Fundaţia Gheorghe Ursu: Comunicat de Presă
31 mai 2013
Luni, 3 iunie 2013, se va judeca la Tribunalul Bucuresti din Bd. Unirii 37, sector 3, secţia a 2-a penală, dosarul 15625/3/2013, privindu-l pe fostul ofiţer de securitate PÂRVULESCU MARIN, anchetatorul direct al disidentului Gheorghe Ursu.
Fostul anchetator din direcţia a 6-a cercetări penale a Securităţii l-a torturat pe toată durata detenţiei şi pină la moarte pe Gheorghe Ursu, în paralel cu tortura administrată de ofiţerii de Miliţie Stănică şi Creangă şi de informatorul din celulă Clită. Evident, faptul că aceştia din urmă au fost condamnaţi definitiv pentru omor nu exclude, aşa cum au pretins recent unii procurori militari, vinovăţia numitului Pârvulescu. Rechizitoriile întocmite chiar de Parchetul Militar, ca şi Hotarirea Curţii de Apel Bucuresti din 2003 prin care au fost condamnaţi ofiţerii de Miliţie, au stabilit clar că ofiţerii de Securitate au condus de fapt ancheta şi au participat direct la tortură.
Şi totuşi, dosarul de omor implicandu-l pe Parvulescu şi alţi securişti a fost lăsat în nelucrare timp de 13 ani! Disjuns la Parchetul Militar în Noiembrie 2000, cind au fost trimişi în judecată miliţienii Stănică şi Creangă – a fost contopit în dosarul nr. 82/P/2007 („Procesul Comunismului”).
De mai mulţi ani am depus, alături de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, plângeri separate pentru judecarea numitului Pârvulescu pentru tortură.
Tortura la care a fost supus inginerul Ursu a vizat exclusiv atitudinea acestuia de contestare a regimului comunist din România, şi a avut scopul suprimării lui.
Rolul acestui ofiţer este dovedit în dosarul cauzei. Este timpul – după ani de tergiversări, încercări de muşamalizări şi subterfugii, ca magistraţii români să aibă curajul să judece şi să condamne măcar una din crimele securităţii. O crimă nu numai evidentă – atât în fapt cât şi în drept, dar şi emblematică pentru istoria tristă a României acelor ani. Ar fi, pe lingă un necesar act de dreptate, şi unul, poate la fel de important, de recuperare morală.
Fundaţia Gheorghe Ursu
Follow-up aici? Cum a decurs?
Am cerut informaţii la Fundaţia G. Ursu. Le vom publica de îndată ce le vom primi.
Cazul Ursu e una din petele de pe obrazul societății românești.
Îi inteleg pe faptasi care aleg ,,murdar dar liber” dar nu și pe autoritățile care le-au ținut partea.
Chiar un singur caz ca acesta justifica atitudinea rezervată și verticală a unora ca Herta Müller.
Bravo Fundatia Ursu! Vă țin pumnii cu îngrijorare.
Ma numar printre cei care l-au cunoscut personal pe Gheorghe Ursu, fiind coleg de an la Automatica cu fiul lui, Andrei. Andrei imi este ca un frate.
Aceeasi dragoste pentru dreptate si adevar pe care am vazut-o in acei ani sumbri inconjurandu-l pe Andrei si venind din partea tatalui sau, Babu, o vad azi in jurul mezinului lui Andrei. Sper sa petrecem cateva zile impreuna in vacanta acestui an.
Sufletul Fundatiei Gheorge Ursu este Andrei. El a finantat si finanteaza totul din resurse proprii, materiale si sufletesti. Desigur, cel putin pe partea sufleteasca nu este singur. De 23 de ani se lupta sa se faca dreptate in cazul tatalui sau. In imaginatia mea „bolnava” as fi vazut o Societate Civila in Romania care s-ar fi adunat ca la un mare eveniment in jurul Tribunalului Bucuresti la judecarea lui Pirvulescu.
Am urmarit presa in schimb. Nici un cuvant. Presa in Romania dragii mei, nu apartine Societatii Civile. Presa a ajuns o expresie a voiculismului in Romania, nimic mai mult.
Mult success Fundatiei Gheorghe Ursu. Sper ca este deja o decizie in cazul Parvulescu, trebuie publicata.
N-am primit până acum nici o informaţie nouă de la Fundaţia G. Ursu…
„Presa a ajuns o expresie a voiculismului in Romania,…”
Hmm! Chiar si presa probasista?! Mare-i gradina…
Tribunalul Bucuresti a declinat competenta de a judeca.
Citez:
„declină competenţa de soluţionare a plangerii formulate de petentul Horia Andrei Ursu împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr 179/P/2012 din 21 01 2013 pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti in dosarul nr. 179/P/2012 în favoarea Tribunalului militar teritorial Bucureşti.”
Puteti gasi aceasta informatie pe internet direct de la Tribunal:
http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000532839&id_inst=3
Tribunalul Bucuresti a declinat competenta de a judeca.
Curat competent!
M-am uitat la link-ul către decizie, dat mai sus de dl. Cătălin Florea.
Am înţeles următoarele: faptele incriminate torţionarilor lui Gheorghe Ursu nu pot fi judecate de un tribunal civil ci de unul militar (*), deoarece făptaşii sunt/erau militari. De aceea Tribunalul Bucureşti, care este un tribunal civil, a constatat că dosarul nu este de resortul („competenţa”) său ci a unui tribunal militar.
Decizia sună: „Tribunalul Bucuresti … a declinat competenta de a judeca [şi anume] în favoarea Tribunalului militar teritorial Bucureşti”
Deci dosarul trebuia adresat de la început Tribunalului militar teritorial Bucureşti.
Deci dacă inţelegerea mea este corectă, avocaţii au făcut o eroare: n-aveau ce să caute la un tribunal civil dat fiind că făptaşii erau militari.
———-
(*) Art. 28 Cod procedură penală (http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/) zice:
Competenţa tribunalului militar teritorial
Tribunalul militar teritorial:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e1), săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv…
[acele infracţiuni cuprind probabil tortura şi omorul, dar n-am verificat]
Asasinii lui Ursu au fost comdamnați în 2004, după ce familia sa a bătut la toate porțile posibile ale Europei. Sentința s-a dat, într-un final, la presiunile instituțiilor străine, nu cumva să credeți că din spiritul de dreptate din România. Asasinii săi deveniseră, între timp, prosperi oameni de afaceri, cum altfel.
În acest ultim caz, este posibil ca, strict juridic, așa să fie. De facto, este o nouă amînare. Din 1986 pînă acum s-au scurs 27 de ani. Este foarte posibil ca fapta să fi fost deja prescrisă.
Conform legilor militare, s-ar putea să nu fie prescrisă. Ca atare, rezoluția tribunalului civil s-ar putea să fie cea corectă, deoarece permite judecarea proceselor pt fapte care nu sînt prescrise după 20 de ani: crimele de război, crimele împotriva umanității.
@Sorin Paliga
1. Tribunalul care îşi declină competenţa are *obligaţiα* să precizeze care altă instanţă este competentă, dar nu are *dreptul* să prezume asupra hotărârilor acesteia din urmă.
Prin urmare tribunalului civil nu-i pasă dacă faptele sunt sau nu prescrise dpdv al tribunalului militar, tribunalul civil se limitează la a determina că dosarul nu este de competenţa sa.
2. Faptele reproşate în cazul de faţă nu se încadrează în crime de război sau crime împotriva umanităţii.
3. Tribunalele militare nu au un cod penal special, ci îl aplică militarilor pe cel obişnuit.
De acord, problema e simplă: conform cărei/căror legi/proceduri, această a treia persoană acuzată de asasinarea ing. Ursu poate fi acuzată și judecată după 27 de ani de la faptă? Ceilalți doi asasini au fost condamnați după 18 ani.
Nefiind jurist, îmi pun întrebări de bun simț. Mie mi se pare că s-a mai dat o șansă familiei să-l judece pe acest al treilea individ.
@ALeibovici
O situatia aparent simpla a nascut totusi intrebari. Comentariul meu cu privire la ,,competenta” era mai mult retoric.
Daca inteleg bine, faptele penale savirsite de un militar in exercitiul functiunii sunt judecate exclusiv de tribunalul miltar. Oare faptele civile ale unui militar trebuie/pot cadea sub competenta tribunalelor civile? Sau rezulta ,,de undeva” ca un tribunal civil românesc nu poate in nicio situatie judeca un militar?
Aspectul acesta ar putea avea eventual o consecinta asupra reactiei viitoare a tribunalului miltar, care la rindul lui si-ar declina competenta cu motivatia ca uciderea in cazul de fata ar fi o ,,fapta civila” (adica nu conforma cu sarcinile de serviciu, nu ordonata pe linie de serviciu).
E usor sa emiti pareri dinafara, dar imi pun si eu totusi intrebarea de ce s-a mers in cazul de fata la un tribunal civil.
@Sorin Paliga
> conform cărei/căror legi/proceduri, această a treia persoană acuzată de asasinarea ing. Ursu
> poate fi acuzată și judecată după 27 de ani de la faptă?
Contrar impressiei dv., nici din decizia Tribunalului Bucureşti şi nici cele ce s-au spus până acum aici nu rezultă că acea persoană poate fi încă acuzată şi judecată.
Cum am mai spus: asupra prescripţiei sau ne-prescripţiei răspunderii penale se poate pronunţa NUMAI instanţa care este abilitată („competentă”) conform legii să judece cauza.
În cazul de faţă: Tribunalul Bucureşti a zis: „nu este treaba mea, mergeţi la Tribunalul Militar X”. Nu se poate deduce de aici că Tribunalul Militar X n-o va respinge pe motiv de prescripţie.
> Mie mi se pare că s-a mai dat o șansă familiei să-l judece pe acest al treilea individ.
Adăugat: ar fi o ilegalitate să se „dea o şansă familiei” dacă , după lege, fapta este prescrisă.
Poate revin asupra situaţiei actuale cu prescripţia. M-am apucat să studiez, dar am încă o nelămurire.
@George
> Comentariul meu cu privire la „competenta” era mai mult retoric.
Eu l-am luat drept sarcasm şi m-am uitat dacă era justificat. Cred că nu era justificat (ca sarcasm, adică).
> Daca inteleg bine, faptele penale savirsite de un militar in exercitiul functiunii sunt judecate exclusiv …
Definiţie: „fapte penale” = fapte care figurează în Codul Penal
Atunci: faptele penale săvârşite de militari se judecă de tribunalele militare. Conflictele/cauzele civile (divorţ, moşteniri, conflicte de muncă, etc.) se judecă de tribunalele obişnuite.
> tribunalului miltar, care la rindul lui si-ar declina competenta cu motivatia ca uciderea in cazul de fata ar fi
> o „fapta civila” (adica nu conforma cu sarcinile de serviciu, nu ordonata pe linie de serviciu).
Un omor este o faptă perevăzută în Codul Penal şi este deci, prin definiţie, faptă penală.
> de ce s-a mers in cazul de fata la un tribunal civil.
Mie mi se pare o eroare elementară, dar poate că avea totuşi o logică, nu ştiu.
Situația este, se pare, cît se poate de simplă și este descrisă aici: http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-122-cpen
„Fapta penală care presupune închisoarea pe viață sau mai mult de 15 ani se prescrie după 15 ani.”
Există însă și excepții, descrise aici: http://www.omnia-lex.eu/index.php/informatii-juridice/item/14-în-ce-condiţii-şi-când-intervine-prescripţia-răspunderii-penale-art157-161-cpi , unde se specifică faptul că, pt anumite fapte grave (cum este, fără dubiu, și cea de aici), se aplică un termen dublu, adică 30 de ani.
Declinarea competenței și trimiterea la un tribunal militar este, cred, justificată.
Oricum, strict juridic, fapta poate fi încadrată la fapte deosebit de grave, unde se aplică excepția de prescripție la dublu. Fundația Ursu are, așadar, încă 3 ani pentru a încerca condamnarea celei de a treia persoane. Dacă avocații care o reprezintă sînt sau nu sînt capabili să ducă la capăt sarcina este o problemă pe care nu o pot analiza.
Eu am văzut filme (americane, desigur) în care avocații sînt cumpărați de partea adversă și care își trădează clientul. La noi, evident, nu se întîmplă așa ceva.
Andrei Ursu mi-a explicat ieri la telefon traseul dosarului Ursu – este absolut ametitor. El mi-a promis ca va reveni cu o explicatie ampla.
In esenta, veti vedea din respectiva explicatie diferenta dintre teorie si practica. Si anticipand: Procuratura Militara este cea care si-a declinat competenta judecarii cazului si a fortat trimiterea catre un tribunal civil. Dar sa asteptam explicatia lui Andrei.
@Stefan
Cam acesta a fost sensul comentariului meu cam confuz de mai sus. Anume ca realitatea privita din unghiul codurilor, penal, civil etc este una ideala, deosebita de cea privita din unghiul hotaririlor judecatoresti. Aveam o banuiala ca intr-un fel sau altul si tribunalul militar isi va declina compententa.
Am proaspat in minte cazul unei cunostinte (luna mai). Persoana avea doua decizii de exectuare silita (pe obiecte identice, doua transe de fapt) impotriva ANRP-ului. ANRP a deschis simultan actiuni separate in justitie pentru amindoua executarile. Doua complete diferite de judecata din Bucuresti au judecat cele doua actiuni. Una a dat cistig de cauza ANRP-ului iar cealalta i-a respins actiunea. Mai bun turnesol ca asta nu poate exista.
Aşteptând explicaţiile lui Andrei Ursu, încă câteva observaţii 🙂
În ce priveşte prescripţia, văd că regulile s-au schimbat foarte recent, şi anume prin Legea 27 din 2012 care modifică Codul Penal.
Astfel, imprescriptibile au devenit şi orice fel de omoruri (cf. art. 121 lit. b C.P.). Pentru acestea se specifică însă o regulă de ne-retroactivitate: acele omoruri care au fost mai vechi de 15 ani la momentul schimbării din 2012 a legii, rămân prescrise.
Codul Penal care încorporează toate schimbările poate fi găsit aici: http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/ . Referinţa la Art.121 este http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-125-cpen
Explicaţiile/excepţiile din a doua referinţă a d-lui Paliga, cea de la http://www.omni-lex.eu, se referă la varianta C.P. fără aceste schimbări. În plus, numerele articolelor nu mai corespund nici ele.
Deci, dacă acuzaţia împotriva acelui Marin Pârvulescu este de omor, trebuie văzut care este exact situaţia cu prescrierea, deoarece calculul prescrierii este ceva mai complicat. Astfel, contează când a fost în general posibil să se facă proces (cândva după dec. 1989), contează faptul că legile s-au schimbat iar acuzatului trebuie să beneficieze de legislaţia care îi este cea mai favorabilă, etc.
@George
> Mai bun turnesol ca asta nu poate exista
Bănuiesc că deciziile acelea contradictorii nu erau definitive. Noroc că există posibilităţi de recurs…
Da, am asistat la tergiversarea procesului pt a se atinge limita maximă a prescrierii.
Aceasta este România reală.
Nu este cumva sistemul juridic din ultimii reformat și lăudat de UE? de ACUM.tv prin vocea plusvaloristului Petru Clej? de feluriți alții? Ba da, acesta este. Sistemul reformat de doamnele Macovei și Kővesi și de dl Morar.
Sau de această situație sînt vinovați abominabilii Crin Antonescu și Victor Ponta? Varujan Vosganian cumva? eu? familia mea?…
@Sorin Paliga
> Nu este cumva sistemul juridic din ultimii [ani] reformat și lăudat de UE? …
Sunt năucit! Înţelesesem că, după dv., UE e de bine…
Domnule Leibovici, de ce amestecați borcanele? Sînt convins că ați înțeles f. bine ce vreau să spun și că răsfățați un pic pt a-mi arăta cu degetul…
@Sorin Paliga
> Domnule Leibovici, de ce amestecați borcanele? Sînt convins că ați înțeles
> f. bine ce vreau să spun
Vă referiţi la al meu „Sunt năucit! Înţelesesem că, după dv., UE e de bine…”?
Nu, sincer, v-am înţeles în sensul că sunteţi nemulţumit de influenţa pe care o are UE asupra legislaţiei româneşti. Am greşit?
Apoi: nu pricep cum de puteţi avea convingeri (adică certitudini!) privitoare la ce am înţeles sau n-am înţeles eu; decât dacă aveţi darul de a citi gândurile altora…
Exprimarea „Sînt convins … că răsfățați un pic pt a-mi arăta cu degetul…” n-o înţeleg.
„v-am înţeles în sensul că sunteţi nemulţumit de influenţa pe care o are UE asupra legislaţiei româneşti. Am greşit?”
Absolut. Am dorit să spun (iar dacă nu a fost clar nuanțez) că, în unele situații, reacțiile de sprijin/condamnare ale unor instituții europene mi se par de-a dreptul ciudate și fără noimă. Pe de o parte, așadar, guv. Boc era lăudat pt progresele în justiție [?!], iar pe de altă parte Olanda spunea că se opune intrării României în Schengen deoarece România are lacune majore în domeniul justiției. Păi ce să înțeleg de aici?
Pt mine, ca om, ca individ, faptul că România este sau nu în Schengen are, cred, mică importanță, de vreme ce pot călători fără pașaport în UE. Are însă importanță pt alții și, mai ales, are importanță cel puțin de principiu: adică există țări de rang I ale UE, inclusiv unele foste comuniste, și altele de rang II, România și Bulgaria. Bun, pot fi de acord că aceste două țări codașe au problemele lor specifice, mai mare decît alte altora, dar simpla aruncare a lor, fie și simbolică, la marginea normelor europene mi se pare un comportament, cum să spun ca să nu jignesc, ciudat. Iar ca jignesc – jegos. Acest „jeg european” mi se pare (foarte) periculos, imoral și care ascunde, cred, intenții deloc firești într-o uniune a țărilor egale.
Nu am spus, nici sugerat cumva, că UE ar fi uniune perfectă, susțin că are nevoie de multe periaje în viitorul apropiat și mai îndepărtat.
@Sorin Paliga
> Da, am asistat la tergiversarea procesului pt a se atinge limita maximă a prescrierii.
Nu este chiar aşa uşor cum probabil credeţi: dacă a fost intentată o acţiune, termenul de prescripţie nu mai curge. Aşa că doar tergiversând cercetarea/judecarea dosarului, nu se ajunge să se prescrie fapta.
> Pe de o parte, aşadar, guv. Boc era lăudat pt progresele în justiţie [?!], iar pe de altă
> parte Olanda spunea că se opune intrării României în Schengen deoarece România are lacune
> majore în domeniul justiţiei. Păi ce să înţeleg de aici?
Eu NU văd nici o contradicţie: poţi să faci progrese, dar să nu fi atins încă ţinta. Mai puteţi înţelege că Olanda şi EU nu vorbesc într-un glas. De ce vă miraţi? Pe mine m-ar fi mirat contrariul.
Problema centrală este însă dacă e adevărat că „România are lacune majore în domeniul justiţiei”. Se pare că sunteţi de acord că este aşa – reiese din ce spunţi în legătură cu afacerea Gheorghe Ursu, de exemplu.
Aşa că amânarea „intrării în Schengen” poate fi chiar justificată. Eu personal nu am încredere că autorităţile româneşti sunt incoruptibile şi că vor filtra după reguli intrarea „extra-comunitarilor” în spaţiul european. Dv. credeţi că sunt?
Aşa că nu ştiu de ce ziceţi că România ar fi discriminată („intenţii deloc fireşti într-o uniune a ţărilor egale”) în problema Schengen; nu se impun tuturor aceleaşi condiţii de intrare „în Schengen”?
„Jegoşenia” UE există, dar este altundeva.
De exemplu, dacă o ţară extracomunitară – ca Elveţia – doreşte să exporte în EU, i se impune ca prealabil, sau chiar pe parcurs, să accepte condiţii care n-au nimic de-a face cu exportul.
Nu mă refer la impunerea ca produsele respective să respecte milioanele de norme UE – asta a devenit normal în zilele noastre. Mă refer la şantaje de genul „dacă nu modificaţi legislaţia voastră fiscală, nu mai permitem importul mărfurilor elveţiene”. Da, şantajul fără jenă este practica actuală a Uniunii Europene.
> Nu am spus, nici sugerat cumva, că UE ar fi uniune perfectă, susţin că are nevoie de multe periaje…
„MULTE periaje” înseamnă că e DEPARTE de a fi perfectă 🙂
Apoi : „one size fits all” nu merge pentru ţări cu mentalităţi atât de diferite şi duce la mari frustrări şi nemulţumiri – în loc de pacificare şi armonie, care sunt considerate raţiunea de a fi a UE.
Am primit de la dl. Andrei Ursu mai multe materiale; mai jos este cel ce se referă la situaţia actuală a dosarului.
Scuze pentru tacerea prelungita. Multa vreme nu am avut acces la motivarea hotaririi din 3 iunie a Tribunalului Bucuresti. In final am primit-o prin intermediul avocatei noastre; a mai durat ceva timp pina sa inteleg implicatiile.
Cauza a fost „declinata dupa calitatea persoanei” Tribunalului militar teritorial Bucuresti. Codul de procedura penala prevede intr-adevar ca fostii ofiteri (inclusiv de securitate) sa fie judecati, in prima instanta, de fond, la un tribunal militar.
In acest caz, TM ar fi putut totusi sa judece cauza, pentru doua motive:
– ultima plingere am facut-o impotriva NUP-ului dat de un procuror civil, chiar de la TM.
– dosarul „in lucru” de 13 ani (care a fost disjuns la Parchetul Militar in anul 2000) a ajuns, prin comasare cu alte dosare, care se pare ca fac parte dintr-un dosar denumit „crimele comunismului”, la Sectia de urmarire penala si criminalistica, deci un parchet civil.
Evident, judecatorii de la TM nu au vrut s-o judece (ca si alte parchete si tribunale inaintea lor), si au folosit pretextul cel mai simplu, declinarea competentei.
Din nefericire, cauza a ajuns la exact acelasi judecator (col. magistrat Gunescu Gabriel) care a mai incercat o data sa musamalizeze un dosar privindu-l pe Pirvulescu.
Pentru detalii, atasez mai jos un istoric din ultimii ani al cazului [Redacţia: v. articolul acesta, partea a 2-a]; dupa cum veti vedea, prin eforturile majore de eschivare ale justitiei romane,a ajuns destul de bizantin.
Sa incep cu ultimele stiri:
Miercuri 31 iulie va avea loc pronuntarea la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti in privinta cererii procurorului de sedinta – probabil col magistrat Opris Octavian – de DECLINARE A COMPETENTEI INAPOI LA TRIBUNALUL BUCURESTI (nu e o greseala de cut and paste!).
Procurorul respectiv a sustinut, nebulos, ca dosarul ar avea multi civili in el, desi evident plingerea mea nu il privea decit pe Pirvulescu. E posibil sa fi folosit pretextul acelui dosar ramas in nelucrare de 13 ani, care acum e intr-adevar la Sectia de urmarire penala si criminalistica.
Evident, ca si toti procurorii si judecatorii implicati in „rezolvarea” plingerilor noastre in legatura cu acest dosar , procurorul respectiv de la TMTB prefera sa nu aiba nimic de-aface cu cauza; si refuza, implicit, sa aplice legislatia internationala (Conventia ONU asupra imprescriptibilitatii crimelor impotriva umanitatii), desi Romania este semnatara a Conventiei.
Toti au evitat cu orice pret, deseori sub pretexte ridicole, de-a dreptul strigatoare la cer, anchetarea si judecarea acestei cauze; poate pentru ca ar fi prima in Romania avind ca inculpat un ofiter al fostei Directii de Cercetari Penale a Securitatii.
V-as ruga, daca aveti posibilitatea si credeti de cuviinta, sa publicati scrisoarea deschisa atasata [Redacţia: v. articolul acesta] Urmeaza mai multe detalii ale istoricului cauzei [Redacţia: acelaşi articol, partea a 2-a]; as putea sa va trimit, daca intereseaza, copii dupa documente ale diverselor parchete si instante implicate, si eventual, un sumar.
Andrei Ursu, 29 iulie 2013