caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

“Cei care neagă Holocaustul ar trebui să gândească mai întâi” – interviu cu Mihai Ionescu, vicepreşedinte al comisiei “Elie Wiesel” de cercetare a Holocaustului în România (II)

de (9-6-2008)
Mihai Ionescu lansează o provocare negaţioniştilorMihai Ionescu lansează o provocare negaţioniştilor

Editorialele publicate în săptămânalul ACUM “De ce e negaţionismul aşa de atractiv” şi “Bau-baul iredentismului unguresc şi dubla măsură” au provocat numeroase reacţii, unele dintre ele de contestare vehementă sau chiar de negare a Holocaustului din România şi a rolului regimului condus de Ion Antonescu în perioada 1940 – 1944. Pentru a lămuri legitimitatea acestor contestări, am stat de vorbă cu vicepreşedintele comisiei Wiesel, care a întocmit raportul privind Holocaustul din România, generalul istoric Mihai Ionescu, care este actualmente director al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”. Publicăm în continuare a doua parte a acestui interviu.

Raportul Wiesel vorbeşte de 280000 până la 380000 de evrei morţi în teritoriile aflate sub administraţia regimului Antonescu. De unde provine această marjă de estimare atât de largă?

M-aţi întrebat mai înainte dacă ne-am certat în echipa de istorici din atâtea ţări ale lumii. Acesta a fost unul din punctele contencioase ale efortului nostru. Şi este de înţeles, deoarece nu a existat o statistică exactă, de pildă a deportărilor. Avem documente româneşti pe care nu putem să le bănuim de uşurinţă în evaluare, de pildă cele ale comisiilor de evaluare institutite chiar de Antonescu pentru a se vedea ce s-a întâmplat în timpul deportărilor, în care constituirea coloanelor de deportaţi a fost făcută ca nişte “turme”, fără identitate, fără număr, expediate prin colbul verii basarabene către Transnistria, pândite din lanurile de la marginea drumului de răufăcători. Lăsăm la o parte faptul că deportarea avea loc dintr-un teritoriu care abia fusese eliberat prin operaţiuni militare, la rândul lor după numai un an de la ocuparea teritoriului de către sovietici. Ȋn această perioadă au avut loc schimburi de populaţie care nu au putut fi măsurate cu exactitate. De aceea ne-am “certat” deoarece lipseau documente care să ne dea cifre exacte. Acest lucru vorbeşte despre iresponsabilitatea guvernării antonesciene, care a procedat absolute fără precedent în analele administraţiei şi politicii româneşti. Ȋn cadrul deportări n-au lipsit haosul, execuţiile, exterminările şi în ultimă instanţă, tragedia.

Armata Roşie s-a retras în 1941 împreună cu mulţi bărbaţi evrei incorporaţi. Rezultă de aici că majoritatea evreilor deportaţi la ordinul lui Antonescu au fost femei, copii şi bătrâni?

Nu se poate spune acest lucru. Este adevărat că odată cu retragerea trupelor sovietice, ei au căutat să ia populaţia validă de luptă, dar foarte mulţi au căutat să evite o astfel de soartă, pentru a cădea ulterior în altă capcană, deportarea în Transnistria.

Dar negaţioniştii spun: “Chiar dacă masacrele au avut loc, nu e responsabilitatea lui Antonescu, ci a germanilor care au organizat cu minuţiozitate Holocaustul din România”.

Dacă nu se poate exclude faptul că în spatele frontului comandamentele militare germane au avut o parte de responabilitate în ceea ce priveşte “siguranţa spatelui frontului” şi deci nu se poate nega responsabilitatea armatei germane în exterminarea unei părţi a populaţiei evreeşti, mai ales în sudul Basarabiei, nu este mai puţin adevărat că responsabilitatea deportării integrale a populaţiei evreeşti din Basarabia şi Bucovina, şi deci planificarea operaţiei aparţine regimului antonescian. O recunoaşte adeseori însuşi Antonescu în Consiliul de Miniştri: “Am hotărât”, “Ȋmi iau răspunderea”, “Este o ocazie pe care nu trebuie să o pierdem”, şamd.

De ce a fost soarta populaţiei evreeşti mai blândă în Bucovina decât în Basarabia?

Volumul menţionat anterior publicat de Traşcă şi Deletant arată că în mod paradoxal, autorităţile germane, care au realizat impactul dezastruos asupra economiei provinciei al deportării populaţiei evreeşti, au intervenit via Berlin pentru ca Bucureştiul să procedeze cu mai multă “blândeţe” în aplicarea programului Holocaustului în această regiune. Era spatele frontului, era necesară exploatarea resurselor unei regiuni bogate, deportările haotice, nechibzuite riscau să arunce în aer economia provinciei, iar Antonescu a trebuit să procedeze în consecinţă.

E un mare mister, căruia raportul Comisiei Wiesel nu-i dă răspuns. Exista în vara lui 1942 un plan de deportare a ȊNTREGII populaţiei evreeşti din România – Regat şi sudul Transilvaniei – în Polonia, în lagărul de exterminare de la Belzec. Ȋn toamna lui 1942 Antonescu s-a răzgândit şi a refuzat să mai pună în aplicare planul, “salvându-i”, ca să citez o expresie a negaţioniştilor, pe evreii pe care tot el vroia să-i trimită la exterminare. De ce?

S-au avansat diferite ipoteze, anume că el a devenit conştient de cursul defavorabil al războiului şi a încercat să evite impunerea unor condiţii defavorabile viitoare în cazul unei victorii a aliaţilor. De altfel, este cunoscută afirmaţia sa din timpul unui Consiliu de Miniştri, “dacă aliaţii câştigă războiul, generaţiile următoare vor avea de plătit pentru ce am făcut noi în privinţa chestiunii evreeşti.” Ȋn ce măsură a realizat el asta, când trimisese 250000 de români să lupte la Stalingrad, e discutabil.

Antonescu a trimis mai mulţi români la moarte decât a masacrat evrei…

Asta aş vrea să le spun acelora care-l glorifică pe Antonescu ca pe un “salvator”. Ei nu iau în considerare că acesta a trimis în adâncul Rusiei unităţi militare nepregătite de luptă, unităţi care au fost decimate în toamna şi iarna lui 1942. Frontul de la Stalingrad a fost spart de sovietici chiar în dreptul armatelor 3 şi 4 române. Cei care glorifică acţiunile lui Antonescu ar trebui să gândească inclusive la capabilităţile lui militare şi dacă deciziile de a dizloca un număr atât de mare de forţe româneşti corespundeau capacităţilor statului la acea vreme, inclusive în afara unui acord juridic cu Germania. Dar reîntorcându-mă la decizia de anulare a deportării evreilor se poate ca el să fi conştientizat că impactul lipsei unui element util, eficient. Este cunoscut că evreii aveau o prezenţă importantă de la finanţe, la sistemul sanitar, la sistemul educaţional, în general în profesiile liberale şi deci Antonescu s-a gândit probabil că în condiţiile efortului de război trimiţând atâtea sute de mii de români pe front, în cazul în care s-ar fi lipsit şi de contribuţia acestei populaţii evreeşti, cu siguranţă că economia ar fi avut de suferit şi, în consecinţă, şi frontal. Trebuie să luăm în considerare şi birurile (“contribuţiile voluntare”) pe care le impunea populaţiei evreeşti erau o adevărată extorcare de către stat. Toate acestea ar putea explica ce l-a motivat pe Antonescu să facă acest lucru.

Ce le răspundeţi negaţioniştilor care afirmă că raportul Comisiei Wiesel constituie un afront la adresa poporului român, comandat din exterior, aluzie străvezie la “evrei”?

Eu i-aş îndemna pe cei care cred în democraţie să realizeze că astfel de grozăvii şi astfel de tragedii au fost posibile, aşa cum a fost Holocaustul din România celui de-al doilea război mondial, în condiţiile absenţei democraţiei. I-aş îndemna pe cei care neagă şi în acelaşi timp cred în democraţie să gândească de două ori înainte de a nega. Şi i-aş mai îndemna să citească tot ce se publică din acest punct de vedere, pentru a vedea pe bază de documente care nu pot fi nicidecum falsificate şi în acelaşi timp îndemn structurile instituţionale din domeniu să-şi multiplice eforturile educaţionale, de distribuire îm masă a adevărurilor privind istoria recentă a României, începând cu perioada Holocaustului din timpul celui de-al doilea război mondial până la sfârşitul perioadei comuniste, în timpul căreia s-a încercat ocultarea adevărului despre Holocaust.

A propos de asta, mai e întrebare, aproape pavloviană: “Bine, bine, Holocaustul, da’ de ce nu ziceţi nimic de crimele comunismului?”, cu insinuarea că “evreii” au fost implicaţi în aceste crime şi de aceea nu vor să se afle ce s-a întâplat pe vrea comunismului.

E deja un stereotip antisemit: “Comunismul a fost adus de evrei”, un stereotip care trebuie combătut, de altfel noi facem un astfel de proiect la Institutul Wiesel. Este o încercare de a egaliza Gulagul cu Holocaustul. Din această perspectivă ce a făcut raportul Comisiei Wiesel, în înfăţişarea adevărului despre trecutul recent al României în cel de-al doilea război mondial, a făcut şi raportul privind crimele comunismului, raportul Tismăneanu, ambele rapoarte fiind asumate de instituţiile fundamentale ale statului român. Repet: asemenea aberaţii istorice, asemenea tragedii, aşa cum a fost Holocaustul, cum au fost crimele de pe timpul regimului communist de tip sovietic, au fost posibile în condiţiile unui deficit major de democraţie, iar evoluţia democratică, transparent democratică a României este pavăza cea mai bună pentru evitarea unor astfel de tragedii.

Cât de eficientă a fost combaterea negaţionismului prin incriminarea negării Holocaustului şi a cultului unor persoane ca Antonescu prin Ordonanţa de Urgenţă
31/2002 ratificată prin Legea 107/2006?

Aplicarea acestei legi este o exigenţă în condiţiile actuale ale statului şi naţiunii române, tocmai pentru că se creează o pavăză şi se asigură cadrul favorabil transformării şi reorientării de mentalitate în ansamblul naţional. Aplicarea, şi aici este nevoie ca justiţia să acţioneze…

Nu prea acţionează…

Este nevoie să acţioneze cât mai ferm. Este şi rolul organizaţiilor non-guvernamentale şi rolul Institutului Wiesel de a suna clopoţelul de alarmă când au loc astfel de manifestări, după cum şi justiţia trebuie să audă sunetul acestor clopoţei.

Mă alătur şi eu invitaţiei lui Mihai Ionescu lansată scepticilor (de fapt nu numai lor) de a citi a raportul comisiei Wiesel, care se găseşte la http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf.

Iată şi componenţa comisiei Wiesel:
Preşedinte:
Elie Wiesel

Vicepreşedinţi:
Tuvia Friling (Arhivist şef al Statului Israel),
Mihail E. Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară),
Radu Ioanid (Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA)

Membri:
Ioan Scurtu (Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” din Bucureşti – secretar al Comisiei), Viorel Achim (Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, Bucureşti),
Jean Ancel (Yad Vashem, Ierusalim),
Colette Avital (membru al Parlamentului Israelian),
Andrew Baker (Comitetul Evreiesc American),
Lya Benjamin (Centrul pentru Studiul Istoriei Evreieşti, Bucureşti),
Liviu Beris (Asociaţia Supravieţuitorilor Holocaustului din România),
Randolph Braham (Universitatea din New York),
Irina Cajal Marin (Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România),
Adrian Cioflâncă (Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”, Iaşi),
Ioan Ciupercă (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi),
Alexandru Elias (Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România),
Alexandru Florian (Universitatea “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti),
Mihai Dinu Gheorghiu (Centrul de Sociologie Europeană, Paris),
Hildrun Glass (Universitatea “Ludwig Maximillian”, München),
Menachem Hacohen (Marele Rabin al României),
Vasile Ionescu (Centrul Romilor “Aven Amentza”),
Corneliu Mihai Lungu (Arhivele Naţionale Istorice Centrale),
Daniel S. Mariaschin (B’nai B’rith International),
Victor Opaschi (Consilier Prezidenţial),
Andrei Pippidi (Universitatea Bucureşti),
Ambasador Meir Rosenne (Israel),
Liviu Rotman (Universitatea Tel Aviv),
Michael Shafir (Radio Europa Liberă – Radio Libertatea),
Paul Shapiro (Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA),
William Totok (Institutul de Istorie, Germania),
Raphael Vago (Universitatea Tel Aviv),
George Voicu (Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative),
Leon Volovici (Universitatea Ebraică din Ierusalim)

(Hotãrârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României nr. 436
din 17 mai 2004)

Ecouri

  • George Gross: (9-6-2008 la 00:00)

    Ceea ce este greu de înţeles, cum este posibil ca în România de azi, în România în care religia este separată de stat, încă se confundă religia mozaică cu cetăţenia.

    Evreul român este cetăţean român, practicant al Religiei Mozaice.

    Există români catolici, protestanţi, penticostali, adventişti, musulmani, etc., şi numai pe cei de religie mozaică îi declarăm ca minoritate etnică, EVREI.

    Se pare că există o lacună serioasă în învăţămînt pe tema Constituţiei României, şi drepturilor cetăţeneşti.

  • Anton Constantinescu: (9-6-2008 la 00:00)

    O, domnule Gross, daca numai acest lucru nu l-ar intelege cetatenii Romaniei de azi, inca ar fi bine! Dar sunt atatea lucruri cu mult mai simple pe care majoritatea nu le intelege!

    Ca de exemplu faptul ca macar din punct de vedere medical si informational nu e bine ca Romania este la nivelul statelor africane; sau ca daca cineva face o crima, nu trebuie condamnat un intreg popor pentru asta!

    Sau ca nu se poate pedepsi o crima facuta acum un secol de cineva, prin condamnarea alctuiva contemporan cu noi!

  • George Gross: (9-6-2008 la 00:00)

    În privinţa învăţămîntului pot spune că în România ultimilor 30 de ani s-au făcut atîtea schimbări de programe, metodologii, experienţe nefaste, încît nu-i de mirare Nivelul Şcolii Româneţti Contemporane.

    Încă în România nu s-a ajuns la concluzia că ÎNVĂŢĂMÎNTUL este baza VIITORULUI.
    Învăţămîntul este Strategia pe termen lung a Statului.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mereu Fluturi

Colaj cu Luminita Petcu *** am găsit urmele paşilor tăi se opreau timid la intrarea cortului de gnom probabil numărai...

Închide
3.239.95.36