Ne plimbam aşa ca în totdeauna;
Într-un ritual confuz.
Parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Doar că vorbeam mai puţin decât altădată.
Erai încălţată cu tenişii ieftini
Cumpăraţi vineri de la Payless Shoes.
Te strângea pantoful stâng.
Îi puseseşi în vârf prea multă vată.
Încerc să umplu tăcerea strepezită
Care s-a strecurat între noi.
„Las’ dragă că nu e mare nenorocire!
O să-ţi treacă.
Mersul face bine la inimă,
La circulaţie!”
„Dar la ochii mei ai privit?”
Toţi oleandrii de pe trotuar
Şi-au întors către mine florile albe;
Parcă mă întrebau şi ei
Cu tine deodată.
O tristeţe fadă
Şi rece ca o ceaţă opacă
Se târa în urma noastră
Pe stradă.
Dan David, Los Angeles, martie-17-2006.