caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

O punte de fildeș între București și Ierusalim – Marcel Iancu sionist

de (21-3-2010)
4 ecouri

Puntea de fildes - aprilie 1925 - coperta de Marcel Iancu

In urma cu citeva luni am adresat un apel public, in scopul obtinerii unor documente relevante cu privire la viata si activitatea unor artisti plastici avangardisti, din Romania perioadei interbelice, in vederea expozitiei care va avea loc in primavara anului 2011, la Jewish Museum din Amsterdam. Comisarul acestei expozitii este Radu Stern, istoric de arta din Lausanne, care, inca din anii 70, s-a dedicat cercetarii avangardei din Romania, formata, in cea mai mare parte, din artisti si scriitori evrei.

Deoarece subiectul ma pasioneaza, m-am oferit sa il ajut pe Radu in obtinerea unor materiale care s-ar putea gasi in Israel, iar amicitia care ma leaga de fiica lui Marcel Iancu mi-a permis sa descopar documente inedite, precum scrisoarea pe care pictorul, scirbit de o „Europa ofticoasa” si de o Romanie guvernata de legi rasiale, a adresat-o familiei, de pe vaporul care il purta, in 1938, catre Palestina de atunci, pentru a crea familiei un viitor, in „leaganul poporului nostru”. Putine zile dupa Pogromul de la Bucuresti ( 21-23.1.1941), cind legionarii il asasineaza, la Jilava, pe cumnatul sau Mishu Goldschlager-Costin, Marcel Iancu, impreuna cu familia sa, paraseste definitiv Romania, stabilindu-se la Tel Aviv.

Desi D-na Dadi Iancu mi-a daruit citeva manuscrise ale tatalui sau, care ii reflectau eruditia si crezul, cu toate ca am reusit sa gasesc „Shevet Romania” (Tribul Romania) – Tel Aviv-1980 -, in care marele pictor si arhitect povestea despre arta sa si sionismul, credeam ca aceasta chemare, spre Palestina, s-a manifestat doar in anii 30, cind fascismul a inceput sa prinda radacini in Romania. Si totusi, Radu Stern a remarcat referinte legate de doua publicatii evreiesti, „Adam” si „Puntea de Fildes”, si, cu ajutorul Centrului de cercetare a iudaismului din Romania, cu sediul la Universitatea Ebraica din Ierusalim, am descoperit revistele, care mi-au dezvaluit o lume fascinanta, a afinitatii artistilor si scriitorilor evrei din Romania, pentru idealul sionist.

O universitate ebraica, pentru evrei

Primul congres sionist a avut loc la Basel, in 1897, iar in 1913, in cadrul congresului al 11-lea, la Viena, s-a hotarit infiintarea unei universitati a poporului evreu, a Universitatii Ebraice, la Ierusalim. In 1918 a avut loc punerea pietrei fundamentale, dupa achizitionarea terenului de pe Muntele Scopus (Har Hatzofim), iar la 1 aprilie 1925 visul s-a materializat. La ceremonia oficiala de deschidere au participat conducatori ai miscarilor evreiesti, in frunte cu fondatorul universitatii, Dr. Chaim Weizmann, savanti de renume, lideri sionisti, demnitari britanici (Lord Balfour, Sir Herbert Samuel, Viscount Allenby), Sef-Rabinul Kook, poetul Haim Nahman Bialik si multe alte personalitati din lumea spirituala si politica.

In comitetul de conducere au fost alesi, alaturi de Dr. Weizmann, profesori, filozofi, scriitori, oameni de cultura, precum Albert Einstein, Martin Buber, Sigmund Freud, Aser Ginsberg (Ahad Ha’am), Haim Nahman Bialik, Dr. Judah Leib Magnes, James Rothschild, Sir Alfred Mond, Nahum Sokolov, Harry Sacher, Felix M. Warburg… In afara alcatuirii unei platforme academice, acestia aveau si rolul de a reprezenta universitatea si de a mobiliza colegi din intreaga lume, in scopul obtinerii de fonduri materiale necesare bunei functionalitati a acestui institut de invatamint superior.

Ecoul de la Bucuresti

Asadar ne aflam la inceputul lunii aprilie a anului 1925, in urma cu 85 de ani, la Ierusalim. De pe Muntele Scopus porneste un mesaj catre oamenii de arta si litere din intreaga lume. Il aflam citind pe prima pagina a revistei ” Puntea de Fildes”:

” Scriitorii si artistii evrei, adunati intr-o colonie infloritoare, in preajma Ierusalimului, au adresat un apel catre scriitorii evrei din toate tarile, rugindu-i sa organizeze pretutindeni, in aceeasi zi, un festival, al carui produs sa serveasca realizarilor practice din Palestina, in clipa in care se deschide acolo, o noua Universitate.

Scriitorii evrei-romani au raspuns si ei acestei chemari si au organizat o sezatoare in seara de 11 Aprilie. Cu acest prilej apare numarul festiv al revistei „Puntea de fildes”, la care colaboreaza scriitori evrei-romani cu conceptii politico-sociale diverse, aducand astfel un omagiu colegial confratilor de pe tarmurile indepartate ale Mediteranei.”

Intr-adevar, creatori de prestigiu participa la aceasta publicatie de 26 de pagini, cu versuri, proza, eseuri, desene. Voi aminti doar citeva nume, Al. Dominic, B. Fundoianu, F. Aderca, Horia Carp, Emil Dorian, Eugen Relgis, Camil Baltazar, A.L.Zissu, I. Ludo, Ion Pribeagu, F. Brunea, I. Peltz, Dr. Iosif Westfried, Marcel Iancu, Adrian Verea si altii. Coperta ii apartine lui Marcel Iancu, iar portretele sint creionate de Maxy, Maur, Ross, Marcel Iancu si Kapralik. Exemplarul care mi-a parvenit de la Ierusalim contine autografele majoritatii celor ce au contribuit la realizarea revistei.

O tara noua, ideala si moderna

Nu ma voi opri asupra textelor sau ilustratiilor, fiecare dintre ele avind propria valoare artistica, realizind impreuna un mozaic care emana entuziasm, dragoste de oameni, idealuri si sperante. Dar voi insista asupra unui remarcabil eseu, postat la pagina 22, pe care il voi reda in intregime, respectind ortografia autorului:

Recladirea Palestinei

de Marcel Iancu

Daca recladirea Palestinei sufera de ceva, este, desigur, inainte de toate, de arhitectura. Am inceput sa cladim fara plan si, orice scuze am vroi sa gasim, nu putem ascunde „orientalismul”. E un viciu de neiertat.

Nu pricepem dece tocmai pe domeniul arhitecturei se pacatueste, cand, pe toate celelalte, Palestina va dobandi cele mai moderne, practice si higienice orandueli.

E drept ca abea in ultimul deceniu s’au determinat principiile moderne ale urbanismului de azi. Alta data treceau sute si mii de ani pana ce se inchegau conglomerate de constructii. Generatii multe treceau pana ce se putea incepe o sistematizare de urbanism si, cu toate acestea, avem, din secolul al 17 si al 18, incercari de acest soiu. Orasele azi nu mai cresc ca altadata.

Un loc, un pamant prielnic, atrage, in cazul colonizarilor, atata lume, incat orasele se desvolta cu o repeziciune uimitoare. In acest soiu de desvoltare nu se poate pastra atitudinea romantica de a lasa lucrul sa creasca la voia intamplarii.

Azi se construesc orase cum se construesc case. Nicaeri imaginea unei societati nu se exprima mai bine decat in aspectul acestor constructiuni colective. Aci se oglindeste armonia sau desordinea sociala. Civilizatia popoarelor se masoara azi dupa gradul de desvoltare al „urbanismului”. Anglia si Germania au creat orasele gradini cari s’ar potrivi asa de bine cu peisagiul palestinian. America tinde spre orasele turnuri, cu organizatia comerciala concentrata intr-o serie de sgarie-nori, iar cartierele de locuinte impartite radial la o distanta mare de centrul muncei.

La crearea oraselor moderne astazi se fac planuri de sistematizare cu maximul de extensiune prevazut in decenii viitoare. Azi, cand Suedia si Finlanda proecteaza orase intregi cu planurile si fatadele pietelor publice studiate inainte de se vand sau se impart proprietatile, azi, cand America construeste orase tipuri cu cele mai perfecte instalatii de higiena si modernism, pentru a le putea inchiria „Longview” (Washington), Palestina nu se poate recladi cu metode „orientale”, cand vrem o tara noua, ideala si moderna.

Inca mai e vreme de a interveni in graba, de a salva pentru secole aspectul tarii fagaduintei. Spiritul practic rau inteles sa nu ucida arhitectura-urbanista-sociala care singura garanteaza fericirea generatiilor viitoare.”

Marcel Iancu arhitect

La prima vedere, acest text constituie preocuparea idealistului Marcel Iancu pentru modernizarea Palestinei, in stilul unei arhitecturi functionale, planificate. Cu trei ani inainte, in colaborare cu fratele sau Iuliu, deschide „Biroul de studii moderne”, la Bucuresti, revolutionind arhitectura capitalei Romaniei, prin numeroasele cladiri concepute in perioada interbelica. Zece ani dupa „Puntea de Fildes”, in 1935, Marcel Iancu scrie in brosura „Catre o arhitectura a Bucurestiului”:

” Vad nevoia urgenta de a reface Bucurestiul si am incercat sa schitez noua orientare urbanistica, care pare si azi o utopie. De altfel urbanismul este arta care trebuie sa scruteze viitorul. Cei care cladesc orase fara destula previziune se gasesc mereu depasiti de realitate.”

Fara indoiala, Marcel Iancu a fost impresionat de teoriile urbaniste ale lui Le Corbusier, pe care l-a admirat, urmarind etapele evolutiei arhitectului elvetian intre anii 1922 ( cind a prezentat schema pentru Ville Contemporaine) si 1935, cind, dupa primirea cetateniei franceze (1930), a publicat ” La Ville radieuse”. Dar textul din Puntea de fildes, din 1925, este atit de timpuriu, incit ne indica deja conceptia modernista, in aceeasi perioada cu schimbarile arhitecturale si urbanistice din Franta sau Germania ( stilul Bauhaus), fiind totodata influentat de cubism si de futurismul italianului Marinetti, enuntat in manifestul din 1909.

Intre oriental si modern

Si totusi, odata ajuns in Palestina, in 1941, in scurta perioada in care a lucrat ca arhitect, intii la sectia de urbanism al primariei Tel-Aviv, apoi la Ministerul Muncii, unde a fost insarcinat cu restaurarea centrelor istorice din Jaffa (Yaffo), Ramlah si Lod, dar si ca proiectant de parcuri naturale (in cadrul Diviziei de Planificare sub controlul direct al Cabinetului primului-ministru al Israelului), filozofia sa in arhitectura si arta a evoluat catre o armonie intre elementele orientale si moderniste.

In arhitectura israeliana, dupa infiintarea statului, Marcel Iancu a contribuit la conservarea si reabilitarea satelor arabe parasite, impotrivindu-se tendintei de demolare a cladirilor degradate, restaurind asezarile Jaffa, Ramlah, Lod si protejind relicvele antice din Acre ( Akko), Safed (Tzfat), Beith She’an, Tiberias ( Tveria).

Exemplul cel mai concludent insa, il reprezinta infiintarea coloniei artistilor de la Ein-Hod ( unde a locuit si a avut atelierul), pe ruinele satului arab abandonat, pastrindu-i farmecul oriental, culoarea locala.

Din cele doua case concepute de Iancu in Israel, doar o vila din Hertzliya, pe doua nivele, exista si astazi, diferita de cele din Romania, influentata de elementele arhitecturale mediteraneene ( arcada, acoperisul in panta). In mod paradoxal, modernistul si revolutionarul Iancu nu a neglijat traditionalismul, a respectat patrimoniul istoric, dar a introdus si elemente noi ( fereastra triunghiulara), integrind vila in peisajul inconjurator si folosind, in constructie, piatra locala.

„De te voi uita, Ierusalime…”

Revenind la „Puntea de fildes”, editata la Bucuresti, in 1925, cu ocazia infiintarii Universitatii Ebraice din Ierusalim, consider ca arhitectul si artistul Marcel Iancu si-a adus aportul cel mai consistent, pornind de la coperta, la portrete, la conceptia grafica, la eseul despre „Recladirea Palestinei”. Se simte, in cuvintele sale, o identificare cu aspiratiile poporului evreu, de a avea o tara a lui, pe acelasi teritoriu in care, cu mii de ani in urma, a existat Israelul de odinioara. Numele revistei semnifica puternica legatura a evreilor din Romania, printr-o punte spirituala, dar tenace, de duritatea fildesului, pastrata de-a lungul secolelor, transmisa de generatii, cu istoria si traditia Israelului, asa cum se exprima si in urarea ” La anul, la Ierusalim!”.

„Puntea de fildes”, numar festiv, nu va ramine izolat. Dupa un an, in seara de 2 Mai 1926, apare la Bucuresti un al doilea (si ultim) numar, simultan cu organizarea unei „sezatori”, in acelasi scop omagial, raspuns la apelul colegilor scriitori si artisti evrei din Palestina. Despre continutul Puntii de fildes din 1926 si contributia surprinzatoare a lui Marcel Iancu, in numarul viitor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Lucian-Zeev Herscovici: (21-3-2010 la 00:00)

    Vlad, felicitari pentru acest articol. Valoarea documentelor descoperite de tine este deosebit de mare. Iti propun sa publici o versiune largita, cu note la subsol si bibliografie, intr-o publicatie academica. Mult succes.
    Apropo, in Romania a functionat si asociatia „Prietenii Universitatii Ebraice din Ierusalim”, care a publicat si un buletin. Printre semnatarii articolelor din acest buletin se numara Gala Galaction, Constantin Radulescu-Motru, Constantin Parhon si alte personalitati intelectuale prestigioase romanesti si evreo-romane [vezi studiul introductiv la „Pinkas Hakehiloth. Romanyah”, volumul 1 (Jerusalem, 1969), de Theodor Loewenstein-Lavi].
    De asemenea, o mentiune interesanta. La inceputul secolului 20, mi se pare in 1906, a aparut si ideea intemeierii unei academii a poporului evreu la Ierusalim. Initiatorul ei era rabinul doctor Jacob Isac Niemirower, ulterior Sef-Rabin al Romaniei. Initial, el a publicat un articol in acest sens in limba germana. Ulterior a publicat o brosura in limba ebraica (Iavne vechakhmeyah), aparuta la Botosani in anul 1913. Ulterior, intr-o forma largita, in limba romana, sub titlul „Academia Iabneiana” (citez aproximativ, din memorie) brosura a aparut in cadrul Scrierilor Complete ale rabinului Niemirower, in volumul al doilea (Disertatii si foiletoane), iar recent – in anul 2005 – a fost reprodus in volumul „Iudaismul”, o antologie din scrierile lui, pregatita de Lya Benjamin si Mihaela Popov, cu un studiu introductiv al subsemnatului. (Vezi si un articol al subsemnatului, in limba engleza, publicat in revista Studia Hebraica, asupra „iudaismului cultural”, teologia rabinului Niemirower, precum si „sionismul cultural” al sau).
    Din nou, multe urari de succes, precum si scuze ca am mentionat si un articol al meu.
    Cu prietenie,
    Lucian

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (21-3-2010 la 00:00)

    — Draga Lucian,

    Orice completare a ta e binevenita. Dupa cum bine stii, nu sint istoric si nici nu vreau sa ma angajez la o cercetare intr-un domeniu strain mie. Insa imi cunosti pasiunea pentru Marcel Iancu, creatia si viata sa. In masura in care anumite publicatii pot fi utile expozitiei de la Amsterdam, sau Muzeului Janco-Dada din Ein-Hod, imi place sa le studiez si sa le analizez. Dar nu ma erijez in specialist, ma las condus de entuziasm de amator si scriu doar articole pentru cititorul de rind, care nu acceseaza presa de specialitate.

    Observ insa ca te incita tema si ma bucur; daca deja ai studiat aceste aspecte ( presupun ca si vizita lui Chaim Weizmann la Bucuresti ti-e cunoscuta, intilnirile lui cu savantii romani, precum si articolul lui Shlomo Leibovici Lais, pe care il poti gasi si pe net, chiar cu referiri la Puntea de fildes, dar fara a se opri la Marcel Iancu), poti lua de la Ditza Goshen cele doua exemplare ale revistei si dezvolta subiectul, in contextul miscari sioniste mondiale si a istoriei evreilor din Romania. Puntea de fildes a fost cam uitata, la fel si Marcel Iancu, si e pacat. Poti afla cumva de ce nu a participat si Jacques Costin la Puntea de fildes?

    Am gasit pe net o referire la Victor Brauner si Puntea de fildes. In cele doua exemplare la indemina mea, numele sau nu apare. Asadar ar trebui sa existe un al treilea exemplar, dar se pare ca nu a iesit, sau Brauner a contribuit sub un alt nume, ceea ce nu mi se pare plauzibil.

    Deoarece esti de meserie, te-as ruga sa te implici in cercetarea unor detalii, despre Marcel Iancu, Victor Brauner ( fratele sau, Teddy, a locuit in Israel), Maxy ( fiica lui, Liana, a murit in Israel- cine e executorul testamentar?) si Paul Paun, care ar putea fi utile expozitiei avangardei evreiesti din Romania (perioada interbelica), organizata de Muzeul din Amsterdam (curator Radu Stern), de exemplu documentele din biblioteca regretatului A.B. Yaffe, care a ajuns la Biblioteca Nationala din Ierusalim, deci le ai la indemina. Marcel Iancu a revenit in Romania, invitat, o singura data, in 1967, impreuna cu Yaffe, care a scris unica carte-album, in ebraica, despre intreaga viata si activitate a lui Iancu. Incearca sa descoperi ce a facut in acele 10 zile si daca s-a intilnit cu Ion Vinea si altii, pina acum, nimeni nu stie sa-mi spuna amanunte. Nici macar Dadi.

    Te-as ruga sa-mi trimiti articolul tau despre Iudaismul cultural si sionismul, pentru a-l expedia lui Radu, la Lausanne. Orice ajutor e binevenit si ma bucura comentariul tau. O informatie: In curind se va deschide publicului casa lui Marcel Iancu din Ein-Hod, s-au dezvaluit desene murale, legate de Purim si, probabil, de Tzara si Arp. Acolo se va organiza arhiva si biblioteca. Sper ca vei fi disponibil, in masura timpului tau liber, sa dai o mina de ajutor.

    Cu prietenie si urari de Hag Sameah de Pesah,

    Vlad

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Rina Koschland: (21-3-2010 la 00:00)

    Savurez cu placere si interes tot ce scrii despre viata si activitatea luiMarcel Iancu.
    Pesah casher si plin de bucurie!
    Rina

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • anca sandu tomasevschi: (10-3-2015 la 13:18)

    Stimate domnule Vlad Solomon,

    Cautand informatii despre Marcel Iancu, am avut recent placuta experienta de a va intalni pe Internet. Am citit cu interes cele doua articole, care mi-au completat imaginea despre Marcel Iancu – dragul de el. V-am admirat spiritul cercetator, maniera comentariilor si entuziasmul cu care v-ati oferit sa ajutati alte cercetari. Va felicit.

    Eu sunt Anca Sandu Tomasevschi, arhitecta la Bucuresti. Tocmai am actualizat pentru revista „Arhitectura” a Uniunii Arhitecţilor (www.arhitectura-1906.ro) un vechi eseu al meu despre Marcel Iancu. Desi numarul se afla acum pe punctul de a intra sub tipar, nu rezist tentatiei de a publica imaginile postate de d-voasta cu vila din Herzlyia si vila din beton armat pentru Palestina. Ar constitui un insemnat aport valoric pentru informarea arhitectilor romani.

    Va scriu asadar in numele meu si al revistei, cu rugamintea de a ne permita sa publicam acele imagini. Mai mult, imi iau libertatea de a va ruga sa ne ajutati cu fotografiile la rezolutie mai buna – poate si altele in completarea lor, eventual cu casa lui din Ein Hod, de exemplu – noi mentionandu-va, evident, ca autor si descoperitor documentar. In cazul in care aveti amabilitatea de a accepta, sunt nevoita sa precizez ca ele ne-ar folosi cel mai mult acum, repede, in cateva zile, pana la intrarea numarului in tipar.

    Va multumesc, sper sa va mai intalnesc studiile si publicatiile si va rugam sa mai colaborati cu noi la viitoarele numere ale revistei „Arhitectura-1906”.

    Cu deosebita consideratie,

    Prof. Anca Sandu Tomasevschi

    P.S. Va pot trimite acum spaltul si pe urma publicatia.

    AST

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.151.24