caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Sauna – sau baia de aburi

de (26-3-2007)

Originea SAUNEI = sauna, este de origine finlandeza si este o tehnica, o „baie de aburi” care în limba fineza se întelege prin „asudare” = transpiratie prin aburi. Este o tehnica veche de 2000 de ani care s-a instaurat cu timpul în toata Europa, si în America de Nord, fiecare tara utilizând aceasta idee adaptându-se la mijloacele locale. Cu toate acestea, în Finlanda, evolutia practica a tehnicii nu prea a evoluat de 2000 ani, ignorând luxul sau noile tehnologii, elementele esentiale si de baza fiind constituite din aerul cald si rece, materialele care le compun fiind provenite din natura înconjuratoare si piatra. Experienta, inteligenta si binefacerile au ghidat omul pentru realizarea saunei cu o simplicitate surprinzatoare, la-ndemâna oricarui popor. În Finlanda exista la ora actuala 1milion 400 mii saune la o populatie de 5 milioane, unde este socotita mai mult decât un obicei, este o institutie nationala, dat fiind ca fiecare familie poseda o sauna personala utilizata cel putin odata pe saptamâna, cel mai adesea Sâmbata, devenind astfel „Saturday sauna day”. Nu constituie o practica a bogatilor, chiar si cei mai saraci posedând sistemul lor, mai rudimentar sau mai modernizat, în functie de venituri. Sauna implica multa atentie acolo unde este amplasata, ea putând fi integrata chiar în apartamentul principal sau nu departe de acesta, la marginea unei paduri si daca este posibil la marginea unui lac, aproape de o sursa de apa sau mare, pentru ca dupa asudare sa se treaca în apa, mai rece sau calda, depinde de sursa respectiva.

Aceasta practica empirica a fost atât de bine elaborata încât toate cercetarile stiintifice nu au putut decât sa verifice avantajele considerabile asupra fiziologiei corpului omenesc, care poate conduce la disparitia anumitor boli, toate acestea scotând în evidenta mai mult ARTA decât TEHNICA. În timpurile vechi, sauna exista sub forma de gropi sapate în panta, unde se facea foc, fumul evacuându-se printr-un cos. Cu timpul, „tehnica” a evoluat sapând „cabine” în trunchiurile copacilor si o gaura pe unde iesea fumul. Vechile obiceiuri considerau ca aceasta constructie a saunei în paduri era /locul sfânt protejat de spiritele padurii/.

Cabinele exterioare ale saunei au aparut la începutul secolului al XII-lea, la marginea padurii unde se aflau cabanele, care nu aveau un camin, o vatra unde sa arda lemnele si prin care sa se evacueze fumul, exista numai o simpla gaura în acoperis, fumul generând astfel caldura. Înainte de începutul sedintei de sauna, fumul aflat în afara cabanei, aducea parfumul aromatic foarte placut al padurii, pastrând în acelasi timp si caldura în cabana sterila si curata. Pâna la sfârsitul secolului XIX, saunele cu fum au fost singurele care au existat, dar cu timpul s-a considerat ca fumul saunei avea inconveniente, de exemplu, caldura era prea mare si punea probleme de sanatate. Spre sfârsitul acelui secol, saunele au fost echipate cu un camin, o soba, înconjurat de metal care înconjurau pietrele ce urmau sa fie încinse, capturând astfel fumul ce se situa sub pietre, apoi era dirijat printr-o teava catre exterior. În anii 1940, cea mai mare parte din Finlanda folosea acest tip de sauna.

Catre anii 1930, un nou sistem de încalzire a fost inventat, sistemul constând dintr-un camin, dar focul era izolat de
pietre, acesta permitând saunei sa fie în mod constant alimentat cu caldura în timpul stropirii pietrelor, sedinta de sauna putând începe dupa numai 30 minute de încalzire. Acest sistem de încalzire este astazi cel mai popular în Finlanda, la tzara, vaporii generând prin încalzirea cu lemne care este mult mai agreabil decât cel generat prin caldura electrica, sistemul devenind aproape un ritual. Parfumul lemnului ars si zgomotul focului în timpul sedintei de sauna fiind unic si incomparabil cu cel electric.

Aparatele de încalzit electrice în timpurile moderne, sistemul de încalzit electric a fost o inventie majora în istoria saunei, încalzind direct pietrele, aceasta pastrând sauna curata si usor de întretinut, sistemul cucerind societatea finlandeza moderna si bineînteles raspândirea sistemului în lumea întreaga. În acest secol, saunele sunt amplasate în toate hotelurile, cluburile sportive, rezidentze particulare, corpul omului expus aburilor, reusind sa elimine prin transpiratie toate toxinele malefice. Dar, atentie! Nu toata lumea suporta temperatura din sauna, în special persoanele cu hipertensiune arteriala sau boli cardiace, ca atare – PRUDENTA… CARE ESTE MAMA ÎNTELEPCIUNII.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Michail Stoiculescu: (26-3-2007 la 00:00)

    Mult stimată doamnă Dumitrescu-Staia,

    V-am admirat conştiinciozitatea, aş numi-o, aproape, religiozitate, cu care vă împărtăşiţi cunoştinţele şi cultura unei persoane de vârsta dvs. la care adăugaţi, precum spune zicala ”De la lume adunate şi-napoi la lume date” date pe care le spicuiţi şi le traduceţi spre deliciul cititorilor dvs., printre care m-am numărat şi eu. Vârsta presupune înţelepciune şi înţelepciunea ponderaţiune. Altfel spus, scriu despre ceea ce sunt în măsură să scriu, despre altceva nu scriu, pentru că nu mă pricep suficient. Iadul este pavat, se zice, doar cu bune intenţii şi din acestea aveţi din abundenţă dar, asta nu este suficient. Internetul a ajuns, din păcate, locul în care neaveniţii şi rău-intenţionaţii aruncă tot felul de neadevăruri, fie pentru satisfacerea orgoliului personal, în cel mai bun caz, sau pentru a face rău duşmanilor lor, ăsta fiind cel mai rău caz. Nu este situaţia dvs. chiar dacă cu inocenţa prezentaţi articole despre tehnica de calcul, despre care nu aveţi decât o vagă idee, articol care conţine o seamă de enormităţi, si asta se cheamă dezinformare. S-ar putea să daţi vina pe autorii surselor de unde v-aţi inspirat, dar asta nu este o scuză, ei pot fi neaveniţii pomeniţi mai sus; răspunderea vă revine dvs. care ar trebui să filtraţi datele, să le verificaţi autenticitatea pentru că vă daţi girul prin semnătură. Ultima mare dezinformare o constituie articolul de mai sus: sauna. Mai întâi, sunt convins că nu aţi fost niciodată într-o saună, scriţi doar din imaginaţie şi din surse (greşite) de inspiraţie. O traducere perfectă presupune cunoaşterea fondului de cuvinte a ambelor limbi. De asemnea, traducerea nu suportă adausurile personale ale traducătorului. Diferenţa este, imediat, vizibilă, ce s-a tradus, ce s-a adăugat. Dar să analizăm articolul sine ira et studio, adică să facem o critică constructivă.

    Spre ştiinţă, doar.
    Originea SAUNEI = sauna, este de origine finlandeza [greşit: cuvântul, da, este finlandez, dar popoarele din Asia Centrală folosesc groapa, bania, în care fac focul în jurul unui pietroi, peste care, atunci când este încins, aruncă apă] si este o tehnica, o „baie de aburi” [greşit: baie de aburi este altceva, este baia turcească cu abur umed; aşa zisul ”abur – löyly” din saună este aer fierbinte, dar uscat] care în limba fineza se întelege prin „asudare” = transpiratie prin aburi. [chiar ştiţi finlandeză? „asudare” = „hikoilu” deci nu se leagă de cuvântul sauna]. Este o tehnica veche de 2000 de ani [dacă finlandezii sunt atestaţi în Europa de 1000 de ani, care istorici au scris despre cea de a doua mie de ani? Faptul că finlandezii continuă să-şi caute identitatea şi încearcă să dovedească o ipotetică origine europeană (ca să nu li se mai spună mongoli), este o chestie de politică în care nu sfătuiesc pe nimeni să se amestece] care s-a instaurat cu timpul în toata Europa, si în America de Nord, fiecare tara utilizând aceasta idee adaptându-se la mijloacele locale. Cu toate acestea, în Finlanda, evolutia practica a tehnicii nu prea a evoluatt de 2000 ani, [să nu vă audă finlandezii că “evolutia practica a tehnicii nu prea a evoluat de 2000 ani” că vă aprindeţi paie în cap] ignorând luxul sau noile tehnologii, [“ignorând luxul sau noile tehnologii “este părerea dvs!] elementele esentiale si de baza [pot fi esenţiale fără să fie de bază?] fiind constituite din aerul cald si rece [cum adică?], materialele care le compun [ce compun? le?] fiind provenite din natura înconjuratoare si piatra. [deci sauna este făcută “din natura înconjurătoare si piatră”!] Experienta, inteligenta si binefacerile [cum se leagă binefacerile de experienţă? Aţi vrut să spuneţi eficienţă?] au ghidat omul pentru realizarea saunei cu o simplicitate surprinzatoare, la-ndemâna oricarui popor. În Finlanda exista la ora actuala 1milion 400 mii saune la o populatie de 5 milioane, unde este socotita mai mult decât un obicei, este o institutie nationala, [fiind locul cel mai curat din casă, în saună se năştea, în saună se murea, în saună se concepeau copii, sauna este biserica în care finlandezul venerează focul, zeul de temut.] dat fiind ca fiecare familie poseda o sauna personala utilizata cel putin odata pe saptamâna, cel mai adesea Sâmbata, devenind astfel „Saturday sauna day”. [Cum sauna ţine loc de baie, nu are o zi fixă, la oraş poate fi făcută de mai multe ori pe săptămână, la cabanele proprii, unde se ajunge vineri seara, se merge imediat în saună, deci ziua este vineri; fiind tot sfârşitul de săptămână la cabană, se încălzeşte sauna şi sâmbăta dar şi duminică, înainte de plecarea spre casă] Nu constituie o practica a bogatilor, chiar si cei mai saraci posedând sistemul lor, [în Finlanda nu există bogaţi şi săraci!] mai rudimentar sau mai modernizat, în functie de venituri. [este părea dvs., concepţie complet greşită rezultată din necunoaşterea realitătii] Sauna implica multa atentie acolo unde este amplasata, ea putând fi integrata chiar în apartamentul principal [vă referiţi, evident, la un apartament la bloc, în oraş] sau nu departe de acesta, [cum adică? Aţi trecut de la apartament la cabană.] la marginea unei paduri si daca este posibil la marginea unui lac, aproape de o sursa de apa sau mare, pentru ca dupa asudare sa se treaca în apa, mai rece sau calda, depinde de sursa respectiva. [s-ar fi cerut punct după ”dupa asudare sa se treaca în apa” restul este bla-bla făra temei. Da. S-ar fi putut adăuga faptul că iarna, se face o copcă în gheţa lacului în care se înoată după saună.]

    Aceasta practica empirica a fost atât de bine elaborata încât toate cercetarile stiintifice nu au putut decât sa verifice avantajele considerabile asupra fiziologiei corpului omenesc, care poate conduce la disparitia anumitor boli, [ce bine ar fi!] toate acestea scotând în evidenta mai mult ARTA decât TEHNICA. În timpurile vechi, sauna exista sub forma de gropi sapate în panta, unde se facea foc, fumul evacuându-se printr-un cos. [unde? confuz formulat, o ”groapă în pantă” este o grotă, nu are nevoie de coş] Cu timpul, „tehnica” a evoluat sapând „cabine” în trunchiurile copacilor si o gaura pe unde iesea fumul. [unde? În Finlanda cresc doar brazi şi arţari, nu cresc copaci groşi în care să încapă un om. Foc într-un copac este riscant, nu-s finlandezii chiar idioţi.] Vechile obiceiuri considerau ca aceasta constructie a saunei în paduri era /locul sfânt protejat de spiritele padurii/.

    Cabinele exterioare [!!] ale saunei au aparut la începutul secolului al XII-lea, la marginea padurii unde se aflau cabanele, care nu aveau un camin, o vatra unde sa arda lemnele si prin care sa se evacueze fumul, exista numai o simpla gaura în acoperis, fumul generând astfel caldura. [Păcat că nu aţi recitit fraza anterioară înainte de a-i da drumul pe Internet. Prima parte ar fi sunat cam aşa: cabanele de la marginea pădurii aveau, în apropiere, o saună. Cum adică ”care nu aveau un camin, o vatra unde sa arda lemnele”, [atunci unde ardeau lemnele?] ”si prin care sa se evacueze fumul” şi mai apoi ”exista numai o simpla gaura în acoperis, fumul generând astfel caldura” deci prin faptul că fumul se evacua prin gaura din acoperiş, se genera căldură? Ca profesoară, ce notă aţi fi dat unei astfel de formulări?] [De aici înainte confundaţi sauna cu cabana] Înainte de începutul sedintei de sauna, fumul aflat în afara cabanei [!], aducea parfumul aromatic foarte placut al padurii, pastrând în acelasi timp si caldura [cum?] în cabana sterila si curata. [Haida de! ”fumul aflat în afara cabanei, aducea”! Fumul ieşea din sauna, nu din cabană, şi nu intra din afară ca sa aduca miresme şi să ţină ”cabana” (sauna) sterilă şi curată. Pentru curăţenie şi sterilitate se curăţă sauna după fiecare întrebuinţare] Pâna la sfârsitul secolului XIX, saunele cu fum au fost singurele care au existat, dar cu timpul s-a considerat ca fumul saunei avea inconveniente, de exemplu, caldura era prea mare [Dezinformarea ar trebui pedepsită! Dacă, teoretic, sauna normala are o temperatura optimă de 72 de grade Celsius, sauna cu fum are doar 55 de grade. Sic! În practică saunele se încing la peste 100 de grade, adesea 120 de grade. Nu vă miraţi, pentru că nu are nici o legătură cu punctul de fierbere al apei.] si punea probleme de sanatate. [greşit: sunt, în continuare cele mai sănătoase, indicate şi bolnavilor de inimă sau cu tensiune arterială mare, dezavantajul că sunt incomode şi cer un anume tip de lemn, arţar care face fum prin ardere incompletă.] Spre sfârsitul acelui secol, saunele au fost echipate cu un camin, o soba, înconjurat de metal care înconjurau pietrele [“camin înconjurat de metal care înconjurau pietrele” (discordanţe, dezacorduri!) cum adică? Căminul este din metal iar pietrele sunt puse deasupra, pe cămin.] ce urmau sa fie încinse, capturând astfel fumul [cine/ce captura fumul?] ce se situa sub pietre, [se poate “situa” fumul sub pietre?] apoi era dirijat printr-o teava catre exterior [ţeavă care, pe româneşte se numeşte coş]. În anii 1940, cea mai mare parte din Finlanda folosea acest tip de sauna.

    Catre anii 1930, un nou sistem de încalzire a fost inventat, sistemul constând dintr-un camin, dar focul era izolat de pietre, [iar o formulare din imaginaţie, căminul, chiar electric, are pietrele deasupra] acesta permitând saunei sa fie în mod constant alimentat [alimentată?] cu caldura în timpul stropirii pietrelor, [de ce doar ”în timpul stropirii pietrelor”?] sedinta de sauna putând începe dupa numai 30 minute de încalzire [cine spune 30 de minute? Fiecare intră în sauna când consideră că este suficient de caldă pentru el.]. Acest sistem de încalzire este astazi cel mai popular în Finlanda, la tzara, [“la ţară” termen necunoscut în Finlanda!] vaporii generând prin încalzirea cu lemne care este mult mai agreabil decât cel generat prin caldura electrica, sistemul devenind aproape un ritual [Vezi mai sus, a fost dintotdeauna un ritual dar ce legătură are cu sistemul de încălzire?]. Parfumul lemnului ars si zgomotul focului în timpul sedintei de sauna fiind unic si incomparabil cu cel electric. [Punct s-ar fi cerut înainte de “cu cel electric”. Nu poţi compara ceva existent, parfumul lemnului ars, zgomotul focului cu ceva inexistent!]

    Aparatele de încalzit electrice în timpurile moderne, sistemul de încalzit electric a fost o inventie majora în istoria saunei, încalzind direct pietrele, [până atunci se încălzeau pietrele indirect?] aceasta pastrând sauna curata si usor de întretinut, sistemul cucerind societatea finlandeza moderna si bineînteles raspândirea sistemului în lumea întreaga. [Propoziţiile scurte ar fi fost de preferat, altfel se amestecă noţiunile.] În acest secol, [ca şi în secolul care tocmai s-a încheiat!] saunele sunt amplasate în toate hotelurile, cluburile sportive, rezidentze particulare, corpul omului expus aburilor, [aerului cald, în cazul saunei] reusind sa elimine prin transpiratie toate toxinele malefice [există şi toxine benefice?]. Dar, atentie! Nu toata lumea suporta temperatura din sauna, în special persoanele cu hipertensiune arteriala sau boli cardiace, [Dezinformare! Laviţele saunei sunt dispuse în trepte, pe trepta de sus este temperatura maximă, pentru cei mai temerari, pe cea mai de jos treptă temperatura este suportabilă pentru orice fel de boală. Un alt parametru este timpul de stat în saună. După duş se intră în saună, se stă timpul potrivit, se iese la duş sau la scăldat, după un alt duş se intră din nou în saună şamd.] ca atare – PRUDENTA… CARE ESTE MAMA ÎNTELEPCIUNII. [Asta priveşte şi postarea articolelelor care depăşesc competenţele proprii].

    Chiar fără să fi fost intenţia mea, s-ar putea ca mesajul meu să vă irite, convinsă fiind de perfecţiunea dvs dar, cum prea bine ştiţi, nimeni nu este perfect. Trist dar adevărat. Un lucru trebuie, absolut, evitat şi pentru asta contez pe înţelepciunea vârstei dvs, DEZINFORMAREA. Citind un articol care dezinformează, cineva il poate lua de bun doar pentru că are girul Internetului. Dar, aşa cum bine ştiţi, Internetul nu este infailibil. Dovadă multitudinea articolelor din Internet care falsifică realitatea din ignoranţă sau chiar cu bună ştiinţă, ultimile având o ştiută direcţie. Soluţia ar fi recitirea, corectarea şi, la nevoie, remodelarea traducerii/articolului înainte de a-l posta. Nu este suficient să-l înţeleagă doar cel ce l-a scris ci şi cel care-l citeşte. O temă abordată de dvs poate fi citită de un expert în materie, care nu are nimic nou de aflat de la dvs. dar care sesizează imediat inadvertenţele şi incoerenţele sau de un necunoscător care, aşa cum am mai spus, ia totul de bun. Apelez la maturitatea dvs intelectuală pentru a înţelege că, pe lângă mesajele laudative, vin şi mesaje care, citite cu atenţie, vă pot ajuta, ulterior, la redactarea mai bună a postărilor dvs.

    În continuare cu stimă

    Michail Stoiculescu
    Finlanda

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Venera E.Dumitrescu-Staia: (26-3-2007 la 00:00)

    Multumesc onorabilului Domn Mihail Stoiculescu pentru timpul acordat citirii articolului sub propria-mi semnatura, la rându-mi recomandându-i accesarea pe site-ul: http://www.sauna-first.com/sauna_finlands/histoire.htm
    Conditia principala, cunoasterea limbilor franceza sau engleza.
    În rest… no comment.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.238.192.150