caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Adulterul, o supapă de securitate…?

de (27-8-2007)

Termenul de „adulter” are, fără îndoială, o conotaţie moralizatoare de tip religios. Nu se spune în a şasea poruncă a Decalogului: „Tu nu vei comite adulterul”? De altfel, etimologia cuvântului pare să se tragă din tendinţa individului, comiţând o eroare, de a căuta dincolo de convenţia matrimonială. Mai concret, adulterul se defineşte ca o ruptură a pactului de fidelitate contractat în momentul când două persoane au decis să se unească sexual în vederea procreaţiei.
Legendă ori ba, o parte a omenirii a evoluat potrivit celor zece porunci până când, nu demult, detractorii le-au descalificat taxându-le drept desuete. Astfel, ne putem întreba dacă nu cumva în societatea secolului XXI căsătoria nu şi-a pierdut sensul ei sacramental?
Practica convieţuirii juvenile sau a uniunii libere a făcut ca matrimoniul să devină din ce în ce mai aleatoriu, iar interdicţia adulterului să scape oricărei rigori pertinente. Infidelitatea, încurajată de o societate care propagă libertatea sexuală, declarându-se împotriva oricărei oprelişti şi brutalizând Legea speciei, rămâne un act ale cărui consecinţe vor fi greu calculabile.
Chiar dacă noţiunea pare complet depăşită astăzi, când oricine are posibilitatea să-şi schimbe zilnic partenerul, o mare parte a umanităţii se obstinează în a forma cuplul. Şi aceasta pentru a se repera pe sine însuşi, ca sine însăşi. Dispersarea în căutarea altuia, lasă de înţeles că primul sau prima n-au fost suficienţi, caz care ne-ar îndreptăţi întrebarea: ce anume a împiedicat partenerul să-şi ducă „misiunea” la bun sfârşit?
Potrivit unor afirmaţii psihanalitice, am fi purtătorii înclinaţiei naturale la fidelitate sau la infidelitate. După psihanalistul (pediatru la origine) Aldo Naouri, purtăm în noi urmele indelebile ale unei iubiri considerabile, resimţite în prima lună a existenţei, în braţele maternale, când suntem pe punctul de a ne simţi „nemuritori”. Copilul care nu este „frustrat” la timp de mamă, va rămâne tributar la infinit sentimentului extatic de „imortalitate”, căutându-l neîncetat şi nutrindu-se cu speranţa regăsirii lui. Într-o societate hedonistă ca a noastră, unde impulsia sexuală este încurajată şi unde nimic nu restrânge dimensiunea plăcerii, considerată ca un drept, individul socoteşte ca o datorie revenirea la această stare de extaz. Dacă partenerul sau partenera nu sunt capabili să i-o procure, cert, el o va căuta în altă parte unde, probabil, o va găsi pentru câtva timp. De fapt, nu este decât o perindare din iluzie în iluzie, năzuind la ceea ce a resimţit în braţele mamei.

„Femeile – spune Aldo Naouri – fac o legătură foarte netă între adulterul masculin şi sexualitate, confirmând faptul că bărbaţii abordează iubirea prin intermediul sexualităţii, în timp ce femeile păşesc în sexualitate graţie iubirii. Răspunsul majorităţii dintre ele, ar fi că atunci când o femeie îşi înşeală partenerul, o face pentru că nu mai există iubire în cuplu sau din cauza unei pasiuni irezistibile”. Printre alte motive frecvente, justificând infidelitatea, se mai pot înscrie: rutina vieţii conjugale, frustrarea sexuală din cadrul cuplului, conflictele prelungite, lipsa de afinităţilor de tot genul, consecinţele maternităţii, diferenţele de vârstă, complexele de inferioritate sau de superioritate, etc., etc.
Potrivit statisticilor, bărbaţii se expun cu mai multă uşurinţă tentaţiei adulterului. Când un bărbat se justifică astfel: „E adevărat că te-am înşelat cu X, dar trebuie să mă crezi că n-a fost decât sexual …”, explicaţia poate fi luată, mai mult sau mai puţin, în serios. În schimb pentru o femeie trecerea la actul adulterin comportă numeroase complicaţii, cel mai curent fiind abandonul cuplului şi, nu rareori, a progeniturilor. Se poate susţine, aşadar, că adulterul masculin aste mai acceptabil? „Experienţa arată – susţine doctorul Naouri – că femeile îl suportă cu mai puţină dificultate. Eu însă n-am susţinut niciodată că adulterul ar fi acceptabil în sensul general al termenului”. Întrebat dacă revenirea la unele restricţii în privinţa adulterului, doctorul Naoumi tranşează afirmativ: „Da, deoarece interdicţiile, atunci când sunt nevrogene, sunt salutare în transmiterea schemei pe care o desenăm copiilor noştri. Legăturile sociale de astăzi nu sunt deloc la punct, interdicţiile absurde abundă: sunteţi sancţionaţi când nu vă plătiţi locul de parcare, în schimb, n-aveţi nici o problemă înşelându-vă soţia, ne mai lipsindu-vă decât aplauzele… Reconstituirea legăturilor sociale şi amoroase într-un mod mult mai coerent şi mai structurat devine din ce în ce mai urgentă”.
Când o tânără femeie, căsătorită de 10–15 ani, apriori copleşită de toate atenţiile soţului şi ale copiilor, cade îndrăgostită lulea de un alt bărbat, situaţia devine relativ gravă. Mai întâi prin faptul că, pentru ea, singura soluţie ar fi ruptura de viaţa conjugală precedentă şi cu tot ce această complicitate i-a oferit în sens pozitiv. Cedând unei pasiuni, care conduce inevitabil spre necunoscut, riscul este major din toate punctele de vedere, chiar avansând pretextul precum că legea raţiunii ar fi, în acele momente, dominată de legea iubirii.
Sunt situaţii când de supravieţuirea cuplului depinde structurarea psihologică a copiilor ca şi stabilitatea lor afectivă. Nu merită oare, în astfel de cazuri, rezistenţa la tentaţie? „Acum, ca un bun amic – continuă doctorul Naouri – i-aş spune probabil: – Exaltă-te cum doreşti, dar nu scoate o vorbă, aşteptând să vezi, mai întâi, ce se alege din această pasiune! Dacă, comiţând adulterul, poţi salva viaţa de familie ţi-aş spune: Du-te! Problema este însă că nu putem cunoaşte niciodată dinainte consecinţele”

Anumite adultere pot constitui o „supapă de securitate” în dinamica cuplului. Cazul soţiei care a căzut în braţele unui amant, puţin timp după căsătorie (istoria luând sfârşit după 15 ani), revelează faptul că în unele cazuri, de excepţie, triunghiul adulterului se poate prezenta ca un stimulent al mariajului, cu condiţia, bineînţeles, al unei discreţii absolute. Amuzant este faptul că o lună după consumarea „marelui amor” din dintre amanţi, soţul, fără să fi ştiut o iotă despre această relaţie, a divorţat…

Schema „cuplului liber” Sartre–Beauvoir, este denunţată violent de doctorul Aldo Naouri: „Este o utopie, o iluzie, o oroare! Ei au contractat acest pact, pe care nu l-au observat câtuşi de puţin, ascunzându-şi o seamă de lucruri. Problema este că, graţie notorietăţii şi staturii lor, au antrenat o sumedenie de indivizi în a le urmeze pilda, ocazionând nu mai puţine neajunsuri. Asupra acestui lucru sunt formal: când survine adulterul (supapă sau viciu), cel mai bun lucru este tăcerea, dar, fenomenul este întotdeauna trăit ca o extremă violenţă la adresa soţului înşelat. În toate cazurile, adulterul mărturisit lasă urme greu de acceptat”.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
cautari (2)

CAUTARI (2) Cunoastere, adevar, intind bratele in prelungirea luminii sa-mi prind gandul, sa ma inalt impreuna cu el. Cautare? Sunt...

Închide
100.26.179.41