caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Picturi care îmi plac

de (11-7-2013)

 
Întrebat fiind, mai demult, care sunt pictorii care îmi plac în mod deosebit, m-am aflat în oarecare dificultate. De acea, din când în când, răspund printr-o selecţie, bineînţeles subiectivă. Motivele, destul de variate, sunt condiţionate de impactul vizual cu anumite lucrări. Dintre acestea voi prezenţa astăzi câteva.

Edwin Salomon

Edwin Salomon

Edwin Salomon e considerat unul din cei mai buni pictori animalieri. Caii, leii, bivolii, păsările flamingo, peştii, cerbii sunt personajele lui, cu privire umană, sugerând putere, speranţa, demnitate, supravieţuire şi chiar erotism. Arta să este neprovocativă, are o viziune intelectuală şi deşi reliefează conflicte şi confruntări violente, poartă amprenta personalităţii lui, tablourile fiind metafore personale.

Shmuel Schwartz

Shmuel Schwartz

Tabloul lui Shmuel Schwartz este static, înfăţişează o casă veche din Iaffo. Desenul e concis, dar pictorul ştie să creeze atmosfera prin rafinată armonie coloristică cu efecte tonice, dramatice, păstrând un caracter de intimitate. Deşi fără prezenţa umană, pânza are un aer misterios-exotic şi de frumoasă sensibilitate citadină.

Neidentificat belgian

Neidentificat belgian

Oarecum înrudit cu lucrarea din Iaffo, şi plasat tot în zona figurativului, am ales un tablou nesemnat, despre al cărui autor am doar vagi bănuieli. Pentru că are o anumită vechime, culori viguroase şi pe ramă de lemn este adresa unui atelier din Belgia, îl pot consideră şi fauvist. Într-adevăr, rigoarea peisajului accentuată de formă şi cromatică evidenţiază francheţea desenului.

Manana Shoghiradze

Manana Shoghiradze

Tabloul lui Manana Soghiradze are o particularitate. Este un peisaj. O pădure. Întors pe cu josul în sus, e tot un peisaj, tot o pădure. Lucrarea reuşeşte, prin culoare şi perspectiva, prin unitatea şi continuitatea imaginii, să sugereze permanenta simbioză dintre natură şi fiinţa umană, respectiv privitorul.

Tvi Tadmor

Tvi Tadmor

Tot un peisaj, de data asta urban, este şi tabloul lui Zvi Tadmor. Spirit contemplativ, în ultimii ani ai vieţii pictorul s-a dovedit sensibil şi nostalgic. El menţine o veche tradiţie artistică, concentrându-se asupra fiecărui amănunt, ceea ce nu-l împiedică să facă o uşoară incursiune în abstract, cu influenţe impresioniste.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Israel: marea bătălie pentru o recrutare egalitară

... se apropie votarea în Parlament a propunerii pentru „Legea recrutării”, preconizând ca până în anul 2017, să devină absolut...

Închide
98.84.18.52