Sa deschizi o carte cu pagini nisipoase cat plaja schimbatoare in dansul valurilor,
dintre ape si numai dintre ape cadenta de vals poticnit in atingeri de maini
iti acopera ochii albul si velura numita vis dintai.
Umerii dezgoliti si parul despletit te surprind si acum cand anii inainteaza ca vinul vechi in camara dinspre miazanoapte,
Floarea din coltul de sus al raiului isi poarta portelanul – frumusete trecuta inspre somn,
e semn deasupra lumii unde inca stelele rotesc lumina,
si ramai la pagina cu vedere la liceul dintre platani.
Wienerwalzer tren sau cantec suind si coborand in piata rotunda si mirosind a biergarten
si crini
te trezesti in trenul amortit in triajul din urma al vietii si nu recunosti ca e Viena sau Muenchen,
asa cum nu mai stii ca te pierdusesi in ajun sub stele si arbori
nedeslusind laendlerul de vals.
Maturatorii tuciurii isi canta dimineata in dangat apocaliptic.
Pana aici ti-a fost, prietene, iti ridici privirea si compartimentul e gol.
No way out,
incerci sa momesti vamesii si soldatii inca teutoni,
trenul e fier mut acum,
vioara fara ecou,
adoarme gara in marmora scrijelita de ani ,
orchestra pierzandu-si dirijorul,
cum numai viata isi pierde lumina la capatul drumului ferat,
si unde nici felinarul ultim nu mai are indeajuns gaz
sa-ti lumineze fata.
Florin PREDESCU