caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

O capodopera numita Orbitor

de (23-7-2007)

O capodopera numita „Orbitor”
18 Iulie 2007
Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu: „Volumul al treilea din romanul „Orbitor”, de Mircea Cartarescu (Humanitas, 2007), reprezinta un triumf estetic si o diagnoza intelectuala definitiva a destinului aberant al Romaniei sub comunism.”

Nimeni nu va putea, de-acum incolo, sa mai caute alibiuri pentru oroarea stalinismului national. Gratie lui Cartarescu, dezastrul psihologic, sociologic si cultural al Romaniei in perioada „anilor-lumina”, dar si in aceea a lui Gheorghiu-Dej, devine cat se poate de clar.

Generatiile mai tinere, care nu au trait pe propria lor piele acele experiente, vor pricepe cat de chinuitoare era viata cotidiana intr-un sistem paranoic care se pretindea al muncitorilor si taranilor, dar care era, de fapt, o tiranie a politrucilor, securistilor si birocratilor bornati.

Romanul surprinde exemplar iluziile celor care, precum tatal personajului principal, au crezut candva in demagogia socialist-egalitarista a regimului, oameni care au imbratisat, cu pasiune romantica, miturile centrale ale sistemului: rolul conducator al partidului, sacrificiile necesare constructiei utopiei unei societati fara clase, santierele tineretului, colectivismul si solidaritatea ca valori inspiratoare ale unor mereu renascute energii morale.

Romanul este o invitatie la amintire ca forma de exorcizare a relelor unui trecut care continua sa-si trimita nevrozante ecouri in viata noastra de astazi. Rumorile, unele absolut fantastice, ale epocii Ceausescu revin aici ca tot atatea serpentine ale unor angoase si suplicii din vremuri ce pareau de nedepasit. Asa cum apare in romanul lui Cartarescu, national securismul ceausist parea sortit sa dureze o vesnicie. Se ocupau cu imaginea sa diversii maniaci ai cultului, regizorii unei tragicomedii pe cat de absurde, pe atat de corupatoare.

Sunt reconstruite, cu o ironie sfredelitoare, muscatoare si de o stupefianta actualitate, momentele unei dramaturgii a umilintei si rusinii, in care pseudointelectuali aserviti se dadeau peste cap sa edifice schelaria unei monstruoase apologetici de partid si de stat, teologia „socialismului multilateral dezvoltat”, in care Liderul era noul Stalin, deci corifeul absolut al stiintei, urmasul marilor conducatori din vechime. Imaginatia lui Cartarescu isi gaseste in aceasta satira (Doamne, cat de realista!) un spatiu cat se poate de prielnic.

Un Ceausescu secundat de sacerdotii dogmei se ocupa cu selectia demnitarilor pe criterii ce tin mai degraba de cele ale lui Heliogabalus decat de acelea visate de Lenin. Pentru Ceausescu, promovarea in cadrul logocratiei totalitare depinde astfel de limba drept organ central al doctrinei sale.

Linguselile cele mai nesimtite cresc apoteotic in acest infern boschian al ingenuncherii sicofantice: „Rand pe rand, artistii nationali urcara pe scena, unde mesterii tamplari imbracati ca mesteri tamplari le trageau limba afara din gura de-un cot si o-ntindeau de-a lungul segmentelor metroului. Curand, ramasesera insirati pe scena vreo treizeci-patruzeci de monstri de ambele sexe, toti cu limbile facute sul si gata sa linga pe loc orice s-ar fi prelins din persoana sacra a Tovarasului si a Tovarasei (prezenta si ea, mai discret, in uniforma de leopard, intr-un colt al scenei). (…) Intre ei erau faimosul pictor B. Salasa, care-si muia penelul direct in albastrul de Voronet, filmoloaga L. Coproiu si mai ales cel ce-avea sa ramana un Orson Welles al stilului romanesc, Aviar Gaunescu, a carui limba de porc ii inconjura trupul de nu mai putin de douasprezece ori inainte ca varful sa i se tarasca prin praf. Cunoscut pana in indepartata Japonie sub numele de Yegura Kakuru, Aviar avea sa se aseze de partile dinapoi ale Secretarului General asemeni pestilor paraziti, cu ventuza. Un limbist mai maruntel era W.C. Teodosie, caruia i se prezicea insa un mare viitor. Odata alesi, cantaretii neamului se pusera pe treaba si gradina lui Dumnezeu (pentru intimi, Dumitru Popescu) inflori cu exuberanta a milioane de trandafiri.”

Nimeni nu a examinat cu mai multa acuratete decat Mircea Cartarescu mecanismele degradarii intelectualilor-lachei din Romania lui Ceausescu, capacitatea acestora de a se injosi pana la totala aneantizare a coloanei vertebrale.

Tot astfel, o spun ca autor al unei istorii politice a comunismului romanesc („Stalinism pentru eternitate”), nu cunosc pagini mai patrunzatoare decat cele din acest roman despre nalucile ideologice ale ceausismului. „Orbitorul” lui Mircea Cartarescu descrie si explica efectele utopiei totalitare in lumea balcanico-miticista in care multi au crezut ca stalinismul nu avea cum sa prinda radacini.

Ceea ce probeaza aceasta carte este ca despoti precum Ceausescu nu si-ar fi putut exercita dominatia daca nu ar fi avut sprijinul unui ubicuu aparat al minciunii, delatiunii si fatarniciei. Inrudit cu operele unor Ismail Kadare, Ernesto Sabato sau Peter Nadas, „Orbitorul” lui Mircea Cartarescu este marele roman al adevarului, al iluminarii etice si al destramarii sufocantului miraj totalitar.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Paşi sărutaţi

descreţesc fruntea din perna languroasă ce mângâie obrazul de nesomn ridic cu sete o secundă pe minutarul flămând un ochi...

Închide
3.239.206.191