caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Sărutul ca operă de artă

de (4-4-2010)

Art Gallery of Ontario – Toronto – găzduiește până la data de 1 August o expoziție de artă contemporană, intitulată
„Sculptura ca timp”. Se explorează relațiile între sculptură, artă plastică, și timp, prin prezentarea noilor achiziții ale Galeriei. Vizitatorii nu sunt confruntați doar cu un obiect inert, ci trăiesc o experienţă personală, prin modul în care definesc și interacționează cu lucrările de artă prezentate. Elementul comun al sculpturilor este intersecția lor cu timpul și spațiul, ca dimensiuni artistice.

Expoziția prezintă 30 de lucrări ale unor artiști contemporani din Canada și alte țări, precum Joseph Beuys, Rebecca Horn, On Kawara, Wolfgang Laib, Simon Starling, Geoffrey Farmer, Jonathan Monk, Rachel Harrison, Auguste Rodin, Constantin Brâncuși şi Tino Sehgal.

Mă voi opri doar asupra lui Tino Sehgal, în vârstă de treizeci și trei de ani, care, prin opera sa, se confruntă cu noțiunea de timp și mișcare „here and now”.

Într-o imensă sală, se desfășoară opera lui Tino Sehgal „Sărut”, datată 2002 și donată Galeriei de Artă din Ontario în 2008. Este vorba despre o coreografie, cu trimitere la alte „săruturi” din istoria artei, din care s-a inspirat artistul. În mijlocul acestei săli dreptunghiulare, străjuită de „Sărutul” în bronz, a lui Rodin (1889), pe o latură, și de „Sărutul” în piatră, al lui Brâncuși, pe cealaltă latură, un cuplu ( bărbat și femeie ), în mișcări grațioase, se îmbrățișează, se privesc ochi în ochi, se mângâie și se cufundă în sărutări continue și tandre. Amândoi sunt îmbrăcați în jeans și tricouri strânse pe corp, care accentuează formele corpului uman. Nimic obscen în atingerile lor, mișcările se plasează între mecanic și pasional; cuplul se așează pe podea, continuă mângîierile, rostogolirea trupurilor, săruturi prelungi. Totul se derulează într-un ritm lent, într-o împletire de dramă și dans. Perechea prezintă și pozițiile din sculpturile lui Rodin și Brâncuși. Din timp în timp, femeia șoptește „Tino Sehgal”, bărbatul – „Sărut”, ea îi răspunde „2010”. Din oră în oră, un alt cuplu se substituie celui precedent, imitându-i mișcările. Pentru un minut, două perechi se sincronizează, după care, primii protagoniști părăsesc sala, iar mișcările sunt continuate de cuplul următor.

Lucrarea artistului continuă ritmic de-a lungul expoziției, prin altenarea zilnică a șapte perechi.

Personajele operei de artă se adresează intermitent vizitatorilor, în așteptarea unor reacții. Dacă unii se opresc să privească cu atenție cuplul înlănțuit și intimitatea, alții se blochează pe margini, ezitând, fâstâciți de caracterul public al intimității, sau își coboară rapid privirea. Dar sunt și spectatori care se așează și se lasă duși de vibrațiile celor doi protagoniști, rezonând la săruturile care par spontane, deși sunt regizate în detaliu de Tino Sehgal.

Artistul se împotrivește fotografierii lucrărilor sale, iar „Sărut” este donat Galeriei de Artă din Ontario, în virtutea unui contract verbal. Dorința artistului este ca în urma operei sale, să rămână doar amintirea creației.

Tino Sehgal s-a născut la Londra în 1976, a studiat dansul și economia politică la Essen și Berlin, unde locuiește în prezent. Consideră că arta trebuie să provoace publicul la discuții politice și filozofice. Lucrările sale se definesc prin timpul și spațiul pe care îl ocupă, prin trupurile și vocile protagoniștilor, prin ecoul lăsat în sufletul publicului.

Operele artistului, „situații construite”, presupun mereu una sau două persoane care se manifestă conform instrucțiunilor proiectate de Tino Sehgal. Nu rămâne un scenariu scris, un catalog sau o fotografie a artei sale conceptuale, prezentată în muzeele europene în ultimii zece ani.

Galeria de Artă din Ontario a fost primul muzeu de artă din America de Nord care a achiziționat lucrările lui Sehgal, iar Muzeul Guggenheim din New York i-a organizat o expoziție personală ( 29 Ianuarie – 10 Martie, 2010).

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Andrea Ghita: (4-4-2010 la 00:00)

    Expozitia e cu atat mai interesanta, cred eu, cu cat arareori se intampla ca un cuplu care se saruta sa nu-i provoace pe cei din preajma, cu exceptia celor care se saruta si ei. Chiar si atunci cand ii igonori, ii privesti cu coada ochiului si-i invidiezi cu un colt al sufletului…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • itzhak bareket: (4-4-2010 la 00:00)

    stimata d-na. CRISTINA DOBRIN,
    darea de seama a expozitiei „sui generis” DIN ONTARIO,aduce cu sine printre articolele din „acum”, un
    zefir de primavara,PE CARE REUSESTI SA-L TRANSMITI CITITORILOR.e o adevarata incantare sa citesti despre artisti creatori, care se inspira din aparitiile vitale ale vietii noastre cea de toate zilele.in cea ce priveste refuzul categoric de a fotografia,tin sa notez refuzul aproape tot atat de categoric al maestrului,SERGIU CELIBIDACHE,
    CARE ERA IMPOTRIVA IMPRIMARILOR CONCERTURILOR PUBLICE DIRIJATE DE EL.sustinea,ca fiecare concert e o creatie „SUI GENERIS”,care nu poate,nu rezista,si nu trebuie copiata.in acest caz,se pune intrebarea ce-am fi facut noi fara posilitatea de a asculta si viziona „REQUIEM”de VERDI,DIRIJAT de
    maestrul CLAUDIO ABBADI ? multumiri si urari de bine,itzhak bareket.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.17.239