Într-o mulţime de feţe uimite,
Singuri ochii tăi Theodora, erau trişti.
Parcă purtau pe pleoape
Tot pământul acela cleios
Care aştepta să i se întoarcă
Tovarăş pentru eternitate.
Tu l-ai iubit, Theodora!
Într-o lume care urca şi cobora scările
Doar ca să îi dea bună-ziua,
Pe sub masca palidă
Ca o dimineaţă ceţoasă
Tu îi vedeai zâmbetul de paradă,
Fluturii de spaimă
Atârnaţi în colţul buzelor
Mereu zâmbitoare.
Într-o zi a plecat grăbit,
Fără să-şi mai ridice pălăria.
Dan David, Los Angeles, martie-19-2006.