caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Marlen Kaufman: pe terenul realismului fantastic

de (3-3-2013)

 
Am scris în ultima vreme despre câţiva pictori neprofesionişti. Întâmplarea face să fie vorba de mai mulţi medici care, după ieşirea la pensie, au reuşit să-şi vadă împlinită dorinţa mai veche de a folosi desenul şi culorile la un nivel calitativ care să justifice prezentarea lucrărilor marelui public. Expoziţiile colective sau personale ale lor au atras aprecierea numeroşilor admiratori. Dar de ce numai medici? Marlen Kaufman vine să contrazică constatarea anterioară şi ne demonstrează că şi inginerii au un cuvânt de spus în materie de artă plastică.

Kaufman1Kaufman2Kaufman3

De la început, pictoriţă doreşte să precizeze că nu are pregătire formală în domeniu şi a învăţat meşteşugul în circa un an de zile în cadrul unor cursuri predate de specialişti. Se dovedeşte încă o dată că ceea ce contează este rezultatul. Şi rezultatul este că tablourile Marlenei sunt puţin altfel decât cele ale majorităţii neprofesioniştilor, ea incercandu-şi pensulele mai puţin în pictură figurativă clasică şi mai mult într-un gen care aminteşte de realismul fantastic: o stradă care se continuă firesc cu figuri umane, personaje care călăresc nişte cai ce se transformă în spirale, femei care poartă pe spate profilul altor femei etc…

Kaufman4Kaufman5

Primul gând care îţi vine este o constatare: Marlen Kaufman are idei… Uneori pătrunde în suprarealism, alteori pare că se retrage parţial, se odihneşte puţină vreme în figurativ, semnalizează într-o direcţie şi porneşte în cealaltă, cu atâta naturaleţe încât după o vreme nici nu ne mai mirăm. Îmbinarea pragmatismului cu fantezia, dimensiunea psihologică strecurată discret în tablouri, tematica metaforică – permit privitorului o interpretare personală, uneori cu ironie discretă, alteori cu umor fin, întotdeauna cu surpriză.

Kaufman6

Cu atât mai mult apreciem reuşita, cunoscute fiind capcanele acestui stil bazat pe extravaganţă şi invenţie,pe imaginaţie hiperactivă, adesea pe neplauzibil. Realismul fantastic este un hibrid între posibil şi imposibil. Numai forţă imaginativă, menţinerea puternică a ideii şi un mesaj bazat pe originalitate şi independenţă spirituală pot asigura perenitatea şi succesul.

Dr. Dorel Schor

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Jurnal indian (V)

Exasperantă este această cutumă indiană de a nu respecta niciodată orele stabilite de comun acord. Şedinţele la Universitate au ceva...

Închide
18.234.165.107