caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

Pesah – sărbătoarea eliberării naționale a evreilor

de (21-3-2010)

Ce reprezinta sarbatoarea de Pesah? Care este semnificatia si rolul ei in calendarul mozaic, precum si in istoria evreiasca? Ce explicatii istorice, filosofice si teologice, precum si nationale evreiesti, pot fi date acestei sarbatori? Ce simbolizeaza ceremonialul dinaintea sarbatorii, precum si cel din prima ei seara, ca si din ultima ei zi? Imi pun aceste intrebari in fiecare an, ca un fel de „Ma nistana” personale, individuale. Mentionez aici ca cele patru intrebari numite „Ma nistana” dupa primele cuvinte ale primeia („ce s-a schimbat”, in traducere libera: cu ce difera) sunt obligatorii tuturor in seara de ajun de Pesah („seder”). De obicei, ele sunt puse de cel mai tanar dintre comeseni. Daca nu este un copil care sa le puna, ele sunt puse de sotia celui care organizeaza „sederul”. Daca cineva este singur, trebuie sa-si puna aceste intrebari lui insusi. Personal incerc sa-mi pun asemenea intrebari intr-o forma speciala, chiar daca ele sunt diferite de cele din cartea „Hagada shel Pesah” (Povestea iesirii lui Israel din Egipt), dar cu acelasi continut.

Chiar daca unii oameni afirma ca evenimentul celebrat in seara de Pesah este o legenda, iar datele istorice si cele arheologice indruma spre alte concluzii, sarbatoarea de Pesah este incetatenita in traditia iudaica. Imi amintesc de faptul ca, in urma cu cativa ani, un arheolog israelian sustinator al tezei negarii evenimentului istoric al iesirii evreilor din Egipt a fost intervievat la postul de radio „Kol Israel” (Vocea Israelului) in ziua de 14 Nisan, respectiv in ajunul sarbatorii. Dupa ce a explicat punctul lui de vedere, a fost intrebat ce va face in seara aceleiasi zile, respective in seara de „Seder”. Raspunsul lui a fost ca va celebra „sederul”, la fel ca toata lumea, ca toti evreii, la el acasa, impreuna cu familia lui.

Sarbatoarea de Pesah si modul de celebrare al ei au un continut multiplu. Ideea dezvoltata este cea a eliberarii nationale. Dar sensul modern al aceste idei „de eliberare nationala” a aparut mai tarziu. Initial era vorba despre traditia iesirii lui Israel din Egipt, ca urmare a alegerii lui Israel de catre Dumnezeu. Aceasta era dovada ferma a faptului ca Dumnezeu isi respecta promisiunea si Legamantul incheiat cu Avraham, Ithak si Iacov, stramosii poporului lui Israel. In acest scop, Dumnezeu face orice. Minunile facute de Dumnezeu au un dublu scop. Primul este al eliberarii lui Israel din robie si de a arata poporului lui Israel ca El este Dumnezeu Unicul. Dar al doilea scop este de a arata acelasi lucru egiptenilor politeisti, deci – conform unei interpretari – tuturor popoarelor.

Numele sarbatorii („Pesah”) vine de la verbul ebraic „pasoah” (a sari). Din ce cauza? Pentru ca Dumnezeu a sarit peste casele israelitilor in noaptea in care a pus in aplicare cea de a zecea plaga, uciderea primilor nascuti. Astfel, evreii au scapat de aceasta lovitura puternica si au putut parasi Egiptul si iesi din robie. Dar acest aspect are un caracter moralizator. Dumnezeu nu este rau, ci bun. Ceea ce a facut El este un element cu caracter special. Ulterior, cand poporul lui Israel plecase, dar oastea faraonului pornisera dupa ei si ii urmareau pentru a-i ucide sau pentru a-i aduce indarat in robie, urmeaza trecerea marii. Israelitii trec, dar oastea faraonului se inneaca. Israelitii incep sa cante de bucurie, dar Dumnezeu se manie pe ei, deoarece nu au voie sa se bucure la moartea creaturilor Lui. Dumnezeu nu vrea moartea nimanui, ci corijarea morala a tuturor. Comentariile din Midrash, Talmud si literatura rabinica vin sa completeze povestirea din cartea biblica „Shemot” (Exodul). Cartea „Hagada shel Pesah”, citita in prima seara a sarbatorii (in afara Eretz-Israelului in primele doua seri), la masa de „Seder” (=ordine) vine sa explice aceasta povestire si aceste comentarii.

Deci, primul aspect al sarbatorii de Pesah este cel istoric. Ulterior, acest aspect a creat ideea sperantei lui Israel. Speranta era in Dumnezeu, ca si in ideea mantuirii. Evenimentul iesirii din Egipt (in limba ebraica: Mitzrayym, respectiv stramtorile), a capatat sensul figurativ de iesire de la stramtoare, din suferinta. Deci, Pesah a devenit sarbatoarea iesirii din robie, din suferinta. O asemenea suferinta putea capata si un sens individual, iar simbolul putea fi cel al mantuirii individuale. Intregul iudaism ca sistem filosofic si religios isi are originea in ideea iesirii din „Mitzrayym”. Unii comentatori au mers intr-atat de departe incat au interpretat-o ca pe ultima faza a creatiei divine. Fara a ne referi la aceasta interpretare – si chiar fara a o accepta – putem afirma ca mesajul mantuirii individuale si al mantuirii colective se bazeaza pe acest eveniment istoric real sau chiar denaturat. Imi amintesc o afirmatie a fostului Sef-Rabin Dr. Moses Rosen: Nu are importanta pentru mine daca Moshe (Moise) a existat sau nu, ci faptul ca eu cred ca a existat. Deci, putem interpreta si noi faptul ca, din punct de vedere filosofico-teologic (individual si colectiv) nu are importanta pentru noi daca si in ce conditii istorice a avut loc evenimentul iesirii lui Israel din Egipt: importanta lui este ca noi credem ca a avut loc si a adus mantuire lui Israel atat ca o colectivitate, cat si fiecarui om din neamul lui Israel ca individ. Deci, este vorba despre o traditie puternic incetatenita, chiar daca cercetarea istorica si arheologica propune alte variante, care pot fi analizate din punctul de vedere al stiintei istorice moderne. Cele doua aspecte pot coexista, istoria si arheologia din punctul lor de vedere, iar filosofia si teologia din punctul lor de vedere.

Istoria si arheologia analizeaza evenimentele petrecute cu ajutorul documentelor, comparand documente diferite cu cele existente in povetirea din Tora. Dar traditia ne da dreptul sa credem ca mantuirea va veni totdeauna, atat pentru colectivitate, cat si pentru fiecare om personal. Aceasta traditie este un paralelism intre speranta mesianica generala si colectiva pe de o parte si speranta mesianica individuala a fiecaruia pe de alta parte. Mai tarziu, ideea iesirii din Egipt a fost interpretata ca eliberarea nationala. Este o interpretare modernizata, partial modificata si politizata, dupa aparitia ideii de nationalitate evreiasca moderna. Idee preluata de miscarea sionista si ulterior de ideologia statului Israel contemporan. Uneori s-a vorbit chiar despre iesirea fiecaruia dintre imigrantii in Israel din „alte Egipturi”, fiind comparati cu generatia celor iesiti din Egipt, a celor 40 de ani petrecuti in pustiu. Interpretare care urmarea sa justifice dificultatile integrarii noilor imigranti in Israel, dar care este departe de a fi conforma interpretarilor traditionale ale iesirii evreilor din Egipt.

O intrebare care se pune asupra sarbatorii de Pesah este asupra timpului ei, a perioadei ei. In Tora este mentionata si cu numele „Hag Hamatzot” (Sarbatoarea Azimelor). Dupa unele interpretari, sarbatoarea de Pesah este in prima zi, in restul zilelor („Hol Hamoed” si „Ahron shel Pesah”) fiind „Hag Hamatzot”. Aceasta deorece in Tora se vorbeste despre cele 7 zile in care evreii vor manca „matzot” (azime) si nu „hametz” (paine dospita). Este adevarat ca denumirea provine de la faptul ca, in noaptea iesirii din Egipt, evreii nu au putut astepta ca aluatul sa dospeasca, ci l-au luat cu ei nedospit. Azima simbolizeaza painea saraciei („lehem ony”). Conform interpretarilor talmudice si rabinice, un om bogat este obligat sa manance painea saraciei o saptamana pe an pentru a-si aminti ca a fost sarac si a-i respecta si ajuta pe cei saraci. Consumul azimelor, a painii saraciei, poate fi interpretat si ca un simbol al unitatii poporului. Nu mai exista bogat si sarac, ci toti sunt egali in fata lui Dumnezeu. De aici si obligatia invitarii saracilor la masa de „Seder” (=ordine, fiind aranjata dupa un anume sistem stabilit de normele halahice), precum si ideea prezentei tuturor, simbolizata de „cei patru fii”, frati diferiti intre ei, asemanatori celor patru plante binecuvantate in timpul altei sarbatori, Sucot.
Pesah este si sarbatoarea primaverii, a reinnoirii. Inlaturarea „hametzului” (painea dospita) si arderea lui simbolizeaza nu numai eliminarea lui fizica, ci si reinnoirea, resuscitarea. Interesant este faptul ca Pastele crestin, bazat pe sarbatoarea de Pesah, vorbeste despre reinviere. Este de fapt reinvierea naturii, venirea primaverii, ceea ce determina denumirea sarbatorii de Pesah „Hag Ha-Aviv” (Sarbatoarea Primaverii). Este tot o forma a iesirii din suferinta, din greutatile iernii, dar si o forma a inceputului unui an nou. Sa ne amintim ca in Talmud luna Nisan este considerata prima luna a anului din punct de vedere religios. Este anul nou al regilor. Si aceeasi sarbatoare este considerata si „Hag Ha-Herut” (Sarbatoarea Libertatii). Libertatea este rezultatul iesirii din robie, dar si rezultatul iesirii din iarna, a intrarii in libertate si in primavara. De aici ideea de „Pesah casher”, in conformitate cu toate normele halahice: ideea inlaturarii a tot ce este vechi, a inceputului noului.

Pesah este una dintre cele trei sarbatori mentionate in Tora, in care avea loc pelerinajul evreiesc la Templul de la Ierusalim. Aceste trei sarbatori erau : Pesah, Shavuot, Sucot. Ele simbolizeaza eliberarea poporului lui Israel. Intre aceste trei sarbatori este o unitate profunda. Culmea lor este Shavuot, sarbatoarea primirii Torei. Pesah a deschis drumul spre aceasta inaltare spirituala, chiar daca robii eliberati ramasesera robi in gandire si inca nu stiau sa se bucure de libertate. Dar iesirea din Egipt a deschis drumul spre libertate. Unii interpreti vorbesc despre ea ca fiind prima revolutie din istoria omenirii. Chiar daca aceasta revolutie este invaluita in legenda, ea a creat ideea libertatii si egalitatii umane. Aceasta este traditia nascuta din cea a iesirii lui Israel din Egipt.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Vlad Solomon: (21-3-2010 la 00:00)

    Foarte interesanta expunerea ta, Lucian, argumentata si pe intelesul tuturor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Rina Koschland: (21-3-2010 la 00:00)

    Tot respectul pentru bogatia datelor si a gindurilor filozofice legate de ele.
    Cred ca ceea ce sta in fata noastra este reconstruirea tarii si creatia unui evreu nou care-si cunoaste istoria si totusi este eliberat de comportamentul avut in diaspora…
    Pesah kasher isameah!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Rina Koschland: (21-3-2010 la 00:00)

    M-am uitat inca o data la ce am scris si poate nu e destul de clar.
    Cind se discuta despre Tora (biblie) sau despre sarbatori si traditii caut in gind sa inteleg care-i intelesul practic si actual … Ce-i de invatat de aici
    Rina

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lucian-Zeev Herscovici: (21-3-2010 la 00:00)

    Rina Koschland, o buna si veche prietena, face cateva referiri la articolul meu, pentru care ii multumesc. In privinta sensului practic al sarbatorilor – daca am inteles bine – sunt convins ca are perfecta dreptate. Este imoprtant sa invatam acest lucru din Biblie, Talmud si literatura de comentariu. Sarbatorile nu sunt un element pur teoretic, ci au un aspect educativ, moralizator, formativ. Aici adaug ideea neceitatii sarbatorilor pentru toti oamenii, pentru toate culturile, nationalitatile si religiile; pot sa ma refer in acest sens la teza regretatului profesor istoric al religiilor Mircea Eliade. In privinta traditiei, care este necesar sa fie transmisa sunt de asemenea de acord cu prietena Rina Koschland, ea insasi o buna cunoscatoare a traditiei iudaice si o intlectuala distinsa. Totusi fac un mic adaos. Nimeni nu poate fi desprins de traditie, de istorie. O asemenea desprindere poate fi periculoasa. Unul dintre cele mai importante lucruri este ca fiecare sa stie de unde vine si incotro se indreapta, precum si pe ce cale merge. Aici pun problema omului de tip nou, lucru cu care nu sunt de acord decat in parte. „Omul nou” reprezinta un concept foarte controversat. Ce inseamna „om nou”? Oare difera el de oamenii din generatia precedenta? Din ce cauza? Cu ce? Pot face cateva mici observatii, asupra catorva cazuri. Prima se refera la Israel. Ideea sionista socialista a fost a creerii „omului nou israelian” in locul „evreului galutian” din Diaspora. Idee preluata de ideologia oficiala israeliana, a partidului muncii (social-democrat) si a partidului socialist. Idee care a capatat o conotatie politica. Evreul lucrator al pamantului, care traieste in natura, este sanatos, munceste fizic si se afla intr-o colectivitate socialista aproape comunista („kibutzul”), laic si nationalist modern, luptator in armata, care isi sterge radacinile din trecut, era pus in mod antagonic vizavi de evreul „galutian” prezentat caricaturizat, bolnavicios, slab, care sta in sinagoga si invata Cartile Sfinte, asteapta salvarea de la Dumnezeu si daca lucreaza, face afaceri sau expediente traind intr-o forma parazitara. Nu vreau sa ma refer la elementele care au influentat aceasta aparitie ideologica pe care nu o pot accepta. „Omul nou” (l’homme nouveau) a fost propagat si de un ziar al unui partid politic de orientare ultracatolica din Franta. Ca si de partidele comuniste din lume, care sustineau ideea omului nou, a societatii noi, a unei lumi noi, mergand pana la ideea transformarii sufletului omului. Cum? Pe calea distrugerii lumii vechi si a reeducarii. Deci, inlaturarea trecutului, chiar cu pretul varsarii de sange, a distrugerii fizice si psihice, a lovirii si a spalarii creierului. Sa ne amintim ca, de dragul creerii „omului nou” au avut loc revolutii sangeroase, care au lovit in oameni lipsiti de aparare, printre victime fiind batrani, femei si copii nevinovagti; scopul era amenintarea, eliberarea de vechile tipare. In cele din urma, s-a constatat ca omul este si ramane acelasi, asa cum exista de mii si mii de ani. Noul este si trebuie sa fie o continuitate a vechiului, chiar sub forma unei revolutii atente. Ruptura extrema, dura, poate avea consecinte grave, pentru ca pana la urma, dupa una sau doua generatii, sa urmeze o noua ruptura, care sa duca la revenirea la forma veche dar modernizata, la o reunire intre diferitele aspecte si elemente, lucru la care se putea ajunge oricum altfel, pe cale unei continuitati modernizatoare.
    In privinta Israelului contemporan, s-a dovedit -post-factum – ca tocmai sustinatorii ideii lui Vladimir Zeev Jabotinsky, oponent al selectiei,ca si al ideii creerii „omului nou”, ci sustinator al acceptarii tuturor evreilor in Palestina (Eretz Israel) a avut dreptate. Precum si sustinatorii sionismului religios, care refuzau renuntarea la traditie. Mai mult, s-a dovedit ca statul Israel nu poate exista fara iudaism, fara traditia iudaica: lipsa ei ar putea duce la un hiatus istoric, la crearea unei generatii debusolate, lipsita de istorie. Acesta ar fi „fin du peuple juif”, sfarsitul poporului evreu, pentru a folosi titlul unei lucrari a sociologului Georges Friedmann. Ar insemna o lume desprinsa de trecutul ei istoric, „israelieni” in loc de „Evrei”, care sa nege totul, un fel de negare a negatiei, daca vom folosi o expresie a lui Karl Marx. Imi amintesc afirmatia regretatului profesor universitar Jacob Rotschild de la Scoala de Biblioteconomie, Universitatea Ebraica din Ierusalim, un evreu german „neo-ortodox” originar din Frankfurt-am-Main, unde si studiase, atat discipline laice cat si discipline religioase iudaice: „Cu ce sunt eu mai bun decat mama mea?”. Atunci cand l-am auzit, ca student, ma miram, incercam sa-i raspund cu intrebari retorice (era la un seminar). Acum insa, imi dau seama cata dreptate a avut…
    Cu amicitie si urari de Pesah fericit tuturor (iar crestinilor urari de Paste fericit, de asemenea tuturor),
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.197.24