Destul de multi spun ca rata cresterii salariilor e nejustificata pe motiv ca avansurile de productivitate sunt mai mici decat cresterea salariilor.
Insa contextual este vorba de inflatia preturilor activelor, care in mare parte este determinata de deschiderea contului de capital si permiterea nerezidentilor sau a rezidentilor care au putut “spala” bani sa cumpere siruri de locuinte si spatii si sa forteze aprecierea acestora.
Deci daca locuintele s-au apreciat de 25 de ori, ca muncitorii sa nu plece in masa de la locurile actuale de munca si sa lucreze ca portari (e nevoie de portari pentru ca, fiind cel mai scump bun, tinta banditilor sunt acum locuintele), ceilalti angajatori trebuie sa ridice salariile. Chiar fara incasari din chirii cei cu multe locuinte au format un cartel tacit, tinand pretul sus si vanzand cate o locuinta din cand in cand ca sa-si afirme pretul de vanzare. Probabil ca s-a format o tatonare intre constructori si detinatori, pentru ca in loc ca pretul sa sufere o corectie, s-a format o obstructie monopolista, permitandu-le constructorilor sa ia ca reper nu costul, ci preturile constructiilor mai vechi.
Iar echilibrul cererii si ofertei pe piata de munca dupa intrarea in UE se face la nivel de tari care angajeaza si din tarile nou intrate, cu sau chiar fara restrictii. Deci ca sa nu emigreze muncitorii, firmele trebuie sa ridice salariile.
Deci dezechilibrul din economia romaneasca se refera la carteluri si la hiperinflatia preturilor activelor cauzate de aglomerari mafiote sau politice, nu la bietele salarii.
Este clar ca calculul CPIului pe transe de piata diferite nu ar arata o inflatie stabilizata: intrebarea de baraj este care este CPIul real marind ponderea bunurilor energetice, al pretului locuintelor si al chiriilor? Acest CPI este inflatia reala suportata de individul de rand care merge la cules de capsuni si se retrage sa ierneze la tara, la fel ca acum 150, 100 sau 50 de ani. Daca un imprumut ipotecar reprezinta 50% din salariul unei familii, aceeasi pondere la cresterea locuintelor trebuie pastrata si in calculul si raportul inflatiei.
Deci eu am concluzionat ca salariul real e in continua scadere.
Restul, din pacate, este cosmetizarea minciunii, iar deschiderea dosarelor ierarhilor pentru colaborationism comunism este tardiva. Singura acuzatie pertinenta in prezent este de colaborationism mafiot, dar fiind prea incomoda, aceasta nu se deschide.
Verificare empirica a faptului ca cresterea necontrolata a pretului caselor are efecte daunatoare economiei:
Am fost in vacanta pe un vas de croaziera norvegian in insulele Bahamas si Bermuda. Am intalnit multi romani care lucrau pe vas.
Aproape 80% din cei care lucrau aveau consortul/consoarta de origine romana pe vas si amandoi munceau.
60% din cei cu care am vorbit intentionasera sa revina in tara dupa 5 ani, dar din cauza pretului caselor, si-au prelungit contractele. Acestia cu banii stransi intetionasera sa-si deschida o afacere in Romania.
Deci este esential ca sa se faca un fond de acordare de ajutoare imobiliare pentru repatriati, deoarece rata economisirii negativa (guvernatorul BNR a spus recent ca rata de indatorare medie pe cap de locuitor in Romania este de aprox. 2000 de dolari) omoara antrepriza privata in Romania.
Momentan pretul mare la case omoara rata economisirii in Romania care la randul ei faciliteaza antreprenoriatul firmelor mari care din pacate sunt anticoncurentiale si au tot interesul sa devina monopoliste – iata cum inflatia creste ca urmare a supraaprecierii sectorului imobiliar.
O problema si mai grava decit a repatriatilor este cea a chiriasilor. Pentru a justifica investitiile imobiliare facute, repatriatii impun pe piata chiriilor sume egale sau mai mari decit salariile majoritare. Astfel toate se sparg in capul saracilor romani, acestia pierzind orice sansa de a mai economisi.
Piata reala din Romania se impune cu un deficit de 20 procente lunare, iarna chiar 50 procente, cind este vorba de chirii si intretinere. Astfel se remarca aspectul hidos al goanei dupa doua, sau trei job-uri.
Epuizarea cetateanului roman se simte si mai mult in fata unor politici de absorbtie a ultimului strop stors din omul de rind. Loteria nationala si monopolurile, cu acordul statului defriseaza pina si ultima logica.
Parascan