimic! M-am spalat deja de atatea ori in apele tarii mele si tot nu mi-a ajutat la nimic. Haideti acasa! Inapoi in tara mea! Va trebui sa raman bolnav pana ce voi muri!”
Pleca deci suparat si nemultumit. Servitorii lui calareau langa el, deceptionati si ei. Ei il iubeau mult pe Naaman si doreau din toata inima ca el sa fie vindecat. Ei ii zisera: „De ce esti asa de suparat? De ce nu-l crezi pe profet? Mai bine ai incerca sa faci cum ti-a spus. Fa deci, ce ti-a spus! Spala-te de sapte ori in apa Iordanului si vei vedea.”
„Bine, fie,” zise Naaman. El vru sa incerce, poate ca totusi va ajuta la ceva.
Ajunse la Iordan. Isi dadu hainele sale frumoase jos si schiopatand, intra cu picioarele sale bolnave in apa. Apoi incepu sa-si spele corpul bolnav o data, de doua ori, de trei ori. Dar nu se vedea nici o imbunatatire. Se spala de sapte ori. Si dupa cea de a saptea oara, iesi din apa, sarind si dansand. Unde erau petele? Disparusera de tot! Mainele sale fusesera vindecate, picioarele sale fusesera vindecate, corpul sau fusese vindecat in intregime.
Elisei facuse aceasta?
Naaman stia bine ca nu. Nici un om nu poate face astfel de minuni.
Aceasta o facuse Dumnezeu!

Elisei era insa servitorul lui Dumnezeu si cu siguranta ca se rugase pentru Naaman. Si de aceea Naaman voi sa-i multumeasca imediat. Se duse repede la casa lui Elisei. Scoase toate darurile frumoase si le puse la picioarele lui Elisei: aur, argint si haine frumoase. „Alege-ti” striga el, „alege-ti ce-i mai frumos. O, Elisei, sunt asa de fericit! Ia tot ce vrei.” Dar Elisei dadu din cap si zise: „Nu vreau sa primesc nimic de la tine. Tu nu trebuie sa-mi multumesti; nu eu te-am vindecat. Dumnezeu te-a vindecat. Tu trebuie sa-i multumesti lui Dumnezeu.”
Si Naaman raspunse: „Ii voi aduce Domnului jertfe. Il voi iubi intotdeauna si nu-l voi uita nicicand.”
Apoi, toate darurile frumoase au fost puse inapoi in care. Elisei intra in casa sa, iar Naaman porni la drum, spre tara sa.
Doar servitorul lui Elisei mai ramase afara. Statea acolo si se uita la care si la calareti.
Pe acest servitor il chema Ghehazi. El vazuse toate darurile frumoase. Si tare ar fi vrut sa aiba ceva din ele. Ar fi vrut sa aiba multi bani ca sa cumpere o casa, pamant, oi si vaci si sa se faca un om bogat. Ghehazi se gandi: „Ce nesabuit e Elisei! Ar fi putut avea atatia bani si atatea lucruri frumoase si le-a lasat pe toate sa se duca. Dar eu nu las sa-mi scape o astfel de ocazie. Elisei este in casa. El nu vede ce fac eu.”
Si atunci Ghehazi fugi dupa trasura lui Naaman si striga: „Opriti-va!”
Fugea, facea semne cu mana si striga cat putea de tare.
Trasura lui Naaman se opri. Naaman sari jos. El intreba: „Ce este? S-a intamplat ceva?”
Ce putea spune Ghehazi acuma?

Trebuia sa minta, ca sa primeasca ceva. Ghehazi minti deci: „Oh, domnule Naaman, Elisei ar vrea totusi un cadou. El ar dori un sac plin de argint si doua haine frumoase, caci are musafiri. Au venit doi oameni la el si ar vrea sa le dea ceva.”
„Bine,” raspunse Naaman, si ii dadu lui Ghehazi doi saci de argint si doua haine frumoase. Apoi isi vazu de drum. Iar Ghehazi se intoarse cu darurile frumoase. Cat era de fericit! Cat de siret fusese el! Acum era bogat, putea sa-si cumpere tot ce-si dorea. Intai isi ascunse comorile, caci Elisei nu avea voie sa stie de toate acestea. Apoi intra in casa si se duse la Elisei, cu o fata nevinovata.
Elisei il intreba: „Ghehazi, unde ai fost?”
Ghehazi se sperie. Ce sa spuna? Acum trebuia sa minta mai departe. Ghehazi raspunse: „N-am fost nicaieri.”
Elisei dadu trist din cap si zise: „Ghehazi, Ghehazi, credeai ca nu te vede nimeni? Crezi tu ca banii aceia te vor face fericit? Vei fi foarte nefericit. Naaman a scapat de boala sa, dar tu te vei imbolnavi de ea. Aceasta va fi pedeapsa pentru pacatul tau.”

Si indata aparura pete pe fata, pe mainile, pe picioarele si pe tot corpul lui Ghehazi. Acum era tot asa de bolnav, cum fusese Naaman. Acum putea sa-si tina banii, bietul Ghehazi.
Acum era bogat. Putea sa-si cumpere casa, pamant si tot ce dorea. Dar ce folos?
Totusi era sarac, caci il uitase pe Dumnezeu!
Naaman era bogat, caci el nu-l mai uita pe Domnul niciodata.

www.copilul.ro

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O vorba despre Pavarotti

Luciano e mort.. dintr-o data sunt mai putin cu un tata si fara batista lui alba, nici piata cu lamai...

Închide
3.230.154.90