Dedicat de departe lui Adrian Pintea.
Când l-am auzit vorbind despre Oradea, despre mama sa, am lăcrimat. Nu era pentru prima oară.
Să nu ne închinăm generalilor.
Să nu-i iubim!
Ne trimit la moarte.
Nici vorbitorilor de ocazie, cu spume la gură.
Minciuni li se prăsesc în creierele bolnave.
Ne otrăvim.
Să ne iubim părinţii, preoţii, actorii, poeţii.
Răsădesc flori şi le plivesc în grădinile inimilor noastre.
Când moare un artist, o gaură neagră ia locul unei stele.
El nu dispare. Steaua nu moare.
Trec dincolo doar, pentru o vreme.
Ne privesc din tăcere cu aceiaşi ochi buni, frumoşi, cu care ne-au mângâiat de pe bolţile strălucirii lor temporare.
Rămânem mai singuri pentru o vreme.
Să nu-i plângem pe fiii zeilor, care au plecat dintre noi.
Să le facem doar un semn prietenesc din mână.
„La revedere!”
Să ni-i amintim seara la rugăciuni la culcare.
Să le păstrăm în ochii noştri strălucirea ochilor lor
Şi să le punem pe morminte câte o floare.
Dan David, Los Angeles, 09-iunie-2007.