Uneori mă închizi afară din cap
cu porţi şi zăvoare de fier,
nu mă pot furişă de fel
să te adulmec pe urechi
mentă pe ceafă să ţi trec.
Furioasă mă învârt atunci în mine
pilesc unghii feline
cresc incisivi de jad
şi coadă întinsă arc.
Sfârtec cuvinte în boboc
coloane de apă urc şi cobor
scurm măruntaie
le fac ghem
încurc pe azi cu ieri…
Nara mea goală caută un miros
de trifoi irlandez şi muşchi pufos
de săpun şi cerneală
şi un miros de teamă.
Ştiu că eşti pitit înăuntru şi taci
cu mâinile pe masă,
ce faci?
Ştiu că râzi zdruncinat
cu ochi furnici,
deschide doar un zăvor
pentru un deget să sap tunel de zâmbet
să cant,
poate o gaură zgârcită de cheie bătrână
lasă să treacă lumină
cu fir din mine sucit
la sâni primenit.
Deschide îţi zic,
stau lungită pe prag
număr mărgele de jar!
Oare nu stii tu, Adriana, ca „MARC-USTA RETI OF” ? Nu îti mai pierde vremea adulmecând tot felul de ierburi trifoice ci cauta verbina, iarba fiarelor (Cynanchum vincetoxicum), care va îmblânzi zavoarele de fier si te va ajuta sa ajungi la iubitul tau…
Chiar merita tras de mustata pentru clipele când te face sa-l astepti prea mult… 🙂
hahaha! Christina Vlad! dar numai asa se scrie poezia!
De accord cu verbena – un miros bun!