caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Insecuritatea, carte principală în competiţia electorală franceză

de (2-4-2007)

În plină campanie electorală prezidenţială, capitala Franţei a prezentat din nou spectacolul dezolant al destrucţiunii, pricinuit de hoarde de devastatori, în marea lor majoritate de origine africană sau magrebină. De data aceasta totul a pornit de la simplul control al unui clandestin recidivist în incinta gării de nord din capitală, ca să se termine cu devastarea magazinelor şi cu o confruntare extrem de violentă, de mai bine de şase ore, între forţele de poliţie şi bandele de nelegiuiţi.
Toate eforturile civilizatoare ale guvernelor şi preşedinţilor, succedaţi de-a lungul ultimilor 30 de ani, fie de dreapta, de centru sau de stânga, s-au dovedit lipsite de eficacitate, incapabile să pună capăt acestor acte scandaloase, atât pe planul civismului cât şi pe cel economic, pagubele materiale ajungând la sume fabuloase. În plus se ştie că nota de plată a acestor stricăciuni va fi repercutată asupra impozitelor contribuabililor. Manifestările repetate şi quasi permanente, de mică sau mare anvergură, creează un sentiment de insecuritate şi exasperare în sânul populaţiei, decise, de data asta (potrivit mai multor sondaje), să tranşeze în favoarea unei mâini forte de dreapta, sau chiar de extremă dreaptă, condusă de Le Pen FN (Front Naţional), sau de Philippe de Villiers, MPF (Mouvement pour la France), cu speranţa soluţionării rapide a situaţiilor de crize, ivite zi de zi şi în pofida tapajului mediatic de care se bucură duelul Ségolène Royal – Nicolas Sarkozy ca şi, mai puţin credibilul, François Bayrou.
Trebuie însă subliniat că această stare de fapt este consecinţa directă a politicii de emigraţie masivă şi aberantă, sau de laxismul inadmisibil, de care guvernele succesive s-au făcut vinovate. Unii dintre candidaţi – 12 la număr – dau impresia de a descoperi astăzi paroxismul insuportabil în care a plonjat societatea franceză, victimă a neglijenţelor de tot soiul. Promisiunile candidaţilor inspiră din ce în ce mai puţină încredere, ceea ce ar pronostica o serie de surprize în raport cu sondajele „oficiale”. Climatul explosiv, quasi insurecţional, din noiembrie 2005, a rămas prezent în conştiinţa citadinilor, ca şi ostilitatea multor cartiere mărginaşe, locuite de emigranţi, o parte clandestini, faţă de poliţie şi faţă de tot ce se cheamă ordine într-un stat civilizat.
Crearea unui Minister al emigraţie şi a identităţii naţionale, propusă de Nicolas Satkozy, preşedintele majorităţii actuale UMP (Uniune pentru o mişcare populară,) a suscitat reacţii extrem de critice din partea stângii şi mai cu seamă a Ségolènei Royal, candidata partidului socialist, calificând proiectul drept o tentativă naţionalistă. O atitudine nu tocmai responsabilă, ca să nu-i spun demagogică, văzând excesele comunitariste care iau amploare în spiritul emigranţilor şi a tendinţelor extremiste, devenite incontrolabile. Cum pot fi convinşi tinerii din aceste spaţii, unde actele de delicvenţă devin monedă curentă, să respecte legea, când proprii lor adulţi, îndoctrinaţi religios, critică poliţia, jandarmeria şi justiţia, instituţii ce nu fac decât să aplice legile votate de Parlament, adică de reprezentanţii poporului francez?
„Cum poţi admite să ţi se repete zilnic de aceiaşi stângă, spune senatorul François Fillon, că legea e concepută în geometrie variabilă şi că faptele comise de tinerii furioşi, de cei fără documente, de teroriştii „pocăiţi”, sunt scuzabile? Este iresponsabil şi contrariul pactului republican care rămâne ea mai bună protecţie a celor mai fragili, a celor mai modeşti?”
La mai puţin de trei săptămâni de la primul tur de scrutin, polemica privind insecuritatea va juca un rol, dacă nu decisiv, cel puţin de primă importanţă. Dincolo de sondaje, nu rareori îndoielnice şi labile, luciditatea alegătorilor francezi poate fi considerată ca un element crucial, garant, în tot cazul, al unui viitor demn de tradiţia democratică şi patriotică a acestei minunate ţări. Iar cei ce caută refugiu economic, politic sau de altă natură, vor fi obligaţi să înţeleagă că: „Nu te joci cu ţara în bumbi” când porţile îţi sunt larg deschise.

Ecouri

  • Venera: (2-4-2007 la 00:00)

    NIET KULTUR, NIET CIVILIZATIE ! Doua atribute care sunt pe cale de disparitie chiar în tarile care erau considerate ca fiind cele mai civilizate, cazul în speta FRANTA si de ce nu, chiar România antebelica! Când cineva spunea ca pleaca în sejour la Paris, sau ca are rude în Franta, sau familie cu studii la Sorbona, aveai impresia ca este ceva inaccesibil. Si totusi, au fost foarte multi români, scriitori, oameni politici, muzicieni, actori, ingineri, etc., etc., practic din toate domeniile stiintei si culturii, care chiar de la începutul secolului XX, si mai înainte, au studiat în Franta, Germania, Anglia, dupa care au revenit în tara aplicând si predând la universitatile românesti din experienta occidentala.
    În afara de studiile care i-au preocupat, au stiut sa-si însuseasca si comportamentul civilizat al Occidentului, bunele maniere, tinuta vestimentara, respectul fata de OM etc.
    În acest secol XXI dorinta de a studia în Occident este visul majoritatii tinerilor, care au bani pleaca pe buzunarul parintilor, altii cu burse de merit, dar uita sa mai revina în patria muma. Cauzele le cunoastem cu totii – BANUL. Dorinta de a câstiga mai bine, atâta vreme cât în tara de obârsie nu sunt retribuiti pe masura pregatirii, omul profita de LIBERTATE, de libera circulatie, de multa ori renuntând chiar la studii, scopul principal fiid câstigul, banul, dedându-se la diverse afaceri necurate. Cât priveste partea culturala si civilizata, uitati de aceste atribute, NU SE MAI POARTA NICAIERI. Se adopta cu mai multa usurinta un comportament „salbatic” atât în exprimare, cât si în vestimentatie, decât sa încerce sa se civilizeze.
    A fi civilizat înseamna a ajunge la un nivel de viata corespunzator unui comportament civilizat, manierat, politicos, cum am scris mai înainte. Civilizatia consta si în nivelul de dezvoltare la care se gâseste viata materiala, sociala si morala a unei formatii sau a unui grup social, starea economica si culturala a unui popor, a unei epoci.
    Ori, în prezent, dat fiind aceasta mondializare si circulatie libera a popoarelor, este normal ca cei care provin din tari mai putin civilizate sau deloc, cu o cultura redusa sau inexistenta, sa nu se acomodeze singuri în noul cadru de viata. În acest caz, ar fi de datoria guvernelor, a fundatiilor de ajutorare, de învatamânt, de reeducare, sa preia „comanda” si sa aplice legile în vigoare. Emigrantii legali sau nu, în afara de conditiile pe care ar trebui sa le îndeplineasca, ar fi ABSOLUT NECESAR SA LI SE PUNA LA DISPOZITIE, OBLIGÂNDU-I SA CUNOASCA LEGILE STATULUI UNDE AU POPOSIT, iar cei care nu se supun si se eschiveaza, efectiv sa fie returnati acolo de unde au venit. Cunoscând Legile cu rigorile ei, individul constient se va încadra, iar daca sunt recalcitranti, atunci sa se intervina MANU MILITARI, adica prin forta militara sau politie, aceasta fiind o formula juridica care s-a aplicat întotdeauna în lume, atunci când existau divergente între comunitati sau dispute care nu se puteau rezolva pe cale diplomatica sau dialog între indivizi.
    Desigur ca multi vor spune ca este o „atitudine de dreapta”. Personal consider ca NU. Deoarece în momentul de fata, toate tarile care au deschis larg portile imigratiei, au foarte mult de suferit din pricina celor care n-au avut niciodata de-a face cu legi si regulamente de comportament civilizat. De multe ori guvernele si oamenii de ordine, se afla în dilema, între „ciocan si nicovala”, întrucât nici nu vor sa para ca DESPOTI, dar nici slabi în luarea unor masuri drastice, de încadrare a rebelilor, a celor care nu sunt capabili sa înteleaga si sa respecte faptul ca daca au poposit de buna-voie într-o tara civilizata, trebuie sa se încadreze si sa respexcte legile acelei tari.
    Am comparat întotdeauna TARA, cu FAMILIA, pentru ca în fond, familia este nucleul societatii, ea formeaza popoarele, natiunea. Ori, daca într-o familie parintii îsi pierd autoritatea parinteasca, scapându-le din mâna copiii de la vârsta frageda, foarte greu sau chiar imposibil sa-i aduci pe calea cea buna dupa ce au devenit adolescenti. Cine e de vina? Desigur parintii, apoi scoala si societatea.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Decernarea Ordinului “Meritul Cultural” in grad de Comandor scriitorului Norman Manea

COMUNICAT DE PRESA Cu ocazia decernarii Ordinului “Meritul Cultural” in grad de Comandor de catre Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu,...

Închide
100.26.179.41