caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Tinerețea legionaroidă a lui Constantin Noica

de (21-3-2010)

Se zice că uneori nepoţilor le place ce le plăcea bunicilor.

La altă extremă, unii urmaşi tineri ai urmaşilor urmaşilor contestă tot ce evocă trecutul.

Prin grila celor două oximoronuri ar putea fi ordonate şi părerile unui tânăr autor care, prin lucrarea sa Noica şi mişcarea legionară (Humanitas, Buc., 2007), recent premiată de Academia Română se dovedeşte refractar unei poziţionări cvasi-generale în democraţiile postbelice faţă de naţionalismul extremist în general, cel românesc în speţă: faţă de Căpitan şi Legiune, faţă de fundamentalismul lor misticoid exprimat în cultul Conducătorului, în credinţa într-un Dumnezeu creştin, sui generis, care absolvă până şi crima cea mai odioasă dacă e făcută în numele unei naţiuni adusă la strălucirea „soarelui de pe cer”.

Căpitanul C.Z. Codreanu argumenta unui preot această ultimă idee în felul următor: „părinte, suntem păcătoși față de biserică – aceasta e atitudinea legionarilor înaintea ei”. Iar autorul explicitează, pe linia lui Noica cum că „sufletul cetății le ceruse, tuturor celor care pedepseau, să pedepsească”. Iar Noica argumenta într-un al treisprezecelea articol din Buna Vestire (24 septembrie 1940), intitulat Sufletul cetății, că este posibilă mântuirea dacă te jertfești pentru neamul tău, chiar și atunci când comiți o faptă rea, de pildă o crimă. Făcând binele general – continuă Noica – îți faci ție un rău în acest fel, dar jertfirea pentru mântuirea comunității este mai importantă decât mântuirea personală, care în cele din urmă va veni prin absolvirea divină, deoarece răul făcut dușmanului e binele făcut comunității.

Nu s-ar putea spune că tânărului exeget Sorin Lavric îi plac asemenea exerciţii „sacrificiale”; dar nici că scoate în evidenţă demagogia lor, deoarece în fapt „materiala mântuire a neamului românesc” dorită de Căpitanul „cu chipul smead de înger coborât din icoane” îi inspiră eseistului nostru patimi apologetice, sau cel puţin propensiuni spre idealizare.

Sorin Lavric situează în epicentrul lucrării sale figura lui Noica – „de la tinereţe până la bătrâneţe”, cu un popas îndelung asupra tinereţei sale legionare pe care-şi propune s-o înţeleagă în toată originalitatea ei, care pe alocuri lasă impresia că îl fascinează, nu ca „model” de intelectualitate, ci sub raportul tensiunii existenţiale ce presupunea. Nu este oare celebru acel dicton: nil humanum est alienum puto? Să treci de tânăr printr-o experienţă limită, crucială (de cruce sau crez), legionară, cu crezul purificării de trup, prin moarte, nu este de colo, nu-i aşa ?!

După o biografie, consacrată începuturilor, adolescenţei şi studenţiei lui Constantin (Dinu) Noica urmărită cu metodă, documentare, imaginație pe aproape 1/3 din carte – pentru a releva pregătirea, cultura, vocaţia de gânditor raţionalist şi umanist a eroului povestirii (prevestirii) traseului viitor a unui mare filosof, in spe – cartea, după cum arată şi titlul ei, conturează pe celelalte 2/3 ruptura produsă în acest traseu existenţial: convertirea, respectiv aderarea la „Mişcare”, tribulaţiile, angajările (scrierile), agonia. Un succint epilog de câteva pagini schiţează, cam gâfâit, câteva aspecte din viaţa şi creaţia lui Noica de după ruptură. Fără a adânci însă continuumul dintre Noica de după şi de dinaintea acesteia. Fără îndoială că Ruptura în traseul existenţial–intelectual al unui creator de valoarea lui Noica cuprinde un bob de senzaţional la limită faţă de care nu puţini s-ar dovedi captivi: dacă nu să-l retrăiască, cel puţin ca experiment mintal.

Oare este cazul d-lui Lavric, judecând după unele aprecieri, ce-i drept difuze dar confuze în privinţa explicării relaţiei dintre Noica şi atâţia congeneri ai săi, care ulterior au devenit fala culturii indigene şi „idealul legionar”. Ideal care, desigur, a dat şi măsura realului său, nefast, dar nu pe durata unui alt totalitarism, cel „roşu” care a acoperit o cadenţă istorică mai lungă, dar, oricum, previzibil pentru ce ar fi urmat dacă Legiunea căpăta răgazul istoric să-i forţeze pe toţi românii să devină „înfiorător de buni”, ca şi legionarii, cum credea Noica după o sintagmă creată de el însuși.

Sorin Lavric nu era nici pe departe adeptul formulei post hoc ergo propter hoc. De aceea, în volumul său nu discută – pe bună dreptate – chestiunea rolului unor sechele legionaroide în scrierile lui Noica care să fi străbătut Opera sa Magna, recte contribuţiile substanţial-raţionale aduse în domeniile ontologiei, filosofiei limbii, psihologiei poporului român, epistemologiei şi logicii, chestiuni pe care, probabil le va aborda într-un volum următor, previzibil mai util „educării neamului” decât cel de faţă, deoarece autorul:

– lasă suficiente goluri în aprecierea ideologiei şi praxeologiei legionare, pe care unii tineri, rău intenţionaţi îşi pot băga „golurile” lor;

– nu supune Mişcarea unei analize cuprinzătoare cu mijloace sociologice, politologice, culturologice, istorice ş.a. sau făcând măcar trimiteri la bogata bibliografie a lucrărilor de acest fel elaborate în țară și strănătate. De nu ar fi să amintesc decât de interesanta lucrare a lui Armin Heinen (Rumänien, der Holocaust und die Logik der Gewalt, München, 2008 ) sau lucrările în materie de Mişcare legionară şi eroii ei intelectuali ale lui S. Damian, Z. Ornea, sau ale doamnelor Marta Petreu, Lya Benjamin, Alexandra Lavastine, cu toată distanţarea, pe alocuri justificată, pe care autorul şi-ar fi dorit-o faţă de asemenea poziţionări explicite. Autorul ar putea riposta la cele de mai sus, arătând că nu şi-a propus o abordare monografică, ci una eseistică. Dar, oare un eseu de lungimea unei cărți, de peste 300 de pagini, nu este prea lung, atingând dimensiunea unei monografii?!

– nu suportă taxarea Mişcării drept fascistă, nazistă, totalitară, criminală, considerând că asemenea etichete, exclusiv „politice”, deci partizane, nu i se potrivesc. Dar naţionalist–extremistă, xenofobă, şovină, antisemită i se potrivesc?! Autorul nu eludează acest din urmă aspect al doctrinei şi practicii legionare, dar pare a fi de acord cu ideea lui Noica, din faza rinocenizării sale aş spune, care arăta că dacă mişcarea avea un cult al morţii proprii (Moţa şi Marin daţi ca exemplu ), de ce suferinţa produsă altora (adică evreilor ș.a.) nu ar putea fi interpretată drept o cale de izbăvire de multiplele lor păcate. În ultimă instanţă, deşi S.L. combate xenofobia şi antisemitismul, insinuează posibilitatea găsirii a nenumărate motivaţii pentru unele mici derapaje de acest fel.

Autorul, înclinat să repudieze o optică prezenteistă asupra unui fenomen ca cel discutat în carte, respectiv un demers á rebour şi în lumina unor valori democratice, umaniste, ecumenice, ş.a. actuale – și dorind doar o analiză contextualistă în spiritul zeitgeisstului vremii, îşi eşuează însă demersul în bancul de nisip care face ca „nava legionară” să nu se scufunde în întregime, aşa cum a concluzionat judecata istoriei.

Departe de mine intenţia de a face autorului acestei incitante cărţi proces de intenţie, dar e greu să te sustragi, la parcurgerea oricărei file – redactate atât de îngrijit, sub raportul stilului şi tensiunii gândului – unei întrebări care se impune de la sine: oare fermecat de vraja propriului său stil de a concepe naraţiunea – sub canoane nonconformiste, refractare celorlalte poziţionări considerate prea rigide – nu s-a văzut, psihanalitic vorbind, fascinat de un traseu existenţial şi intelectual neobișnuit, care să implice şi o coborâre într-un „inconştient colectiv” pe care dacă Noica l-a tălmăcit atunci în felul său, astăzi ar putea fi decriptat cu ajutorul unei experiențe intelectuale originale și nu lipsită de valențe culturale?

Rezultatul unui asemenea experiment de viaţă, dacă se întrupează într-o carte – eveniment public în esenţa sa – implică, însă, rigori, responsabilităţi şi chiar convenţii de la care nu te poţi sustrage.

Domnul Sorin Lavric s-a sustras însă, iar temeritatea gestului său mă tem că a atras atenția celor care i-au acordat premiul „Titu Maiorescu”, atribuit de secţiunea de limbă şi literatură română a Academiei Române, cu motivaţia preşedintelui ei, academicianul Eugen Simion, că „volumul domnului Lavric nu este un pamflet politic şi nici un pamflet ideologic împotriva acestei mişcări totalitare. Este un eseu care încearcă să analizeze în termeni raţionali un fenomen greu de explicat şi niciodată justificat moral, şi anume relaţia dintre un tânăr intelectual de clasă, cum a fost Noica şi o mişcare totalitară, pe care domnul Lavric o numeşte încă din prefaţa volumului „o întruchipare a Răului”.

Oare volumul cu pricina a izbutit şi să ofere o explicaţie pe deplin „obiectivă” şi originală în acest sens?

O explicaţie literar-ademenitoare poate, ştiinţifică în niciun caz. De aceea, ne întrebăm dacă o secţiune de istorie sau de ştiinţă socială a Academiei Române ar fi acordat lucrării domnului Lavric un premiu care, oricum, reprezintă o consacrare!

Orice scriere sau consacrare a ei nu apar pe loc gol. Sorin Lavric afirmă în lucrarea sa că mișcarea legionară a fost pentru țară „o întruchipare a răului”. O spune explicit în câteva rânduri, dar nu suficient de convingător pentru acei nostalgici, unii chiar organizați – codreniști sau simiști – care o mai consideră încă o mișcare legitimă și patriotică.

România străbate în cadența sa istorică actuală un răstimp plin de dificultăți economice, sociale, politice și, de ce nu… ideologice. Unele, asemănătoare cu cele din interbelic, care au gestat antiliberalismul agresiv al mișcărilor totalitare, mai cu seamă a celor extremist–naționaliste de felul legionarismului. Sub forme atenuate, pe alocuri în mass media noastră actuală, mai cu seamă prin Internet (blog-uri etc.) se reiau idei xenofobe, șovine și antisemite, profund anacronice în statul de drept și pentru o conștiință colectivă europenizată. Considerăm că prin contactul cu o lucrare în care asemenea idei sunt reamintite – firește, de pe poziții critice – se cere o grijă deosebită pentru explicitarea nocivității lor. Cu atât cu cât chiar și în acea epocă revolută, intelighenția românească, creatoarea unei culturi naționale autentice, a numărat personalități cu un orizont democratic și antitotalitar binecunoscut. Am în vedere aici contributori la un autentic curent național în cultura română, ca filosofii: P.P. Negulescu, L. Blaga, Mircea Florian, D.D. Roșca, Dan Bădărău, C. Rădulescu – Motru, sau sociologi ca D. Gusti, M. Ralea ş.a., ori pedagogi ca Ion Găvănescu, C. Dumitrescu – Iași, Ghe. Ghe. Antonescu, C. Narly, I. C. Petrescu și atâția alții, considerați cu toți de către legionaroizi drept… generația expirată. La modă fiind doar Nae Ionescu, Eliade, Cioran, Noica, M. Vulcănescu, Ion Barbu, Vintilă Horia, nume pe drept apreciate astăzi, dar nu pentru eclipsa lor legionaroidă.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Al. Stoica: (21-3-2010 la 00:00)

    Politia corectitudinii politice in actiune: autorul, S. Lavric, „se dovedeşte refractar unei poziţionări cvasi-generale în democraţiile postbelice faţă de naţionalismul extremist în general, cel românesc în speţă…” Adica nu este in canon. Daca nu esti in canon, chiar daca te premiaza Academia Romana, vine un tovaras din popor, ales special, cu tinta clara, care sa te vestejeasca ca ti-ai permis sa fii obiectiv. Daca nu condamni aprioric, esti vinovat aprioric. Specialistii sa-si faca treaba, spune politia ideologica, adica sa-i consulte pe ideologii corectitudinii politice ca sa le dea directia. Roler intors pe dos. Si, apropos, de unde pana unde Mircea Vulcanescu legionar? Alo? Se aude? Ca pana acum asemenea prostie nu am mai citit-o nicaieri. Noii ideologi sunt in stare sa-l faca si pe Mihail Sebastian legionar, doar pentru ca a stat in preajma lui Nae Ionescu si a scris la Cuvantul. Romania va fi libera in viitor cand asemenea minti ideologizate, securistii corect.pol. o sa dispara din media.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Al. Stoica: (21-3-2010 la 00:00)

    Apologia unei miscari totalitare o faci dumneata, stimate domn (desi tovaras ti-ar sta mai bine). Nu, libertate inseamna ca poti discuta despre un capitol din istorie fara sa-ti spuna altii, asa cum faci dumneata aici, CUM trebuie sa-l scrii. Numai comunistii vedeau carti subversive si soparle peste tot. Aduceti suspiciunea la rang de patologie. Vreau un exemplu de idei legionare din Vulcanescu, asa cum insinuati aici cu toata murdaria din rarunchi. Unde este aceasta, sa o vada toata lumea daca voi ati dibuit-o. Iar cartea lui Lavric, de unde pana unde face apologia legiunii, securistii corectitudinii politice? Cred ca daca ati avea voi puterea, iar ati umple puscariile de oameni care nu gandesc ca voi. Cine nu-i cu noi este impotriva noastra, nu-i asa urmasii lui Roller, Leonte Tisminetki, Brucan, si alti activisti ai gandirii unice.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-3-2010 la 00:00)

    Domnule Stoica,

    Ați uitat în finalul acestei perorații să încheiați cu „Jidanii la Palestina!”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Al. Stoica: (21-3-2010 la 00:00)

    Asta ai spus-o dumneata, nu eu. Desi nu in Palestina si-au facut mana ideologii pomeniti, ci in Romania aia pe care dumneata nu o suporti pt. ca nu a fost adusa de distinsii vostri predecesori inca la nivelul occidentului. Dar nu va ascundeti dupa murdarii pe care mi le puneti in gura fara sa va ceara nimeni asta (este, recunosc, o alta specializare a securistilor corectitudinii politice, aceea de a te defaima prin sloganuri mizere cum e asta cu „jidanii” ca doar sunt, i compris, legionar, nu-i asa? Exact asa faceau si comunistii cu dusmanii lor de idei, toti erau ori „legionari” ori „spioni ai agenturilor straine”, ori si una si alta. Vreau sa-mi dati mostre din gandirea legionaroida a lui Mircea Vulcanescu si citate in care Sorin Lavric face apologia Miscarii Legionare. Le astept in continuare cu interes. Dupa ce o sa va saturati de pus stampile pe oameni si pe ideile lor, poate ca o sa-i cititi si o sa-mi dati exemplele necesare. Sa-i vedem goi, in toata plinatatea „legionarismului” lor detestabil. Sa stim si noi pe cine lapidam (in cazul Lavric, ca la Vulcanescu au avut grija sa-l extermine inaintasii, iar continuatorii lor sa-l defaimeze metodic).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-3-2010 la 00:00)

    Domnule Al Stoica,

    Nu înțeleg ce vă deranjează la acest articol de ați luat o astfel de atitudine vehementă. Care poliție ideologică? Și pe urme care sunt „securiștii corect politici”? Nu cumva foștii securiști și nomenklaturiști sunt noii naționaliști de mucava ai zilei de azi? Și de unde reiese că în articol scrie că Mircea Vulcănescu a fost legionar? Autorul face o înșiruire de persoane care formal nu au fost membri ai Gărzii de Fier, cum ar fi nu doar Vulcănescu, ci și Emil Cioran și despre care spune că au avut idei legionaroide, ceea ce este perfect adevărat.

    Contestați cumva faptul că Mișcarea Legionară a fost nedemocratică și că a o invoca azi este complet greșit? Asta înțelegeți dumneavoastră prin „libertate”, apologia unei mișcări totalitare?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-3-2010 la 00:00)

    Domnule Stoica,

    Cred că este evident pentru toată lumea unde bateți. Nu știu care sunt acei „voi” la care vă referiți, știu însă că România a fost adusă în starea în care este atât de extremiștii de dreapta cât și cei de stânga, adică de legionari, antonescieni, comuniști și post-comuniști.

    Dacă oameni ca dumneavoastră ar reacționa mai calm la articole ca acesta, care n-are nicio legătură cu ideologia pe care o tot menționați (cu o rea credință vizibilă), dacă ați înțelege că să abandonați repetarea papagalicească a găselniței ci „corectitudinea politică”, atunci ați vedea că oameni ca Hary Kuller au dreptate.

    În final, vă întreb domnule Stoica, de ce sunteți antisemit (chiar așa camuflat, deși camuflajul este foarte prost)?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (21-3-2010 la 00:00)

    Imi permit sa aduc trei linkuri, articole ale lui Laszlo Alexandru, care vor fi, sper eu, utile in continuarea polemicii.

    Textele cu pricina sint:
    a) „Sfinta tinerete legionara”, la: http://193.226.7.140/~leonardo/n13/Laszlo4.htm
    b) „Traiasca Capitanul!”, la: http://193.226.7.140/~leonardo/n13/Laszlo5.htm
    c) „Noica la a doua tinerete”, la: http://193.226.7.140/~leonardo/n14/Laszlo4.htm

    Au aparut si in Tribuna din Cluj, sau in cadrul unor comunicari stiintifice.

    Un week-end placut!

    Vlad Solomon

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (21-3-2010 la 00:00)

    D-le Stoica,

    Sper ca linkurile postate de mine v-au fost de folos.

    Nu ma intereseaza Lavric, din partea mea sa scrie si despre Antonescu sau Chivu Stoica ( ruda, cumva?) si sa-l laude pe Zelea Codreanu.

    Dar sint curios cine sint acei noi si acei voi, in ecourile Dvs.

    Cred ca Petru Clej greseste cumplit in ceea ce va priveste. Cum isi permite sa va intrebe de ce sinteti antisemit? Asa sinteti Dvs. si chiar nu e treaba lui. Si e dreptul Dvs sa il amintiti pe Brucan si nu pe Gheorghiu-Dej. Cum isi permite, acest Petru Clej sa se preocupe de nervii Dvs?

    O zi frumoasa, D-le Stoica.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Al. Stoica: (21-3-2010 la 00:00)

    Stimate Dl. Petru Clej,

    Vad ca aveti o mare abilitate sa ghiciti printre randuri. Asa cum printre randuri ati descoperit, impreuna cu dl. Kuller ca S. Lavric si M.Vulcanescu au o structura legionaroida si sunt, implicit, antisemiti. Eu am cerut sa-mi dati citatele incriminatoare, iar dvs. imi puneti in gura mesaje incitatoare cu „Jidanii la Palestina!” si ma intrebati de ce sunt… antisemit!. Eu am pus intrebari puncuale, iar dvs. imi raspundeti cu diversiuni. Astept in continuare pasajele in care S. Lavric face apologia Miscarii Legionare si cele in care Vulcanescu se dovedeste ca avand „idei legionaroide”. Nici macar in procesul intentat de comunisti nu s-a insinuat asa ceva. De aceea ma vad nevoit sa fac aceasta paralela intre ziarul Scanteia (libera in prezent) condus de S. Brucan , de la tribuna caruia cerea condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr şi Pamfil Şeicaru, cu rolleriana rescriere a istoriei si cu ideologizarea institutionalizata a lui Leonte Tisminetki. Daca acuzele dvs. si ale dlui Kuller se rezuma doar la atat, la pus etichete, comparatia se impune de la sine. Vreau sa vad pe ce se bazeaza, citatele in care Lavric face apologia ML si cele in care Vulcanescu este „legionaroid”. Daca nu mi le dati, iar acuzele dvs. foarte vocale se sustin doar pe prezumtii, nu faceti decat ceea ce au facut „inaintasii”: decapitarea unor intelectuali pe baze ideologice. Aici este filiatia in care va incadram si de care va aparati prin transformarea mea in „antisemit”. Ieri as fi avut si o mentalitate burghezo-mosiereasca si as fi fost tocmai bun de Canal sau Aiud , ca si M. Vulcanescu. Intelegeti ce vreau sa spun sau sunt eu un reactionar „antisemit” care nu pricepe ca o acuza se poate face si fara probe?

    P.S. Cred ca ati observat ca nu am mai scris nicaieri despre noua ideologie a corectitudinii politice.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gina Zamora: (21-3-2010 la 00:00)

    Tatal meu a fost prieten apropiat al d-lui Mircea Vulcanescu si sunt socata citind ca ar fi asimilat miscarii legionare. D-le Clej, sunteti dator cu explicatie asupra amalgamului
    legionaroid si antisemit atribuit unui filozof atat de important.
    Cred ca ar trebui incetata utilizarea expresiei de antisemit la intamplare si fara noima. Ar fi mult mai corect sa va exemplificati afirmatiile asa cum va invita si d-l Stoica.
    Fara respact, Gina Zamora

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Gina Zamora: (21-3-2010 la 00:00)

    Dumnezeu sa ma ierte, dar nu inteleg de ce scormoniti in istoria de acum 80 de ani, cand din 1946 si pana in 89, comunistii l-au facut tocana de o mie de ori pe Corneliu Zelinski (Zelea Coreanu) si toata banda de nemernici de extrema dreapta. Ei nu au avut timp sa ingenuncheze Romania precum comunistii impusi din rasarit si perpetuati pana in zilele noastre la carma tarii. De ce nu cautati de pilda in biografia lui Ion Iliescu, patron al UTC-ului si credincios sfetnic al lui Ceausescu. De ce istoricii revistei d-voastra nu dreg o dare de seama despre Adian Nastase sau despre Catalin Voicu ?
    Sau despre atatia altii care au servit fidel dictatura, beneficiind astazi de pensii indecente.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-3-2010 la 00:00)

    Doamnă Zamora,

    Acum că domnul Kuller a dat un răspuns documentat și elegant care-l pune în postură jenantă pe antisemitul A. Stoica, poate mai reflectați la poziția dumneavoastră de iritare față de politica editorială a revistei ACUM.

    Revistă pe care nu o prea citiți, pentru că altfel ați fi reținut articolele critice la adresa lui Ion Iliescu și a acoliților săi semnate, de pildă, de ilustrul politolog Vladimir Tismăneanu.

    În plus, nu înțeleg acest reflex pavlovian: ce vorbiți dom’le despre ăștia despre care au vorbit comuniștii atâta amar de vreme, vorbiți dom’le despre Iliescu și Năstase! Ca și cum presa din România n-ar fi tocat subiectul în ultimii 20 de ani până l-a banalizat.

    Iar dacă despre afilierile cu extrema dreaptă a unor personalități interbelice – printre care și Mircea Vulcănescu – au vorbit comuniștii, asta nu înseamnă că azi nu mai trebuie vorbit cu o detașare și o credibilitate pe care comuniștii nu o aveau.

    În plus, în timp ce comunismul e o ideologie care și-a dat obștescul sfârșit, fascismul are în continuare adepți, Mișcarea Legionară având în continuare simpatizanți, iar Antonescu este considerat azi un mare român de mulți.

    Așa încât vă invit să vă calmați și să aflați din revista ACUM niște lucruri pe care nu le puteți afla din presa din România.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Hary KULLER: (21-3-2010 la 00:00)

    Stimate d-le Clej,

    Polemica angajată de dl. Al. Stoica o interpretez ca o dorinţă a domniei sale de a fi edificat asupra sensului şi acoperirii pe care o dau expresiei de „eclipsă legionaroidă” cu referire la cei menţionaţi în ultima propoziţie a articolului meu. Lămuriri speciale îmi solicită doar pentru cazul lui M. Vulcănescu, asupra celorlalţi fiind probabil edificat.

    Cum bine aţi precizat şi dvs., „a avea idei legionaroide nu înseamnă a fi fost şi membru al Gărzii de Fier”. Ca adjectiv, termenul – e drept, cam neuzitat – poate fi folosit şi în cazul unei simple cochetări sau asemănări de idei cu cele cuprinse în scrierile lui C.Z. Codreanu sau ideologilor declaraţi ai mişcării.
    Dar în cazul lui M. Vulcănescu, nu era doar atât! Domnul A.S. doreşte exemple: unde şi când M.V. a afirmat idei legionaroide. Iată-le:

    • în lucrarea monografică consacrată lui Nae Ionescu (Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut), M.V. mărturiseşte că a nutrit sentimente de simpatie pentru legiune;

    • în articolul Filosofia ştiinţifică, Universitate şi Ortodoxism (Cuvântul, VII, nr. 2096 din 21.02.1931), tânărul M.V. polemizează cu C. Rădulescu-Motru, imputându-i repulsia faţă de misticismul religios încastrat în curentele extremist-naţionaliste şi anti-intelectualiste;

    • în articolul Puţină sociologie (Dreapta, II nr. 4 din 25.12.1932), M.V., preocupat să descifreze formula sufletească a poporului român, o găseşte exprimată în crezul ortodoxist-misticoid al tinerei generaţii;

    • într-o conferinţă sub auspiciile Asociaţiei Criterion (care adunase sub cupola ei întreaga generaţie a anului ’27), M.V. se afirmă printr-o conferinţă despre Freud în care se legitimează ca adept al taberei de dreapta (comiliton, alături de Polihroniade, Petre Ţuţea, Nicolae Roşu ş.a.). Aceasta se întâmpla în 1932. Militantismul agresiv al aripii de dreapta dinlăuntrul Criterion-ului a dus la desfiinţarea asociaţiei în 1934. Petre Comarnescu, din gruparea opusă „Dreptei” va polemiza încă din 1933 cu atitudinile favorabile Gărzii, referindu-se expres la Nae Ionescu, M. Vulcănescu şi Constantin Noica.

    • Încă din 1930, M. Vulcănescu (Carte pentru Isabel – vezi Cuvântul VI nr.1959 din 04.10.1930) preciza genul proxim, dar mai ales diferenţa specifică între „gândirism” şi „generaţia noastră”… neogândiristă. Într-un limbaj încifrat, M.V. atrăgea atenţia asupra relaţiei de convergenţă şi divergenţă între spiritualismul noii generaţii şi ortodoxismul normativ al „gândirii”.

    • Cochetarea cu idei ortodoxiste, politizate de naţionalismul extremist, i-au prilejuit lui Eugen Ionescu, care, în mare, aparţinea aceleiaşi generaţii – dar necuprins de morbul rinocerizării – să-şi caracterizeze colegii săi cu mintea rătăcită de naţionalism în termeni prea puţin măgulitori. Într-o Scrisoare trimisă – e drept, după război – lui Tudor Vianu (19 septembrie 1945), în care caracteriza generaţia Criterion-ului, înşirându-i aproape pe toţi, el scria: „dar şi Eliade şi Cioran şi imbecilul de Noica şi grasul Vulcănescu şi atâţia alţii (Hag Acterian, M. Polihroniade) sunt victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Dacă nu era Nae… am fi avut astăzi o generaţie de conducători valoroasă, între 35 şi 40 de ani. Din cauza lui, toţi au devenit reacţionari.” Aş adăuga: păcatul este cu atât mai mare cu cât unii au plătit cu închisoarea şi chiar cu viaţa (cazul lui Mircea Vulcănescu) datorită orientării lor politice sau doar ideologice din tinereţe.
    * *
    *
    Domnule Stoica, aş mai avea de adăugat multe exemple pe lângă cele înşirate, dar nu cred că vă pot zdruncina convingerea că sunt un „tovarăş din popor”, „securist al corectitudinii politice”, „urmaş fidel al lui Răutu, Roller, Brucan”… ejustem farinae. Trebuie că aceştia din urmă, bănuind că voi deveni urmaşul lor fidel, m-au concediat în anii comunismului de cinci ori din munca de cercetare pe care am depus-o în diferite instituţii academice.

    Vreau să vă asigur că sunt un bun cunoscător al activităţii intelectuale a tuturor criterioniştilor la care m-am referit şi am un respect deosebit pentru lucrările valoroase ale unora dintre ei. Dacă m-am referit la acel episod, a fost tocmai pentru a reaminti consecinţele nefaste la care poate duce.

    Despre lucrarea d-lui Lavric nu am afirmat niciunde că este legionaroidă. Caracterizarea vă aparţine. Lucrarea, după cum arătam şi în articol, nu supune, însă, Mişcarea unei analize cuprinzătoare – cu mijloace sociologice, culturologice, istorice, politologice ş.a. – lăsând astfel suficiente goluri în aprecierea ideologiei şi praxeologiei legionare.

    Mişcarea nu este niciunde caracterizată prin ideile fasciste, naziste, totalitare ş.a.m.d. Dl. Lavric şi-a manifestat dreptul la opinie pe 300 de pagini, iar eu doar pe două, amintind însă şi de vasta bibliografie existentă pe aceeaşi temă, dar scrisă de pe o poziţie diferită de a preopinentului. Democraţiile adevărate îngăduie exprimarea opiniilor în măsura în care nu implică o oarece nocivitate pentru ceilalţi. Oare amintirea documentată a episodului legionaroid al unor adepţi ai naţionalismului extremist implică o lezare a prestigiului intelectual, dobândit în timp, de către unii dintre cei menţionaţi?! Eu cred că dimpotrivă: a nu-l aminti lezează grav memoria celor care au avut de pătimit de pe urma unor idei şi politici xenofobe, şovine, naţionalist-extremiste, antisemite.

    Îmi rezerv dreptul de a lărgi răspunsul de mai sus dat d-lui A. Stoica, în situaţia în care nu ar fi satisfăcut de exemplele oferite.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (21-3-2010 la 00:00)

    Stimate D-le Clej! Mi-a placut ca ati adaogatsi jidanii la Palestina. Mai intai i-au invitat sa se care (pardon plece) si dupa acea le-a reprosat ca de ce au plecat. You can’t have it both ways!

    D-nul Kuller a fost prea delicat in caracterizarea dreptei extreme legionare. Poate cineva sa-mi explice cum d-nul Zelinski alias Zelea a fost superpatriot cand era de origina poloneza altceva. Bestia de Antonescu a cauzat moartea a sutelor de mii de soldati romani care n’aveau ce cauta in stepele Rusiei si la macelul din Stalingrad. Cand vom inceta sa-i glorificam pe Hitler, Himmler, Horia Sima si alte dihanii. Ar fi mai bine sa ne concentram sa cladim o Romanie moderna si democrata si sa intram in balta cum a facut Grecia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Al. Stoica: (21-3-2010 la 00:00)

    “Contestați cumva faptul că Mișcarea Legionară a fost nedemocratică și că a o invoca azi este complet greșit? Asta înțelegeți dumneavoastră prin „libertate”, apologia unei mișcări totalitare?” D-le Kuller, aveti raspunsul la intrebare. Amicul dvs. de ideologie si de idei, dl.Clej face o afirmatie absurda, in aparenta. Daca invoci Miscarea Legionara, faci apologia Miscarii. In acest mod se rezolva dezbaterea la dvs. si la cei care va sustin ideologia. Deci, dl. Lavric face apologia Miscarii pentru ca o invoca. Ce mostra de deraiere mai profunda, de siluire a bunului simt doriti? Poate doar cea in care afirmati ca dl. Lavric „se dovedeşte refractar unei poziţionări cvasi-generale în democraţiile postbelice faţă de naţionalismul extremist în general, cel românesc în speţă…” Ca urmare, e bun de pus la stalpul infamiei si demonizat. De catre cine? De catre noii ideologi ai orwellismului cultural.
    Harry Kuller: „Nu s-ar putea spune că tânărului exeget Sorin Lavric îi plac asemenea exerciţii „sacrificiale”; dar nici că scoate în evidenţă demagogia lor, deoarece în fapt „materiala mântuire a neamului românesc” dorită de Căpitanul „cu chipul smead de înger coborât din icoane” îi inspiră eseistului nostru (S. Lavric) p a t i m i a p o l o g e t i c e…„. Ca mai apoi, in raspunsul pe care mi-l da, dl. Kuller sa se contrazica singur: „Despre lucrarea d-lui Lavric nu am afirmat niciunde că este legionaroidă.” Dle Kuller, unde spuneti adevarul? In prima varianta, atunci cand afirmati ca lucrarea premiata de Academia Romana este cuprinsa de „patimi apologetice” (cf DEX APOLOGÍE, apologii, s.f. Elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva.) -deci cand Lavric este un laudator al Miscarii Legionare, sau cand spuneti ca lucrarea nu este legionaroida? Deci dl. Lavric ajunge la performanta uluitoare prin care lauda Miscarea Legionara fara sa poata fi acuzat ca este legionaroid! Ori este dl. S. Lavric un prestidigitator genial, ori sunteti dvs. un mincinos. Pentru ca, in mod onest, nu ai cum sa te situezi in cele doua parti deodata.

    In ceea ce-l priveste pe M. Vulcanescu, aici sunteti total dezinformat. Nu numai ca nu mi-ati dat cel mai mic exemplu de idei legionaroide (ar fi fost si absurd, pentru ca Vulcanescu a avut o privire critica asupra Miscarii), dar imi oferiti doar pareri despre Vulcanescu, care culmineaza cu asertiunea: „intr-un l i m b a j î n c i f r a t, M.V. atrăgea atenţia asupra relaţiei de convergenţă şi divergenţă între spiritualismul noii generaţii şi ortodoxismul normativ al „gândirii”.” Serios? Cat de incifrat era limbajul de ati descoperit asemenea chestiuni monstruase in subtext? Nu mai vorbesc de faptul ca sunteti intr-o mare confuzie. Transformati credinta majoritatii romanilor (ortodoxia) in „ortodoxism” deci in „naţionalism extremist”. Orice roman crestin-ortodox – iar Vulcanescu a facut dovada ca este crestin-ortodox in timpul vietii, cand a scris articole teologice de prima mana, si pana la sacrificiul suprem din puscarie, cand a salvat cu pretul propriei vieti viata unui tanar bolnav – este un potential legionar, un nationalist extremist, pentru ca este vinovat de credinta in care s-a nascut. Este tot atat de aberant ca si acuza vehiculata de extremistii opusi, ca datorita faptului ca Hristos a fost omorat de catre conducatorii evrei ai vremii, toti evreii sunt vinovati si trebuie sa fie persecutati oricand si oriunde. A te naste ortodox (a te naste iudeu) nu este nici o vina, asa cum insinuati turpid in raspunsul pe care mi l-ati dat. Nici macar un pasaj din ideile legionaroide ale lui Vulcanescu nu mi-ati dat, nici dovada ca S. Lavric face apologia Miscarii Legionare. Doar pareri nesustinute sau persuasiuni goale. Ceea ce imi demonstreaza nu numai ca faceti acuze lipsite de fundament, dar si ca persistati, ca si comilitonul dvs. P. Clej, in distrugerea credibilitatii unor oameni doar din motive ideologice. Ceea ce este periculos. Pentru ca am trecut printr-o perioada in care de asta iti depindea nu numai cariera, dar si viata. Asta daca imi permiteti sa am si eu o parere. Alta decat cea „canonica”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28