caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Liberalismul civic anticomunist

de (16-7-2007)

Liberalismul civic anticomunist

Exista o doza de toleranta si de exigenta in raport cu antifascismul: se asteapta din partea noastra sa fim antifascisti – si este bine ca se asteapta acest lucru -, dar nu exista o obligatie echivalenta in ceea ce priveste anticomunismul.

Comunismul beneficiaza in continuare de un nimb cvasiromantic, asociat cu un numar de mituri cristalizate in secolul XX. Ne intalnim in continuare cu o doza de idealizare a comunismului.

In acelasi timp, pseudo-silogismul – „esti anticomunist, deci pro-fascist” – a facut cariera in structurile hermeneutico-mitologice oficializate de care propaganda leninista, stalinista si poststalinista. *

Raman insa niste fapte precise: regimul bolsevic a precedat, cronologic, si regimul fascist italian, si regimul nazist – s-a instaurat in 1917 si primul lucru pe care l-a facut a fost sa utilizeze instrumentul politic inventat de Lenin in 1903, asa-zisul „partid de avangarda”, si sa impuna pentru prima data in istoria moderna (care de atunci devine istorie contemporana) dictatura partidului unic, bazata pe o ideologie cu pretentii izbavitoare. Ceka si Gulagul s-au nascut si au functionat sub Lenin.

Din primul moment, comunismul recurge la crime impotriva umanitatii. Fie ca vrem sa-l numim, cu un termen care starneste discutii, „regim genocidar”, fie ca vrem sa-l numim „regim bazat pe politicid sau pe democid”, pentru mine este o disputa semantica nu neaparat roditoare.

In momentul cand s-a discutat pe plan international conventia privind genocidul, puterile occidentale au propus sa intre in aceasta categorie si crimele politice in masa, dar propunerea a fost respinsa la cererea reprezentantului Uniunii Sovietice.

In raportul Comisiei Prezidentiale, am folosit insa si termenul de „crime impotriva umanitatii”, care sunt imprescriptibile. Raportul a demonstrat irefutabil ca aceste crime au avut loc, acum este nevoie ca aceste chestiuni sa intre in constiinta publica.

In aceasta directie merg eforturile Comisiei Consultative pe care o conduc, formata in aprilie 2007 cu obiectivul de a-l consilia pe Presedintele Basescu in vederea implementarii concluziilor si recomandarilor Raportului Final, rezultatul dorit fiind necesare clarificari morale, istorice si politice in societatea romaneasca.

Comunismul si fascismul au reprezentat incarnari de tip diferit ale totalitarismului ca sistem politic original aparut in al doilea deceniu al secolului XX, cu radacini deopotriva in nationalismul si in socialismul secolului al XIX-lea.

Comunismul si fascismul sunt cele doua incarnari ale principiului totalitar de organizare a existentei umane, in care toate fatetele si dimensiunile existentei umane sunt supuse controlului unei entitati politice care n-a existat pana atunci in istorie, o entitate mereu in miscare. Transformismul care face parte din ideologie este tradus si in structura insasi a acestei entitati politice, care este un partid „de tip nou”, al carui scop este revolutia neintrerupta.

Ce se intampla cu opozitia fata de totalitarism? Aici trebuie sa fim foarte atenti si sa cautam nuantele. Cand se discuta despre antifascism, nu tot ce este antifascist este neaparat democratic, dupa cum nici tot ce este anticomunist nu este in chip necesar democratic. Avem deci nevoie de tipologii ale antifascismului si anticomunismului.

Stalinismul, cel putin aparent, intr-o prima perioada, este antifascist: intre 1929 si 1939. Sunt si momente cand Stalin cocheteaza cu Germania nazista, prin 1935, dar nu o face pana la capat, iar pana la pactul din 1939, oficial, Uniunea Sovietica este avanpostul antifascismului mondial.

Pe de alta parte, avem situatia foarte interesanta a anticomunismului de stanga: de pilda, mensevicii sau Partidul Socialist Revolutionar (eserii), care au fost primele voci antibolsevice in Rusia. Lucrurile explodeaza in martie 1921, cu insurectia de la Kronstadt, si vor duce catre directia anticomunismului liberal sau, mai bine zis, a liberalismului anticomunist.

A fost prima statie a acestei fenomenologii a rupturii de comunism, deci a apostaziei, care avea sa duca mai departe la „socialismul libertar” din Spania anilor 1936-1937, apoi la revolutia din 1956 de la Budapesta, la „Primavara de la Praga” din 1968 si la Solidaritatea din Polonia.

Exista deci o intreaga orientare care isi are radacinile in acest anticomunism care refuza totalitarismul bolsevic. In felul sau si fara sa-si dea seama, poate ca si fenomenul Piata Universitatii din 1990 a fost tot o expresie a acestei spontaneitati antitotalitare, pentru ca asta se cerea, in fond: libertate si democratie fara comunisti.

Avem asadar o traditie nobila a anticomunismului liberal, care continua sa fie ponegrita si insultata. Pentru a exista un consens politic democratic in Romania avem nevoie sa construim afirmarea unui spirit antitotalitar informat, viguros, robust si, mai cu seama, dezinhibat. Nu exista absolut niciun motiv care sa ne faca sa slabim aceasta directie a anticomunismului democratic.

* Acest text este un fragment din prelegerea sustinuta la Institutul Cultural Roman, in cadrul mesei rotunde „Anticomunismul ca obligatie morala”; versiune integrala in „Dilema Veche”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.60.122