caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

„Declaraţie de război” – fragmente – (XXXII)

de (25-6-2007)

Alegând momentul optim şi controlând atent desfăşurarea evenimentelor, organizatorii loviturii de stat au reuşit să obţină cu sacrificii materiale şi umane minime legitimizarea în postul de conducători ai revoluţiei. Farsa s-a bazat pe cunoaşterea profundă a psihologiei maselor, fapt ce a permis manipularea cu precizie matematică a zecilor de mii de oameni care au participat la evenimente şi inducerea în eroare a milioane de telespectatori.
În 22 decembrie, în numeroase localităţi din tară, concomitent şi aparent spontan, mii de oameni ai muncii au părăsit fabricile şi au pornit să răstoarne dictatura.
În perioada de după Revoluţie s-au dat două explicaţii fenomenului:
1. Oamenii au reacţionat spontan. Faptul că evenimentele s-au desfăşurat aproape identic şi concomitent în numeroase localităţi a fost o coincidentă (această variantă a fost vehiculată de opoziţie).
2. Acţiunea protestatarilor a fost coordonată pentru a paraliza forţele de represiune (varianta Puterii).
Realitatea a fost alta. Oamenii au fost stimulaţi să iasă în stradă, dar nu pentru a paraliza forţele de represiune, ci pentru a masca lovitura de stat. Masele acelea ieşite în stradă păreau o forţă colosală. Zeci de mii de oameni au uitat că o viaţă întreagă fuseseră laşi şi fricoşi, simţindu-se puternici. Îi flata gândul că, forţele de represiune se tem de ei. Pentru că se simţeau puternici erau gata să fie generoşi cu cei de a căror frică tremuraseră până ieri. Au crezut în lozincile ce le fuseseră băgate în cap de propaganda comunistă, lozinci de care până ieri se îndoiseră: Armata e a poporului! Miliţia e a poporului! Securitatea e a poporului! Armata, Miliţia şi Securitatea apără Revoluţia!
Există un singur vinovat pentru situaţia din ţară! Ceauşescu şi banda lui de terorişti străini! El a batjocorit Armata, Miliţia, Securitatea, Partidul. Dar acum Armata, Miliţia, Securitatea, Partidul s-au eliberat de tiranie şi au trecut de partea poporului. Armata poporului nu poate trage în popor! Poporul revoltat i-a determinat pe comandanţii Armatei, ai Miliţiei, ai Securităţii să se lepede de Ceauşescu. Pentru că nu voiau să tragă în popor!”

*

Una dintre cele mai absurde afirmaţii referitoare la evenimentele din decembrie 1989, afirmaţie vehiculată atât de noii deţinători ai puterii cât şi de opoziţie, a fost aceea că „în 22 decembrie toţi românii au fost revoluţionari, anticomunişti”.
E adevărat că pentru toţi oamenii cele întâmplate în 22 decembrie şi în zilele următoare au constituit un eveniment deosebit, unii s-au implicat direct fiind antrenaţi într-un fel de psihoză colectivă, fiind gata să se lase ucişi, imensa majoritate însă a urmărit desfăşurarea revoluţiei în direct, pe micul ecran.
Fiecare om are felul lui de a participa la revoluţie. Unii mor pe baricade pentru a netezi altora, pe care nu-i cunosc, calea spre dobândirea puterii. Unii se implică mai mult în acţiune, alţii mai puţin.
Revoluţia unora ţine câteva zile, a altora câteva clipe, pentru majoritatea oamenilor revoluţia nu există în realitate, aceştia mimând doar participarea la revoluţie pentru a nu pierde pasul, pentru a nu fi marginalizaţi.
La Timişoara, Braşov, Bucureşti şi în alte oraşe mulţi oameni au stat în acele zile în stradă, riscându-şi viaţa, dar majoritatea populaţiei a stat în casă tremurând de frică. Chiar şi cei din localităţile unde nu s-a tras nici un foc de armă au participat direct la revoluţie. Bând un şpriţ şi urmărind desfăşurarea evenimentelor la televizor. Dovada o constituie miile de oameni care în timpul campaniei electorale din primăvara anului 1990 scandau în localităţile în care nu murise nimeni:
— „21-22, Iliescu a fost cu noi!”
Foarte mulţi oameni imită. În zilele revoluţiei era o modă să decupezi stema de pe steagul tricolor şi să afişezi apoi steagul fără stemă. Toţi care voiau să participe efectiv la revoluţie căutau să facă lucrul acesta.
Un adevărat revoluţionar decupa stema şi pornea cu steagul devenit revoluţionar prin oraş expunându-se gloanţelor teroriştilor. Cei mai puţin curajoşi decupau stema şi arborau steagul pe faţada casei sau blocului în care locuiau. Dar şi locatarul care a dat jos steagul, temându-se că acesta va atrage represalii din parte teroriştilor, poate afirma că a participat direct la revoluţie. Şi-a riscat viaţa, expunându-se gloanţelor în timp ce dădea jos steagul.
Pentru majoritatea covârşitoare a oamenilor, revoluţia s-a încheiat odată cu executarea dictatorilor şi formarea noului guvern.
De atunci se fac numeroase apeluri ca lumea să-şi vadă de treabă. Dacă unul care a murit în 21 sau 22 decembrie în stradă e considerat de majoritatea oamenilor erou, cei care afirmă că revoluţia nu s-a încheiat încă sunt consideraţi huligani, diversionişti, oameni care vor să destabilizeze ţara.
Există câţiva oameni pentru care revoluţia a început cu mult înainte de decembrie 1989 şi pentru care ea nu s-a sfârşit încă. Aceştia afirmă că revoluţia lor, deşi începută cu mult înaintea Revoluţiei din decembrie, e abia începutul, pentru că nu se întrezăreşte victoria. Aceştia vorbesc despre revoluţia morală.
După executarea dictatorilor, marea majoritate a poporului s-a grăbit să serbeze victoria. Dacă în zilele de 21 şi 22 decembrie era firesc să mergi şi să stai zi şi noapte în piaţa Operei, câteva zile mai târziu a sta noaptea treaz şi a scrie despre revoluţie era considerat un lucru foarte rău. Pentru că „dacă eşti treaz noaptea, dormi ziua, nu faci nimic în casă, nu baţi covoarele, nu mă ajuţi la nimic, eşti leneş!”.
Marea majoritate a oamenilor se uită la televizor pentru a vedea pe cineva, nu pentru a căuta să înţeleagă ceva, poate necunoscut, ascuns, din spusele vorbitorului. Consideră că e firesc să te uiţi la televizor să-l vezi pe respectivul, şi că ar fi anormal să cauţi să înţelegi ce se ascunde în spatele vorbelor, care sunt intenţiile reale ale vedetei TV. Celor mai mulţi le e greu să fie atenţi, să analizeze cele auzite. Aşa că le iau ca atare.
Rezultatele alegerilor libere din 1990 şi 1992, alegeri în care foştii comunişti au obţinut confortabil majoritatea, demonstrează un adevăr trist: Revoluţia din decembrie a fost marea păcăleală care a avut drept scop legitimizarea Puterii impuse de tancurile sovietice la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.68.240