Sigur, cuvintele tale mă dor.
Au fost momente când aş fi preferat să fi fost mută!
De ce nu ai ales ceva din cărţile sfinte
Să mă aduci pe calea cea dreaptă,
Nu blestemele şi gesturile din manualul vrăjitoarelor?
Toamna târziu când frunzele cad moarte,
Aş vrea să mă aşez pe bordură pe aleea noastră,
Să mă acopere frunzele,
Să devin o căpiţă ruginită.
N-o să mai văd, n-o să mai aud.
Poate e mai bine că nu eşti mută.
…a fost, este, ai, eu sper ca va continua sa fie, foarte, excelent de bine, ca d-ta nu esti mut si astfel avem prilejul – cel putin sa ni se para – ca te’ntelegem – daca nu foarte bine, cel putin cum se cuvine…